Bullet For My Valentine - Temper Temper

Ultima dată când am scris înainte de lunga mea pauză, v-am prezentat un album foarte reuşit (în umila mea opinie) de la o trupă nou-înfiinţată de Matt Tuck de la Bullet for My Valentine care a simţit nevoia să se depărteze un pic de ce făcea în trupa lui pentru un sound mai agresiv şi un pas mai aproape de direcţia extremă a metal-ului. Axewound au fost ca o gură de aer proaspăt pentru mine. Pentru că deşi semăna destul cu muzica celor de la Bullet, au mers mai departe cu agresivitatea exact atât cât poate a avut nevoie muzica galezilor încă de la primele materiale.

Temper Temper însă...m-a lăsat uşor sedus şi abandonat. Mai ales când am auzit că înregistrările au fost influenţate mult de cum a mers treaba cu AxeWound, chiar am sperat că în sfârşit BFMV se vor da pe brazdă şi vor lansa în sfârşit albumul pe care-l aşteaptă toţi fanii muzicii metal.
De ce tot sper eu lucrurile astea? Pentru că trupa asta a început cu un EP şi un album full (Hand of Blood şi The Poison) care le-au pus de la început eticheta de 'promiţători' fără a atinge nivelul ăla de muzică cu adevărat perfectă. The Poison a reprezentat o ecuaţie bună care mai mergea îmbunătăţită dar care oricum a reprezentat ceva mişto. De la nişte riff-uri foarte Iron Maiden-ish la alternaţii growl-clean şi solo-uri halucinante, metalcore-ul practicat de Bullet avea câte puţin din toate - versuri siropoase şi muzică îndeajuns de antrenantă încât să placă unei categorii cât mai largi. Nu îi dădea afară profunzimea şi nici nu era nevoie pentru un album de debut. Că nici Kill'Em All nu a fost remarcat vreodată pentru versurile nemaipomenit de inteligente.

Scream Aim Fire a dat senzaţia că trupa vrea să se ia mai în serios. Au încercat un sound mai legat, mai puţin lălăit în care să-şi găsească totuşi identitatea de pe Poison. Din păcate n-a fost să fie. Deşi SAF are câteva piese foarte bune, are şi câteva piese foarte proaste. Sigur, title-trackul şi alte cântece la fel de reuşite precum Waking the Demon, Hearts Burst Into Fire sau Say Goodnight - or să sune tot timpul foarte bine dar fiecăreia îi lipseşte un ultim pas care să le treacă de la reuşite la excepţionale.
Fever a pornit pe acelaşi drum. Partea bună este că trupa a reuşit să-şi aşeze mai bine stilul, să-l cizeleze. Cu ceva mai multe piese bune decât predecesorul, materialului din 2010 dar balanţa începuse deja să se încline mai mult spre hard-rock decât spre heavy-metal.

Ei bine, cred că Temper Temper cade zgomotos în hard-rock. Chiar nu cred că e cazul să mai numim ceva pe albumul ăsta ca fiind metal. Din păcate Bullet au ales să meargă complet pe calea comercială şi cumva să întoarcă spatele nişei pe care tot au tachinat-o când cu momente promiţătoare când cu unele foarte jenante. Nu le mai prevăd o a doua prezenţă la Wacken cu materialul ăsta care pe lângă că sună generic este aproape în totalitate foarte slab.

AC/DC meets Guns N'Roses in 2013... cam aşa sună Bullet din punctul meu de vedere. Sigur, graţie tunning-ului Drop C, ne dăm seama că e aceeaşi formaţie care a scos Poison, SAF sau Fever dar ca stil parcă s-a ciopârţit tot ce era metal din materialele precedente şi s-a încropit un album care parcă n-are nici cap nici coadă.

Breaking Point. Început glorios, ţipăt triumfător, riff solid... Apoi Matt începe să cânte în timp ce chitara dă drumul celui mai generic riff de chitară din muzica rock...ever! Refrenul e aproape pop. Avem un breakdown care ar fi fost interesant fără versuri, versuri care ruinează momentul pentru că ştim cu toţii că Bullet n-au fost niciodată mari poeţi. Păcat că uneori Matt nu ştie să tacă din gură. Solo-ul este o adiţie plăcută dar prea scurtă pentru o piesă mediocră. Cred sincer că bucata asta ar fi prins doar un B-Side dacă apărea undeva între 2006-2008.

Truth Hurts. Începutul iarăşi poate fi considerat ok dar iar se prăbuşeşte totul când la versuri avem acelaşi tip de riff sacadat şi generic. What the fuck? Ce e asta, criză de inspiraţie? Apoi în loc de solo, Matt hotărăşte să se joace cu nişte efecte de voce. Superb, exact aşa a ruinat şi Your Betrayal de pe Fever. Refrenul ar fi ok dacă s-ar combina cu ceva mai heavy. Dar piesa nu iese o clipă din zona de comfort.
Temper Temper e prea scurtă şi simplistă ca să ruineze ceva cu adevărat. Intro-ul e drăguţ, riff-ul principal e metalcore toată ziua, versurile sunt infantile iar refrenul îndeajuns de catchy. Asta mi-a surâs totuşi. Am pus-o sonerie la telefon. S-o luăm ca atare, e doar un party-song.



Deja am ajung la piesa 4? Ok. Prima baladă. P.O.W se numeşte (abreviere de la Prisoner of War dacă nu v-aţi dat seama...). Intro-ul e simpluţ dar versurile şi melodicitatea lor sunt iarăşi ameţitoare. Oricât m-ar enerva băieţii, întotdeauna o să mi se pară mişto baladele lor pentru că sună catchy. Matt ştie să cânte o baladă. În rest, instrumentele nu fac cine ştie ce. Jay dă drumul la nişte ţipete anemice care nu aduc cu nimic din sunetele fioroase pe care le auzeam pe primul lor album.
Dirty Little Secret începe promiţător. Deja mă pregăteam să zic că în sfârşit Bullet şi-aduc aminte de cine sunt. Intro frumos şi un riff care...se termină prea repede pentru că din vâjâiala aia heavy o dă înapoi într-un ritm siropos. Piesa asta nu ştie exact dacă e baladă sau altceva şi nici tranziţia nu este tocmai reuşită. Sfârşitul aduce un solo şi nişte variaţii de riff-uri drăguţe. Dar şi mai drăguţ era dacă Matt nu repeta obsesiv refrenul cel banal. Off...

Leech sună iarăşi ca un B-Side, unul nereuşit. Partea a doua a cântecului are un breakdown care sună neaşteptat de bine dar care se şi termină repede pentru încă o porţie de cântat plictisitor. Am menţionat că în afară de începutul de la Breaking Point nu am auzit niciun ţipăt veritabil? Niciunul!!!
Nu ştiu exact ce e mai rău, să copiezi o altă formaţie sau să te copiezi pe tine? Dacă copiezi altă formaţie e ok, mulţi o fac într-un fel sau altul. Dar să faci o baladă identică cu Say Goodnight de pe SAF? Dead To The World. Sună binişor dar iarăşi se strică pe final treaba. Bullet sunt mari fani Metallica, de ce nu învaţă pe de-a întregul structura unei balade heavy? Ok, instrumental, cântat, refren, instrumental, cântat, refren şi instrumental la sfârşit unde dai tot ce ai mai bun. Nu mai cânţi încă o dată refrenul pentru că ia din toată puterea solo-urilor de dinainte.

Riot este al doilea single cu videoclip după Temper Temper. Matt s-a tuns de seamănă cu Billy de la Green Day. Piesa e dureros de banală şi generică. Michael Padget scoate un solo total irelevant pentru întreaga piesă. Parcă Bullet au făcut cu albumul ăsta ce au făcut Metallica cu Load. Doar că fără cele 5 albume excepţionale pe care James & Co. le scriseseră înainte. Plus că deşi Load se depărta de stil, avea totuşi muzică bună şi complexă. BFMV au luat doar depărtarea de la stilul care i-a consacrat şi părul scurt. Awesome...Riot!



Saints & Sinners e iarăşi generică. Cam ce am auzit cu Breaking Point şi Truth Hurts auzim şi aici. Godsmack au o piesă care se numeşte la fel dar care e mult mai mişto. S-o căutaţi pe Youtube.
Tears Don't Fall, Pt.2. Oh da, n-am ştiut ce să cred prima dată. Acum mi se pare chiar amuzant. Las la o parte că din punctul meu de vedere nici prima parte nu este cea mai răsărită piesă scrisă vreodată, modul în care vrea să semene fără să fie chiar acelaşi cântec mi se pare de-a dreptul pueril. Părţile de chitară şi melodicitatea versurilor sunt identice şi sună ca şi cum cineva a încercat să plagieze originalul şi a eşuat lamentabil. Partea heavy de la sfârşit sună exact ca o parodie. Iar Matt care lălăie nişte woooh ooh ohh pe fundal nu ajută deloc.

Livin' Life (On The Edge of the Knife) începe cu Moose bătând agresiv la tobe şi un riff interesant care iar se sacadează în cea mai banală manevră rock. Deja patru cântece pe acelaşi album care au aceeaşi notă de chitară pe versuri. Înţeleg că sună foarte comercial & shit dar e de-a dreptul dezamăgitor.
Teoretic aici se termină albumul dar mai există încă trei bonus-uri.
Not Invincible începe cu un riff thrashy dar sfârşeşte în aceeaşi rutină plictisitoare a întregului album. Nu neg că plictiseala asta se instaura şi pe anumite piese de pe Fever sau Scream Aim Fire dar nu pe tot materialul.
Playing with Fire are...aţi ghicit!!! acelaşi riff sacadat pe care l-am înjurat deja de patru ori. Eu renunţ...

Matt nu dă măcar un growl amărât timp de 13 piese. Are acelaşi cântat plat şi neinspirat pe tot albumul. Nu exprimă nici agresivitate nici sensibilitate. E doar plat. Solo-urile lui Padge sunt de multe ori scoase din context ca şi cum omul ar fi lucrat separat de trupă şi apoi au luat cu copy-paste. Pe Jason Jay îl auzim doar prin câteva tentative anemice de ţipete, de multe ori pierdute într-un mixaj ok care urlă la noi - comercial.

Din fericire pentru ei, Temper Temper se termină mai dulce pentru că este inclus şi un cover de la AC/DC după piesa Whole Lotta Rosie. Care sună al naibii de mişto. Înregistrat în studioul BBC, cover-ul este fantastic dacă mă întrebaţi pe mine. Matt cântă doar la voce, lăsând părţile de chitară asistentului său. Asta îl face să se concentreze şi să sune bine, cu mai multă personalitate decât întreg Temper Temper-ul.



Concluzia. N-am crezut şi n-am vrut niciodată ca trupa asta să fie extreme underground metal sau aşa ceva. M-am aşteptat de la ei doar la o maturizare muzicală care să se vadă după 4 albume. În schimb, tot ce văd este un pas uriaş înapoi. Probabil că hard-rockul este calea pe care ei simt că trebuie să o ia. Pot să respect asta. Probleme nu ar fi dacă muzica ar suna ok. Dar nu o face. Muzica e generică pentru că nu s-a schimbat stilul de scriere al cântecelor. Nu. Efectiv s-au ciopârţit părţile metal şi am rămas cu asta...pop-metal??!!...nu ştiu sincer. M-aş bucura pentru ei dacă ar câştiga mai mulţi fani. De asemenea mă voi duce cu drag să-i văd în vară la Rock the City. Doar că nu mă voi bucura prea tare de albumul ăsta care este indiscutabil cel mai prost material al lor.