BioShock

Din punctul meu de vedere, anul 2007 a fost unul dintre cei mai revoluţionari ani când vorbim de jocuri. Poate că ar putea fi egalat de finalul lui 2011 care ne-a adus titluri superbe precum Arkham City, Skyrim, L.A. Noire sau Assassin's Creed Revelations (asta pe lângă Dragon Age 2, Portal 2 şi Fifa 12 din timpul anului) dar pentru vremurile alea 2007 a fost cu adevărat memorabil, mai ales pentru PC-uri. Patru titluri s-au evidenţiat atunci în mod special ca inovaţie atât pentru gameplay cât şi pentru grafică, poveste şi atmosferă. Am avut Gears of War, Call of Duty 4 : Modern Warfare, Crysis şi BioShock.
Pe primele trei le-am jucat încă de-atunci. BioShock mi-a căzut şi el în mână tot în aceeaşi perioadă. Dar nu m-a atras niciodată şi mi s-a părut foarte plictisitor. Asta până săptămâna trecută când am hotărât să-i mai dau o şansă în speranţa că o să trec peste obsesia mea legată de Mass Effect 3 şi de întregul val de conspiraţii ce s-a ridicat odată cu finalul ăla dubios.

BioShock este un first-person shooter destul de atipic. Are tente horror, elemente RPG şi o atmosferă interesantă şi bine realizată în stilul anilor '60. Povestea a fost îndelung lăudată şi apreciată şi deşi recunosc că este departe de clişeele care înconjoară în ziua de azi plot-urile fps-urilor, nici nu m-a dat pe spate. Recunosc, am fost călit şi alintat în creaţiile BioWare prea mult timp. Şi e greu să încerci să baţi BioWare la capitolul ăsta.

Suntem în anii '60 şi eroul nostru cel tăcut, Jack, se prăbuşeşte cu avionul său în Atlantic, fix lângă un far. Explorând farul, Jack ajunge într-un batiscaf care-l duce într-un oraş subacvatic utopic numit Rapture. Creatorul acestui oraş, un anume Andrew Ryan, se declară a fi un veritabil anarhist ridicat împotrivat regimurilor capitaliste şi totalitariste. Tot în Rapture s-a dezvoltat o tehnologie nouă care aduce îmbunătăţiri şi evoluţii impresionante oamenilor printr-un mutagen numit Adam. Astfel ajunge şi Jack să capete nişte puteri. Aceste puteri sunt alimentate la rândul lor de un alt element, numit Eve.
Rapture nu este însă paradisul pe care l-a visat creatorul lui ci mai degrabă un adevărat coşmar bântuit de tot felul de psihopaţi dependenţi (numiţi splicers) şi lipsiţi de Adam care vor încerca să te omoare pentru mutagenul care-ţi curge acum prin vene.
Jack va dori să scape şi va fi ghidat de Atlas pentru a scăpa cu viaţă.

O altă întorsătură este constituită de Little Sisters, nişte fetiţe modificate genetic care au abilitatea de a colecta Adam-ul din întreg Rapture-ul, lucru care le face destul de valoroase atât pentru tine cât şi psihopaţi. Daar, fetiţele sunt protejate la rândul lor de Big Daddys, nişte creaturi solide, impunătoare, în armură şi înarmate până-n dinţi care le vor proteja pe micuţele ciudate cu tot ce au. Pentru a progresa în joc, Jack va trebui să se lupte cu Big Daddys şi să se folosească de Adam-ul fetiţelor în două moduri. Şi aici intră aşa-zisul sistem de moralitate al jocului. Dacă jucătorul alege să salveze fetiţele de mutagen, va colecta mai puţin Adam de la ele dar le va readuce la normal şi va avea un final fericit. Dacă alege să le colecteze întreg Adam-ul, ele vor muri şi asta aduce de la sine finalul mai puţin fericit.

Jocul aduce de la sine o varietate mare de arme, abilităţi, plasmide (puterile căpătate graţie Adam-ului) şi tot felul de unelte. Mai există şi nişte sisteme de hacking pentru a scăpa de camerele video, turetele sau roboţeii de securitate ostili. Problema jocului este rutina. Întâlneşti o varietate destul de mică de adversari pe care-i înveţi repede şi care nu mai devin o provocare cu timpul şi întreaga structură a jocului este formată din nişte fetching questuri care încep să devină iritante. Du-te şi ia aia, acum adu o altă chestie, vino înapoi, mai colectează ceva ş.a.m.d. Punctul culminant al poveştii este într-adevăr culminant şi cumva face ca răzbunarea să pară dulce şi toate cursele alea să nu fie în zadar.

Grafica este încântătoare şi am admirat impresionat încă din primele momente ale jocului cât de mişto arată apa şi focul, în special în scena prăbuşirii avionului. Arăta impresionant şi în 2007 dar a îmbătrânit frumos chiar şi până azi.
La partea de sunet iarăşi s-a făcut o treabă excelentă, de la voice-acting şi până la muzică, efecte ş.a.m.d. Realist, veridic, reuşit!
Optimizarea nici nu se poate comenta, mai ales că acum sistemul meu a dus lejer jocul cu toate detaliile pe maxim dar ştiu că şi cu ani în urmă pe vechea mea placă mergea la fel de ok.

O experienţă nouă şi plăcută. BioShock este o realizare remarcabilă, umbrită doar de misiunile nu prea bine gândite dar care introduce jucătorul într-o atmosferă originală şi credibilă. Este de asemenea un joc care a îmbătrânit frumos. În plus, îmi dă speranţe pentru a încerca BioShock 2.

8.50 / 10