vineri, 28 ianuarie 2011

Shakespeare - to like or not to like (him)


Spunea Teo intr-un show de stand-up odata ca daca nu ni l-ar fi predat pe Eminescu la scoala, s-ar putea sa ne fi placut de poetul nostru national. Dar evident ca dupa ce despici firul in 40 chiar si cel mai infim si insignifiant vers, iti vine sa dai cu volumul de poezii de toti peretii, sa-l injuri pe bietul Eminescu (care n-are nicio vina) si sa lasi balta placerea lecturii unui poet, de-altfel, foarte interesant daca faceti abstractie de toate cacaturile care ne-au fost bagate pe gat in liceu.

La facultate facem Literatura Britanica...si profa...o persoana...deosebita (masterat si Ph.D in Shakespeare) l-a abordat pe batranul Bill. Eu fiind un tip care tot timpul isi imagineaza diferite intrigi, povesti si actiuni care sa nasca vreo povestioara originala, nu pot sa nu-l invidiez pe Shakespeare. Serios, tipul asta a furat o gramada de idei bune, unele chiar geniale. Spre exemplu, Hamlet. Ganditi-va ca intriga piesei asteia a creat un stil, un trend atat in filme cat si in alte carti sau piese de teatru. A influentat generatii prin simpla idee a povestii. A adus in prim-plan un personaj superb, dramatic, impresionant si l-a facut sa treaca prin cea mai urata situatie posibila. Hamlet se razbuna dar sfarseste tragic iar sentimentul lasat dupa ce am citit Hamlet a fost - wow! N-am avut ce comenta. Cum ai putea spune : nu mi-a placut...sau a fost binisor...sau interesant. Cum? For fuck's sake, e absolut genial!

O alta preferata a mea e Macbeth unde combinatia supranatural / lupta pentru tron e geniala. Atmosfera insuflata prin prisma cuvintelor, e absolut brilianta. E infricosatoare, intunecata, iti face inima cat a unui purice. Replicile sunt memorabile. Ajungi sa-l urasti de moarte pe Macbeth dar asta nu schimba cu nimic faptul ca vrei sa stii cum sfarseste, vrei sa vezi cum isi primeste pedeapsa.

In acelasi timp nu sunt de nicio culoare fan Romeo si Julieta sau Midsummer Night's Dream. Poate ca nu sunt operele in sine de vina. Poate e marketingul. Au ajuns un fel de manele alea teatrului. Mai nou oricine le poate juca. Chiar si analfabetii din liceele americane. Poate ca Hamlet si Macbeth sunt mai profunde. Nu stiu.

Recunosc insa ca dupa o gramdada de ore insuportabile in care a trebuit sa citesc critica, sa stau sa ma gandesc la noi semnificatii ale unor scene fantastice care nu merita in niciun fel explicatie, mi s-a acrit de Bill. Azi am terminat cu examenul de literatura (1 more exam to go, btw) si stateam mai devreme si ma intrebam daca mie chiar imi place Shakespeare. Un lucru e sigur - daca mi-a placut vreodata Shakespeare, acum nu mai e valabil, si asta doar din dorinta ridicola a unora de a diseca o opera si a gasi semnificatii ascunse in fiecare virgula.

Ar trebui s-o lasam mai moale. Sa gustam arta asa cum e, s-o luam ca atare. De ce trebuie sa supra-analizam tot ce e frumos, tot ce e reusit? Pentru mine cel putin o strica. Daca scena X din opera Y are o semnificatie aparte...vreau sa o descopar singur, meditand si gandindu-ma la ea fara sa fiu constrans de examene, note si alte obligatii de genul asta. Care mai e frumusetea literaturii daca ajungi sa o faci din sila?
Ma bucur ca aproape s-a terminat semestrul la literatura pentru ca voi reveni asupra unor piese shakespeariene si le voi citi in felul meu, le voi gandi in felul meu si la finalul zilei voi fi decis probabil ca da, imi place Shakespeare.

Englejii astia-s dati dracului. Au o istorie si o literatura care intotdeauna m-a captivat...

Bah, something is rotten in the land of Bucharest...

duminică, 23 ianuarie 2011

vineri, 21 ianuarie 2011

Idiots holding guitars...


Sa-i faca cineva sa inceteze pe idiotii care cred ca sunt cool si smecheri daca fac poze cu o chitara in brate, desi n-au habar sa cante o nota la ea. Eu nu inteleg...e ca si cum ai face poze langa un Ferrari. E stupid. De ce sa faci asta? E evident ca nu e al tau. Te fotografiezi ca sa ce? Sa arati ca ai vazut un Ferrari? Wow, bravo tie...bine ai venit in secolul 21!

Cu chitara e mai rau. E nasol sa vezi niste cocalari (de regula ei fac genul asta de poze) tinand in mana instrumentul, dar nici macar intr-o pozitie corecta. E usor sa-ti dai seama dupa mana stanga care evident nu stie ce sa faca pe gatul chitarii, asa ca e tinuta strans si cu mana dreapta incercand sa simuleze tinutul unei pene, sau asa ceva. Si e cool! E foarte cool! Fetele or sa se uite la poza aia pe "feisbuc" si o sa spuna : vai ce talentat! Stie sa cante la chitara. In plus, poate ca ati auzit, rockul e la moda. Nu conteaza ca ce li se pare lor la moda e doar un pop jenant, e la moda sa fii rebel, sa fii rock, sa asculti Bon Jovi, VdV si Nothing Else Matters. Wow! Asa da...

Nu stiu, mie mi se pare o jignire adusa instrumentului si celor care chiar canta (adica ma simt si eu vizat, na!  :P ). Nu stii sa faci nimic cu ea, ia mana, ca s-ar putea sa-l strici.
Mai ma enerveaza si air-guitar-ingul.. Stiu ca sunt si competitii internationale s.a.m.d si nu comentez prea mult (desi tot ce vad e de regula o scalambaiala care n-are nicio legatura cu imitatul cantatului la chitara) dar v-am povestit de majoratul de pomina din decembrie cand s-a pus...The Ramones parca, si incepusera sa miste dubios din incheieturi, chipurile mimand cantatul la chitara. Bai, esti penibil ma, cum sa faci asa ceva? Misca din cur pe manele, fa-ti dansul schizofrenic pe house si lasa in pace un gen, un stil de viata care este complet impotriva a ceea ce reprezinti tu.

Rockul a fost dintotdeauna (ca toate de genurile de fapt) un gen cu multe uscaturi. Ca au fost glam, emo, nu-metal sau pop-istii astia de la Disney Channel, intotdeauna au existat si vor mai exista poseri, genul de oameni care nu inteleg care e esenta rockului, ce reprezinta el, dar se dau de partea stilului, pentru ca e cool, pentru ca e la moda si pentru ca asa se face...

O sa pun cap la cap si un articol despre rock si rockeri si cum inteleg eu intregul fenomen...dar asta alta-data. Pana atunci...cheers!

joi, 20 ianuarie 2011

IRIS - 12 Porti


 Nu doar o data m-am plans de tendinta trupelor romanesti cu experienta sa o lase mai moale la batranete. Si as putea enumara o gramada : Iris, Holograf, Compact. Poate singurii care au ramas cumva increzatoari in stilul propriu si n-au schimbat ba chiar au evoluat in bine mi se par Phoenix. Ok, evident ca aici vorbim doar de Nicu Covaci, dar schimbarea asta a vechilor membrii (pe care o dezaprob in mod normal) cu tineri talentati a adus idei noi in muzica trupei. Eu cel putin asa vad In Umbra Marelui URSS sau Baba Novak.

Revenind la Iris, a existat inca de la inceputul anilor 2000 o melancolie instaurata in muzica lor. Deja sunt 10 ani de cand tot plangem la concerte cu ei si pana la urma nu inteleg de ce...de ce atata pesimism. Cristi Minculescu a trecut printr-o operatie grea, dar a trecut cu brio!
Intr-un fel imi pot explica valul imens de balade care a inceput sa domine discografia irisilor din 2000 incoace.
Dar ma asteptam ca 12 Porti sa arate un nou val de energie, o doza ceva mai sanatoasa de rockareala, o sarbatorire a vietii. Iris traieste! Viitorul arata bine.

Si cumva 12 Porti chiar incepe bine. Prima piesa este exact ce trebuie sa reprezinta Iris, este exact cum ar trebui sa sune cum trebuie. Imi place la nebunie "Nimeni nu mai plange". In sfarsit putina atitudine! Valter Popa si-a adus aminte ce e ala riff de chitara, si bine face! Pentru ca omul intotdeauna a fost talentat si inovator, atat cat s-a putut pentru Iris. Nelu Dumitrescu arata si el ca se poate bate la tobe si ceva mai spectaculos decat ce au aratat de ceva timp. Vocea lui Cristi e ca o briza binefacatoare. Poate nu mai atinge notele de-acum ceva ani. Poate ca piesa ar suna si mai bine cu vocea lui de-acum 10-15 ani, dar totul in legatura cu ea suna bine.

Urmatoarea, "Daruind vei dobandi" imi tot aduce aminte de o reclama la AcasaTv, dar instrumental suna foarte bine. Tema albumului mie-mi suna a recunostinta pentru viata. Asta spun versurile lui Cristi. Bucurie si recunostinta ca inca se poate bucura de viata si de muzica. Faptul ca aud "pinch harmonics" in riff-urile Iris este absolut grozav.

Din pacate nu tot albumul urmeaza modelul asta. Urmatoarele 3 piese trec pe langa mine fara sa-mi spuna ceva. Balade atat de banale si plictisitoare...of, c'mon cand o sa scapam de ele? "Nu te mai preface" are un groove distractiv, desi tonul e la fel de melancolic, e catchy. Pentru prima data il remarc pe Boro si bass-ul sau. Clapele nu prea ma impresioneaza si mi se par de multe ori in plus dar na, asa e mai nou sunetul trupei. Misto asta, de ascultat si pe viitor!

"Prizonieri in noi" iarasi ma face sa visez la cum ar fi sunat cu o voce ceva mai puternica si tanara a lui Minculescu, dar nu-si pierde din forta oricum. Un riff suparat de chitara si un refren inspirat fac o piesa buna. Bun asa!

Dar restul nu-mi plac. Imi pare rau sa zic ca din tot materialul asta n-am gasit decat 3 piese bune, dar cam asta e adevarul. Cel putin doar asta astept eu de la Iris, nu balade, fie ele de plans sau de recunostinta. Nu zic ca nu-s piese dragutele sau muncite, dar mie nu-mi spun nimic. Cel putin ultima "Mereu Impreuna" este al catelea imn Iris deja? C'mon, ce-i prea mult, e prea mult!

Dar eu sunt recunoscator si pentru alea 3 piese bune. Eu am crescut cu Iris. Primul meu concert rock a fost la ei, ei m-au convertit total. De la ei pana la Metallica n-a fost decat un pas. Faptul ca Minculescu este sanatos si cu pofta de muzica nu face decat sa ma bucure enorm. Totul e bine, intr-o industrie muzicala infundata mult in cacat, cred ca Iris vine frumos si mai salveaza din aparente. Sunt foarte curios in legatura cu inca un eventual album...ce cale vor alege? Vor iesi oare din rutina? Ramane de vazut.

Iris    - Nimeni nu mai plange
   
  Asculta  mai multe  audio   rock

marți, 18 ianuarie 2011

Zen (Down with the trends)

Mi s-a intamplat saptamana asta o chestie asupra careia n-am avut timp si chef sa reflectez prea mult, dar care m-a desteptat intr-o anumita masura si m-a facut sa vad altfel viata si pana la urma...altfel toate chestiile care urmeaza in perioada asta (examene & shit).

Ieseam luni seara (trecuta) de la primul examen, si ca din senin intre mine si Andrei (ce-i drept, el era mai aproape) cade o bucata imensa de gheata de pe acoperisul Universitatii. Andrei era la cativa centimetri de locul unde a cazut, eu la aproape jumatate de metru. Am incremenit amandoi. Daca s-ar fi intamplat sa ne loveasca bucata aia in cap, ei bine cred ca era ultimul lucru pe care l-am fi facut. La contacul cu pamantul, bucata de gheata s-a sfaramat si a ricosat in piciorul meu. Credeti-ma, era gheata intarita si durea.

E frumos sa rasufli usurat dupa aceea, dar m-a facut sa ma gandesc - exista lucruri mai importante in viata decat examenele astea care parca ne fura si ultimul strop din viata. Da, sunt importante si trebuiesc tratate cu seriozitate, dar eu zic ca n-ar trebui sa ne domine viata in halul asta.

Suntem prea preocupati de atat de multe lucruri incat uitam de micile chestii care ne fac viata cu adevarat frumoasa. O masa copioasa, un serial amuzant, persoana iubita langa noi...

Suntem sclavii trendului si asta contribuie si mai mult la ignorarea lucrurilor care conteaza. Eu zic sa le dam jos. E la moda sa te imbraci intr-un anume fel? Fuck it! Ignora toate rahaturile astea, imbraca-te cum te simti confortabil. Intotdeauna va conta cum te simti, cum te misti tu...nu aia care-ti impun sa fii intr-un anume fel. Vrei parul lung - poarta-l, lasa toti prostii care spun ca baietii n-ar fi trebui sa poarte parul lung. Dupa sute de ani de civilizatie in care majoritatea barbatilor doreau sa aibe plete, vin niste destepti/destepte sa-ti spuna ca de fapt toti baietii trebuie sa poarte parul scurt. Fuck You! Strigati cu mine! Fuck You!
Vrei sa te razi in cap, fa-o! Nu conteaza ce se face si ce nu se face. Daca tu o vrei (tu si nu altcineva) atunci fa-o! Lasa-i pe aia care comenteaza, lasa-i pe barfitori, lasa-i pe ratatii care n-au facut niciodata nimic in viata lor dar critica.

Elibereaza-ti ura, furia. Las-o sa iasa. Canalizeaz-o catre cine merita si da-i drumul. Scapa de ea. Arunc-o cu cea mai mare explozie de care esti capabil .Fii relaxat dupa aceea, gusta viata, uita de tot ce e rau si concentreaza pe ce ai bun in viata.

E la moda sa mergi in club? Eu zic sa dam jos conventia. Fa ceva diferit, fa ceva mai mult decat sa cheltui banii pe o chestie care trece in cateva ore si care nu te lasa decat cu o durere de cap.
Eu zic ca e momentul sa fim diferiti, sa fim unici, sa nu fim o societate de roboti, de soldatei trasi la indigo. Sa nu mai purtam toti aceleasi haine . Sa nu-i mai lasam pe altii sa ia decizii in locul nostru. Sa ne purtam ca si cum e intr-adevar viata noastra! Hai sa fim ce ne place sa fim, sa devenim naturali, sa nu mai cautam raspunsuri, sa trecem direct la fapte, la decizii, la lucrurile care conteaza cu adevarat.

Now that's rock n'roll!
Live like you really wanna live baby!
Go!

joi, 13 ianuarie 2011

Kill the concepts !

Sa fiu in locul celor de la Facultatea de Limbi Straine din Bucuresti, cand as face oferta universitara, prezentand diferitele profiluri, limbi ce se studiaza, specializari s.a.m.d. as face ceva mai special pentru sectia de Engleza A (acolo unde activez eu).
As face un flyer cu toate limbile B care se pot studia, despre profesori, diferite laude la adresa absolventilor etc. Si peste as pune un sticker rosu, asa cum fac astia prin alimentari cand un produs are "25% mai mult" sau "Produs de post" sau "2 la pret de 1" si as scrie : Atentie! La aceasta specializare se studiaza Conceptele Gramaticii Moderne. Nu vrei acest lucru, renunta cat inca mai poti. Utilizati pe propria-raspundere. Pe mine m-ar fi facut cel putin sa ma mai gandesc o data inainte sa dau pentru admitere la sectia asta.

Pot sa zic ca de-a lungul timpului m-am descurcat la scoala. N-am fost niciodata cel mai bun din clasele mele, n-am avut niciodata 10 pe linie (decat in clasele I-IV :)  ) dar intotdeauna m-am mentinut undeva la "above average", eram in prima jumatate, osciland mereu in functie de cheful si sporul meu la invatat.

Eh, cand mergi la facultate (mai ales la una foarte bitchy, asa cum este a mea) inveti lucruri noi. Cum ar fi ca vechile trucuri din liceu nu mai merg. Nu mai poti invata pe sarite si sa scoti totusi o nota favorabila. Nu merge sa prinzi lucruri din zbor. Agerimea mea de odinioara care imi permitea sa nu invat prea mult acasa si mai mult sa prind din clasa e inutila acum.
Cu toate astea niciodata n-am dat peste o materie care sa-mi para de netrecut. Pana acum. Conceptele sunt cel mai urias, urat si inspaimantator dusman din cati am avut vreodata. Misto figura de stil, nu? Yep, fara exagerare, am impresia ca ma bat cu o adevarata Himera si oricat m-as chinui, nu pot invinge. Cand cred ca i-am descoperit o slabiciune, atunci se intampla sa apara ceva nou si totul sa se naruie inca o data.

E ciudat sa te zbati mereu intre speranta ca parca tinzi sa reusesti si neputinta care te incearca imediat dupa. Batalia finala (una din multele pe parcursul a 3 ani) are loc pe 1 februarie.
Nu stiu daca intr-adevar vreau sa ma plang, sa suspin, sa ma autoincurajez sau pur si simplu sa-mi dau seama ce trebuie facut.

Am invatat o gramada de lucruri in ultimii ani. V-am mai spus, ma simt ca si cum as fi un nou om, unul mai puternic si mai ager. Unul cu mai putina rabdare si bunatate dar unul mai intelept (decat inainte). Si poate Stefan cel de dinainte s-ar fi lasat descurajat de toata situatia asta. Poate as fi stat mai deprimat, mai tacut si mai lipsit de chef, dar prin cate am trecut, ma consider norocos de alte lucruri si fericit astfel incat n-am nevoie de altceva. Exista si probleme mai grave in viata. Astea trec, se rezolva, un examen nu este ceva care sa merita sa te darama. Cazi - te ridici la loc. Ce nu te ucide, s-ar putea sa te faca mai puternic. S-ar putea...

Luni incepe sesiunea. Am dat deja doua examene. 7 more to go...

Uh, seven's a magic number, this should be good.

But seriously, Kill The Concepts!

marți, 11 ianuarie 2011

Agalloch - Marrow of the Spirit

Agalloch nu este sub nicio forma genul trupa pe care sa o arati prietenilor si apoi sa ascultati impreuna la mp3, sa zici - da! ce tare este, numai buna de headbanging, sau de party sau de orice altceva. Agalloch inseamna atomosfera, inseamna sentiment, inseamna sa ai o predispozitie catre ceva mai mult decat simpla muzica rock.

Cum as putea sa denumesc genul abordat de ei? Folk-Metal? Cu elemente de progressive? Si cu ceva Doom-Metal? Si cu parti evidente de black-metal? Ok. Si ce ne iese?
Nu le poti descrie muzica. O poti da si altora sa asculte dar fiecare are nevoie de timp pentru a o intelege, pentru a gusta cu adevarat Agalloch.

Am vazut dvd-ul trupei, primul lor show live inregistrat profesionist, si n-am fost prea impresionat. Pentru ca sunt genul de trupa care nu poate depasi granita studioului. Si cine-i poate blama pentru asta cand in piesele lor au atatea layere de chitari, percutii care de care mai neconventionale si mai complexe, si uneori vreo 3 randuri de voci (growl, curat, soapte). Si da, o chestie din asta nu o poti aranja decat in studio si zic eu ca doar foarte greu si cu multi bani (pe care sunt convins ca o trupa underground ca Agalloch nu-i are) se poate reproduce si live.

Pentru ca nu vreau sa ma lungesc inutil vorbind despre un material ascultat destul de putin, marturisesc ca nu-mi place Marrow of the Spirit pentru ca ofera prea mult black-metal si prea putin din celelalte influente mentionate mai sus. Au vrut o abordare diferita, evident. Si desi poate vor fi unii ascultatori de metal care vor aprecia albumul asta, mie nu-mi face placere sa-l ascult in mod deosebit. Nu diger black-ul deloc. Ador heavy-ul, thrash-ul, death-ul s.a.m.d dar influentele black-metal sunt prea evidente pe Marrow of the Spirit ca sa ma poata atrage.

M-a dezamagit si productia albumului, mult inferioara celor mai vechi, productie degradata intentionat tocmai pentru a evidentia mai mult black-ul din el.
Spre exemplu, pe The Mantle - albumul meu preferat de la ei, aveam o muzica care imbina armonios aproape toate stilurile mentionate de mine mai sus, dar totul intr-o productie ca lacrima in care poti identifica fiecare instrument, fiecare sunet aflandu-se intr-o armonie perfect cu altul...instrument cu instrument. La fel si vocea, suna mult superior celei de pe albumul prezentat aici (da, solistul este acelasi, desi chiar daca-l schimba, nu cred ca-si dadea cineva seama) .

Se pastreaza totusi la capitolul compozitie, aceeasi amprenta marca Agalloch - cu melodii foarte lungi si cu multe schimbari de directie de la lent la rapid si inapoi. Piesa mea preferata de la ei - In The Shadow of Our Pale Companion (de pe The Mantle) tocmai a fost depasita la lungime (14:45) de catre noua Black Lake Nidstung (17:34).

Agalloch raman totusi o formatie extrem de talentata si promitatoare pentru niste viitoare albume cu (sper eu) mai putin black. Nu pot sa ma pronunt pana la urma daca Marrow of the Spirit este intr-adevar bun sau nu, spun doar atat, nu m-a atras stilul abordat.

Pana una alta ramanem cu asta :
Agalloch - In the shadow of our pale companion
   
  Asculta  mai multe  audio   diverse

duminică, 9 ianuarie 2011

You're Better Off Dead

Hey what's the matter with you,
What are you trying to do, I'm wrecking my brain
I'll never get it. Did I ever hurt you in any way?
If I did then hear my apology: FUCK YOU!

I'd give anything to batter you down,
All the way to 6 feet under
And why in earth should I stop until
I see your fucking ass drop

Mind your own business and leave mine alone,
Take a look at the real world for a sec.


07 You're Better Off Dead - Children of Bodom

Asculta mai multe audio rock

miercuri, 5 ianuarie 2011

Concluzii dupa 2010...

E posibil sa fi avut cel mai bun an din viata mea. Pana acum! Lucrurile mi-au mers (intr-un final relativ dramatic) destul de bine, de la BAC, la facultate la viata personala. Trag linie si ma declar multumit si foarte fericit, asa cum poate nu m-am vazut niciodata in trecut.

M-am maturizat si mai mult. Cand stai singur si ajungi serios sa intampini anumite obstacole in viata ti se intampla chestiile astea. Uneori mi-aduc aminte cum eram acum nu foarte mult timp si ma sperii de tipul ala naiv si ma intrebam cum puteam asa de...eu. Imi place cum sunt acum. Ar trebui sa lucrez putin la partea cu nervii, stau cam prost cu ei si culmea ca am vazut asta in vacanta cand nimeni nu incerca sa ma calce pe bataturi ca in Bucuresti.

Ma declar mandru sa spun ca in 2010 am luat in greutate aproape 15 kilograme. Mai mult sau mai putin. Nu, n-am devenit gras, obez sau ceva de genul dar se pare ca arat mai impunator acum :)  Sportul ajuta. 79-80 de kg, asta era obiectivul meu din urma cu ceva timp. Si cred ca pentru 1,80 m e chiar ok. Asa ca bravo mie!

Holy shit! Am vazut The Big 4 vara asta!!! Mai tineti minte? V-am zis cat de uber-ultra-mega-super genial a fost? V-am spus cum si acum rememorez seara aia istorica? De cand mi-am luat dvd-ul de la Sofia nu pot decat sa-mi repet ca am fost un norocos ca am vazut un asemenea show. Cele 4 trupe se reunesc si pentru vara asta pentru inca o serie de festivaluri Sonisphere dar ceva imi spune ca de data asta vor ocoli Romania. Si asta e ok, fiindca planuiesc sa merg la Children of Bodom si Ensiferum.

BAC-ul...da-l naibii!

Am intrat la facultate, un pic reticent. E infinit mai greu ca la liceu aici. Faptul ca totul se concentreaza doar pe engleza si portugheza face ca pana si chestiile care-mi placeau inainte sa devina insuportabile. Reciteam (ca o traditie de Craciun) seria Harry Potter in vacanta si ma indentificam cu eroii si cu greutatile intampinate de ei la scoala. Examenele-s naspa, fie ca-s la Farmece sau la Conceptele Gramaticii Moderne.

Si in final am zis ca nu mai vreau un revelion in stilul "clasic" pe care-l tot fac de 5 (mama ma-sii!!!) ani. Pentru la anul vreau ceva nou. Nu mai suport pitiponceala unora pe care candva i-am numit prieteni fara un motiv cu adevarat intemeiat. Nu mai suport fitzele, nu mai suport muzica proasta. N-o mai suport! Am gasit in doua saptamani niste oameni cu care ma inteleg mai bine decat cu unii cu care am petrecut aproape 4 ani. Asta spune multe si despre Constanta.

Dar de parte cea mai mare realizare a mea a anului esti tu, scumpa mea. Tu eclipsezi toate celelalte chestii. Tu insemni mai mult decat celelalte pentru ca tu m-ai invatat sa fiu din nou om dupa ce-mi pierdusem abilitatea asta de un timp.

Daca sunt in totalitate multumit de unde ma gasesc acum la inceput de an? Nu. Dar sunt al naibii de fericit incat celelalte necazuri nu mai conteaza. Va urez sa va cautati, gasiti si pastrati (fiecare cu stadiul lui) fericirea. Si tineti cu dintii de ea. Cautati sa deveniti imuni la celelalte probleme care incearca sa va doboare. Exista ceva mai important decat astea in viata... Asa ca iesiti acolo si faceti ce va spune inima.

P.S. As fi putut sa stau mai bine la capitolul scris pe anul asta, nu-i asa? Sa vedem ce fac in legatura cu asta ...  ^____^