Rock! vol.1

Pentru a incerca sa definesti ceva atat de complex, ceva atat de memorabil, atat de special si de deosebit, e nevoie de mai mult decat de un articol pe un blog, asa ca o sa incerc sa acopar tot ce am pe creier in mai multe parti. Cand (si daca) le voi face pana la capat...ramane de vazut.

Cat de simplu este sa definesti un stil muzical? Mai simplu la unele stiluri, ceva mai complicat la altele. Din punctul meu de vedere, rockul este cel mai complex (la concurenta cu muzica clasica probabil?) gen pe care-l putem gasi, cu atat de multe genuri si subgenuri (care parca continua sa apara de la an la an) incat parca nici Wiki nu mai poate tine pasul.

In principiu se poate spune ca rockul se trage din blues-ul si rock n'roll-ul anilor anilor 40-50. Este usor de recunoscut ca sunet, si mai usor este sa identifici instrumentele conventionale genului - chitara, tobele, bassul si eventual clapele (mai sunt niste baieti smecheri care canta la violoncele). Ce m-a atras intotdeauna la rock - a fost sunetul. Pentru mine genul asta inseamna energie, inseamna forta, putere...iar lucrurile astea duc inevitabil intr-un singur loc - libertate!

Pentru o gramada de generatii, rockul reprezinta libertate, fuga de normele obisnuite, fuga de moda, de cotidian, devierea de la normalitate. Rockul iti impune sa fii deosebit, sa fii remarcat. Nu este vorba numai de muzica ci si de mentalitate, de stilul de viata, de atitudine.
Rockul se intinde pe niste arii uriase. Cate randuri mi-ar lua sa-i enumar pe cei care reprezinta cel mai bine acest gen? Ce ierarhie ar fi necesara?
Sa incepem cu Chuck Berry?  Led Zeppelin? Black Sabbath? AC/DC? Pink Floyd?Iron Maiden? Metallica? Astia-s pionierii mei preferati. Si cati am ratat? O gramada.

Orice ascultator de rock veritabil ar trebui sa fi trecut macar o data printre artistii astia, laolalta cu altii - mai imi vin in minte The Beatles, Jimi Hendrix, Bob Dylan, The Rolling Stones s.a.m.d. Nu poti pretinde ca stii despre un stil anume pana cand n-ai incercat bazele, pana nu esti constient de cat de importanti au fost oamenii astia pentru ceea ce asculti tu acum. Nu trebuie sa-ti placa, nici macar sa te impresioneze. Da, s-ar putea ca AC/DC sa para un pic puerili pe langa Slayer, dar n-ar fi corect sa negi influenta decisiva a australienilor in istoria muzicii. Da, albumele lor sunt toate la fel, dar sunt ascultati de generatii si generatii. Da, nimanui nu-i pasa de albumele noi, toata lumea vine sa asculte clasicele. Dar asta nu inseamna ca sunt cu ceva mai prejos decat cei care au luat sunetul, l-au dezvoltat, l-au complicat, l-au facut cu totul si cu totul altfel.

Ma axez pe ascultatorul de rock, pe cine ar trebui sa fie el si ce ar trebui sa reprezinte - asa-zisul titlu de rocker. Rockerul ar trebui sa reflecte mentalitatea celor pe care-i asculta (ma refer strict la muzica). Nu sa copieze, nu sa asculte orbeste cuvant cu cuvant la ce crede altul despre viata. Sa asculte si sa invete din fiecare. Orice artist bun are ceva de zis. Nu conteaza ca nu te atrage, e important sa stii ce are de zis. Il bagi in seama, tii minte si mergi mai departe (sau revii, cine stie?).

Majoritatea marilor artisti rock si-au bazat mesajul lor prin muzica in jurul a unor lucruri asemanatoare. Protest fata de o societate in continua schimbare, strigat de libertate, promovarea gandirii deschise si mi se pare firesc ca un rocker autoproclamat sa fie cel putin constient de toate lucrurile astea.
Rockerul nu trebuie sa cerseasca atentie ci mai degraba sa o provoace. Fie ca artist sau ca ascultator, nu provoci atentie neaparat prin look sau gesturi. Pentru asta s-a inventat muzica pop. Pentru asta o avem pe Britney Spears.
Provoci atentie prin muzica. Muzica trebuie intotdeauna sa se auda deasupra tuturor celorlalte lucruri - parul lung, hainele negre, lanturile, tepii si orice altceva, astea sunt in planul secund. Nu pot aprecia ceva care-si spune rock dar se bazeaza pe imagini, pe reguli. Rockul nu are reguli, rockul este liber, imprevizibil, nu exista norme. Nu are o logica pentru toti, nu are acea rima simpla a vietii. Rockul este zgomot. Da! Zgomot pozitiv. Este un strigat, o rabufnire, o dovada de putere!

Daca ti se zice sa porti X si Y si sa asculti doar trupa A si cantaretul B, fuck it! Asta nu e rock. Este prefacatorie, este o mentalitate inchisa, limitata si lipsita de esenta. Nu hainele si parul si nici ura fata de anumiti artisti te fac un rocker adevarat. Diferit te face gandirea ce caracterizeaza rockul. Cum gandesti si cum intelegi muzica si cum o lasi sa te influenteze. Asta inseamna rock!
Este adevarat ca fiecare dintre noi cautam si gasim lucruri diferite in muzica pe care o ascultam, dar lucrurile astea ar trebui la un moment dat sa se intersecteze, altfel nu am gasi rockul ca pe un gen avut in comun.

Look-ul n-ar trebui sa fie ceva esential, ceva obligatoriu, ceva cu adevarat important. El n-ar trebui sa strige in gura mare - asta sunt eu. Ar trebui sa fie doar o simpla extindere a propriei noastre personalitati. Confortul trebuie pus intotdeauna pe primul loc. Unul cu parul lung nu va fi niciodata mai adevarat decat unul tuns scurt. Cel putin nu doar luat din punctul asta de vedere.

Muzica rock nu trebuie inteleasa gresit doar ca un vaiet continuu, un planset perpetuu catre o lume care nu va exista vreodata. Un rocker n-ar trebui sa se planga de lumea in care traieste si sa astepte un miracol de la Puterea Superioara unde ii va propulsa pe ascultatorii cei buni deasupra tuturor si-i va praji pe manelisti si cocalari. Nu! Asta este lumea pe care o avem. Asta este viata ce ne-a fost pusa la dispozitie. Asta si nu alta. Pana la proba contrarie, nu ne asteapta nimic dupa asa ca este singura noastra sansa. Protestul nu trebuie sa judece, el trebuie sa provoace schimbare.
Nu rezolvi nimic judecandu-i pe altii. Insa schimbarea este importanta si posibila. Este o lupta. O lupta de afirmare! Rockul n-ar trebui sa fie un concept dominat doar de elitisti, de cei care sunt mai "adevarati" decat altii. Pentru mine muzica este libertate, iar libertatea ar trebui acordata tuturor.

Cum provocam schimbarea? Criticand? Socand in mod neplacut? Nu. Totul ar trebui facut treptat, atragand noi ascultatori cu ceea ce stim ca ar putea impresiona. Lucrurile nedigerabile (un growl, niste riff-uri mai traforaje sau tobe mai rapide) trebuiesc lasate intotdeauna pentru mai tarziu. Daca este sa fie, si acele elemente vor fi admirate la vremea lor. Dar mintea are nevoie de timp pentru a se adapta. Nu provoci schimbare cu Slayer sau Cannibal Corpse. Vei provoca doar haos si soc. Provoci cu ceva atractiv, catchy. Oh, muzica rock este plina de lucruri catchy! S-ar putea ca Steve Vai sa impresioneze mai usor decat ar face-o Moonspell. Sigur, Moonspell sunt grozavi, dar totul trebuie luat treptat.

In concluzia acestei prime parti tin inca o data sa numesc clar ce inseamna rockul. Putere, libertate, evidentiere...evidentiere pozitiva. Pozitivismul poate fi mentinut si prezentand lucruri negative. Tine de atitudinea fiecaruia modul in care o face, important este sa nu se piarda niciodata mesajul, crezul, esentialul.