luni, 31 august 2009

Fotbalul - spectaculos intr-o clipa, jenant in urmatoarea

In dimineata asta am descoperit si eu ca de fapt august are 31 de zile. Deci ar mai fi inca o zi de vara...desi termometrul meu arata in jur de 25 de grade fata de cele 29 fata de ieri. Toamna ne da tarcoale. Dar ma rog, sa trec la subiect:

Am urmarit foarte surprins saptamana trecuta cum au evoluat o parte din echipele romanesti in competitiile europene - mai exact in Europa League (n-am inteles de ce nu-i mai zice Cupa UEFA, suna mai simplu si e mai greu de confundat cu UEFA Champions League...ma rog). Pe cine de ceva timp nu ma mai satisfacea fotbalul romanesc. Si pe buna dreptate - avand in vedere ca 70-80 % din ce se da la televizor este un scandal si restul vrea sa fie fotbal. In continuare nu inteleg de ce tot apar patronii si actionarii la televizor si ce treaba au ei mai exact cu fenomenul sportiv de trebuie sa li se ceara parerea de trei ori pe zi.

Si dupa ce ca apar prea mult la televizor, majoritatea sunt incredibil de penibili si in mare nu stiu decat sa se planga. Mereu ii fura arbitrii. Dar mereu. Aproape niciodata n-am vazut pe cineva ca a zis - da, sunt un idiot, nu ma pricep la fotbal, dau salarii prea mari la niste mediocrii si efectiv n-avem echipa. Nu. Ei mereu sunt furati.

Dar toata chestia asta se datoreaza presei - au distrus orice ar fi putut fi frumos la sportul asta in Romania. Puteti observa asta peste tot - la televizor (pana si TVR-ul s-a protevizat), in ziare (Gazeta Fotbalului si ProFotbal conduc detasat la penibil) si tot asa. E trist cand niste pseudo-ziaristi fac lozinci de genul "ne pasa de sport - poate prea mult" si ei de fapt tot ce fac e sa disece complet aiurea niste declaratii ale unora care n-ar trebui intervievati atat de des sau vreodata. Putini dintre ziaristii aia mai stiu ce-i ala un tenis, un atletism, un baschet, un canotaj. De fapt am impresia ca nici macar de fotbal nu mai au habar. Doar de scandal si mondenitati.

Dar m-am mai plans de multe ori pe tema asta. Oricum nimeni nu realizeaza, si sunt mii de oameni care se complac. Le place ce vad in presa - nu le pasa de altceva decat de mizeria de fotbal.

Mi s-a parut totusi interesant cum au jucat echipele romanesti pentru Europa League. In special Dinamo, am fost foarte suprins in privinta lor. Dupa ce ca nu au cu adevarat o echipa, ci doar niste jucatori cu poate prea multe ifose si prea multi bani, mai erau si cu moralul la pamant dupa ce cretinii aia intrasera pe teren. Au pierdut in tur, acasa cu 3-0. Dar ce au facut in retur mi se pare de-a dreptul remarcabil. Sa egalezi la 3 in deplasare si sa reusesti sa bati la penalty-uri este cu adevarat ceva greu de atins. Nu vorbim de nivelul adversarului. Pana la urma era aceeasi echipa care le daduse doua goluri in tur. Revenirea a fost spectaculoasa si de mult n-am mai simtit un asa entuziasm in legatura cu o echipa romaneasca. Sigur, Slovan nu sunt niste giganti in fotbalul european, dar in tur fusesera indiscutabil mai buni! Castigasera...Dinamo a aratat ca desi n-are echipa, are un pic de orgoliu si atitudine. Si a fost indeajuns incat sa ofere o mare surpriza.

CFR, Steaua, Timisoara (indirect din UCL) au mers si ele in grupele competitiei. Si a urmat marele si eternul derby bucurestean asa cum nu se plictisesc niciodata cliseisticii astia din presa sa numeasca duelul dintre Steaua si Dinamo. Am facut marea greseala sa ma uit. Am fost de-a dreptul dezamagit si scarbit din nou. Prea putin fotbal si prea mult judo. Cel putin asta am vazut eu, ca odata la 2-3 minute jucatorii celor doua echipe se ciocneau in cele mai stupide faulturi posibile. Urat - urat de tot. Nu stiu de ce ar fi meritat vreuna dintre ele sa castige - daca ar fi fost posibil, n-as fi dat puncte la nimeni la cat de urat au jucat. A fost chiar jenant comparat cu ce facusera ambele echipe la mijlocul saptamanii.

Transmisia...transmisia a fost si mai mizerabila. Inteleg ca e criza si probabil ca astia de la Antena cu tot cu GSP-ul lor sunt morti de foame, dar e aproape imposibil sa te uiti la un meci cand vezi zeci de animatii publicitare dansand pe ecran, plus bara aia neagra unde Maricica ii spune lui Viorel sa o sune dimineata si ca ea tine cu Rapid, desi la tv se joaca altceva. Vreau sa vad eu la o televiziune din strainatate, la un mare derby asa cum se vrea duelul asta - o astfel de transmisie. In plus, am observat ca e prea greu pentru astia de la grafica sa puna si ei rezultatul intr-un colt de ecran sa stii eventual cine joaca si cat naibii mai e scorul. Dar cum e mai bine, sa fii penibil sau sa fii eficient?

Am trait pentru cateva zile cu impresia ca poate fotbalul romanesc se schimba, prin mici surprize ca cele produse saptamana trecuta. M-am inselat. E acelasi namol, aceeasi mizerie. Din pacate, nu cred ca se va schimba prea curand.

Dar exista si lucruri mai bune pe lumea asta. Mai are putin si incepe US Open-ul si Rafael Nadal revine! Vamos Rafa!

duminică, 30 august 2009

In cinstea zilei de ieri...



Smooth Criminal



Will You Be There

Eu inca nu l-am uitat pe Michael, si nici nu am de gand sa o fac prea curand.

P.S. Si uite asa a zburat vara :D Sunteti gata pentru niste actiune?

miercuri, 26 august 2009

"Diva" Madonna

Ganditi-va la muzica...dar nu la ceea ce va place sa ascultati, ci asa...in general. Ce reprezinta ea? N-ar trebui sa fie un soi de categorie estetica? Ceva frumos? Ceva dus la rangul de arta? Ceva care arata maiestrie, talent, unicitate? Da, ceva in genul asta era muzica undeva pe la origini.
Ei bine, nu stiu de ce in ziua de azi, muzica nu se mai preteaza la talent ci doar la marketing. Grosul populatiei, cei fara gusturi specifice - care digera orice li se da - ei sunt cei care decid cine e faimos si cine nu, cine merita faima si cine nu. Si de multe ori deciziile sunt amare si foarte, foarte incorecte.
Daca pe o alta planeta...sa zicem Jupiter - ar exista viata si ar fi macar la fel de dezvoltata ca pe Terra inseamna ca si acolo ar fi descoperit "muzica", nu? Poate cu o alta denumire...Juzica sau ceva. Eh, as spera ca macar Jupiterienii sa aprecieze juzica la adevarata ei valoare si nu dupa cum le impune orice campanie de marketing (sau jurketing).

Ca sa trec la subiect: Madonna (poate ati auzit de ea) vine in Romania si canta la Bucuresti cam exact in momentul in care scriu eu randurile astea. Ei bine, tanti asta reprezinta exemplul suprem de nedreptate in industria muzicala. Poate ca nu sunt eu marele critic in muzica si nu sunt nici familiarizat cu toate stilurile, dar am ascultat destula la viata mea ca sa-mi fac o parere si sa-mi dau seama ce se merita si ce nu. Cred eu ca sunt destul de matur in judecata incat sa fac diferenta intre gusturile mele personale si muzica de calitate care totusi mie nu-mi place.

Asta ma duce la Madonna - o artista foarte faimoasa, cu milioane de fani si dolari. Da, am pus ultimele doua chestii impreuna pentru ca merg foarte, foarte bine. Eh, tanti Madonna are vreo 50 si ceva de ani si de cand a inceput ea sa dea din microfon, a primit foarte multa atentie, chiar mai multa decat ar fi meritat. A ajuns pana la urma sa fie botezata "regina pop". Cine a botezat-o? Presa desigur, acea forta indeajuns de penibila si increzuta care crede ca poate categorisi totul atat de usor - totul la suprafata. Este aceeasi presa care l-a facut pe Michael Jackson "regele pop" desi cantecele sale se intindeau pe o arie imensa de genuri muzicale - de la pop, hip-hop, r&b pana la rock si soul.
E trist totusi ca exista multa lume care chiar vede in Madonna o "regina pop" cand exista artiste superioare ei in toate aspectele. Din pacate, specimene talentate precum Beyonce, Christina Aguilera, Duffy, Gabriella Cimli, Amy Macdonald s.a.m.d nu vor fi considerate niciodata -regine- desi poseda mai mult talent decat ar visa vreodata Madonna. De ce? Pentru ca ele n-au avut la dispozitie o masinarie puternica de marketing in spate.

Modul in care a fost promovata si analizata Madonna in atatia ani ar putea fi considerata propaganda. Aproape niciodata nu a atras atentia neaparat prin muzica ei, ci prin look, fapte, declaratii, actiuni, coregrafii - facute sa atraga privirile, chiar daca in fond - nu au nicio valoare muzicala. Multa lume o sa ma contrazica, si o sa-mi spuna ca Madonna e o artista adevarata care a stiut sa se mentina s.a.m.d.

Cine e de fapt tanti asta? Una care permanent in cei peste douazeci de ani de cariera si-a schimbat stilul muzical dupa cum s-a dictat trend-ul din perioadele respective. Intotdeauna i-a lipsit o identitate muzicala, indiferent ce ar zice altii. S-a plimbat din stil in stil...de la pop-rockul popular in anii '80, la dance-pop-ul adorat in anii '90 si pana la aberatia asta de house-tehno-pop care se vinde in anii 2000. Muzical nu reprezinta aproape nimic de referinta (nu stiu cati oameni pe care-i iei de pe strada ar putea numi zece piese de-ale ei). In schimb toata cariera s-a facut remarcata. Stim cu totii cine e - una care s-a comportat de foarte multe ori ca o coarda atat in luminea reflectoarelor cat si in afara lor. Si continua sa faca asta si acum. Cand esti artista la 50 de ani, poti fie sa-ti accepti varsta cu demnitate si sa abordezi un stil in conformitate cu ce esti sau sa fii penibila si sa faci in continuare pe stripperita pe scena.

Foarte multa lume o lauda ca vai doamne ce bine se mentine, si ce bine arata. Stiti ce vad eu? O femeie la 50 de ani usor frustrata si care abordeaza un stil la care orice persoana decenta ar fi renuntat in urma cu vreo 20 de ani. Nu e nimic sexy la ea...e aproape babuta, si oricat de mult se unduieste si contorsioneaza pe scena, nu poate schimba asta. Dar din nou, masinaria de marketing care a impins-o de la spate toata cariera isi face sarguincios treaba si face lumea sa creada ca ea este talentata, sexy si pe val. Ma pot gandi la atat de multe voci mult mai bune decat Madonna, care a fost intotdeauna insipida la capitolul asta. Nu are nimic special - si asta ar trebui sa conteze, nu cat de slaba e ea si cate riduri poti sa-i numeri (sau nu) pe fata.

Presa din Romania se incapataneaza sa denumeasca evenimentul drept - concertul anului in Romania. Trist. Foarte trist. As vrea sa stiu si eu cum ar putea sa fie concertul anului in Romania unul care nici macar nu e sold-out. Unde e popularitatea? Unde e verva? Si aici nu ma refer la valurile facute la aia de la televizor, de parca ar veni Mesia. Chestii concrete - aia care sa umple stadionul (sau in cazul de fata - parcul).
Acum o luna si ceva un batranel cu o chitara electrica a cantat la Bucuresti timp de 3 ore...cu un show care a fost sold-out cu ceva timp inainte. Poate ati auzit de el, il cheama Carlos Santana. Pe seama lui nu s-a facut tam-tam la televizor. Nu da din fund pe scena ca sa atraga atentia. In schimb face muzica, muzica de calitate. Desigur ca dupa ce asculti o melodie de a lui, nu poti sa o dai pe Britney Spears, DJ Project, Tiesto si Florin Salam asa cum vrea generatia trendy-flendry-mendy din ziua de azi. Pentru ca nu merge sa combini ceva de calitate cu ceva...de cacat .Pentru ca la origini asta era scopul muzicii...sa fie de calitate.

Din pacate, presa prefera sa ignore artisti de genul asta. Ce conteaza ca va canta si Leonard Cohen foarte curand la noi (din nou) sau Scorpions? Credeti ca va face cineva reportaje speciale ca sa arate pe unde va ateriza avionul lor, pe unde va veni limuzina lor, pe unde vor intra in hotel si eventual unde vor face pisu? Categoric nu. Si ma gandesc ca totusi asta e un lucru bun. Asta face diferenta dintre un artist adevarat si o coarda comerciala.

Nu am nimic cu cei care se duc la concertul din seara asta sau cei care o apreciaza pe tanti asta. Dar este absurd si insultator fata de talente mai mari cand o faci pe ea - regina pop si ii acorzi o atentie excesiva pur si simplu inutila. In rock nu exista astfel de titluri, in afara de niste batranei penibili pe nume Manowar care tot au impresia ca ei sunt miezul din dodoasca al metalului desi n-au venit cu nimic inovator cu muzica lor de la primul lor album incoace.

Pentru ca adevarul asta este...nu poti sa pretinzi astfel de titluri in muzica. Nu e nimeni rege si regina pentru ca intotdeauna vor exista alti si alti artisti la fel sau chiar mai buni. In aceeasi masura nu-l poti numi pe Beethoven cel mai mare compozitor de muzica clasica in momentul in care mai exista si un Mozart, Vivaldi, Chopin etc. Nu poti sa spui ca Michelangelo e cel mai mare pictor si sculptor cand mai exista si un DaVinci, Monet, Picasso sau Brancusi.
Pentru ca asta e arta. Pacat ca lumea are darul sa strice frumusetea ei.

marți, 25 august 2009

Cronica de vacanta : Job

Am fost toata saptamana care tocmai a trecut angrenat intr-un job pentru targul de carte de la Gaudeamus. A fost cam pentru prima data pentru mine cand am...muncit ca sa zic asa. Mi-am luat un salariu...decent, sa zicem, pentru patru ore pe zi, timp de o saptamana.

In primele trei zile de lucru am batut Mamaia in lung si-n lat ca sa impartim flyere si afise la hotelurile din statiune. Nu a fost prea greu, doar obositor mai ales ca am prins cateva zile de caldura din aia caniculara. M-am crucit si eu, acum ca am vazut cu ochii mei, ce tarife imense au hotelurile din Mamaia. Sunt pur si simplu imense. Si oricat de modern si luxos o fi hotelul, nu poti sa uiti faptul ca vii totusi intr-o statiune mizerabila, prost-intretinuta, aglomerata, plina de manelari, cu plaje intretinute mediocru s.a.m.d. In plus, totul de la mancare pana la imbracamine si alte nimicuri - toate sunt incredibil de scumpe. O apa plata la jumatate de litru costa in jur de 4 lei! La aproximativ 100 de metri de intrarea in Mamaia, este un chiosc de ziare. Aceeasi marca de apa, dar la doi litri costa 2,5 lei. Efectiv astia din statiune nu sunt sanatosi la cap cu scorurile astea.

Inainte eram scceptic si-i criticam aspru pe cei care dadeau Mamaia pentru Bulgaria. Acum nu. Inteleg perfect. Sunt niste preturi imense. In plus, totul este servit intr-un sictir maxim incat intr-adevar iti vine s-o lasi naibii de Romanie si sa pleci unde vezi cu ochii.
M-am uitat de asemenea incantat in ultimele 2 saptamani pe blogul lui Mircea Badea care a fost in vacanta undeva pe o insula din Grecia. Postase pe blog niste poze absolut ireale. Ma intrebam daca a ramas pe Terra sau a plecat pe o alta planeta. Totul era mirific, magic - spuneti-i cum vreti. Omul a scris de asemenea ca intreaga excursie cu toate facilitatile ei l-au costat mai putin decat ar costa pe cineva sa vina in Mamaia. Si atunci eu ma intreb...de ce e porcaria asta de statiune asa de aglomerata cand exista alternative precum asta? Probabil ca romanii sunt innebuniti dupa kitch, altfel nu-mi explic.

Revenind la Gaudeamus - s-a deschis intre 20 si 24 august. A inclus mai multe edituri, cu preturi foarte bine, in comparatie cu ce gasim in librarii in mod obisnuit. Pe parcursul targului, am impartit flyere la cei care intrau in targ. O treaba plicticoasa in mare parte, dar macar era racoare acolo unde stateam eu si am avut iPodul cu mine. Cu toate astea, patru ore pe zi pot insemna atat de mult uneori...
S-au intamplat si multe lucruri foarte haioase, stupide sau pur si simplu de nedescris. As putea sa-i mentionez pe pustanii care ma intrebau daca avem tigari, pe tipul care vroia carti cu bancuri sau pe alt copil care intreba la fiecare stand de reviste porno...
Interesanti au fost si cei care aruncau o privire nedumerita in cortul targului si apoi plecau strambandu-se: "Eh, au numai carti acolo, hai sa mergem!". M-am crucit si de generatia asta care e vecina cu mine, de pana in 25-26 de ani care la fel se strambau : "Eh, n-am citit o carte in viata mea, ma apuc eu acum?" sau "Cine are chef de carti, ma?".

Totusi, in afara de aceste exceptii, lumea a venit intr-un numar mare. Unii plecau cu o carte, altii cu doua, altii cu treizeci. Bineinteles ca nici eu nu m-am putut abtine sa las niste bani pe acolo si mi-am cumparat cate ceva. De mult vroiam sa o citesc pe Anne Rice si de asemenea mi-am ingrosat colectia de Stephen King ; plus inca cateva carticele interesante.

Pe langa asta, a fost o experienta interesanta. Cum spuneam, a cam fost primul meu job - fie el subtire si de vara. Am depus un oarecare efort si am inteles ca pe lumea asta nu e chiar asa usor sa scoti un ban. De fapt, Romania imi da impresia unei tari amare. Nu-i de mirare ca luam premii la Cannes pe filme care descriu tot felul de lucruri dezolante din tara. Nu-i de mirare nici ca sportivii nostri de performanta se antreneaza in mizerie. Nu ma mai mira nici ca in general tara asta este intr-o paragina totala in timp ce altii se lafaie in bani. Cumva am inteles o chestie - poporul roman e facut pentru mediocritate si suferinta. Sau daca nu poporul, atunci tara. Cand suntem aici ne place sa suferim, sa ne fie rau. Aproape ca ne victimizam. Si pur si simplu nu-mi place...nu ma caracterizeaza.

Tot mai mult ma cuprinde senzatia asta care-mi spune ca in alta tara totul ar fi mult mai bine. Probabil ca mi-ar fi schimbata intreaga perceptie a vietii si as uita de toate mizeriile pe care le-am trait in 18 ani. Am inceput incet, incet sa numar zilele pana cand va reincepe scoala, si inevitabil...clasa a 12-a. Aparent inca nu stie nimeni ce fel de BAC vom da, dar nu sunt decis sa ma las prea afectat de asta.
Mi-am propus ca intr-a 12-a sa fac lucrurile diferit de cum au decurs intr-a 8-a. Atunci lucrurile o luasera razna. Ma transformasem intr-un robot un pic prea mult preocupat cu invatatul. Si cu un efort ceva mai mic, mai ponderat, mai gandit...rezultatul ar fi fost la fel de bun. Deci sunt hotarat sa schimb lucrurile de data asta - sa nu las examenul sa ma afecteze dar sa fiu pregatit in masura caracteristica mie.

Abia astept anul asta...se vor intampla multe lucruri interesante. Si in comparatie cu vacanta asta...se vor intampla lucruri! Deci e o mare diferenta.
Pana atunci insa...mai avem putin. Sa ne bucuram de el. Si pana cand se termina putinul, probabil ca "Soapte in Intuneric" vor fi terminate. Stay tuned!

Back...Leapsa intai...apoi altceva...

Fara alte vorbe inutile, raspund cu putina intarziere (scuze! :D ) la o leapsa de la Sunet. It goes something like this...

1. Ce carte ai recomanda şi de ce unui dezamăgit din dragoste?
Nu prea citesc carti de genul, dar ar fi vreo doua. Una ar fi "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" a lui Camil Petrescu. Zice niste lucruri bune acolo in legatura cu dezamagirile astea. Si ce mi-a placut mie cel mai mult la capitolul ala - a fost detasarea personajului principal - fata de dezamagirea lui in dragoste.
A doua ar fi "Enigma Otiliei" a lui Calinescu, citita de mine foarte de curand (si detestata de asemenea) cu simplul mesaj - se poate si mai rau, uita-te in cartea asta sa vezi. Exista persoane care o iau razna in ultimile cinci pagini ale romanului.

2. Ce carte ai recomanda şi de ce, iubitului/iubitei?
Sa nu intram in detalii inutile...The Portret of Dorian Grey.
3. 3. Ce carte ai recomanda şi de ce celui mai bun prieten?
As recomanda trilogia Millenium a lui Stieg Larsson. Ma rog, adica primele doua volume aparute deocamdata. Pentru ca sunt niste carti pur si simplu geniale si este o lectura pe care prietenul nu trebuie sa o rateze.

4. Ce carte ai recomanda unui copil de 10 ani?
Ar fi primele 3 volume din Harry Potter (s-o ia incet si cu celelalte, una pe an dupa aia :D), ah si Tunele (Gordon & Williams) - foarte misto carti.

5. Ce carte ai recomanda unui mare aventurier calator?
Hm...poate ceva din imensa colectie Jules Verne? Sau chiar Stapanul Inelelor, Hobbitul - orice implica drumuri si aventuri foarte lungi si epice.

6. Ce carte ai recomanda unui dusman cunoscut?
Holy Shit! Am asa ceva? Ok, ma pot gandi la un singur lucru - Christine de Stephen King. Nu stiu exact de ce...poate pentru ca uneori ma regasesc in Christine, ma rog - mai bine cititi cartea si intelegeti.

7. Ce carte ai recomanda unei persoane care nu iubeste lectura?
Ingeri si demoni & Codul lui Da Vinci de Dan Brown. Pentru ca sunt lejere, pline de actiune si suspans si scrise intr-un stil relaxat si usor de digerat. Dau clasa filmelor la orice ora!

8. Ce carte ai recomanda unuia cu "nasul pe sus"?
Poate suna ciudat dar...as recomanda Shogun de James Clavell. Pentru ca si personajul principal era la inceput plin de fumuri. Dar cultura japoneza l-a adus cu picioarele pe pamant. Mi se pare o lectie buna.

9. Ce carte ai recomanda celui care apare primul in lista ta de bloguri?
Hm...Oana. Oana le-a citit pe toate :D Nu sunt eu in masura sa-i recomand carti pentru ca probabil nici nu mai exista. Deci e un fel de "pas" aici :))

10.Ce carte ai recomanda unuia care crede ca le-a vazut pe toate in viata?
"O viata de rezerva" - am scris despre ea aici. Si ar mai fi si "Totul este Iluminat" de Jonathat Safran Foer. Crezi ca le-ai vazut pe toate? Think again. Cartile astea sunt atat de sincere si puternice incat te pocnesc efectiv in fata.

All done! Tnx Sunet, that was fun!




miercuri, 12 august 2009

vineri, 7 august 2009

I am what I am

Because today could have been different...
Because today could have been special.

But everything today is different...
And nothing is really that special.

For all that could have been...
And for all that actually is...

This is it!



I am what I am / So I ... SPIT YOU OUT ! (BMFV)

miercuri, 5 august 2009

Idoli

Cand ajung la o anumita varsta, copiii tind sa acumuleze foarte multe informatii din jurul lor, din tot ceea ce-i inconjoara. Si cum putini se omoara cu cititul, la fel de putini isi gasesc pasiuni artistice, ei incep sa digere foarte multa televiziune - in prima instanta si apoi intr-un final - foarte mult internet.
Aproape toti copiii isi gasesc personaje (mai mult sau mai putin reale) cu care se identifica, pe care le admira. Daca personajul respectiv nu este real din prima, va ajunge cu timpul, si orice avatar din desene animate sau jocuri va fi intr-un final inlocuit cu cineva real. Este acel moment in care fiecare isi gaseste un idol - o persoana care prin ceea ce face (joaca, danseaza, canta, face sport etc) starneste admiratia celor mici (uneori si celor mari).
Majoritatea am avut in anumite faze ale vietii un idol. Eu cand eram mic nu am avut. M-am gandit serios la un moment dat sa devin Spiderman, dar am zis ca nu se merita (costum inconfortabil, salariu modest, lipsa asigurarii medicale, riscul meseriei foarte ridicat, lipsa zgarie-norilor in Romania etc) si am renuntat la idee...Pana acum vreo 2-3 ani cand am gasit pe cineva asupra caruia sa privesc cu admiratie.

Dar pana sa vorbesc despre mine, eu deja un fel de semi-mos la cei 18 ani ai mei, vroiam sa astern cateva idei legate de generatia actuala, a copiilor care nu au depasit varsta de 13-14 ani, cei care inca sunt copii si nu au ajuns la adolescenta, cei care mai poseda un pic (sau mai multa) naivitate din aceea pozitiva, pe care am avut-o cu totii la un moment dat.
S-a intamplat weekend-ul trecut sa asist la o zi de nastere a unei cunostinte foarte apropiate. Implinea 12 ani (daca am calculat eu bine). Era ceva foarte restrans, mai mult o chestie intre fete - prietenele ei, eu eram doar cel care primea intamplator din mancarea sarbatoritei. Am observat asa in tacere ca toate pustoaicele imparteau ceva in comun - pasiunea pentru o noua generatie de...artisti presupun.

Toata nebunia asta a pornit odata cu Jetix. Nu zic ca ar fi un lucru rau, dar postul asta s-a transformat dintr-o chestie foarte misto, asa cum era la inceput, intr-un post menit parca sa prosteasca si sa inceteze stimulatia imaginatiei. Am mai comentat asupra desenelor animate imbecile care au inlocuit adevarate clasice - ce ar trebui vazute de orice copil care vrea sa fie copil.
De o grozava popularitate se bucura Hannah Montana, High School Musical, Jonas Brothers si toate celelalte spin-off-uri (stiu ca erau cateva). A fost nevoie de un singur post de desene ca sa faca din ele o adevarata religie in Romania (pentru ca in strainatate erau de ceva timp). Asa erau si pustoaicele astea, foarte pasionate de muzica si dansul din aceste filme/seriale, implicit de fiecare personaj in parte.
Nu stiu, poate ca e dragut pentru varsta lor. Eu pe la 12 ani eram fie cu supereroii, fie cu fotbalul, dar ele sunt fete, deci ce stiu eu? Si ascultau muzica aia pe cd, si se uitau pe dvd, si aveau tricouri roz cu personajele - idoli, nu alta. Si partea cea mai interesanta pentru mine, erau foarte entuziasmate in legatura cu asta.

Mie nu mi se par cine stie ce acei actori-muzicieni. Din punct de vedere muzical vorbind, sunt slabi, variante upgradate de Britney Spears, dar pana la urma si Britney e foarte populara, deci e clar ca asta e industria.
Imi aduc aminte cand incercasem sa-i pun verisoarei mele niste Nightwish. Speram sa fie impresionata de artificii, de muzica epica si de Tarja (mai ales de Tarja). Nu a atins-o deloc. In schimb, s-a uitat la mine si m-a intrebat : asta e rock? I-am spus ca da...rock...metal simfonic mai exact. Mi-a spus senin ca si ea asculta rock. Eu mirat, am intrebat-o ce anume? Ea mi-a raspuns : Camp Rock!
E un pic strigator la cer ca acesti copilasi (ma refer la artisti), cu fundite roz si cu muzica vesela pretind ca ar canta rock. Ar fi exact opusul la ceea ce reprezinta rockul dar presupun ca exista si lucruri mai nasoale decat asta...

...unul ar fi emisiunea aia de pe Antena1...jur ca n-am vazut decat reclama de la ea...un concurs gen Megastar dar pentru manelisti...pe cat de ridicol suna, pe atat de ridicol si penibil este. Din ce am inteles eu din spotul publicitar, astia cauta copii care sa devina noi minuni, parizeri si vijelii! Groaznic. E ca si cum ar face o secta de analfabeti din frageda pruncie. Mai bine Jonas Loosers decat astia...sau nu! Nu! Amandoua chestiile sunt la fel de rele.

Ideea e ca ce oferi la tv, asta va consuma lumea, si e rau. E rau ca au de ales dintre manele si o muzica pop de foarte proasta calitate.

Astia-s idolii de astazi, nu pentru ca au copiii gusturi proaste, ci pentru ca nu li se ofera alte alternative.

Ziceam ca eu cand eram mic nu avusesem un idol anume. Da, de-abia pe la inceputul liceului mi-am gasit unul. Am mai spus-o...e James Hetfield. Omul asta m-a facut sa vreau sa invat sa cant la chitara. Acum cand stiu ce sa fac cu instrumentul cat-de-cat, tot la el ma uit ca la un model, la stilul lui, la tot ceea ce face pe scena (si uneori la cum se comporta in afara ei). Tot la capitolul asta il mai am idol pe Matt Tuck, pentru ca gasesc in el aceeasi energie ca in Hetfield dar cu vreo 20 de ani mai moderna, mai agresiva un pic.
In ceea ce priveste scrisul, si acolo m-am lasat de multe ori inspirat de Stephen King, care e probabil autorul meu favorit.
Eu cred ca mi-am ales bine modelele, in functie de ceea ce fac, ceea ce ma pasioneaza.

Sunt oare pe drumul cel bun copiii de astazi in ceea ce priveste alegerea idolilor lor? Si daca nu, cum ar putea fi influentati astfel incat sa faca deciziile potrivite?

sâmbătă, 1 august 2009

Things change

How is it that sometimes we get stuck on this endless road? It's the road between our past - which represents the things we used to love, to enjoy - and our future - the things that are to come. This is where I am right now. In the middle of nowhere. It's like a transition. Another initiation path. I'm starting to become sick of all this waiting. Things just refuse to happen quicker, sooner. Am I to blame? Should I act, instead of just wait? And if so, how should I do it? Just go and run blindly...but for what purpose? Is it not too risky, too foolish?

When I think about different moments in my past, they all feel so joyful, so full of feelings, so strong! It's like reading a book. A good one. I think about all those great times, when not necesarily good things happened, but they just...happened. It's not like I really miss all those times. But I reflect about them, I look at them through different angles, different moods. It's fascinating but in the same time it saddens me. All those things...there's a lack of them inside me. Remembering about them feels good but also feels horrible at the same time. The question is - to I want all those moments back - right here? Right now?
It's odd...but the answer is no. I don't want all of that to happen all over again. What is in the past should remain in the past. Feeding from it, it only makes it worse.
Why would I want them back? Sure, they were unique, special, unforgetable. But I've learned so many things after they all happened. I am a lot different from what I used to be back then. So it's impossible to have them back, because they would never be written in time the same way. I'm not the same. I would not make the same choices, I would not act the same. It would be another story, another chapter...

I feel a change...strangely enough, it's not going back to a better day. It goes forward, where all is unknown and as misterious as it could be. It's the future. The inevitable fog, darkness, the lack of control. That's how the future stands. And I embrace it! I am letting it to engulf me. It would mean feeling like a stranger in a no-name town. This is where the change in mine occured. I can't wait for it to strike me, to make me deal with anything I need to. I am not afraid anymore of the unknown. I want it to come!
I am different. It's like a blink of madness caught me and made me think, wait and eventually act like I wouldn't have...ever. But how long is "ever"? Sometimes last for ages...forever - as you may formulate it. Other times, it's short, so short that you spend more time reflecting over it...more than it even lasted.

Fuck it all. Fuckin' no regrets! Rise! Raise your head from the ground - look up! Look forward! Stop regreting things, stop thinking how it was and how it still may be if the choices were different. The choices were not different, everything had already happened and about them there's nothing to do. But about how everything else is going to be...it's all under your control. The choices are now yours. You have taken the hit, endured the pain, clenched your fists in anger, sweared revenge to whatever it hurt you. Stop wasting your time, energy and soul on something that you cannot control. It's beyond your reach. You are now imune. It's time to find out if you're actually stronger now!
You find out by walking forward not by taking regretful looks in the back. Fuck that. You will stop doing that.

I think about myself. Of how I was...let's say - one year ago. I laugh at that naive boy, of his stupid decisions and silly dreams. Two years ago - already I feel ashamed. I don't want to identify with that anymore. Those kind of memories are to much to bare. Three months ago...so much better than the first two, but still pathetic, still weak, still without that anger.

Now here I am. Wiser, maybe a bit insane. What makes me different is the anger, the native feeling. I care less, but I'm in the same time more sensitive to everything around me...I watch things differently.

Anger. How do I get rid of it? Do I want to? Do I need no? Will I?
Maybe the anger is a mistake. Althought it doesn't mean it's violence. Anger means sarcasm, irony - means to be a bit mean, a bit bitter about everything. But still, it gives a fresh sensation in you head - you can think better and judge things so, so different.
I don't want to get rid of it. I will not.

Things change. They never remain the same. It would be weird and eventually boring if they would. People change. All these...modifications. They could be big or little...so little that you can barely notice them. To me...I feel it's gigantic.
Soon enough, we will see if I'm right.