Fiind produs de Treyarch, Black Ops, titlul anului 2010 pentru seria Call of Duty, a suferit o optimizare defectuoasă. Atât de defectuoasă încât pc-ul meu (uşor depăşit la cerinţele de procesor) nu l-a putut face câtuşi de puţin jucabil. Mi-a adus aminte de World At War, produs de aceeaşi "deştepţi". N-am stat prea mult pe gânduri şi am trecut la una dintre vedetele anului 2011 - Modern Warfare 3, mai ales că aşteptam continuarea palpitantă a poveştii lăsată în aer de MW2. Între timp am îngrijit computerul cu niţică pastă termoconductoare (poveste lungă şi frumoasă pe care am de gând s-o scriu) şi l-am făcut frumuşel, răcoros şi mai rapid decât înainte, deci este posibil ca totuşi Black Ops să meargă acum. Eh, poate-l voi încerca cândva.
Pe lângă o optimizare mai mult decât ok care s-a comportat decent pe un sistem relativ depăşit, Modern Warfare 3 a oferit încă o porţie sănătoasă de adrenalină, acţiune şi situaţii memorabile, aşa cum ne-am obişnuit deja.
Povestea continuă fix de unde ne-a lăsat MW2. Lumea este în continuare în mijlocul celui de-al Treilea Război Mondial, împărţit fără menajamente între Rusia şi restul lumii. Daţi în urmărire generală, Căpitanul Price şi Soap McTavish caută tot felul de piste pentru a-l opri pe tipul rău din cauza căruia a izbucnit războiul. În acelaşi timp jucăm şi în persoana unui soldat din Delta Force ce-şi împarte timpul între a omorî ruşi şi a-i ajuta pe Price şi Soap să descâlcească complotul internaţional. Pe lângă mici momente dramatice ici-colo, tratate destul de superficial - povestea se termină cu bine. În cele din urmă războiul se termină.
Trebuie să recunosc că deşi mi-a plăcut mult ce a arătat, Modern Warfare are cea mai slabă poveste din trilogie, fiind de multe ori confuză şi demnă de un film de mâna a treia, marca Jason Statham. Misiunile preponderent stealth au lipsit, fiind mai mult momente scurte înainte de masacre în masă, lucru care iarăşi nu mi-a plăcut. Contextul general al jocului era de la început tras de păr şi ultimul titlu suferă cel mai mult pentru că trebuie să închidă fiecare plot. Şi o face cu destulă stângăcie, lucru inevitabil de altfel.
Dar am văzut totuşi lucruri grozave. Precum prăbuşirea Turnului Eiffel. Sau infiltrarea pe un submarin aflat sub apă. Şi multe alte scene de acţiune memorabile, bine realizate şi care te lasă puţin cu sufletul la gură.
La ora la care scriu, jucând Crysis 2, nu pot să nu apreciez şi mai mult gameplay-ul exact, natural şi instinctiv pe care-l oferă seria CoD în absolut toate titlurile sale. De fiecare dată când dau de nişte împuşcături absurde şi de un gameplay care sughiţă masiv în Crysis 2 mi-aduc aminte de cât de frumos merge Call of Duty. Deşi tinzi să nu observi lucrul ăsta pentru că, ce dracu', e un joc cu împuşcături (serios, cât de greu o fi să faci unul bun, în contextul în care este genul cel mai popular?) - există diferenţe mari care împart jocurile în bune şi mai puţin bune.
Grafic, MW3 arată chiar şi mai bine decât MW2 deşi nu l-am putut rula la detalii maxime. La capitolul sunet iar nu sunt foarte multe de menţionat şi reproşat. Până la urmă vorbim de o serie solidă de jocuri îndelung lăudate şi premiate.
Trebuie să recunosc că aşa cum am jucat prea mult Assassin's Creed într-un timp prea scurt, aşa s-a întâmplat şi cu Call of Duty. Şi aşa cum Revelations mi s-a părut cel mai slab titlu din saga lui Ezio, aşa şi MW3 mi se pare cel mai slab din trilogie din mai multe motive - rutină, repetiţie, poveste slabă şi câteva clişee care devin chiar obositoare.
Este el un joc slab? Nicidecum. Dar să zicem că efectiv nu mi-a mai trezit acelaşi entuziasm, poate din motive subiective.
Notă - 8.50 / 10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu