Info aici.
Sa se odihneasca in pace. N-am fost niciodata fan mare al filmelor romanesti, dar adoram cum juca Dinica. Dinica a fost genial, un talent real, o prezenta pe ecrane si pe scena remarcabila.
Ramai cu bine, maestre! Momente ca cele de mai jos nu vor fi uitate:
Garantez cu propria reputatie ca acest articol a fost protejat impotriva virusului A(H1N1). Calculatorul si-a folosit toti cei 3 antivirusi si pe cuvant de cercetas ca purtam si masca cand am scris articolul asta. NOT!
Sa vedeti belea. Am aflat astazi ca cineva din trupa Amifran Arad a fost internat la Terapie Intensiva, fiind testat pozitiv cu virusul gripei lui Guitz-Guitz. Ok, o mica ingrijorare, dar imi este destul de greu sa cred ca am fi putut noi sa aduce virusul. Au mai fost una-doua persoane racite usor dar de-acolo si pana la muma gripelor...mai e cale lunga.
Amuzant mi se pare ca altii in jurul nostru (astia intorsi de-acolo) sunt mai agitati ca noi. Eu personal nu cred ca am (asa cum nici Mircea Badea nu credea) ceva pentru ca sunt chiar bine-mersi. Am stat o saptamana acolo si a trecut aproape o saptamana si aici si nu am nimic...niciun simptom, nicio tuse...nimic.
Altii au sarit cu analizele, cu mastile. E faza aia cand toata lumea este paranoica si ipohondra. Ok, virusul este contagios si relativ periculos, dar sa fim seriosi - nu locuim in mijlocul pustietatii din Africa fara niciun contact cu exteriorul. Nu ca as avea mare incredere in sistemul sanitar din Romania dar nu traim nici in preistoric si nici nu ne moare poporul de malarie sau lepra.
Nu-mi place ca unii nu fac diferenta intre a trata situatia cu o relativa seriozitate si a fi disperat. Hai sa ne bagam fiecare intr-un balon de plastic si sa nu mai intram in contact cu nimeni...cum o sa ne ajute asta?
Pana una alta eu sunt foarte bine si foarte sanatos. Nicio urma de raceala, mananc de sparg de la o vreme si ma tin nitel si de sport. Deci e bine. Blogul asta inca a scapat.
Acum mai in gluma mai in serios, aveti grija de voi.
Stay safe!
Si pentru ca inca mai suspinam nitel dupa Arad, va pun aici theme-ul festivalului :)
Manu Chao - Pinocchio
Asculta mai multe audio Muzica
M-am intors cu zambetul pe buze. Daca de Istanbul ma indragostisem, inseamna ca de Arad sunt extaziat. Nu stiu cum as putea sa va povestesc mai bine ca sa pot face sa intelegeti ce sentimente m-au incercat (si nu numai pe mine ci intreaga trupa) in saptamana care a trecut. Stai uneori si iti pui intrebari fara raspuns : "De ce momente ca astea nu dureaza la infinit?" "De ce trebuie intr-un final ca totul sa se termine?"
Festivalul International de Teatru Francofon Amifran este cel mai mare din lume de acest gen (la nivel de liceu). S-au adunat trupe din 12 tari si din 12 orase din Romania. Si sunt de parere ca Aradul a fost o alegere perfecta.
Mi-a placut orasul din primul minut. E micut, foarte micut fata de Constanta si Bucuresti dar e o adevarata placere sa te plimbi prin el. E drept ca in mare parte nu prea am circulat mai departe de centru, dar pana la urma aia este si ceea ce conteaza.
In centrul orasului cea mai mare atractie este Teatru National (unde am prestat noi), o constructie foarte frumoasa si foarte ingrijita (am inteles ca era curatata constant). Primaria arata si ea impresionant cu tot cu parculetul de langa. Apoi ce mi-a placut cel mai mult a fost ca desi este centru, nu prea am vazut magazine de fite. Si m-a bucurat enorm. Multe second-hand-uri foarte interesante sau pur si simplu magazine modeste ca firma si look dar cu produse foarte bune.
Nu pot de altfel sa nu mentionez si McDonald's-ul din zona care ne-a salvat de la foame de cateva ori (nu de alta dar mancarea la cantina era uneori prea...meh).
Astfel ca intreg cadrul a fost perfect. A urmat festivalul in sine. A inceput Sambata si s-a terminat in Joia urmatoare. N-o sa intru prea mult in detalii ca nu-mi permite timpul sa stau sa povestesc tot dar a fost indiscutabil mult mai bine organizat decat cel de la Istanbul. Nu ca as face eu acum pe nasolul si sa zic ca la Istanbul a fost mai urat. Nici pomeneala. Dar Amifran-ul a avut o organizare perfecta, de o precizie elvetiana as zice. Un orar extrem de inspirat care ne-a permis sa combinam teatrul (joc si vizionare) cu distractia si plimbarile oferite de Arad.
Am avut piesa duminica astfel incat restul festivalului a fost lejer si lipsit de griji. Ne-a iesit ok spectacolul. As zice ca se putea si mai bine, dar a fost in regula...am primit inapoi opinii bune, asta ne-a bucurat si am trecut repede peste acest aspect. Ca piese de referinta vazute as remarca Baia-Mare (probabil cea mai buna din intregul festival), Arad (cu o abordare geniala de Romeo si Julieta), Tg. Jiu si desigur...Istanbul - ne-am revazut cu o parte din prietenii nostrii pe care-i cunoscusem in luna mai.
Un alt punct de interes au reprezentat atelierele. Atelierele erau grupe conduse de profesori din mai multe tari formate din cate-un membru din fiecare echipa participanta la festival. A urmat ca in trei zile fiecare atelier sa puna la cale o mica piesa bazata in mare pe improvizatie. Eu am avut ca tema clownii si doamne cat de amuzant a fost!
Au fost frumoase si cele 3 seri de club avute (desi prima ne-a semnat sentinta pentru restul timpului petrecut acolo). Ma asteptam cand s-a zis club de clasicul obicei (care aparent e mai mult pentru Constanta si Bucuresti) de a pune muzica house si a te batai aiurea toata noaptea. Nu a fost cazul. Am avut in prima seara concert de muzica blues (extrem de dansabila) care a incins rapid atmosfera.
A doua oara am avut cover-uri clasice si nitel hip-hop. Ultima seara care a consemnat terminarea festivalului a oferit ceva mai clasic cu un DJ care totusi a pus o muzica decenta.
Cum v-am spus, mi-e foarte greu sa descriu atmosfera pe care am trait-o acolo. Toate acele persoane de-o varsta cu noi venite din 12! tari...lucrurile avute in comun. Necazurile avute si cum ne-am legat mai mult unii de altii dupa ele - toate au oferit o experienta de neuitat.
Ultima zi a fost trista. Cu atat mai mult pentru noi. Momentul in care mascota festivalului a fost coborata de deasupra scenei...ala a fost emotionant. Mai greu a fost cand a trebuit sa ne despartim de toti prietenii pe care ni-i facusem (a se citi aici lacrimi din partea fetelor). Si mai greu a fost cand ni s-a spus ca trupa se destrama (ulterior am aflat ca nu neaparat trupa ci echipa actuala) din cauza tampeniilor facute in prima seara de club. Si totul pentru ca nu am reusit sa ne intelegem mai bine intre noi. N-a mai contat ca la sfarsit (precum vedeti si in poze) eram doar niste colegi/prieteni fericiti. Greseala fusese deja facuta.
M-am intors in Constanta si am descoperit ca aici oamenii sunt mai nesimtiti. E uimitor cum ardelenii pot fi asa de calzi si prietenosi . Am descoperit ca in Constanta e mizerie pe cand in Arad nu. Am descoperit ca orasul meu e lipsit total de stil pe cand Aradul are o identitate, o tema arhitecturala...arata asa cum ar trebui. M-am intors fara accentul de ardelean pe care-l capatasem doar stand de vorba cu cei din trupa locala.
M-am uitat pe geam si mi-am dat seama ca magia disparuse.
Aici e frig, ploua. Aici scoala pare urata si desi imi am prietenii langa mine, nu pot sa nu simt lipsa colegilor de trupa si a intregii atmosfere pe care reusisem sa ne-o creem. Imi lipsesc toti cei pe care i-am cunoscut acolo...pentru ca ne-am facut prieteni, prieteni buni. Si sunt a 12-a. Stiu ca asta e singura editie de Arad pe care am prins-o si o sa o mai prind. Nu pot sa nu regret ca nu am intrat in trupa mai devreme.
Dar poate ca intr-o zi ma voi intoarce acolo...macar ca spectator. Si poate voi avea macar o bucatica din acel sentiment placut care m-a incercat intreaga saptamana. E magic! La fel cum a fost si Istanbul-ul in felul sau...Aradul e magic!
Primele 4 poze sunt facute de mine, urmatoarele de o colega. Tnx Ana!
Of...saptamana aglomerata. Mai aglomerata decat m-as fi asteptat.
Hai sa pun in revista cam ce s-a mai intamplat, respectiv ce se va intampla.
Am fost luni la un majorat. Da, exact! Lunea! Si a fost original si a fost spectaculos, a fost placut, m-am distrat...bine, poate un pic prea mult :D . Dupa aia mi-a luat doua zile sa-mi revin la forma initiala. Ok, asta n-a fost la fel de placut.
Am urmarit super-incantat marti seara cum Unirea Urziceni i-a snopit in bataie (fotbalistic vorbind, desigur) pe cei de la Glasgow Rangers chiar pe Ibrox Stadium (Scotia) cu scorul de ! 4-1 ! Impecabil jocul echipei romanesti. Dan Petrescu s-a nascut pentru a-i bate pe britanici si a aratat inca o data chestia asta, chiar inainte de a se disputa partida. Urziceni-ul i-au facut pe Rangers la absolut orice capitol. Un joc exceptional prestat de campioni, sper sa nu fie si ultimul de acest fel (dupa modelul CFR si Steaua).
E oficial, de azi sunt simpatizant urzicenist :)
E frumos ca dupa o aberatie de genul Serbia - Romania avem un eveniment atat de frumos. Dar asta se datoreaza unor jucatori impresionanti si a unui antrenor care stie ce are de facut. Bravo lor!
Maine plec la Arad la Festivalul International de Teatru Francofon. Site-ul evenimentului este aici. Se pare ca vom juca in prima zi (duminica). Nasol, dar asta e...restul saptamanii rezervate evenimentului va fi oricum relaxant pentru noi. O sa luam un tren care o sa faca in jur de 24 de ore pana in Vestul tarii. Asta daca nu cumva CFR-ul (si de data asta n-are treaba cu fotbalul) sau Mama Natura (mnu, nici cu Dan Negru n-are treaba) or sa ne faca o surpriza neplacuta.
In principiu (din nou, cu trenurile in Romania totul este plin de variabile) ma voi intoarce sambata pe 30. Ma indoiesc ca o sa mai prestez ceva in scris pe-aici pana atunci so...take care!
Like duh, normal ca va las cu multa muzica pana atunci :
Blind Guardian - The Bard's Song (In The Forest)
The Agonist - Thank You Pain
Children of Bodom - In Your Face
Mai nou ma joc chestii cu supereroi. Sa fie nostalgia? Atat de dor mi-e de copilarie? Sau frustrarea ca Jetix a disparut si ca toti clasicii desenelor animate au fost inlocuiti de niste adolescenti gay si alte chestii retardate?
Tin minte ca am facut cunostinta cu X-Men prin intermediul unei jucarii primite cadou de Craciun de la gradinita. Nu mai auzisem de ei pana atunci. (Fox Kids nu fusese adus in Romania, ehehe, amintiri de pe vremea dinozaurilor). Personajul pe care-l primisem eu fusese (culmea!) un individ cu frizura ciudata si cate-un set de gheare pentru fiecare mana. Mi-aduc aminte ca jucaria mea arata poate cel mai neimpresionant fata de ale altora, dar stiti ce? S-a dovedit intr-un final ca eu posedam cel mai cool personaj din cate a avut vreodata X-Men.
Departe de a fi preferatul meu, Wolverine este personajul principal din acest nou joc marca Marvel. De fapt nu cred ca a existat vreodata un joc X-Men in care Logan a.k.a. James Howlett a.k.a. Wolvie sa nu fie prezent. Pe de-o parte pentru ca e cel mai popular erou din serie...pe de alta pentru ca abilitatile sale sunt printre cele mai usor de creat si replicat pe un computer.
Si am tot jucat fel si fel de creatii dupa faimoasa echipa de supereroi. Majoritatea slabe la concurenta cu filmele - care sa fim seriosi...nu au impresionat pe nimeni. Jocul facut pentru filmul X-3 : The Last Stand a fost cat de cat interesant pentru ca pe langa batranelul cu gheare am mai putut trece si prin pielea lui Nightcrawler (favoritul meu din serie laolalta cu Cyclops) si a lui Iceman. Expunerea in joc a lasat enorm de dorit, dar a fost un inceput. Conceptele folosite au fost interesante. Joc dupa joc, seria celor de la Marvel incepea sa devina tot mai decenta.
Pentru prima data in istorie, Wolverine Origins se prezinta ca fiind jocul cu adevarat bunicel pe langa predecesoarele sale. Un gameplay mai mult decat decent, combinata cu ceva mai multa seriozitate si un voice-acting imprumutat din filme au facut din acest joc ca timpul pierdut in fata monitorului sa nu fie chiar in van.
Jocul urmeaza, mai mult in paralele decat pas cu pas, povestea din filmul aparut anul asta (cu acelasi nume). Am vazut filmul inainte sa ma apuc de joc si va spun ca e ok. Inca slab dar ok. Comparat cu primele 3 parti, as spune ca si la capitolul cinematografie Marvel incepe sa faca lucrurile mai bine. Povestea m-a lasat efectiv tampit - eu stiam ca ghearele lui Wolverine aparusera in peisaj odata cu inserarea scheletului de adamantium (atentie! urmeaza pasaje nerdy!) dar aparent individul avea gherute din os inca de mic copil. De asemenea nu inteleg cum poate fi Victor Creed a.k.a Sabretooth sa fie frate cu Logan. Sunt atatea lucruri care nu se leaga in filme si nici in benzile desenate nu ar fi fost aduse in discutie (in desene animate se stia ca erau vechi dusmani).
Dar cam atat cu poliloghia, sa vorbesc putin si despre jocul efectiv. Avem in fata un action mai mult decat decent - impresionant in anumite instante. Sistemul de lupta merge ca uns de cele mai multe ori si totul in niste cadre care au grija sa para cat mai cinematice posibil. Evident ca anumite faze de actiune luate din film (firele narative se mai intersecteaza, de cele mai multe ori cu lucrurile usor schimbate) au fost modificate incat sa se potriveasca mai bine in lumea virtuala, sa fie mai spectaculoase (exagerat de spectaculoase chiar) si de cele mai multe ori lucrurile ies frumos.
Pe langa gameplay am mai fost impresionat si de grafica jocului. Desi am avut momente cand framerate-ul scadea drastic si fara vreun motiv anume, in general n-am avut probleme in a admira motorul asemanator cu Prototype (dat cu jumatate de generatie in urma totusi). Totul arata foarte frumos de la peisaje pana la personaje cu tot cu membrele retezate si sangele din dotare. Da, Origins este un joc sangeros. Daca stau bine si ma gandesc este primul din seria Marvel care necesita o anumita limitare de varsta. In jocurile precedente ieseau doar stelute si artificii in urma contactelor dintre Logan si adversari. In Origins insa avem necontenit niste masacre de toata frumusetea. As zice ca e un adevarat plus. Cea mai tare faza e constituita de abilitatea de vindecare a lui Wolverine. Precum stiti, abilitatea sa de mutant implica vindecarea foarte rapida, aproape instantanee, lucru care-l face in teorie indestructibil. In Origins, pe trupul lui Logan vom putea observa urme din fiecare contact cu adversarii...taieturi, gloante, explozii, impunsaturi, arsuri. Si toate se vindeca sub ochii nostrii exact ca in filme, exact ca in benzile desenate. Efectul acesta vizual este superb. Hainele se vor sfasia de pe el. Cu cat daunele corpului sau vor fi mai mari, cu atat vom vedea parti din scheletul sau de adamantiu iesind la suprafata.
Adaugati la toate astea si un sunet destul de bun si am putea sa incheiem cu partile bune din acest joc.
Din pacate, exista si parti rele. Destul de multisoare - sunt genul acela de defecte care fac totusi diferenta dintre un joc ok si unul cu adevarat bun. In primul rand as putea mentiona prezenta elementelor de platforming si puzzle (copiate destul de prost din Prince of Persia). Ocupa o buna parte din conditiile de avansare in nivele si nu o data vor parea extraordinar de frustrante, neinspirate si efectiv prost implementate. Au fost multe momente in care-mi ziceam ca ceea ce ma chinuiam sa fac cu Logan de un sfert de ora as fi facut intr-un minut cu Printul din Persia (ma refer aici la motorul de miscare si coliziune din fiecare joc). De asemenea, sunt foarte multe bug-uri, bug-uri care te forteaza fie sa reiei un nivel de la capat (desi n-ai pierdut/murit) fie chiar sa restartezi calculatorul.
Adversarii proaspat ucisi vor levita, se vor intersecta cu Logan si vor face niste erori grafice de toata frumusetea. La unele batalii cu bosii, anumite scripturi de actiune nu vor merge asa cum ar trebui. Gambit spre exemplu, va prabusi niste litere uriase de pe o cladire, cu intentia de a-l dobori pe Wolverine. Insa tot ce va face de cele mai multe ori va fi sa cada singur in gol, lasandu-l pe eroul nostru singur, fara vreo posibilitate de a continua mai departe. Reload Checkpoint!
Alteori tot jocul va ingheta complet. Nicio comanda din Windows nu-l va putea scoate din starea asta. Asa ca nu va ramane decat un singur lucru de facut - restart. O alta problema e constituita de timpii imensi de incarcare de la checkpointuri. Eram obisnuit in general ca dupa ce am un game over, optiunea de checkpoint sa ma duca rapid de unde ramasesem. Doar ca -rapid- nu intra in ecuatie. Mai ales cand veti repeta o faza de mai multe ori, pentru ca Logan se intepeneste intr-o piatra si nu poate sari prapastia in timp ce un elicopter trage in el.
Daca totusi treceti peste aceste elemente deranjante, Origins chiar isi face treaba - un action spectaculos, destul de aratos. Daca va place Wolverine - cu atat mai mult. Hugh Jackman isi imprumuta atat chipul cat si vocea pentru acest joc si o face destul de bine. Din tot casting-ul din seria X-Men, cred ca el si-a facut cel mai ok treaba.
In concluzie, daca sunteti fani - nu-l ratati. Merita. Merita sa treceti peste momentele de frustrare avand in vedere ca alternative mai bune la universul X-men nu prea exista in momentul asta. Daca nu sunteti fani dar totusi vreti ceva lejer, spectaculos si intuitiv...Origins e pentru voi!
Nota 8/10
