Crysis 2

Primul lucru pe care l-am zis când s-a terminat jocul ăsta a fost : Asta e tot? Ăsta este tot jocul?

Am aşteptat trei sferturi din cât am jucat să înceapă cu adevărat acţiunea. Am aşteptat să se termine tot bullshitul precum şi toate momentele alea fără sens şi să trecem la salvatul omenirii. Şi exact când începusem să facem toate astea, jocul se termină.

Crysis 2 reia intriga impusă de primul joc şi de expansion-ul său Crysis Warhead. O specie extraterestră ce se pare că predatează omenirea dar care s-a aflat de ceva timp într-un fel de stază, apucă să ne invadeze. Primul Crysis ne găsea pe insula aia coreeană, în persoana unui soldat de elită american dintr-o trupă dotate cu nişte costume de ultimă-generaţie care într-un final reprezintă partea specială a seriei ăsteia. O insulă unde o bună bucată de timp am stat să împuşcăm coreeni (duh) lucru deloc palpitant. Dar pe la jumătatea drumului intrau în peisaj aşa-numiţii Ceph şi lucrurile începeau să fie mişto. Warhead a reluat aceeaşi reţetă şi a fost poate chiar mai bun, deşi foarte scurt şi el.

Aşteptam de la Crysis 2 să treacă peste incipitul ăla stresant în care la început împuşti fiinţe umane şi apoi descoperi că omenirea trebuie să se unească şi să lupte împotriva extratereştrilor. Dar nicio şansă. Totul decurge exact ca în precedentele titluri.
Am încercat să-l joc la început în luna ianuarie, imediat după upgrade. Dar fiind mult prea încântat de titluri precum Arkham City, Skyrim sau Assassin's Creed...nu m-am lăsat impresionat. Am împuşcat jumătate de oră la el şi cam atât. După ce am terminat Mass Effect 3 am zis să-i mai dau o şansă. Reinstalându-l, am descoperit că mergea mizerabil, indiferent de setări, lucru care m-a surprins, având în vedere că în urmă cu doar trei luni rula perfect pe Extreme. N-am stat foarte mult să mă mai gândesc şi am trecut la seria Call of Duty pe care v-am tot prezentat-o în ultima lună.

În cele din urmă am descoperit buba - procesorul avea nevoie de pastă termoconductoare. Cu temperaturile reglate, am pornit la drum, jucând Crysis 2 fără alte probleme.
Şi o să încep prin a lăuda, pe lângă grafica superbă, şi optimizarea impecabilă care mi-a permis să rulez pe detalii superioare fără niciun fel de sacadare. Teoretic n-ar trebui nici măcar să pot să pornesc jocul ăsta din pricina procesorului. Dar Crytek au făcut o treabă foarte bună, mai bună chiar şi decât la primul Crysis.

Povestea jocului este destul de generică şi banală, umplută în mod corect cu toate momentele de bază ale naraţiunii. Expoziţiune-intrigă-desfăşurarea acţiunii-punctul culminant-încheiere. Parcă suntem la clasa a 5-a. Momentele epice există, sunt acolo şi arată spectaculos că doar vorbim de grafica lui Crysis. Şi totuşi nu impresionează, nu rămâi cu nimic după ce le vezi. Nu stârneşte niciun interes, personajele sunt plate şi lipsite de orice fel de sentiment, astfel încât ne-ar rămâne gameplay-ul.

Care nu e atât de strălucit. Nu mai ţin eu minte 100% cum era să joc Crysis în 2007/08 dar parcă mă distrasem mai mult la el. Parcă era mai palpitant să împuşi extratereştrii. Problema cu gameplay-ul stă în felul următor - fiecare inamic este foarte rezistent, astfel că va fi nevoie de mai mult de unu-două gloanţe pentru a-i doborî, aşa cum merg lucrurile în Call of Duty (lucru realist, de altfel). Ok, a doua problemă este că armele sunt extrem de risipitoare cu muniţia. Muniţie care se găseşte la tot pasul dar care devine obositor de căutat pentru a treia oară în cinci minute.

Să vă dau un exemplu. Pentru a doborî un exemplar clasic, des întâlnit în joc, avem nevoie de fix jumătate de încărcător. Un încărcător are (la arma pe care o foloseam eu) 50 de gloanţe. Iar Alcatraz (eroul) poate căra în jur de 150 de gloanţe (3 încărcătoare). Acum faceţi voi matematica şi veţi vedea cât de obositor este să te lupţi cu grupuri de 10-12 extratereştrii cu diferite nivele de rezistenţă în condiţiile în care mecanica jocului funcţionează aşa.

Şi primul Crysis avea obiceiul să arunce muniţia în toate direcţiile, dar doar la partea contra oamenilor. Când intrau în peisaj extratereştrii Ceph, primeam o armă specială care se încărca singură, tocmai pentru că inamicul nu era în niciun fel convenţional. Arma respectivă lipseşte cu desăvârşire din Crysis 2.

Abordările contra inamicilor pe care jocul ne încurajează să le luăm în funcţie de capabilităţi şi preferinţe (stealth, asalt, ocoliş) sună bine pe hârtie dar la un moment dat toate sfârşesc în acelaşi fel. Un bambilici imens în care tragi în tot ce-ţi intră pe ecran. Costumul ajută dar nu poate să repare sistemul ăsta defect. Dacă AI-ul adversarilor umani este demn de nişte cimpanzei orbi, Cephii sunt extrem de atenţi. Atât de atenţi încât vor ştii de unde tragi chiar dacă eşti invizibil şi ai folosit amortizor. Dubios rău de tot.
Şi cu toate astea, jocul capătă un ritm bun când obiectivul devine clar şi toată brambureala şi intriga de trei lei care parcă vrea să te uimească aşa cum ar face-o BioWare dispare.
Şi când în sfârşit înveţi să guşti jocul...se termină. Unii s-ar orienta mai apoi spre multiplayer. Nu şi eu.

Poveste slabă. Gameplay haotic şi îndoielnic. Este ceva de capul jocului ăsta? Da. Grafica şi sunetul sunt impecabile. Iar eu pot fi convins de o optimizare bună să trec cu vederea anumite defecte. Crysis 2 nu este un joc prost dar nu este nici unul foarte bun. O să recunosc că îmi menţine interesul pentru încă o continuare. Ultima parte a acestei trilogii este anunţată pentru 2013 când poate îl voi aştepta cu un PC nou ca să nu mai sperăm la optimizări miraculoase aşa cum a fost cazul acestui joc.

Nota 8/10