luni, 13 iulie 2009

Un motiv...

...pentru ca uneori ne simtim oribil
...pentru ca sunt perioade cand nu intelegem ce se intampla
...pentru ca simtim nevoia sa fim melancolici
...dar dorim in acelasi timp sa aratam ca suntem puternici
...asa ca o dovedim - strangem din dinti, luam o postura autoritara si luptam
...pentru ca oricat de des ai cadea si oricat de dureros ar fi, ridicandu-te - esti mai puternic
...pentru ca asa trebuie sa fie

...unde am fi fara dileme si fara suferinta?
...am putea spune ca suntem oameni?
...pentru ca daca luptam, in cele din urma va veni si o victorie, o alinare
...si alinare va fi mai dulce decat orice
...pentru ca niciodata nu e bine sa renunti
...altfel de ce ai mai vrea sa traiesti, daca o faci fara sa lupti pentru ceea ce vrei?
...de ce nu ai vrea sa traiesti?
...pentru ca nu exista nimic care sa dovedeasca ca exista mai mult decat ceea ce vezi si cunosti
...astfel incat nu merita riscul sa cedezi

Fiecare dintre noi isi gaseste linistea sufleteasca in felul sau. Nu stiu daca eu am gasit-o, cel putin nu permanent, dar hai sa facem o incercare. Mi-am propus sa ma schimb, sa fiu aproape alt om...unul mai decis si mai puternic.
Exista o anumita alinare cand stai linistit si te gandesti...meditezi asupra a ceea ce te inconjoara...castigi o anume pace...fie ca te face sa te simti melancolic intr-un fel rau, apropiat tristetii...stii la fel de bine ca-ti place - iti place sa fii om. Omului ii place suferinta oricat ar incerca altii sa o nege. Altfel am fi niste hipioti sedati si fericiti.
Uneori imi place melancolia....e adevarat! Dar stiti ce-mi place si mai mult...atunci cand totul se pierde in decor. Cand viteza prinde cote alarmante, cand ceea ce pe altii ii sperie - pe tine te face sa te simti unic. Imi place cand din melancolie treci intr-un acces de furie pozitiva, de eliberare. Inseamna ca traiesti si esti al naibii de rezistent!
E o nebunie...dar normalitatea este ceva irelevant in zilele noastre.

Va vine sa credeti ca de fapt in articolul asta, totul este despre muzica?
Am sa las asta aici :



Tot ce am scris mai sus, se reflecta izbitor in clipul asta. Poate nu e genul, poate nu e momentul, dar incercati sa intelegeti ce am inteles si eu...Simtiti emotia si puterea. Nu a fost o remarca copilareasca cand am spus ca vreau sa fiu ca ei...nu neaparat ca ei - artisti ci ca ei - muzica.

3 comentarii:

sunetul-mai-tare spunea...

Yep...momentele astea există pentru fiecare dintre noi oricât am vrea să le negăm si oricât s-ar chinui altii să ne vadă niste "hipioti sedati si fericiti". Honestly, îmi place expresia asta:)) pot s-o împrumut? :)) prietenii mereu îmi spun că ar fi trebuit să trăiesc în anii 60-70:))

Stephen G. spunea...

Sigur ca poti, as fi chiar onorat :P

Anonim spunea...

chiar am simtit!