marți, 22 februarie 2011

Hapciu!

Am o criza de iarna. Am racit fix cand sa vin inapoi la Bucuresti, ba mai mult - azi s-a pus o ninsoare in toata regula in Capitala. Genial, n-am ce zice. Am senzatia ca nu se mai termina iarna asta blestemata.

M-am saturat de haine groase, incaltaminte grea, m-am saturat de purtat caciula si mers tiptil pe trotuarele astea care ingheata una-doua. Vreau caldura, vreau soare, vreau primavara!

Atat, pentru ca trebuie sa-mi pun picaturi. Iar.

I'll hear back from you when I'll be able to fuckin' breathe.

luni, 14 februarie 2011

Tapinarii live in Doors, Constanta !

Tapinarii au facut deja o traditie din a tine un mini-turneu Anti-Valentine's Day. Am zis ca daca tot nu vreau sa ma intorc la facultate (inca), sa ma duc sa-i vad. Ii ascult pe baieti de ceva timp, imi place la nebunie muzica lor, de asemenea Valentine's Day mi se pare o cretinatate, deci si prin urmare trebuia sa-i vad!

Club Doors este unul dintre putinele localuri in Constanta unde poti sa stai linistit si sa asculti niste muzica de calitate, si seara trecuta nu s-a dezmintit. Tapinarii au oferit un super-recital de o ora jumatate decorat cu cele mai misto piese ale lor. S-a cantat in cor, au prins imediat la cei aflati acolo...folk alternativ de suflet, ce mai!

Atat Cosmin Covei cat si Adrian Tanase sunt extrem de amuzanti atat prin piesele lor cat si prin micile dialoguri pe care le aveau cand mai luau o pauza. Vocea lui Cosmin e atat de potrivita cu notele inalte pe care le ia Adrian incat fac una din cele mai bune combinatii din cate mi-a fost dat sa vad. Iar chitara...Vaaaai! Cat de genial. Suna Takemine-ul lui Tanase in tot clubul, fiecare nota clara si acordurile atat de catchy incat nu puteai sa nu canti impreuna cu ei. Am furat niste ponturi de la el...sa vedem daca le pot pune in aplicare.

A fost o seara superba. Am ascultat o gramada de piese bune, din care pot numi dintr-o suflare - Doi Bani, Sunt Fericit, Esti Frumoasa..., Suturi, Un ungur mic, Utopia, Piesa Serioasa, Sfarsit si inceput de lume, N-are lumea bani, Pescarus, Idei concepute, Du-te Naibii si multe altele care au facut o ora jumatate superba de folk alternativ.

Realizez si eu acum ca ei poate sunt Tenacious D de la noi, cu un sunet ceva mai pragmatic, simplu dar bun, dar cu niste versuri geniale.
 Bravo baieti.

Da, la anul vreau sa-i vad iarasi. Desi am sentimentul ca mai ajung eu sa-i prind pe undeva prin Bucuresti :)

Tapinarii - 11  Du te naibii
 
 Asculta  mai multe  audio   folk


Du-te naibii de-aici!!!

miercuri, 9 februarie 2011

Rock! vol.1

Pentru a incerca sa definesti ceva atat de complex, ceva atat de memorabil, atat de special si de deosebit, e nevoie de mai mult decat de un articol pe un blog, asa ca o sa incerc sa acopar tot ce am pe creier in mai multe parti. Cand (si daca) le voi face pana la capat...ramane de vazut.

Cat de simplu este sa definesti un stil muzical? Mai simplu la unele stiluri, ceva mai complicat la altele. Din punctul meu de vedere, rockul este cel mai complex (la concurenta cu muzica clasica probabil?) gen pe care-l putem gasi, cu atat de multe genuri si subgenuri (care parca continua sa apara de la an la an) incat parca nici Wiki nu mai poate tine pasul.

In principiu se poate spune ca rockul se trage din blues-ul si rock n'roll-ul anilor anilor 40-50. Este usor de recunoscut ca sunet, si mai usor este sa identifici instrumentele conventionale genului - chitara, tobele, bassul si eventual clapele (mai sunt niste baieti smecheri care canta la violoncele). Ce m-a atras intotdeauna la rock - a fost sunetul. Pentru mine genul asta inseamna energie, inseamna forta, putere...iar lucrurile astea duc inevitabil intr-un singur loc - libertate!

Pentru o gramada de generatii, rockul reprezinta libertate, fuga de normele obisnuite, fuga de moda, de cotidian, devierea de la normalitate. Rockul iti impune sa fii deosebit, sa fii remarcat. Nu este vorba numai de muzica ci si de mentalitate, de stilul de viata, de atitudine.
Rockul se intinde pe niste arii uriase. Cate randuri mi-ar lua sa-i enumar pe cei care reprezinta cel mai bine acest gen? Ce ierarhie ar fi necesara?
Sa incepem cu Chuck Berry?  Led Zeppelin? Black Sabbath? AC/DC? Pink Floyd?Iron Maiden? Metallica? Astia-s pionierii mei preferati. Si cati am ratat? O gramada.

Orice ascultator de rock veritabil ar trebui sa fi trecut macar o data printre artistii astia, laolalta cu altii - mai imi vin in minte The Beatles, Jimi Hendrix, Bob Dylan, The Rolling Stones s.a.m.d. Nu poti pretinde ca stii despre un stil anume pana cand n-ai incercat bazele, pana nu esti constient de cat de importanti au fost oamenii astia pentru ceea ce asculti tu acum. Nu trebuie sa-ti placa, nici macar sa te impresioneze. Da, s-ar putea ca AC/DC sa para un pic puerili pe langa Slayer, dar n-ar fi corect sa negi influenta decisiva a australienilor in istoria muzicii. Da, albumele lor sunt toate la fel, dar sunt ascultati de generatii si generatii. Da, nimanui nu-i pasa de albumele noi, toata lumea vine sa asculte clasicele. Dar asta nu inseamna ca sunt cu ceva mai prejos decat cei care au luat sunetul, l-au dezvoltat, l-au complicat, l-au facut cu totul si cu totul altfel.

Ma axez pe ascultatorul de rock, pe cine ar trebui sa fie el si ce ar trebui sa reprezinte - asa-zisul titlu de rocker. Rockerul ar trebui sa reflecte mentalitatea celor pe care-i asculta (ma refer strict la muzica). Nu sa copieze, nu sa asculte orbeste cuvant cu cuvant la ce crede altul despre viata. Sa asculte si sa invete din fiecare. Orice artist bun are ceva de zis. Nu conteaza ca nu te atrage, e important sa stii ce are de zis. Il bagi in seama, tii minte si mergi mai departe (sau revii, cine stie?).

Majoritatea marilor artisti rock si-au bazat mesajul lor prin muzica in jurul a unor lucruri asemanatoare. Protest fata de o societate in continua schimbare, strigat de libertate, promovarea gandirii deschise si mi se pare firesc ca un rocker autoproclamat sa fie cel putin constient de toate lucrurile astea.
Rockerul nu trebuie sa cerseasca atentie ci mai degraba sa o provoace. Fie ca artist sau ca ascultator, nu provoci atentie neaparat prin look sau gesturi. Pentru asta s-a inventat muzica pop. Pentru asta o avem pe Britney Spears.
Provoci atentie prin muzica. Muzica trebuie intotdeauna sa se auda deasupra tuturor celorlalte lucruri - parul lung, hainele negre, lanturile, tepii si orice altceva, astea sunt in planul secund. Nu pot aprecia ceva care-si spune rock dar se bazeaza pe imagini, pe reguli. Rockul nu are reguli, rockul este liber, imprevizibil, nu exista norme. Nu are o logica pentru toti, nu are acea rima simpla a vietii. Rockul este zgomot. Da! Zgomot pozitiv. Este un strigat, o rabufnire, o dovada de putere!

Daca ti se zice sa porti X si Y si sa asculti doar trupa A si cantaretul B, fuck it! Asta nu e rock. Este prefacatorie, este o mentalitate inchisa, limitata si lipsita de esenta. Nu hainele si parul si nici ura fata de anumiti artisti te fac un rocker adevarat. Diferit te face gandirea ce caracterizeaza rockul. Cum gandesti si cum intelegi muzica si cum o lasi sa te influenteze. Asta inseamna rock!
Este adevarat ca fiecare dintre noi cautam si gasim lucruri diferite in muzica pe care o ascultam, dar lucrurile astea ar trebui la un moment dat sa se intersecteze, altfel nu am gasi rockul ca pe un gen avut in comun.

Look-ul n-ar trebui sa fie ceva esential, ceva obligatoriu, ceva cu adevarat important. El n-ar trebui sa strige in gura mare - asta sunt eu. Ar trebui sa fie doar o simpla extindere a propriei noastre personalitati. Confortul trebuie pus intotdeauna pe primul loc. Unul cu parul lung nu va fi niciodata mai adevarat decat unul tuns scurt. Cel putin nu doar luat din punctul asta de vedere.

Muzica rock nu trebuie inteleasa gresit doar ca un vaiet continuu, un planset perpetuu catre o lume care nu va exista vreodata. Un rocker n-ar trebui sa se planga de lumea in care traieste si sa astepte un miracol de la Puterea Superioara unde ii va propulsa pe ascultatorii cei buni deasupra tuturor si-i va praji pe manelisti si cocalari. Nu! Asta este lumea pe care o avem. Asta este viata ce ne-a fost pusa la dispozitie. Asta si nu alta. Pana la proba contrarie, nu ne asteapta nimic dupa asa ca este singura noastra sansa. Protestul nu trebuie sa judece, el trebuie sa provoace schimbare.
Nu rezolvi nimic judecandu-i pe altii. Insa schimbarea este importanta si posibila. Este o lupta. O lupta de afirmare! Rockul n-ar trebui sa fie un concept dominat doar de elitisti, de cei care sunt mai "adevarati" decat altii. Pentru mine muzica este libertate, iar libertatea ar trebui acordata tuturor.

Cum provocam schimbarea? Criticand? Socand in mod neplacut? Nu. Totul ar trebui facut treptat, atragand noi ascultatori cu ceea ce stim ca ar putea impresiona. Lucrurile nedigerabile (un growl, niste riff-uri mai traforaje sau tobe mai rapide) trebuiesc lasate intotdeauna pentru mai tarziu. Daca este sa fie, si acele elemente vor fi admirate la vremea lor. Dar mintea are nevoie de timp pentru a se adapta. Nu provoci schimbare cu Slayer sau Cannibal Corpse. Vei provoca doar haos si soc. Provoci cu ceva atractiv, catchy. Oh, muzica rock este plina de lucruri catchy! S-ar putea ca Steve Vai sa impresioneze mai usor decat ar face-o Moonspell. Sigur, Moonspell sunt grozavi, dar totul trebuie luat treptat.

In concluzia acestei prime parti tin inca o data sa numesc clar ce inseamna rockul. Putere, libertate, evidentiere...evidentiere pozitiva. Pozitivismul poate fi mentinut si prezentand lucruri negative. Tine de atitudinea fiecaruia modul in care o face, important este sa nu se piarda niciodata mesajul, crezul, esentialul.

marți, 8 februarie 2011

Vista ma uraste

Si asta n-ar fi neaparat o problema pentru ca si eu il urasc inapoi (pe ea/el sau orice ar fi acest absurd sistem de operare) dar mai nasol este cand face dezastre unor persoane care chiar au nevoie de un computer constant, care sa-si faca treaba (una simpla si de baza dar importanta).

Laptopul mamei avea Vista licentiat si desi intotdeauna facuse niste figuri inimaginabile, fiind mai fitos decat o pitipoanca de cafenele, niciodata nu mi-a adus stresul pe care l-a provocat intr-un final acum vreo 3 zile. S-a hotarat el ca trebuia sa verifice hard-diskul de erori iar eu ca unuia care-i pasa de masinarie, i-am dat voie. Nu stiu sa explic ce s-a intamplat, cert e ca dupa un restart...nu mai aveam Windows pe C. Ok, de fapt nu mai aveam nimic pe C...multumim inca o data momentului cand am decis sa montam programul de contabilitate pe drive-ul D pentru ca daca nu...astazi am fi fost mult mai saraci - si cu duhul si cu banii. Cu toate astea, s-au pierdut o gramada de chestii folositoare, fel si fel de programele indelung lucrate (recuperabile de pe net dar fara datele personalizate), muzica, ceva poze etc.

Dupa ce am suferit in liniste cateva minute (daca se intampla PC-ului meu, poate nu mi-ar fi pasat la fel de mult dar laptopul asta inseamna mult pentru multe persoane) m-am apucat sa reinstalez o versiune sterpelita (bye bye licenta) de Vista Ultimate in speranta ca voi salva aparentele. In continuare nu stiu exact ce a fost in mintea oamenilor astia de la Microsoft de au facut o asemenea aberatie de sistem, dar ce mai conteaza? Laptopul a venit acum vreo 2 ani cu Vista preinstalat, laolalta cu driverele. Niciun cd, nicio hartie. Nimic. Totul impachetat pe hard. Hardul s-a sters jumatate - rezulta nimic cu care sa incep. Aveam un dvd cu Vista dar niciun driver. Nimic nu merge fara drivere, in mod evident. Nici macar touchpad-ul. Stau si ma intreb - daca n-aveam mouse, ce naiba faceam? Internet nu, video sau audio nici nu mai vorbesc. Noroc ca exista optiunea "suna un prieten". Dar acum serios, oare oamenii astia care fac laptopurile se gandesc ca poate idiotenia aia de Vista va crapa intr-o buna zi si ca vei avea nevoie de noi drivere? Si daca da, de unde se presupune ca le iei? Mai ales daca esti mizantrop si nu vorbesti cu nimeni...ce faci? Dai un anunt in ziar.

Am mai pierdut un numar de ore incercand sa fac din Vista sa mearga decent, fara sa se blocheze inexplicabil din toate cacaturile si utilitatile care nu folosesc nimanui dar care mananca din resurse fara sa se sature vreodata. Intr-un acces de nervi am renuntat pentru mama la Firefox care se incapatana ca odata la cateva minute sa se blocheze inexplicabil, chiar si cand nu era pus sa faca nimic. Acum va scriu de pe Chrome si sunt entuziasmat de cat de simplut si rapid este! In sfarsit ma simt si eu in anul 2011! Aseara am vazut lejer cateva filme dupa ce-mi pierdusem speranta. Totul pare sa fi revenit la normal...inca nu stiu de ce nu functioneaza touchpadul.

Funny fact : Microsoft intentiona sa opreasca user-supportul pentru XP (update-uri si toate cele) in August anul trecut. Cu toate astea inca mai apar update-uri lunare la mine pe PC si in luna ianuarie. Si asta ma incurajeaza sa nu renunt prea curand la el. Cel putin nu in favoarea lui Vista. Si desi lumea zice altfel, inca privesc cu suspiciune si Windows 7.
Nu-mi dau senzatia ca sunt indeajuns de rapide si simple. Din contra. XP-ul meu (SP3) e un avion cu reactie in comparatie cu Vista-ul (Ultimate) mamei (acelasi numar de RAM, un procesor mai puternic din partea mea, ce-i drept).
Si nu sunt singurul care se plange de chestia asta. Tineti minte asta?
Serios, pana la urma care e scopul? Pentru ca mi se pare ca s-a pierdut esenta. Vrem lucrurile cat mai rapide si simple nu lente si complicate. Firefox era la inceput o adevarat minune pentru mine. Atat de rapid si usor de folosit...acum iti vine sa te iei cu mainile de cap cand vezi cat de greu se misca. Chrome este ce era Mozilla la inceput...dar ma intreb pana cand?

Concluzia zilei de azi? Computer? Nay! Iesit afara (15+ grade!!!) ? Yaaay!!!

iHasTicket !!!



Six, Six, Six...Bodom !


si...



Putina vikingeala cu Ensiferum!

20 Aprilie - Abia astept :D

joi, 3 februarie 2011

Samanta de scandal...de libertate

Stateam acum cateva zile si ma gandeam...in momentele cand invatatul reusea sa-mi dea dureri de cap, stateam cu ochii pe pereti si ma gandeam la vrute si nevrute. Mi-a zburat (printre altele) gandul la blogul asta si la tot ce a insemnat el pentru mine de-a lungul anilor.

Secret Whispers implineste anul asta 4 anisori. Ceea ce mie mi se pare impresionant. Mi se pare impresionant ca am reusit sa conserv 4 ani de ganduri, de sentimente, de opinii si ma bucur ca am ocazia sa ma uit inapoi din cand in cand si sa vad cat am progresat. Pentru ca fiecare eveniment din viata eu am hotarat sa-l vad ca pe un progres. What doesn't kill you, only makes you stronger.

Secret Whispers a insemnat pentru mine si inca inseamna - un loc de refugiu, de liniste, de putere. Ma simt puternic aici, intotdeauna m-am simtit. Eu sunt seful si intotdeauna eu am dreptate. E un sentiment placut. Imi place sa ma rup macar cateva minute pe saptamana din cotidian si sa mai astern cate ceva aici. Fie ca-s aberatii inutile (asa cum e articolul asta), fie ca e un simplu clip muzical care ma inspira in momentul ala, o cronica de joc/album/film/concert/meci, o creatie proprie sau o declaratie de revolta. Orice a fost, de fiecare data m-a reprezentat pe mine si n-o sa regret niciodata ceva din ce am scris aici. Pentru ca fiecare scriere e o bucatica din mine si sa regret ceva de-aici ar insemna sa ma regret pe mine insumi. Asa ca nu o fac.

Am fost rebel de foarte multe ori prin intermediul blogului. Si mi-a placut asta. Nu a trebuit niciodata sa ma dau in spectacol sau sa ma chinui singur cu gandurile. Nu atata timp cat am avut locul asta unde sa arunc toate greutatile, toate lucrurile bune si rele si sa le privesc la rece.
Mi-a placut cand blogul a creat scandal. Now that's living a bit on the edge...Spiritul jurnalistic din mine intotdeauna a inclinat spre a-i deranja pe anumiti, in a fi sincer intotdeauna. Asta e foarte important pentru mine - sinceritatea. Nu mai pot gusta ipocrizia si prefacatoria de dragul aparentelor asa cum nu suport nici vorbitul pe la spate. Nu e decat o davada de lasitate. Si cea mai tare chestie este ca dupa ce-i deranjezi pe unii cu niste adevaruri care dor, dupa ce crezi ca ai rupt totul, se intampla sa te mai spioneze putin, sa mai vada ce-ti mai poate capul sau gura. Si asta a reprezentat intotdeauna un mister pentru mine. De ce revii? Ce te face sa te intorci?

Cea mai mare realizare pentru Secret Whispers este faptul ca am reusit sa schimb ganduri pozitive cu oameni pe calea internetului. Stiti cu totii cine sunteti, va gasiti in dreapta intr-o mica lista :)

Da, dupa ce am gandit toate astea, m-am intors la invatat. Marti a fost ultimul meu examen. Sesiunea mea e incheiata si sper sa fi scapat fara nicio restanta. Foarte probabil ca asa si e. Si asta e o realizare buna. A fost un semestru in care am supravietuit. Se putea si mai bine. Adevarat. Eu cred ca intr-adevar va fi mai bine. Intotdeauna eu incep mai greu dar termin in forta. Sper sa fie cazul si de data asta.

Vacation...sweet vacation.
Seriale...Go!
Filme...Go!
Jocuri...Go!
Muzica...Go!
Chitara...Go! (29 de cantece invatate pe electrica la ora actuala, apropo :)  )
Scris...Go!

Screw College!