miercuri, 29 iulie 2009

2 de inspiratie

Spuneti-mi cum vreti, dar eu cu greu ma mai gandesc si la altceva in afara de chitara. Ziua nu e indeajuns de lunga pentru mine ca sa pot repeta fara sa ma gandesc ca deranjez pe cineva cu zgomotul si noaptea nu e destul de scurta pentru ca ziua urmatoare sa vina in loc.

Ce ma inspira pe mine zilele astea:



Joe Satriani - Surfing With The Alien
Deci omul asta e un extraterestru, iar piesa asta ar trebui sa fie imposibil de reprodus. Si totusi Satriani o canta perfect nota cu nota, asa cum a fost scrisa ea in studio.



Scorpions - The Sails of Charon
Asculta mai multe audio Muzica

Scorpions - Sails of Charon
Kirk (Hammett) facea un jam interesant dupa piesa asta. S-a dovedit ca intradevar imi place cum suna. De-aici am invatat chiar cateva bucati, riff-uri, pasaje, etc. E chiar foarte placut sa improvizezi pe riff-ul din intro.

Cheers! Ca alta ocupatie nu prea am... (ar fi niste Soapte, dar nu vreau sa le grabesc :D )

marți, 28 iulie 2009

Prototype



Vara asta e tare lunga...si desi ma dezlipesc tare greu de chitara, mai imi fac timp si de altele. Protoype face parte din - altele.

Auzisem de joc cu ceva timp in urma. Pana la urma fusese amanat sau ceva de genul. Din trailere parea interesant. Apoi au aparut ceva filmulete cu gameplayul si brusc parca nu mi-a mai placut asa mult.
Dar sa povestesc putin despre actiunea jocului.
De fapt e destul de confuza, neoriginala si usor de trecut peste. Nu va va pasa asa de mult de ce se intampla toate lucrurile alea. Veti vrea doar sa treceti la actiune. Dar eu o sa povestesc succint.
Niste oameni de stiinta creeaza un virus care era menit sa atace anumiti oameni, in functie de rasa. In schimb, virusul sufera o mutatie si infecteaza oamenii, ii ucide si creeaza monstrii...da stiu, suna destul de aberant. E ca in jocul ala unde niste oameni de stiinta construiau un dispozitiv pentru draperii si au sfarsit prin a crea o arma de facut portale (Portal cred ca-i zice, din Orange Box-ul cu Half-Life sau asa ceva).
Alex Mercer este unul dintre cei infectati. Numai ca asupra lui, virusul are un efect diferit. Ii da puteri si abilitati impresionante. Il face ca un fel de...prototip de arma perfecta. Si pe masura ce virusul se raspandeste in intreg New York-ul, Alex incearca sa-l opreasca.
Si ma opresc aici cu dezvaluirile, pentru ca restul deja fac parte dintr-un fir narativ complicat si dadator de batai de cap.

Cum as descrie jocul? Sa o luam altfel...e facut de Activision. Activision sunt cunoscuti (printre altele) pentru seria lor de jocuri dupa eroii Marvel. Care este cel mai cunoscut erou Marvel? Spiderman desigur! Protoype are niste asemanari socante cu jocurile din seria Paianjenului. Diferenta este ca de regula jocurile cu Spiderman sunt in general proaste, iar Prototype e un joc chiar bun.

La ce se aseamana totusi cu Spiderman? In primul rand la libertatea de miscare, in special in ceea ce priveste escaladatul cladirilor. Si aici putem vorbi de modul in care Alex Mercer se misca, sare, leviteaza, se agata de lucruri, se lupta, se hraneste s.a.m.d. Este inspirat 100% din Venom. Ma refer la Venom din Ultimate Spiderman, un joc pe care l-am incercat acum vreo trei ani. Mercer face fix ce face si Venom, e poate doar un pic (un pic de tot) mai cizelat si mai elegant, dar asemanarile sunt prea izbitoare. Modul cum sare, modul cum escaladeaza cladiri, atacurile cu gheare si cu biciul si consumatul oamenilor pentru regenerarea vietii. Am avut o adevarata revelatie cand am jucat prima data Prototype! Un fel de deja vu.
Cu toate astea, Venom era greoi de manevrat, dadator de nervi in multe dintre situatii, mai ales in diferitele urmariri, cand nu-l puteai controla indeajuns de bine incat sa duci la bun sfarsit misiunea. Nu e cazul cu Alex Mercer care a fost facut sa mearga intuitiv pentru gamerul de rand, fluent, usor de controlat si dupa o vreme devina chiar distractiv si spectaculos sa escaladezi New York-ul. Consumatul merge si el mult mai bine si despre atacurile cu gheare si biciul nici nu mai vorbesc - mult, mult mai bine aranjate(asta pe langa o gama mai variata de moduri in care iti poti ucide adversarii).

Astfel ca desi e un rip-off in toata regula (fie si din propria lor pepiniera), e un rip-off bine realizat, mult imbunatatit. Deci bravo Activision!
Grafica e buna. Nu sparge gura targului, dar cine are nevoie sa o faca? Pana la urma avem la dispozitie ditamai New York-ul de explorat cu un tip care e un fel de Superman ce-si poate metamorfoza mainile in arme letale. Ce poate dori mai mult de la un joc un baiat (uneori suntem ciudati, asa e)? Motorul grafic e asemanator cu cel din Assassin's Creed si zic eu ca a fost o alegere buna, tinand cont ca aici avem zone chiar mai populate decat cele din Orientul Evului Mediu. In momente de aglomeratie maxima, ai tendinta sa vezi 10-20 de cetateni care arata la fel, dar hei...globalizarea trebuie sa fie de vina! Moda, tendintele...chestii de genul asta.
Optimizarea este si ea impresionanta. Am avut niste timpi de incarcare foarte rapizi, si tot jocul s-a comportat impecabil pe mediu, pe un sistem care nici macar nu trecea testul de minim la Can You Run It (sa nu aveti incredere in site-ul ala, apropo) . Inca un plus pentru asta.

Sunetul e bun, muzica se integreaza bine, dar niciuna nu iese prea mult in evidenta. In legatura cu asta exista si un bug serios care mi s-a intamplat. Ceva cu distorsionatul sunetului. Dar un fix care a durat 5 minute de facut a rezolvat intreaga problema. Google e tata lor!
E vorba de multa bataie, multa actiune, multe explozii in jocul asta. Nu prea s-a lasat loc de creat portrete detaliate pentru personaje - care sunt obtuze si lipsite de orice fel de personalitate - de la personajul principal pana la ultimul soldatel. Nu va veti atasa de nimeni (Alex Mercer oricum este literalmente invincibil) si singura satisfactie emotionala pe care o veti avea va fi cand taiati pe cineva in doua cu lama din dotare. Dar e si asta un lucru bun.
Lucrurile pot deveni repetitive dupa o vreme (omoara, distruge, consuma, urmareste) dar niciodata plictisitoare. Vor exista cateva momente mai jalnice dar nimic iremediabil.
Pe parcursul jocului, peisajul se schimba de la un New York obisnuit, surprins de intamplari inexplicabile la o umbra apocaliptica demna de romanele lui Stephen King unde haosul si distrugerea domina.

Prototype are tot ce-i trebuie. E reteta ideala pentru un joc foarte reusit. Si chiar este, eu m-am distrat foarte mult cu el. Ii lipseste totul acel "ceva" care face diferenta dintre un joc bun si unul memorabil. Lipseste acel sentiment epic, acea grandoare, acele momente care n-ar trebui sa te paraseasca nici la luni dupa terminarea lui. Unele jocuri au acel "ceva". Altele nu. Prototype nu are, dar chiar si asa, se inscrie in categoria jocurilor reusite si demne de incercat.

Nota 9/10 !

marți, 21 iulie 2009

She's entitled Whiplash !




La mai putin de un an de cand mi-am luat prima mea chitara - o Takamine Acustica, spiritul rockerist din mine nu a putut sa se abtina si si-a luat cu destula truda o chitara electrica. Tanaaaaaaam! Nu se poate explica in cuvinte cat sunt de entuziasmat in privinta ei. E electrica, e neagra, arata sexy, se aude incredibil de misto, e a mea...e geniala! Modelul este un Oscar Shmidt OI14 by Washburn. Ihaaaaaaa! Abia astept sa-mi vina vecinii la usa de-acuma.

Si cele doua iubite ale mele...impreuna (lol)



Whiplash si Michelle
Daca nu e evident, numele sunt inspirate din niste cantece, primul de la Metallica, al doilea de la Guns N'Roses.

Nu stiu de ce presimt ca de-acum incolo o sa incep sa devin si colectionar :D .

duminică, 19 iulie 2009

E super bine !

Sper sa nu fiu mai inversunat decat trebuie :D ...

Din motive absolut necunoscute mie, am fost convins sa merg la Liberty Parade 2009. Ce e asta? Un fel de show de muzica house cu multi DJ (sau asa ceva), toti adunati pe plaja si...si bataindu-se pe zgomotele alea, presupun. Locatia a fost undeva intre Venus si Saturn. Mi-a placut scena, destul de misto amenajata, cu tot cu luminile...si asta a fost tot ce mi-a placut in legatura cu festivalul asta, sau ce o fi fost el.

O intrebare fireasca este - de ce m-am dus? Presupun ca din plictiseala. Probabil din cauza ca vacanta asta ma plictiseste enorm si ca imi lipseste oleaca atmosfera din timpul scolii (atmosfera, nu orele :p). Am avut in mine speranta ca poate o sa fie muzica electronica...ceva cat de cat interesant...chiar daca nu ar fi fost neaparat pe gustul meu, sa fie ceva ce nu am mai vazut/auzit inainte. Nu a fost asa. S-a pus fix aceeasi muzica care se pune in orice club de trei lei de pe teritoriul tarisoarei asteia. Deci niste baieti care sunt "digei" puneau niste muzica pe un mixer, amplificata pe niste foarte multe boxe (eat your heart out, Manowar), mai urlau putin in microfon si asta era tot.

Cei care asistau la show-ul asta m-au lasat pur si simplu tampit. Eu nu inteleg. Care e sensul vietii la unii? Se bataiau, se imbatau, se drogau se luau la bataie intrei ei si colac peste pupaza - ascultau o muzica de tot cacatul. Mi se pare trist ca exista unii care spun de rockeri ca vezi doamne se comporta ca niste salbatici & shit, dar serios acum...eu la cate show-uri rock am fost (cateva destul de importante) nu am vazut in viata mea atatia retarzi cum am vazut aseara. Fara sa generalizez, vreau sa spun ca am fost neplacut impresionat de cati oameni s-au adunat acolo ca sa faca un mare fas!

Am inceput cu o apa plata! Era 4 lei! 4 lei! O apa la jumate! Sa recapitulam, erau multi retarzi, muzica era de cacat si apa era 4 lei!
La cinci minute distanta de Liberty Parade, erau mai multe baruri-alimentare. Acolo am luat o bere...culmea! Era tot 4 lei. Si am stat pe malul marii, toata noaptea - purtand discutii felurite, band bere si apoi vin si ascultand cu interes interminabilele ritmuri de la show-ul lu' Peste. Ce mi-a placut cel mai mult a fost ca am reusit sa imi indeplinesc o dorinta mai veche, si anume sa vad un rasarit pe plaja. Parca nu m-a impresionat atat de tare, dar important e ca am facut un tick pe lista mea de dorinte interminabile.

Cand am ajuns dimineata acasa, am dat drumul la stiri. Pe ProTv era un reportaj chiar pe tema asta. Ador interviurile celor de la ProTv - este metoda clasica prin care ii informezi pe cei din fata televizorului cu nimic. Ii informezi nimic. Au luat la microfon in jur de 5 persoane (asta in reportaj). Altii "dansau" prin jur in cel mai ridicol mod (house-ul are darul sa-i faca sa danseze ridicol, sau cel putin asa am vazut) .Toate dupa modelul:

Reporter: Cum va distrati/ Cum va simtiti ?
Tanar cu zambet tamp pe fata: E super bine! / O atmosfera de neuitat/ E cea mai tare si mai super atmosfera/ E chiar super! E super bine!

Asta cu super bine nu se invecheste niciodata. E dovada vie ca aia care merg acolo si zic asta, nu inteleg nimic. Sau au un vocabular redus...dar ca sa nu fiu rautacios, inclin spre prima varianta. Din nou, fara sa generalizez. Poate ca totusi erau si olimpici la fizica pe-acolo. Sau poate nu...Cine poate stii?

Totusi, a fost o noapte pierduta cu cap, nu datorita locului ci datorita companiei. Si pana la urma asta e cel mai important.

Concluzia?
Rockerii se distreaza mult, mult, mult mai bine! \m/

luni, 13 iulie 2009

Un motiv...

...pentru ca uneori ne simtim oribil
...pentru ca sunt perioade cand nu intelegem ce se intampla
...pentru ca simtim nevoia sa fim melancolici
...dar dorim in acelasi timp sa aratam ca suntem puternici
...asa ca o dovedim - strangem din dinti, luam o postura autoritara si luptam
...pentru ca oricat de des ai cadea si oricat de dureros ar fi, ridicandu-te - esti mai puternic
...pentru ca asa trebuie sa fie

...unde am fi fara dileme si fara suferinta?
...am putea spune ca suntem oameni?
...pentru ca daca luptam, in cele din urma va veni si o victorie, o alinare
...si alinare va fi mai dulce decat orice
...pentru ca niciodata nu e bine sa renunti
...altfel de ce ai mai vrea sa traiesti, daca o faci fara sa lupti pentru ceea ce vrei?
...de ce nu ai vrea sa traiesti?
...pentru ca nu exista nimic care sa dovedeasca ca exista mai mult decat ceea ce vezi si cunosti
...astfel incat nu merita riscul sa cedezi

Fiecare dintre noi isi gaseste linistea sufleteasca in felul sau. Nu stiu daca eu am gasit-o, cel putin nu permanent, dar hai sa facem o incercare. Mi-am propus sa ma schimb, sa fiu aproape alt om...unul mai decis si mai puternic.
Exista o anumita alinare cand stai linistit si te gandesti...meditezi asupra a ceea ce te inconjoara...castigi o anume pace...fie ca te face sa te simti melancolic intr-un fel rau, apropiat tristetii...stii la fel de bine ca-ti place - iti place sa fii om. Omului ii place suferinta oricat ar incerca altii sa o nege. Altfel am fi niste hipioti sedati si fericiti.
Uneori imi place melancolia....e adevarat! Dar stiti ce-mi place si mai mult...atunci cand totul se pierde in decor. Cand viteza prinde cote alarmante, cand ceea ce pe altii ii sperie - pe tine te face sa te simti unic. Imi place cand din melancolie treci intr-un acces de furie pozitiva, de eliberare. Inseamna ca traiesti si esti al naibii de rezistent!
E o nebunie...dar normalitatea este ceva irelevant in zilele noastre.

Va vine sa credeti ca de fapt in articolul asta, totul este despre muzica?
Am sa las asta aici :



Tot ce am scris mai sus, se reflecta izbitor in clipul asta. Poate nu e genul, poate nu e momentul, dar incercati sa intelegeti ce am inteles si eu...Simtiti emotia si puterea. Nu a fost o remarca copilareasca cand am spus ca vreau sa fiu ca ei...nu neaparat ca ei - artisti ci ca ei - muzica.

sâmbătă, 11 iulie 2009

Alive and kicking ass...Go!

05. 5 (cinci)

Asa ca informatie, momentan lucrez la capitolul 7. Intentionez sa aibe 10. Sper sa ajung la 10 si sper nici sa nu depasesc numarul asta. Capitolul 6 e gata - dar nu o sa-l postez decat in momentul in care termin 7-ele. Vreau sa am in permantenta un capitol avans fata de blog.
Capitolul 5 fusese terminat candva in februarie :D. Dar 6-ele abia acum cateva minute.
Enjoy!

joi, 9 iulie 2009

Green Day - 21st Century Breakdown



Am facut cunostinta cu Green Day prin intermediul albumului lor - American Idiot - considerati de multi (inclusiv de mine) ca o adevarata capodopera. Bine, poate ca eu nu o consider chiar o capodopera dar oricum, e un al album al naibii de bun.
Green Day fac parte din grupul formatiilor punk-rock care au explodat pe la inceputul anilor '90, cand metal-ul si glam-ul devenisera demodate si toata lumea vroia o noua forma de rebeliune. Grunge-ul a fost unul dintre ele (cine nu a auzit de Nirvana?), punk-rockul a fost altul.

Cati dintre voi nu au ascultat cel putin o data Green Day? Ma gandeam eu...e aproape imposibil sa nu fi auzit de-a lungul anilor macar o piesa de la ei (asta daca nu sunteti deja fani :p ) . Boulevard of broken dreams, Wake me up when september ends, Holiday, American Idiot...Ringing any bells? Sigur ca da!
Ei sunt genul de trupa care scot o muzica indeajuns de digerabila incat sa fie difuzata la radio/tv ("comercial" cred ca se numeste termenul), dar nu canta dulci-nimicuri si reusesc in acelasi timp sa nu fie un grup de genul "another american garage-punk band".
Avand un stil propriu si destul de unic, reusesc sa se faca placuti in aproape orice domeniu muzical. Ceea ce e foarte bine.

American Idiot a fost un succes imens. L-as compara cu "All The Right Reasons" de la Nickelback - desi a avut un stil fidel, s-a vandut iubitorilor de rock (punk s.am.d.) si nu numai.
A avut single-uri si hit-uri pe banda rulanta astfel incat sarcina de a scoate un nou album nu a fost deloc usoara.
Nickelback a scos in 2008 Dark Horse, si se poate spune ca nu a dezamagit (desi au schimbat registrul de la melodii cam cheesy, la piese cu versuri porno) - dar ceea ce functiona s-a pastrat, foarte fresh de altfel.
Asa si Green Day. 21st Century Breakdown este un album excelent. Trebuie spus ca este o asa-numita "rock opera" - adica o chestie conceptuala care face fiecare cantec sa fie legat unul de altul printr-o poveste. Tema este in general una sociala, amestecata cu ceva politica si dragoste. Din declaratiile trupei, multe din versuri sunt inspirate exclusiv din viata lui Billy Joel Armstrong - solistul si chitaristul trupei.

Fiecare piesa este unica si placuta in felul ei. Fiecare cu o bucatica din poveste, astfel ca nimic nu vrea sa para de umplutura (poate uneori da senzatia). Muzical vorbind, totul merge simplu si bine. Niste riff-uri bine puse la punct, foarte directe, foarte rebele. Tobele sunt simple dar se simt permanent. Si clasica voce a lui Armstrong cu versurile sale inspirate. Asta e muzica celor de la Green Day. Simpla dar puternica si cu o atitudine de "in your face".
Pana la urma din 18 piese nu aveti cum sa nu gasiti cateva care sa va surada. Mai ales ca este un produs de buna calitate.

Ca piese de referinta as putea incepe cu title-trackul - 21st Century Breakdown si sa continui cu Know Your Enemy (primul single), Viva La Gloria (I si II :D ), East Jesus Nowhere, Peacemaker, Static Age si 21 Guns (al doilea single). De altfel, baietii au mai scos niste bonus-trackuri cu coveruri dupa artisti precum The Who sau Bob Dylan.

Green Day au spus ca e posibil ca acest album sa fie ultimul pentru ca muzical vorbind, ei simt ca nu mai au nimic de spus. Ciudat, zic eu. Mie mi se par foarte inspirati si in forma. Desigur ca pe o piata dominata de pseudo-artisti care canta fie pop sau r&b sau hip-hop si o da pe ritmuri de house sau pur si simplu te lauzi cum ca ai canta rock, desi e foarte pop - simti ca uneori nu mai e loc si pentru tine. Dar eu zic ca Green Day sunt o buna alternativa de la muzica de nimic pe care o ascultam la tv/radio fara sa o dam in alta extrema (cum ar fi metal-ul :p). Pentru ca e un stil accesibil tuturor.

marți, 7 iulie 2009

Wimbledon 2009

Sa fiu eu foarte pretentios? Posibil. Pur si simplu nu m-am putut uita la Wimbledonul de anul asta, cu exceptia finalei. De ce ? Pentru ca ma plictisea sau...in principiu, cred ca absenta lui Rafael Nadal m-a lasat rece pentru restul turneului. Stau si ma gandesc ca mie a inceput sa-mi placa tenisul pe cand vazusem prima finala la Roland Garros dintre Rafa si Federer. Cred ca la mine totul are legatura cu spaniolul.

Nu neg ca tenisul este spectaculos si exista meciuri memorabile si fara Nadal, dar de data asta nu prea au fost.
Dupa o infrangere destul de surprinzatoare la Paris, Nadal nici macar nu a mai participat la turneul londonez. Cauza? Se pare ca o accidentare serioasa. S-au vehiculat zvonuri cum ca s-ar si retrage. Si restul e istorie...

Mi s-a spus ca e necugetat sa gandesti asa, dar eu si la Roland Garros am spus la fel...daca Nadal a iesit din competitie, considerati ca turneul ala va fi castigat de Federer. Rareori se intampla altfel. De fapt s-a intamplat doar o data in ultimii ani...Australian Open in 2007...au fost Djokovic si Tsonga in finala, si pe-atunci Rafa nu era foarte pregatit pe hard si Federer revenea dupa o boala.
In momentul in care am auzit ca Nadal nu participa mi-am spus : astept sa vad cu cine joaca Federer in finala. Nu ca ar conta. Oricum va castiga. Se pare ca am avut dreptate.



Destul de surprinzator ca in finala a ajuns americanul Andy Roddick. Ca stil, eu stiam ca tipul asta are serviciu si atat. In momentul in care reuseai sa rezisti serviciului lui, meciul era ca si castigat. Eh, intre timp omul a mai invatat cate ceva, si asta l-a adus din nou la un nivel inalt. Chiar am fost surprins sa vad ca se misca foarte bine pe teren. A muncit mult in turneul asta, dar chiar si asa - pur si simplu nu este destul de bun incat sa-l bata pe Federer intr-o finala de Grand-Slam. Poate un masters, poate o semifinala, un sfert...poate. Dar in finale se stie...nu te cheama Nadal, nu-l bati pe Federer. E stupid ceea ce sustin? Eh, verificati statisticile. Ele nu mint. Pana una alta, vesnicele sperante de teapa lui Djokovic si Murray continua sa esueze prin semifinale sau chiar mai devreme.



Elvetianul si-a adjudecat cea de-a 6-a reusita la Wimbledon, nu pentru ca ar fi jucat neaparat mai bine decat Roddick. Dupa 5 seturi (ultimul terminat 16-14 - a durat 95 de minute) nu se poate spune ca unul a fost mai bun si altul nu. Dar per total Federer este un jucator mai bun. Nu neaparat cu ce a aratat in finala, ci din punct de vedere al palmaresului si reputatiei. Foarte posibil ca el sa fie cel mai bun tenismen din istorie. Cine stie...
De altfel, Roger a redevenit nr.1 mondial la un an dupa ce pierduse locul in fata lui Rafa.

Nu vreau sa comentez foarte mult asupra meciului, pentru ca m-am chinuit foarte mult sa ma uit. In fiecare an ma rog sa nu mai fie transmis Wimbledonul de cretinii aia de la Sport.Ro dar nu se intampla niciodata. Efectiv m-am saturat sa dea publicitate si sa nu vad schimburi intregi pentru ca trebuie ei sa dea un breaking-news cu ce cacat au mai facut ratatii aia din fotbalul romanesc, macar de-ar fi fost efectiv despre fotbal, dar nici atat - era despre vacantele patronilor...vacantele patronilor? Ce treaba are asta cu sportul?
Revenind, odata ca m-a enervat postul, dar comentariul a fost sub orice critica. Cristian Tudor-Popescu e un idiot. Eu stiam deja, dar de data asta m-am convins pe vecie. Dupa ce ca e prost de bubuie la cum vorbeste despre tenis si n-are nicio tangenta cu comentariul la acest sport, mai are si stilul ala infect de a se exprima. Are in voce o superioritate si o falsitate de-a dreptul scarboasa. Mie omul imi face sila. Plus ca remarcele sale sunt total nepotrivite pentru un comentator (care ar cam trebui sa fie impartial). Efectiv m-a enervat tot meciul. Uneori dadeam volumul pe mut pentru ca efectiv nu puteam sa mai ascult. Langa el l-au asezat pe zapacitul ala de comentator constant de la Sport.Ro si a iesit un mare fas!



La feminin nu m-am uitat chiar deloc - Sharapova, Ivanovic si S.Carstea au iesit destul de timpuriu din turneu. Sorana in special a jucat cu una care eu as fi inscris-o la turneul masculin la cum lovea (Azarenka cred ca o cheama pe...domnisoara). In rest, nu ma prea pasioneaza celelalte jucatoare - Safina, Dementieva, Kutznetsova, surorile Williams...or fi jucatoare bune, dar mie pur si simplu nu-mi plac ca stil. In fine, finala a avut loc intre Venus si Serena. A castigat Serena. Anul trecut luase Venus. Ce familie fericita!

Ma rog sa revina Nadal si zvonurile legate de retragerea sa fie doar zvonuri. Daca nu, va urma o noua perioada de suprematie a lui Federer (si nu, nici Djokovic nici Del Potro si nici Murray nu-i pot face fata).

duminică, 5 iulie 2009

Dark Sector



In lipsa de altceva am inceput sa caut jocuri care sa mi se para interesante. Si am dat peste asta. Mi-a luat ceva pana cand mi-am facut curaj sa-l incep temeinic dar pot sa spun ca a meritat cat de cat. Nu a fost foarte memorabil la absolut niciun capitol, dar si-a facut treaba. Mi-a mancat cateva ore din vacanta asta plictisitoare.

Povestea prezentata e mai mult decat banala si fumata si nici transpunerea ei nu ofera ceva unic. Un spion american este trimis sa salveze/elimine (nici el nu stie sigur) anumite persoane dintr-o zona sovietica (se putea in alta parte?) contaminata cu un virus destul de infricosator. Evident ca individul (Hayden pe numele lui) nu reuseste din prima. Este infectat chiar el de virus dar incearca sa salveze restul lumii de aceeasi soarta. Curand afla ca virusul nu e chiar atat de daunator asupra lui. Bratul care i-a fost infectat i s-a transformat intr-un accesoriu mortal de lupta - mai pe scurt, un fel de disc pe care-l arunca si macelareste adversarii. Discul se va intoarce tot timpul la Hayden, fiind intr-un fel atasat. Eh, si asta e cam cea mai interesanta parte a jocului, faptul ca pe langa niste arme banale avem si chestia asta cu care sa ne facem pe cap prin toate cele 10 capitole ale jocului.

Dupa o vreme, Hayden va mai dobandi cateva abilitati interesante, dar din nou, nimic spectaculos. Adversarii vor fi de vreo 4 feluri. Intai vom avea soldatii sovietici - fiinte umane, care trag cu arme si cam atat. Evident, ei sunt cei mai facili in ceea ce priveste lupta. Apoi cu timpul vor aparea niste zombie - teribil de enervanti care vor lupta doar corp la corp (inexplicabil, un glont bine plasat in dovleac nu-i afecteaza prea tare, ba-i face sa se repeada la tine mai repede). Apoi apar niste creaturi care vor avea aceeasi rezistenta cu cea a mortilor vii dar vor ataca in stilul rusilor. Deci o combinatie a primelor doua tipuri de adversari. Si vor mai fi si bosii, destul de interesanti fiecare. Evident ca niciunul nu nu va putea fi invins in moduri conventionale (duh, unul este cat un dinozaur de mare, altul e invizibil, inca unul care e o varianta upgradata a lui Hayden si desigur bossul final care o da in aiureli la greu) astfel ca trebuie facuta o oarecare tactica.

Cam asta e povestea. Gameplay-ul mi-a devenit extrem de familiar inca din primele minute de joc...pentru ca e o copie atenta a gameplay-ului din Gears of War. S-au straduit cei de la Digital Extremes (n-am auzit de ei in viata mea, dar cica au facut jocul) sa imite cat mai mult acea capodopera numita GoW. Le-a iesit, dar nu indeajuns incat sa faca din Dark Sector un joc cu adevarat bun. Sigur, exista acelasi principiu de a te proteja de adversari folosind mediul inconjurator, doar ca nu functioneaza la fel de bine ca in Gears. Hayden se va incapatana uneori sa se rostogoleasca in gol spre perete decat sa se adaposteasca. Vor fi probleme si cand vrei sa te dezlipesti de perete. Lupta corp la corp si-ar dori sa fie la fel de buna ca in Gears. Doar ca nici macar nu se apropie...e poate cel mai slab punct al jocului, si avand in vedere ca zombie aia enervanti vor tot aparea pe parcursul jocului...trageti singuri concluzia. Totusi, nu se bate pasul pe loc si ajunge sa fie fun de jucat.

Grafica e foarte frumoasa. Bine realizata, creeaza atmosfera impreuna cu un sunet bine-gandit (din nou, nimic exceptional, dar functioneaza!) si se comporta foarte bine pe un sistem care deja nu mai e high-end de mult. Optimizarea este chiar laudabila, pentru ca n-am avut deloc probleme de incarcare sau de avansare in joc, semn ca la capitolul asta, producatorii si-au facut treaba onorabil. Totul a mers fluent de la un capat la altul. Deci numai de bine la capitolul asta.

Nu stiu daca apare vreo motivatie in plus pe parcursul jocului. Eu stiu ca in ziua cand i-am dat de capat, ajunsese sa ma plictiseasca. E destul de liniar ce-i drept, dar asta si din cauza povestii rasuflate. Tehnic vorbind, Dark Sector e o realizare frumusica. A copiat cuminte un gameplay faimos si l-a implementat binisor (cu mici scapari), are o grafica draguta, o optimizare impecabila si ofera o experienta noua prin chestia aia care se arunca (o sa ajung sa-i zic boomerang intr-un final).
Si desi nimic nu-l face iesit din comun, asa cum am mentionat mai sus, merita incercat de dragul de a fi. Nu e un joc rau, dar nici nu veti vedea cine stie ce chestii spectaculoase la el.
Nu va veti atasa de personaje si nici de actiune in general. Dar luati-l ca pe un altfel de Gears of War, unul mai nefinisat, dar care merge bine.

Nota : 8/10