Call of Duty : World At War

Continui saga first-person shooter-elor şi mă întorc acum la seria Call of Duty pe care am experimentat-o prima dată în anul de graţie 2007 cu Modern Warfare. După principiul - anul şi jocul - în 2008, seria se reîntoarce la universul care a consacrat-o şi anume cel de-al Doilea Război Mondial.

În acelaşi stil clasic CoD, la capitolul single-player (singurul care mă interesează întotdeauna la un joc) avem o poveste scurtă şi intensă care îşi schimbă perspectiva de pe un front pe altul. Astfel că vom intra pe rând în rolul unui soldat american aflat în Japonia şi în ghetele unui tovarăş rus aflat faţă în faţă cu ameninţarea nazistă pentru o experienţă scurtă dar mulţumitoare.
În Japonia, armata americană încearcă să câştige cât mai multe poziţii avantajoase în Pacific, o bună parte din campanie petrecându-se pe Insula Peleliu şi finalizându-se pe Okinawa. Evenimentele la care participăm se simt a fi cât se poate de veridice şi de antrenante, fiind inspirate evident din lucruri adevărate. Atmosfera creată este extraordinară iar presiunea care este exercitată uneori asupra soldatului nostru este copleşitoare. Singurul lucru pe care l-aş avea de reproşat este faptul că Miller (aşa-l cheamă pe personajul nostru) este prea des pus în situaţii de Rambo în care trebuie el să le facă pe toate - distruge x şi y, cheamă suportul aerian, plantează explozibilul etc. Caporalul Roebuck aflat în aceeaşi divizie cu Miller este jucat chiar de Kiefer Sutherland.

Deşi am nişte antipatii destul de serioase faţă de ruşi, campania cu ei în persoana lui Dimitri Petrenko a fost chiar mai spectaculoasă şi antrenantă decât cea americană. Facem cunoştinţă cu Dimitri, soldat supravieţuitor în urma Bătăliei de la Stalingrad. În echipă cu sergentul Viktor Reznov (jucat de Gary Oldman) cei doi fac o incursiune stealth prin Stalingradul devastat de atacul nazist într-o încercare de a asasina un general neamţ.
Povestea ne teleportează mai apoi în Germania unde Armata Roşie îşi lansează contraatacul. Forţele sovietice presează cu succes pentru a ajunge într-un final să asalteze Berlinul. Ultimul nivel al jocului înfăţişează asaltul asupra Reichstagului. Dimitri reuşeşte într-un final să urce steagul Sovietic deasupra simbolului nazist, simbolizând aşadar victoria finală asupra forţelor germane.

La capitolul gameplay nu sunt foarte multe de spus. Fiindcă vorbim de un joc Call of Duty, este evident că lucrurile stau excelent la toate capitolele de shooting şi ar fi de prisos să menţionez nişte chestii evidente. La fel şi la capitolul sunet, jocul este extraordinar realizat şi reuşeşte pentru câteva ore să te rupă de realitate.

Grafica este satisfăcătoare pentru anul 2008. Nu arată sub nicio formă rău doar că deja există aşteptări mai mari în 2012, aşteptări satisfăcute desigur de titluri precum Battlefield 3 sau Modern Warfare 3.

Problemele jocului stau însă la capitole, zic eu, mai importante. În primul rând - optimizarea. Mizerabilă. Am pornit jocul cu detaliile pe Extra şi am rămas şocat să văd cât de prost se mişca. Sacadare nejustificată, având în vedere că sistemul meu depăşeşte cu mult cerinţele. După ce m-am jucat prin meniu cu setările video am zis să instalez nişte eventuale patch-uri care să rezolve problemele astea.
Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că există grămezi de patchuri care însumau în total 3Gb!!! 3Gb de patchuri pentru un joc de 6. Majoritatea destinate multiplayer-ului dar chiar şi-aşa, ce fel de joc au scos oamenii ăştia pe piaţă dacă au avut nevoie de atâtea patchuri?

În fine, descărcând primul patch (de doar 60 mb) şi scoţând o opţiune de sunet (!!!) jocul a renăscut brusc şi s-a mişcat impecabil până la sfârşit. În al doilea rând - bug-uri. Bug-uri nepermise pentru un joc de aşa pretenţii. Bug-uri a căror singură rezolvare a fost să restartez întreg nivelul, adică nici măcar o salvare mai din urmă nu ajuta. Trebuia să chem suportul aerian în timp ce compania mea era înconjurată din toate părţile de japonezi furioşi. Şi colac peste pupăză, nu mergea! A trebuit să iau nivelul de la capăt. Altă dată a trebuit să plantez nişte explozibili în nişte buncăre. După ce am terminat 3 dintre explozibili, trebuia să mai iau altele, lăsate în nişte locuri anume. Şi erau acolo, eu dădeam să le iau dar jocul efectiv nu reacţiona. Restart!

Momente destul de iritante dar care au fost într-un final depăşite.
În rest, World At War este un titlu demn de seria Call of Duty. Nu aduce nimic nou dar reia ceea ce a făcut dintotdeauna bine şi ne rupe pentru câteva ore de realitate. Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine câteva ore de împuşcături mă relaxează după o zi de facultate.

8/10