Unul dintre lucrurile nasoale dar şi interesante care ţi se întâmplă atunci când te muţi de-acasă este că dai peste tot felul de oameni şi forţat de circumstanţe eşti nevoit să îţi petreci timpul cu ei, fie că vrei, fie că nu. E o lume mare şi România este o ţară cât se poate de colorată (fără vreun sens rasial). Dacă te muţi în Bucureşti ai toate şansele să interacţionezi cu oameni din toate zonele ţării şi să ai zeci de experienţe, unele plăcute, altele nu.
Şi o să recunosc că bancurile despre anumite zone ale României nu m-au amuzat niciodată. Dar cu toate astea, uneori există o fărâmă de adevăr în ele, în anumiţi indivizi. Nu vreau să generalizez desigur. Vorbesc de cazuri izolate.
Am omis până acum să vă povestesc concret unde stau şi cum este, asta după ce v-am şocat cu mărturia ala Hitchcock din octombrie anul trecut când m-am luptat cu sutele de târâtoare. E vorba de o vilă destinată (deşi nu strict) studenţilor, situată undeva în Berceni. Este îndeajuns de aproape de nişte hypermarketuri şi îndeajuns de departe de stradă astfel încât locaţia este convenabilă pentru facilităţi dar şi pentru linişte, un lucru mai rar în Bucureşti.
Nu mai are rost să evidenţiez că toate condiţiile mi-au depăşit la început şi cea mai bogată imaginaţie pe care o aveam legat de aşa ceva. Internet-ul non-stop, spre exemplu, părea un lux demn numai de casă, un vis frumos pe care-l experimentam de două ori pe lună când ajungeam pe la Constanţa. Dar şi mai important...baia. Să ai baie personală de care nu şi-au bătut joc alţi 30 de oameni este ceva.
Şi în mod evident, nu există gândaci.
Nu vă gândiţi că diferenţa de preţ este aşa mare deşi pe hârtie dau cu 40 de lei mai mult decât dădeam anul trecut în Titan. Pentru că datorită facilităţilor, banii ăştia nu-i mai dau eu pe altceva. Spre exemplu există un filtru de apă bestial care m-a oprit pe mine din a mai cumpăra apă plată. O cheltuială banală veţi zice. Da, dar una care trebuie făcută zilnic şi care timp de o lună mănăncă mai mult de 40 de lei. De asemenea (din motive subiective, oricum) nu am mai făcut la fel de multe drumuri acasă, în principiu pentru că nu mai simt aceeaşi ardoare. Am maşină de spălat, baie, internet.
Singura problemă. Locatarii. Şi aici revenim cumva la partea nasoală care exista şi în Titan. În Titan erau mulţi urangutani scăpaţi din junglă care probabil că acolo de unde veneau ei se făceau nevoile pe pereţi iar curăţenia era ceva străin şi în principal destinat fraierilor. Probabil.
Aici lucrurile nu sunt la fel de drastice, asta şi pentru că nu există decât maxim doi oameni la o baie. Dar totuşi apar tot felul de probleme care te lasă mască, mai ales că nu mai vorbim de distruşi fumători de buruiană care devin confuzi atunci când îi întrebi cât e ceasul ci persoane aparent ok, cu ceva scaun la cap şi care par capabili să convieţuiască civilizat cu alţi oameni. Motiv pentru care se făceau un soi de mini-interviuri când cineva venea să viziteze casa.
Nu sunt genul care să pretindă normalitatea de la propria persoană sau de la oricine altcineva. Normalitatea este un stadiu de banalitate, de stagnare. În societatea anului 2012, normalitatea e un concept pe care eu nu-l agreez. Cu riscul de a cădea în propria critică, mă declar printre puţinii normali din casa asta. Eu şi încă o mână.
E incredibil cum sub un singur acoperiş se pot aduna atâtea specimene de oameni. Suntem cu adevărat un popor pestriţ.
Avem cocalarul clasic, ascultător de house şi ocazional manele care simte nevoie să împărtăşească cu întreaga casă pasiunea lui pentru...muzică (folosesc cu reţinere termenul). Indiferent de zi, oră sau stare. El va fi acolo cu basul dat tare şi cu cele mai penale melodii din această galaxie.
Avem cocalarul furios, cel care trânteşte şi bufneşte de câte ori are ocazia. Se aseamănă cu vărul său, cocalarul clasic, prin faptul că se crede singur în casă. Şi de fiecare dată când face ceva banal (precum închisul unei uşi) vrea din tot sufletul să ştie toată vila că el face acel lucru. Se mai remarcă de asemenea printr-o lipsă totală de respect asupra lucrurilor altora pe care le întâlneşte în cale. Caracter distructiv, nu glumă.
Avem un şaman. Nu râdeţi, chiar avem un şaman. Nu ştiu dacă este exact ca ăia din Shaman King dar el e foarte sigur de chemarea lui. Şi e om în toată firea, trecut de 30 de ani. El cu asta se ocupă. Visează informaţii secrete şi creează aparate mistice cu care poate pătrunde în visele altora. Am impresia că mai crede şi în Zamolxe. Dacă se întâmplă să te calci pe bătături cu el (aşa cum am avut eu onoarea) te va ameninţa cu partea sa întunecată. Nu ştiu dacă a văzut Star Wars dar se pare că e Sith. Acum câteva săptămâni povestea cum l-au răpit extratereştrii din cameră. Din păcate l-au adus înapoi. Cu toate astea, a fost îndeajuns de prost încât să infecteze accidental reţeaua wireless din casă cu un virus de pe laptopul său antic dotat cu un XP lipsit până şi de vreun service pack.
Avem un egiptean. Nu e nimic neînregulă cu el şi nu am ce-i reproşa. Vroiam doar să menţionez. Avem un egiptean.
Şi avem un dubios. Care întâmplător mai e şi colegul meu de cameră. Culmea, că până să fie colegul meu de cameră, (am stat iniţial în camere diferite) părea foarte ok. Apoi s-a dezlănţuit dubioşenia. Tot timpul se comportă ca şi cum e urmărit şi nu o dată l-am surpins fiind cuprins de o stare de anxietate. Are în schimb o mare problemă cu dezordinea şi mizeria, pe care le lasă sistematic în urmă. Pretinde că n-are timp dar stă în fiecare seară la discuţii pseudo-intelectuale cu alţi pseudo-intelectuali din casă. Se declară revoltat dacă-i sugerezi să apeleze el personal la piraterie atunci când are nevoie de ceva dar dacă descarcă cineva ceva, vine fuguţa să se uite şi el.
A râs la scena de viol din The Girl With The Dragon Tattoo. Nu ştiu dacă ar mai trebui să comentez ceva. Mi se pare că propoziţia de mai înainte spune tot. Mi-a spus cândva (enervat de o anume prezenţă feminină din casă) că el a mai bătut femei.
Obişnuia să lase o mizerie crasă în bucătărie după ce-şi făcea treburile. Acum, dacă sugerezi ceva, se simte atacat şi se declară tot timpul o persoană curată. Din an în paşte îşi curăţă propria baie (la care eu, din dezgust faţă de propria lui mizerie, am renunţat) şi ţine să informeze apoi pe toată lumea. Ipocrit? Da, categoric. Dar mai este ceva...ceva foarte ciudat în legătură cu el.
Da, mai există şi alţi oameni pe lângă aceştia. Dar sunt fie normali (sau obişnuiţi şi în treaba lor) fie prea banali.
Şi da, mai sunt eu. Cel care uneori face zgomot cu chitara, cel care ascultă muzică ciudată şi care de multe ori îşi preferă propria companie în locul discuţiilor banale, ridicole şi plictisitoare. Sunt un anti-social. Prefer interacţiunea cu prietenii mei şi atât, fără să mai pierd timpul cu oameni cu care ştiu că nu am şi nici nu voi avea vreodată ceva important în comun. Ciudat, dubios, aiurea. Da, ştiu. Deal with it!
Un comentariu:
Si eu care credeam ca vecinii mei sunt ciudati :)) Dar nu tocmai chestiile astea fac viata mai... frumoasa? Stiai ca poti participa cu articolul asta la concursul de pe Merita Citit? Premiul de 300 de lei e oferit de Smuff.
Trimiteți un comentariu