Ma inclin,
Stefan
vineri, 24 decembrie 2010
Merry Christmas !
Ma inclin,
Stefan
luni, 20 decembrie 2010
Constanta suge !
Da, mi-a fost dor de casa. Ingrozitor de tare si ma bucur ca sunt aici acum. M-asteapta doua saptamani relaxante in care ma pot odihni atat fizic si psihic. Dar cand vad cate lucruri nasoale se intampla pe-aici nu pot sa nu simt ca mi-e dor de capitala. Macar asa un pic...
Am fost sambata seara la un majorat. Sarbatorita era o fata foarte de treaba, obisnuita, nimic negativ de spus despre ea. Mi-a parut rau ca n-a prea avut control asupra a ce s-a intamplat. In primul rand muzica - holy fuck! Era un nene cocalar acolo la PC si cica el era "digei". Si era foarte plin de ceea ce facea. Si in mintea lui foarte mica, ingusta si limitata, nu auzise decat de muzica "haus". Si a pus-o pentru primele 3 ore incontinuu. Ar fi continuat daca nu s-ar fi dus niste oameni agasati la el sa-l puna sa schimbe. Digei-ul insa nu avea alt gen de muzica pregatit. Si asta m-a frapat cel mai tare. Pai daca esti digei cum naiba nu poti sa ai alta muzica, cocalar prost?
I s-au sugerat si alti artisti care sa mai animeze putin din atmosfera si-asa lipsita de farmec din pricina muzicii absolut cretine. Se uita la tine cand ii mentionai niste muzica ceva mai normala de "party" de parca ii cereai sa puna Cannibal Corpse (nu ca ar fi stiut el ce e aia). Da, digeiul nu stia ce-i aia Vita de Vie, Vama Veche, ABBA, Michael Jackson, Voltaj sau alte ieftineli d-astea care suna bine pentru un pahar de bere si un dans. Pauza totala. Cretinoidul era fixat pe house si asta putea fi evident dupa figura lui de neanderthalian si dansul Parkinsonian pe care-l tot facea din spatele monitorului.
Si serios, am fost acum o luna intr-un club din Bucuresti (eu care le detest in mare parte) si avea muzica atat de buna (ok, era axata pe rock-punk, but what the hell, era distractie pura) incat cand se facuse ora de plecare, tot ziceam sa mai stam la o melodie, si inca una si inca una...si tot asa.
Invitatii au fost la inaltime. Nu comentez asupra vestimentatiei fetelor, pentru ca nu ma pricep. Dar baietii...daca intr-adevar erau baieti... Oh my fucking god! Pe langa manierele de urangutani si devotamentul nemarginit fata de echipa locala aratat chiar si la taierea tortului ( si ne mai intrebam de ce a retrogradat Farul...pai, cu "ultrasi" ca astia, cum ar fi putut ramane in prima liga?) ma socheaza modul in care se imbraca oamenii astia. Deci nici nu stiu cum pot sa descriu stilul dar este de-a dreptul imbecil si tras la indigo. In afara de un baiat pe care-l cunosteam din anii de liceu, restul necunoscutilor erau imbracati la fel (de prost) cu blugi mulati de cele mai tampite culori posibile, adidasi din aia care in mod normal ii porti pe terenul de fotbal (ghete de fotbal in traducere libera) si camasi care-si deschideau nasturii de la piept dupa prea mult dans...bleah!
Nu mai zic nimic despre modul in care se atingeau si se mangaiau neincetat intre ei (erau mai multi, vreo 8 cred) si nici despre dansul care mi-a lasat senzatia ca sunt toti schizofrenici. Neah...s-a pus capac la astea cand la o melodie punk (The Ramones cred ca era) au inceput chipurile sa mimeze cantatul la chitara si atunci am zis ca sar la bataie. Apoi mi s-a facut greata si am mai deschis o bere. Daca niste cocalari au ajuns sa mimeze cantatul la chitara si sa se batzaie de parca ar avea hamsteri in chiloti, inseamna ca eu am trait pana acum in alta tara nu in alt oras. Si ce-i cu frezele de topor, sculate asa in sus cu gel? Chiar nu-si da nimeni seama ca gelul provoaca calvitie prematura? Mergeti la facultatea de Drept sa vedeti acolo tineri de pana-n 20 de ani fara par in cap (si cu haine la indigo, dar hai sa nu fim rai acum).
Unul dintre mirobolantii de mai sus s-a imbatat rau de tot pe la ora 23. Deci chiar inainte de a se canta LMA. Din nou nu am putut sa nu dau ochii peste cap la cat de prosti si penibili erau copiii astia.
Bine, o parte din atitudinea asta se gaseste si in Bucuresti, sunt convins. Inca ma tampeste atitudinea asta a unor provinciali ajunsi in Bucuresti. Bucuresti? Unga bunga club! Ha! Club!Bunga unga club! Daca-i intrebi unde e Palatul Parlamentului, habar n-au. Daca-i intrebi unde-i club Goblin, iti traseaza si o harta 3D.
In Constanta nu se baga caldura ca in Bucuresti. Am observat asta abia acum. Daca in camera mea de camin un hobbit de calorifer da o caldura de nu poti sa te invelesti noaptea, cele din Constanta dintr-un apartament obisnuit te fac sa pui ceva mai multe haine pe tine in timpul zilei. Aceeasi poveste si cu apa calda. Nelimitata la camin (si probabil in restul orasului), cu toane in Constanta. Tata a observat ca foarte putine apartamente din Bucuresti sunt izolate la exterior, pentru ca agentul termic face fata. Veniti in Constanta si veti vedea 90% din blocuri (inclusiv al meu) renovat la exterior pentru a nu se pierde caldura iarna. De ce? Pentru ca nu fac fata instalatiile RADET. Ca cei care au gaz, n-au niciun stres.
Tot in Constanta am descoperit ca urasc de moarte Vista. E cel mai rahat sistem de operare facut vreodata. Punct. Si nici macar n-am incercat Linux sau Mac, care sunt convins ca mi-ar face nervi la randul lor, dar nu ca Vista. Inca ma intreb cum au putut scoate o asemenea aberatie pe piata. Uneori vreau sa dau cu laptopul mamei de pamant. Si mi-amintesc ca nu e vina masinariei, ci doar a softului. Pacat ca-i original ca altfel era schimbat de mult...
Am imbatranit, nu-i asa? Altfel de ce m-as plange atat de mult?
Cu toate astea imi place in vacanta. Sper ca si voi va simtiti la fel de bine.
Hapciu!
Am fost sambata seara la un majorat. Sarbatorita era o fata foarte de treaba, obisnuita, nimic negativ de spus despre ea. Mi-a parut rau ca n-a prea avut control asupra a ce s-a intamplat. In primul rand muzica - holy fuck! Era un nene cocalar acolo la PC si cica el era "digei". Si era foarte plin de ceea ce facea. Si in mintea lui foarte mica, ingusta si limitata, nu auzise decat de muzica "haus". Si a pus-o pentru primele 3 ore incontinuu. Ar fi continuat daca nu s-ar fi dus niste oameni agasati la el sa-l puna sa schimbe. Digei-ul insa nu avea alt gen de muzica pregatit. Si asta m-a frapat cel mai tare. Pai daca esti digei cum naiba nu poti sa ai alta muzica, cocalar prost?
I s-au sugerat si alti artisti care sa mai animeze putin din atmosfera si-asa lipsita de farmec din pricina muzicii absolut cretine. Se uita la tine cand ii mentionai niste muzica ceva mai normala de "party" de parca ii cereai sa puna Cannibal Corpse (nu ca ar fi stiut el ce e aia). Da, digeiul nu stia ce-i aia Vita de Vie, Vama Veche, ABBA, Michael Jackson, Voltaj sau alte ieftineli d-astea care suna bine pentru un pahar de bere si un dans. Pauza totala. Cretinoidul era fixat pe house si asta putea fi evident dupa figura lui de neanderthalian si dansul Parkinsonian pe care-l tot facea din spatele monitorului.
Si serios, am fost acum o luna intr-un club din Bucuresti (eu care le detest in mare parte) si avea muzica atat de buna (ok, era axata pe rock-punk, but what the hell, era distractie pura) incat cand se facuse ora de plecare, tot ziceam sa mai stam la o melodie, si inca una si inca una...si tot asa.
Invitatii au fost la inaltime. Nu comentez asupra vestimentatiei fetelor, pentru ca nu ma pricep. Dar baietii...daca intr-adevar erau baieti... Oh my fucking god! Pe langa manierele de urangutani si devotamentul nemarginit fata de echipa locala aratat chiar si la taierea tortului ( si ne mai intrebam de ce a retrogradat Farul...pai, cu "ultrasi" ca astia, cum ar fi putut ramane in prima liga?) ma socheaza modul in care se imbraca oamenii astia. Deci nici nu stiu cum pot sa descriu stilul dar este de-a dreptul imbecil si tras la indigo. In afara de un baiat pe care-l cunosteam din anii de liceu, restul necunoscutilor erau imbracati la fel (de prost) cu blugi mulati de cele mai tampite culori posibile, adidasi din aia care in mod normal ii porti pe terenul de fotbal (ghete de fotbal in traducere libera) si camasi care-si deschideau nasturii de la piept dupa prea mult dans...bleah!
Nu mai zic nimic despre modul in care se atingeau si se mangaiau neincetat intre ei (erau mai multi, vreo 8 cred) si nici despre dansul care mi-a lasat senzatia ca sunt toti schizofrenici. Neah...s-a pus capac la astea cand la o melodie punk (The Ramones cred ca era) au inceput chipurile sa mimeze cantatul la chitara si atunci am zis ca sar la bataie. Apoi mi s-a facut greata si am mai deschis o bere. Daca niste cocalari au ajuns sa mimeze cantatul la chitara si sa se batzaie de parca ar avea hamsteri in chiloti, inseamna ca eu am trait pana acum in alta tara nu in alt oras. Si ce-i cu frezele de topor, sculate asa in sus cu gel? Chiar nu-si da nimeni seama ca gelul provoaca calvitie prematura? Mergeti la facultatea de Drept sa vedeti acolo tineri de pana-n 20 de ani fara par in cap (si cu haine la indigo, dar hai sa nu fim rai acum).
Unul dintre mirobolantii de mai sus s-a imbatat rau de tot pe la ora 23. Deci chiar inainte de a se canta LMA. Din nou nu am putut sa nu dau ochii peste cap la cat de prosti si penibili erau copiii astia.
Bine, o parte din atitudinea asta se gaseste si in Bucuresti, sunt convins. Inca ma tampeste atitudinea asta a unor provinciali ajunsi in Bucuresti. Bucuresti? Unga bunga club! Ha! Club!Bunga unga club! Daca-i intrebi unde e Palatul Parlamentului, habar n-au. Daca-i intrebi unde-i club Goblin, iti traseaza si o harta 3D.
In Constanta nu se baga caldura ca in Bucuresti. Am observat asta abia acum. Daca in camera mea de camin un hobbit de calorifer da o caldura de nu poti sa te invelesti noaptea, cele din Constanta dintr-un apartament obisnuit te fac sa pui ceva mai multe haine pe tine in timpul zilei. Aceeasi poveste si cu apa calda. Nelimitata la camin (si probabil in restul orasului), cu toane in Constanta. Tata a observat ca foarte putine apartamente din Bucuresti sunt izolate la exterior, pentru ca agentul termic face fata. Veniti in Constanta si veti vedea 90% din blocuri (inclusiv al meu) renovat la exterior pentru a nu se pierde caldura iarna. De ce? Pentru ca nu fac fata instalatiile RADET. Ca cei care au gaz, n-au niciun stres.
Tot in Constanta am descoperit ca urasc de moarte Vista. E cel mai rahat sistem de operare facut vreodata. Punct. Si nici macar n-am incercat Linux sau Mac, care sunt convins ca mi-ar face nervi la randul lor, dar nu ca Vista. Inca ma intreb cum au putut scoate o asemenea aberatie pe piata. Uneori vreau sa dau cu laptopul mamei de pamant. Si mi-amintesc ca nu e vina masinariei, ci doar a softului. Pacat ca-i original ca altfel era schimbat de mult...
Am imbatranit, nu-i asa? Altfel de ce m-as plange atat de mult?
Cu toate astea imi place in vacanta. Sper ca si voi va simtiti la fel de bine.
Hapciu!
marți, 14 decembrie 2010
sâmbătă, 11 decembrie 2010
Die Highschool Die!
Ajungi la o varsta la care ai impresia ca toate cacaturile alea din "copilarie", din "adolescenta" - toate chestiile care te enervau , sa dispara. Si totusi nu se intampla. Mi-am zis de multe ori ca facultatea nu este ca in liceu, nu trebuie sa legi cine stie ce relatii cu ceilalti studenti, nu petreci la fel de multe ore alaturi de ei, pe unii poate ca nu-i vezi decat de doua ori pe an. Oricum, exista o anumita detasare care nu exista in liceu.
Am fost incredibil de norocos cand mi-am facut prieteni, prieteni buni, din aceeasi grupa cu mine. Si totul s-a intamplat atat de repede si de usor inca nici acum nu-mi vine sa cred cat sunt de norocos. Da, ii ador pe oamenii astia, desi abia ne stim de doua luni jumate. Si totusi ceva in univers a facut un click! si ne-a facut sa ne gasim si sa ne simtim atat de compatibili unii cu altii. As sta oricat de multe ori alaturi de ei. :)
Dar cu o chestie buna vine (asa cum am invatat de atat de multe ori) si una foarte rea. Ni s-a intamplat noua. De ce? Pentru ca am gresit si pentru ca ceva trebuia sa se intample. Dar lucrurile puteau sa aibe si o cale mai amiabila de a se rezolva. Nu s-a putut. As vrea sa stiu si eu ce a fost - ura, invidie, rautate, prostie. Poate una dintre astea, poate toate. Cine stie? Si totusi a fost un gest de tot cacatul. Un gest facut de oameni de 20 de ani care s-au comportat ca niste copii de 12. Cel putin asa as defini para la nivelul asta.
Mi-a adus aminte de liceu, de toate chestiile negative, de clinchurile intre elevi, de nervii facuti de unii profesori si de toata tensiunea pe care am simtit-o prin clasa a 10-a. Si parca si atunci oamenii erau mai maturi.
Ca si cum asta n-ar fi fost de ajuns, maine ma asteapta cel mai confuz partial din istoria partialelor. Desi e la literatura, subiect pe care l-am adorat de-atata timp si care nu m-a prins niciodata pe picior gresit, simt ca de data asta ma poate lovi in cel mai dureros mod. Colac peste pupaza, toata lumea pare sa fi uitat cine e principalul vinovat pentru toata situatia asta, si categoric nu este omul care a uitat sa trimita niste slide-uri. Si chestia asta imi aduce aminte de liceu. Sa urmeze un examen de la care nu stii ce sa te astepti. De data asta e mai rau! Pentru ca l-a asezat duminica. Pastele ma-sii de treaba!
Nu mi-e dor deloc de liceu. Nu foarte tare, oricum. Si totusi au ramas urme din acea perioada, si nici macar nu-s urmele bune. Sunt doar alea de cacat. Daca mi-e dor de ceva, sau de cineva...mi-e dor de unii prieteni pe care nu i-am vazut de un car de luni pentru ca au plecat la naiba in praznic sa studieze. Si bineinteles, mi-e dor de tine, iubito!
S-ar putea sa fac precum Faust si sa-mi vand sufletul pentru un subiect bun la literatura.
Mephisto!? Esti pe-aici?
Am fost incredibil de norocos cand mi-am facut prieteni, prieteni buni, din aceeasi grupa cu mine. Si totul s-a intamplat atat de repede si de usor inca nici acum nu-mi vine sa cred cat sunt de norocos. Da, ii ador pe oamenii astia, desi abia ne stim de doua luni jumate. Si totusi ceva in univers a facut un click! si ne-a facut sa ne gasim si sa ne simtim atat de compatibili unii cu altii. As sta oricat de multe ori alaturi de ei. :)
Dar cu o chestie buna vine (asa cum am invatat de atat de multe ori) si una foarte rea. Ni s-a intamplat noua. De ce? Pentru ca am gresit si pentru ca ceva trebuia sa se intample. Dar lucrurile puteau sa aibe si o cale mai amiabila de a se rezolva. Nu s-a putut. As vrea sa stiu si eu ce a fost - ura, invidie, rautate, prostie. Poate una dintre astea, poate toate. Cine stie? Si totusi a fost un gest de tot cacatul. Un gest facut de oameni de 20 de ani care s-au comportat ca niste copii de 12. Cel putin asa as defini para la nivelul asta.
Mi-a adus aminte de liceu, de toate chestiile negative, de clinchurile intre elevi, de nervii facuti de unii profesori si de toata tensiunea pe care am simtit-o prin clasa a 10-a. Si parca si atunci oamenii erau mai maturi.
Ca si cum asta n-ar fi fost de ajuns, maine ma asteapta cel mai confuz partial din istoria partialelor. Desi e la literatura, subiect pe care l-am adorat de-atata timp si care nu m-a prins niciodata pe picior gresit, simt ca de data asta ma poate lovi in cel mai dureros mod. Colac peste pupaza, toata lumea pare sa fi uitat cine e principalul vinovat pentru toata situatia asta, si categoric nu este omul care a uitat sa trimita niste slide-uri. Si chestia asta imi aduce aminte de liceu. Sa urmeze un examen de la care nu stii ce sa te astepti. De data asta e mai rau! Pentru ca l-a asezat duminica. Pastele ma-sii de treaba!
Nu mi-e dor deloc de liceu. Nu foarte tare, oricum. Si totusi au ramas urme din acea perioada, si nici macar nu-s urmele bune. Sunt doar alea de cacat. Daca mi-e dor de ceva, sau de cineva...mi-e dor de unii prieteni pe care nu i-am vazut de un car de luni pentru ca au plecat la naiba in praznic sa studieze. Si bineinteles, mi-e dor de tine, iubito!
S-ar putea sa fac precum Faust si sa-mi vand sufletul pentru un subiect bun la literatura.
Mephisto!? Esti pe-aici?
vineri, 10 decembrie 2010
Steve Vai - Bucuresti 2010 !
Tot ce pot spune dupa concertul de ieri seara este...vai!
A fost absolut mirific, o experienta unica ce ar trebui incercata cel putin o data-n viata de orice iubitor de muzica buna. Fie ca vorbim de Steve Vai, Yngwie Malmsteen sau Joe Satriani, genul asta de artisti trebuie vazuti.
Ca prezentatoare (sau asa ceva) am avut-o pe minunata Lori. Lori ne-a demonstrat inca o data cat de toanta poate fi si pe langa discursul scris pe hartie si prost spus, i-a pocit numele vedetei serii in toate felurile posibile si imposibile.
Sala Palatului s-a umplut usor dar sigur, intr-o organizare linistita si bine pusa la punct, cu oameni calmi veniti ca la teatru, pe la ora 8 si ceva isi faceau aparitia in deschidere cei de la Proconsul.
Sincer, n-am nimic cu ei, dar m-am plictisit rau de tot. Au cantat 4 piese, toate semanau intre ele incat nu le-am putut distinge. Sincer, am mancat chipsuri cat au canta. Bodo-ne-bodo, pana la urma ce au cautat astia la un concert Steve Vai? Pitipoancele (venite intr-un numar imens) cantau pline de entuziasm versurile la astia. Asta in timp ce eu ma uitam nerabdator la ceas.
A urmat apoi George Baicea Band, adica chitaristul George Baicea si bassistul sau care si-au chinuit (in mod placut) chitarele pe un blues destul de antrenant care oricum a sunat mai bine decat plictiseala totala de mai inainte. Oamenii au talent, asta e clar.
Ultimii inainte de Vai au fost Magnetofono, care cantau un jazz bizar in italiana de iti venea sa arunci cu ceva dupa ei. Nu stiu daca aplauzele oferite lor au fost sincere sau incercau sa-i dea mai repede jos de pe scena.
Un singur lucru e cert...
La ora 9 urca pe scena mini-orchestra ce avea sa-l acompanieze pe chitaristul american intr-o calatorie de o ora jumate pe culmi nebanuite. Am numarat 10 viori, 2 violoncele, 2 contrabasi, un pian, un bass, o chitara acustica, inca vreo 10 (sau mai multe) instrumente de suflat, un dirijor si...atentie! 4 percutionisti!
Toti au dat tonul unui val de energie care avea sa-l aduca pe scena pe insusi Zeul Chitarii!
Steve a venit in pantaloni negrii de piele, tricou negru, ochelari de soare si chitara sa alba Ibanez absolut superba. A inceput sa dea indicatii fiecarui grup de instrumente sa cante fix ce dicta el din chitara. Asa a inceput Kill The Guy With The Ball. De remarcat energia si pasiunea tuturor celor de pe scena.
Nefiind un concert clasic si fiind o chestie unica pentru mine, n-as putea sa vorbesc foarte mult despre muzica cantata. Vai e un geniu, asta e clar.
A facut din chitara lui ce a vrut, a scos cele mai inimaginabile sunete, cele mai minutioase si complicate solo-uri. Asta desigur alaturi de miscarile lui consacrate de "dans". Piesa serii a fost For The Love of God care a avut parte de un mic accident. Chinuind foarte tare o pedala wah, Steve a facut sa-i cada cablul din chitara. Initial nu si-a dat seama, dar a tratat intamplarea cu mult umor iar publicul l-a inteles din plin. Pana cand a venit un nene sa-i bage cablul la loc, omul era din nou in pozitie si o luase de la capat.
M-a uns pe suflet The Crying Machine care a fost ca un respiro pentru orchestra, cantata doar cu trupa "de rock".
Nu stiu daca pot descrie in cuvinte tot ce am simtit aseara. Sonorizarea a fost ireala iar tonul chitarii...oh my fucking god!!!! Am stat efectiv cu gura cascata la tot ce facea omul din instrument. Adica am vazut ceva artisti virtuozi. L-am vazut pe Kirk Hammett cantand solo-urile mele preferate, am vazut dueluri geniale intre cei trei chitaristi de la Maiden, sau spectacolul de solo-uri de la Megadeth si de ce nu...cursele de pe freturi ale celor de la Slayer. Dar nimic...nimic! nu se compara cu ce a facut Steve Vai aseara. Sa nu uit sa laud si orchestra care a fost la inaltime si s-au dovedit a fi in ton cu marele chitarist - adica divini. Iar Vai...
Se vedea cat de mult se distreaza si cum simte fiecare nota. A fost remarcabil.
La encore a reluat integral For the love of god si de data asta n-a mai cazut niciun cablu. Thank god ! :)
Publicul a fost extrem de generos asa cum era si firesc. Pacat de gura-casca, prezenti si ei in numar mare. Am vazut fatuci care cantau in cor la Proconsul si plecau apoi dupa a treia piesa de la Steve (wtf?). Erau oameni care nu prea intelegeau ei ce se intampla acolo. Dar asta e adevarul. Muzica lui Vai nu e pentru toti prostii care au impresia ca trupe gen Proconsul sau Directia 5 sunt bune.
Dar au fost destui oameni care au stiut sa guste si sa aprecieze la adevarata valoare ce am vazut aseara. Pentru ca a fost arta! Arta adevarata! Am plecat de-acolo cu zambetul pe buze. Hell, inca mai zambesc.
Thank you Steve Vai for one of the most amazing nights I've ever had!
Ca prezentatoare (sau asa ceva) am avut-o pe minunata Lori. Lori ne-a demonstrat inca o data cat de toanta poate fi si pe langa discursul scris pe hartie si prost spus, i-a pocit numele vedetei serii in toate felurile posibile si imposibile.
Sala Palatului s-a umplut usor dar sigur, intr-o organizare linistita si bine pusa la punct, cu oameni calmi veniti ca la teatru, pe la ora 8 si ceva isi faceau aparitia in deschidere cei de la Proconsul.
Sincer, n-am nimic cu ei, dar m-am plictisit rau de tot. Au cantat 4 piese, toate semanau intre ele incat nu le-am putut distinge. Sincer, am mancat chipsuri cat au canta. Bodo-ne-bodo, pana la urma ce au cautat astia la un concert Steve Vai? Pitipoancele (venite intr-un numar imens) cantau pline de entuziasm versurile la astia. Asta in timp ce eu ma uitam nerabdator la ceas.
A urmat apoi George Baicea Band, adica chitaristul George Baicea si bassistul sau care si-au chinuit (in mod placut) chitarele pe un blues destul de antrenant care oricum a sunat mai bine decat plictiseala totala de mai inainte. Oamenii au talent, asta e clar.
Ultimii inainte de Vai au fost Magnetofono, care cantau un jazz bizar in italiana de iti venea sa arunci cu ceva dupa ei. Nu stiu daca aplauzele oferite lor au fost sincere sau incercau sa-i dea mai repede jos de pe scena.
Un singur lucru e cert...
La ora 9 urca pe scena mini-orchestra ce avea sa-l acompanieze pe chitaristul american intr-o calatorie de o ora jumate pe culmi nebanuite. Am numarat 10 viori, 2 violoncele, 2 contrabasi, un pian, un bass, o chitara acustica, inca vreo 10 (sau mai multe) instrumente de suflat, un dirijor si...atentie! 4 percutionisti!
Toti au dat tonul unui val de energie care avea sa-l aduca pe scena pe insusi Zeul Chitarii!
Steve a venit in pantaloni negrii de piele, tricou negru, ochelari de soare si chitara sa alba Ibanez absolut superba. A inceput sa dea indicatii fiecarui grup de instrumente sa cante fix ce dicta el din chitara. Asa a inceput Kill The Guy With The Ball. De remarcat energia si pasiunea tuturor celor de pe scena.
Nefiind un concert clasic si fiind o chestie unica pentru mine, n-as putea sa vorbesc foarte mult despre muzica cantata. Vai e un geniu, asta e clar.
A facut din chitara lui ce a vrut, a scos cele mai inimaginabile sunete, cele mai minutioase si complicate solo-uri. Asta desigur alaturi de miscarile lui consacrate de "dans". Piesa serii a fost For The Love of God care a avut parte de un mic accident. Chinuind foarte tare o pedala wah, Steve a facut sa-i cada cablul din chitara. Initial nu si-a dat seama, dar a tratat intamplarea cu mult umor iar publicul l-a inteles din plin. Pana cand a venit un nene sa-i bage cablul la loc, omul era din nou in pozitie si o luase de la capat.
M-a uns pe suflet The Crying Machine care a fost ca un respiro pentru orchestra, cantata doar cu trupa "de rock".
Nu stiu daca pot descrie in cuvinte tot ce am simtit aseara. Sonorizarea a fost ireala iar tonul chitarii...oh my fucking god!!!! Am stat efectiv cu gura cascata la tot ce facea omul din instrument. Adica am vazut ceva artisti virtuozi. L-am vazut pe Kirk Hammett cantand solo-urile mele preferate, am vazut dueluri geniale intre cei trei chitaristi de la Maiden, sau spectacolul de solo-uri de la Megadeth si de ce nu...cursele de pe freturi ale celor de la Slayer. Dar nimic...nimic! nu se compara cu ce a facut Steve Vai aseara. Sa nu uit sa laud si orchestra care a fost la inaltime si s-au dovedit a fi in ton cu marele chitarist - adica divini. Iar Vai...
Se vedea cat de mult se distreaza si cum simte fiecare nota. A fost remarcabil.
La encore a reluat integral For the love of god si de data asta n-a mai cazut niciun cablu. Thank god ! :)
Publicul a fost extrem de generos asa cum era si firesc. Pacat de gura-casca, prezenti si ei in numar mare. Am vazut fatuci care cantau in cor la Proconsul si plecau apoi dupa a treia piesa de la Steve (wtf?). Erau oameni care nu prea intelegeau ei ce se intampla acolo. Dar asta e adevarul. Muzica lui Vai nu e pentru toti prostii care au impresia ca trupe gen Proconsul sau Directia 5 sunt bune.
Dar au fost destui oameni care au stiut sa guste si sa aprecieze la adevarata valoare ce am vazut aseara. Pentru ca a fost arta! Arta adevarata! Am plecat de-acolo cu zambetul pe buze. Hell, inca mai zambesc.
Thank you Steve Vai for one of the most amazing nights I've ever had!
joi, 2 decembrie 2010
Bucovina - Duh (EP)
V-am spus ca e rost de muzica noua si buna :) .
De fiecare data cand ascult Bucovina imi e ciuda pe un singur lucru - ca oamenii astia nu sunt mai bine-promovati, mai cunoscuti, mai cumparati, mai ceruti la concerte. Pentru ca sunt exceptionali. E trist ca in tara se asculta (pe langa rahaturile pop-house-dance) vrajeli marca Directia 5 sau Holograf (seriously, bosorogii astia s-au vandut rau de tot de vreo 10 ani incoace) dar se ignora asemenea minunatii.
Duh nu este un album full - ci doar un EP de 5 piese care ar trebui sa ne imbie cu ceea ce va urma la anul, al doilea material LP al bucovinenilor. Primul lucru care trebuie spus este ca Duh suna mai bine decat Ceasul Aducerii Aminte din punct de vedere tehnic. De fapt e posibil ca discul asta sa aibe cea mai buna productie pe care am auzit-o vreodata de la o trupa romaneasca. Da, cred ca se aude mai bine chiar si decat materialele ceva mai recente marca Iris sau Phoenix. Chitara e chitara, toba-i toba, vocea si bass-ul la fel. Si cumva toate sunt imbinate de suna absolut delicios. De cand a iesit am papat Duh incontinuu.
Daca-ar fi sa rezum tot materialul ar fi - genial!
Se deschide cu un instrumental deosebit Vuiet Negru de Izvor, cu un prim-riff scos parca din albumele cu Nightwish, mai ales ca au aparut si clapele in instrumentatia trupei. Solo-uri, schimbari de ritm - superb inceput.
Urmeaza apoi title-trackul - Duh. Vocea lui Luparu e incredibila. Riff-ul care incepe pe la minutul 2 e genial de diabolic si poate fi admirat in toata splendoarea lui gratie un productii superbe pe care o are albumul.
Canta cucul bata-l vina...de rasuna Bucovina! Asa incepe Straja, cover dupa versurile lui Grigore Lese. In continuare ma declar uimit de cat de clar suna fiecare instrument, fiecare bataie de pedala e descifrabila, fiecare nota de chitara, fiecare cuvant pronuntat. Excelenta treaba!
Mestecanis este probabil vedeta acestui material - cea mai lunga, complexa si spectaculoasa piesa. Cu exceptia intro-ului si al refrenului, piesa este cantata cu growl, probabil de catre Crivat. Ce-as mai putea spune decat ascultati-o. And go fucking nuts!
EP-ul se termina cu Bucovina, Inima Mea varianta acustica de la instrumentalul prezent pe Ceasul Aducerii Aminte. Face ca intreaga auditie sa se termine armonios si in pace - Cu stil. Bravo Bucovina!
Daca n-ati mai ascultat trupa asta, de urgenta faceti rost de ambele materiale ale lor. O sa-i adorati. Daca i-ati mai auzit si vreti sa auziti o parere despre Duh, am una singura - mai mult, mai bun, mai spectaculos. Vreau sa-mi fac singur cadou de Craciun discul asta. Isi merita fiecare leu! \m/ ^_________^ \m/
marți, 30 noiembrie 2010
In cautarea unor vremuri putin uitate
Majoritatea serialelor mele au intrat in vacanta de iarna. Asta ma deprima, in conditiile in care "partialele" vin peste mine rand pe rand, timpul meu liber se scurteaza zi de zi pana la zero, vremea afara e din ce in ce mai mohorata...it really sucks!
As fi asteptat cu interes vacanta...dupa care am descoperit ca ea dureaza doar 10 zile si nu 2 saptamani ca la "oamenii normali". Hell, la Constanta au chiar 3 saptamani...
Asa ca ma delectez cu ceva "nou". De fapt n-as zice ca e nou. E clasic! E deosebit. E ceva ce pentru mine nu va imbatrani niciodata.
Mi-am (re)descarcat toate sezoanele din Viata cu Louie, de data asta intr-o calitate mai buna (rip-uit de pe Jetix Play) si chiar biling (engleza si romana). Ma relaxeaza, ma face sa rad si niciodata nu ma plictiseste...este cel mai bun serial de desene animate facut vreodata. There...I've said it!
Si e placut ca in loc de niste episoade slabe (Supernatural, How I Met Your Mother) sau ceva mai bune si incitante (House, Bones) sa apelez la Louie si la aventurile lui. In plus, taica-su ramane o legenda!
Sunt plictisit, lipsit de chef. As vrea sa fug acasa, sa stau in confortul ala psihic pe care mi-l da de fiecare data cand ma duc in vizita in weekend. Recunosc ca mi-e dor sa treaca cateva zile in care sa nu trebuiasca sa am mare grija de mine. Imi place sa fiu pe cont propriu, dar acum simt nevoia de o pauza.
Stiti ce zi e maine? E ziua cand se aprind beculetele de Craciun in Bucuresti :P . Sarbatorile vin. Dar tare as vrea sa se grabeasca putin.
In weekend am vazut prima parte din Harry Potter and the Deathly Hallows. Bestial! Seria si-a revenit cu adevarat cu ultimele filme. M-a tinut crispat pe scaun timp de 2 ore si ceva...Impresionant, alert, tensionat...categoric Harry Potter nu mai e un film de copii. E bine ca au realizat si producatorii chestia asta pentru ca si cartile incetasera sa mai fie asa de fairy tale cam de la partea a 3-a cand au inceput sa moara oameni. Astept cu foarte, foarte multa nerabdare partea a doua!
Tot zilele astea m-am delectat cu o serie de romane fantasy foarte interesanta - The Mortal Instruments care mi-a adus aminte de Harry Potter si de atmosfera aia superba pe care o impuneau cartile. Seria e o trilogie si eu am citit-o in engleza, nu stiu daca exista in romana, cred ca nu. Desi nu e foarte original, exista personaje interesante si actiunea e destul de incalcita incat sa trezeasca interesul. Singura parte negativa este citatul unei proaste pe coperta cartii...
Pentru cat mai multa reclama (evident) au pus parerea lui Stephenie Meyer pe coperta. E bine ca Meyer admira cartea asta, pentru ca e facuta de cineva care chiar stie sa scrie. Pe cand ea e straina de notiunea asta.
Ah, si ascult multa muzica noua, e un anotimp al noilor albume in perioada asta! In plus, ma duc sa-l vad pe Steve Vai live la Sala Polivalenta pe 8 decembrie... Deci am ce sa va scriu. Timp si chef sa fie.
Cheers!
As fi asteptat cu interes vacanta...dupa care am descoperit ca ea dureaza doar 10 zile si nu 2 saptamani ca la "oamenii normali". Hell, la Constanta au chiar 3 saptamani...
Asa ca ma delectez cu ceva "nou". De fapt n-as zice ca e nou. E clasic! E deosebit. E ceva ce pentru mine nu va imbatrani niciodata.
Mi-am (re)descarcat toate sezoanele din Viata cu Louie, de data asta intr-o calitate mai buna (rip-uit de pe Jetix Play) si chiar biling (engleza si romana). Ma relaxeaza, ma face sa rad si niciodata nu ma plictiseste...este cel mai bun serial de desene animate facut vreodata. There...I've said it!
Si e placut ca in loc de niste episoade slabe (Supernatural, How I Met Your Mother) sau ceva mai bune si incitante (House, Bones) sa apelez la Louie si la aventurile lui. In plus, taica-su ramane o legenda!
Sunt plictisit, lipsit de chef. As vrea sa fug acasa, sa stau in confortul ala psihic pe care mi-l da de fiecare data cand ma duc in vizita in weekend. Recunosc ca mi-e dor sa treaca cateva zile in care sa nu trebuiasca sa am mare grija de mine. Imi place sa fiu pe cont propriu, dar acum simt nevoia de o pauza.
Stiti ce zi e maine? E ziua cand se aprind beculetele de Craciun in Bucuresti :P . Sarbatorile vin. Dar tare as vrea sa se grabeasca putin.
In weekend am vazut prima parte din Harry Potter and the Deathly Hallows. Bestial! Seria si-a revenit cu adevarat cu ultimele filme. M-a tinut crispat pe scaun timp de 2 ore si ceva...Impresionant, alert, tensionat...categoric Harry Potter nu mai e un film de copii. E bine ca au realizat si producatorii chestia asta pentru ca si cartile incetasera sa mai fie asa de fairy tale cam de la partea a 3-a cand au inceput sa moara oameni. Astept cu foarte, foarte multa nerabdare partea a doua!
Tot zilele astea m-am delectat cu o serie de romane fantasy foarte interesanta - The Mortal Instruments care mi-a adus aminte de Harry Potter si de atmosfera aia superba pe care o impuneau cartile. Seria e o trilogie si eu am citit-o in engleza, nu stiu daca exista in romana, cred ca nu. Desi nu e foarte original, exista personaje interesante si actiunea e destul de incalcita incat sa trezeasca interesul. Singura parte negativa este citatul unei proaste pe coperta cartii...
Pentru cat mai multa reclama (evident) au pus parerea lui Stephenie Meyer pe coperta. E bine ca Meyer admira cartea asta, pentru ca e facuta de cineva care chiar stie sa scrie. Pe cand ea e straina de notiunea asta.
Ah, si ascult multa muzica noua, e un anotimp al noilor albume in perioada asta! In plus, ma duc sa-l vad pe Steve Vai live la Sala Polivalenta pe 8 decembrie... Deci am ce sa va scriu. Timp si chef sa fie.
Cheers!
miercuri, 24 noiembrie 2010
Cugetare IV
Be the change you want to see in the world...
...and stop bullshitting me to do it instead of you.
miercuri, 17 noiembrie 2010
The motherfuckin' Hate Crew !!!
Children of Bodom - trupa de melodic death metal din Finlanda (best country in the world for metalheads) vin sa ne viziteze in aprilie, la Bucuresti la Arenele Romane. If I wanna be there? Hell yeah! Mai ceva decat as vrea sa-l vad pe micutul blond a.k.a. Bon Jovi.
This guys (in case you didn't know) sound like this :
Silent Night, Bodom Night !
This guys (in case you didn't know) sound like this :
Silent Night, Bodom Night !
Jurnal de Bucuresti 3 - Titan
Titan, cartierul unde m-am mutat imi da senzatia filmelor alea gen Karate Kid, cu un loc foarte pasnic si linistit unde-si fac aparitia tot felul de oameni dubiosi. Nu, nu zic ca am fost atacat pentru ca apoi sa (re)invat karate si sa ma razbun...desi foarte aproape de camin intr-o mica sala de sport am vazut copilasi in kimono si toti cu centuri albe...mi-au adus aminte de mine cand eram ca ei.
Ceea ce vroiam sa spun este ca intr-adevar cartierul Titan iti da senzatia unui loc in care ar trai pensionarii. Sunt blocuri din alea vechi, mici - clasice! Parcul Titan este atat de linistit si crud incat imi da senzatia ca nimic nu-l poate deranja. In general e liniste, e pace, cumva imi place pentru ca imi da senzatia ca scap de toata vanzoleala, aglomeratia si presiunea din centru. In fiecare seara o iau pe niste alei atat de linistite incat mi se face instant somn pana sa ajung in camera. E ciudat ca dupa o zi lunga sa nu mai trebuiasca sa driblez oamenii de pe strada, care se misca atat de incet si sa pot merge in pasul meu constant, cu muzica in urechi si cu gandurile foarte departe... E posibil ca asta sa fie partea mea favorita din zi.
Caminul din Titan e particular, deci automat lucrurile ar trebui sa stea mai bine decat in cele de stat. Si cum eu am stat cateva zile la caminul de la veterinara, pot confirma - lucrurile chiar stau mai bine. In primul si-n primul rand stau singur in camera. E un lux pe care foarte putini si-l permit la caminele din Romania. La mine n-a fost vorba de faptul ca mi-am permis ci de norocul de a nu-mi gasi administratorii cu cine sa stau. Traiesc cu speranta ca daca pana acum n-a venit nimeni, sper nici sa nu o faca :)
Mie in principiu imi place aici foarte mult. Camera e destul de mare (pentru mine), netul (atunci cand merge, si momentan merge :D ) rupe si pretul e ok. Probabil baia la comun ar parea singura problema, si este singura problema, una nu foarte mare totusi. Ea in sine arata bine, vine in fiecare zi cineva si face curat (si arata de fiecare data curat si fresh), problema e ca "altii" par veniti de pe alta planeta, sa nu zic "de la tara". Nu stiu cat de greu este sa mentii o baie curata astfel incat sa-si faca si altii treaba dupa tine, dar eu in 20 de ani sigur nu m-am chinuit prea mult si n-am primit nici plangeri.
Nu pot sa va descriu exact care sunt problemele, dar e cel putin bizar sa vezi cat de idioti pot fi unii oameni. Motivele lor m-ar face probabil sa cred ca am nimerit intr-un univers paralel. Aparent e greu sa-ti duci gunoiul pana la parter in loc sa-l lasi in baie sa miroasa o zi intreaga si peria de sters closetul...ce dracu' e aia?
Dar nu vreau sa va oripilez prea tare, situatia nu este atat de nasoala, de fapt e chiar ok, cu mici exceptii care se repeta la cateva zile, o saptamana. Ajungi sa treci peste. Pana la urma nu trebuie sa uitam in ce tara ne aflam, nu?
Seara mai auzi plangand o manea si ma face de regula sa bag cablul in chitara si sa dau drumul la o cantare. N-am primit plangeri de zgomot pana acum...sper nici sa nu primesc :) I do quality stuff...usually.
Astept cu nerabdare weekendurile, pentru ca vreau acasa, si nu neaparat ca-mi lipseste fitzosenia aia de oras de 3 lei. Mi-e dor de casa, mi-e dor de familie, mi-e dor de tine...
Vacanta e chiar dupa colt...
Ceea ce vroiam sa spun este ca intr-adevar cartierul Titan iti da senzatia unui loc in care ar trai pensionarii. Sunt blocuri din alea vechi, mici - clasice! Parcul Titan este atat de linistit si crud incat imi da senzatia ca nimic nu-l poate deranja. In general e liniste, e pace, cumva imi place pentru ca imi da senzatia ca scap de toata vanzoleala, aglomeratia si presiunea din centru. In fiecare seara o iau pe niste alei atat de linistite incat mi se face instant somn pana sa ajung in camera. E ciudat ca dupa o zi lunga sa nu mai trebuiasca sa driblez oamenii de pe strada, care se misca atat de incet si sa pot merge in pasul meu constant, cu muzica in urechi si cu gandurile foarte departe... E posibil ca asta sa fie partea mea favorita din zi.
Caminul din Titan e particular, deci automat lucrurile ar trebui sa stea mai bine decat in cele de stat. Si cum eu am stat cateva zile la caminul de la veterinara, pot confirma - lucrurile chiar stau mai bine. In primul si-n primul rand stau singur in camera. E un lux pe care foarte putini si-l permit la caminele din Romania. La mine n-a fost vorba de faptul ca mi-am permis ci de norocul de a nu-mi gasi administratorii cu cine sa stau. Traiesc cu speranta ca daca pana acum n-a venit nimeni, sper nici sa nu o faca :)
Mie in principiu imi place aici foarte mult. Camera e destul de mare (pentru mine), netul (atunci cand merge, si momentan merge :D ) rupe si pretul e ok. Probabil baia la comun ar parea singura problema, si este singura problema, una nu foarte mare totusi. Ea in sine arata bine, vine in fiecare zi cineva si face curat (si arata de fiecare data curat si fresh), problema e ca "altii" par veniti de pe alta planeta, sa nu zic "de la tara". Nu stiu cat de greu este sa mentii o baie curata astfel incat sa-si faca si altii treaba dupa tine, dar eu in 20 de ani sigur nu m-am chinuit prea mult si n-am primit nici plangeri.
Nu pot sa va descriu exact care sunt problemele, dar e cel putin bizar sa vezi cat de idioti pot fi unii oameni. Motivele lor m-ar face probabil sa cred ca am nimerit intr-un univers paralel. Aparent e greu sa-ti duci gunoiul pana la parter in loc sa-l lasi in baie sa miroasa o zi intreaga si peria de sters closetul...ce dracu' e aia?
Dar nu vreau sa va oripilez prea tare, situatia nu este atat de nasoala, de fapt e chiar ok, cu mici exceptii care se repeta la cateva zile, o saptamana. Ajungi sa treci peste. Pana la urma nu trebuie sa uitam in ce tara ne aflam, nu?
Seara mai auzi plangand o manea si ma face de regula sa bag cablul in chitara si sa dau drumul la o cantare. N-am primit plangeri de zgomot pana acum...sper nici sa nu primesc :) I do quality stuff...usually.
Astept cu nerabdare weekendurile, pentru ca vreau acasa, si nu neaparat ca-mi lipseste fitzosenia aia de oras de 3 lei. Mi-e dor de casa, mi-e dor de familie, mi-e dor de tine...
Vacanta e chiar dupa colt...
luni, 15 noiembrie 2010
Therion - Sitra Ahra
Therion pot fi deja considerati o formatie consacrata, cu multa experienta, avand in vedere ca activeaza din 1987, timp in care au incercat mai multe ramuri ale metalului, de la Death la Avangarde - pana au ajuns la ceea ce i-a consacrat - symphonic metal-ul.
Cand lumea vorbeste de symphonic, automat se gandesc la Nightwish sau Within Temptation. Cu toate astea, primul album axact pe genul asta de la Therion a venit inaintea celor doua mentionate mai sus. Daca NW si WT se lansau in 1997, Lepaca Kliffoth de la Therion din 1995 prezenta deja influente simfonice, pentru ca de la Theli (1996) incolo genul sa fie indiscutabil unul singur.
Therion s-au ferit din a face o muzica prea comerciala, motiv pentru care n-au primit publicitatea altor trupe, mai ales ca genul a inceput sa fie gustat de-a lungul timpului si de ascultatorii non-metal. Therion in esenta de-a lungul anilor a insemnat Christofer Johnsson, care a fost singurul membru permanent pe toate cele 14 albume ale trupei. Practic Therion nu s-a bazat pe un line-up stabil ci mai mult pe colaborari de o durata mai lunga sau mai scurta in functie de cat de bine primite erau albumele. Asta este dupa parerea mea o sabie cu doua taisuri. Pe de-o parte schimbarea de membrii aduce intotdeauna ceva fresh si nu exista repetitivitate. Pe de alta parte lipseste o anume coeziune si chiar o identitate a formatiei.
Eu m-am apropiat de trupa pentru perioada lor 2004-2007 cand ii aveau pe fratii Niemann la chitara solo si bass si pe Mats Leven la voce. Pentru mine Mats ramane cel mai potrivit solist pentru Therion, vocea sa fiind in perfecta armonie cu stilul si dueturile cu diferitele soprane colaboratoare . Mats putea practic sa cante orice. Din pacate line-up-ul acesta a durat foarte putin, dar ne-a dat 3 albume foarte bune.
Sitra Ahra m-a facut sa ma simt putin instrainat de Therion, schimbarile fiind evidente de la stilul chitarilor, pana la voce. Dar stilul este acelasi, more of the good stuff as zice, dar parca nu m-a impresionat nimic in mod special. Ma deranjeaza ca-s prea multe voci pe album. Exagerat de multe, si masculine si feminine, si nu ma refer la cor ci la partile solo de voce in sine. Desi instrumentele suna bine, ma deranjeaza ca partea simfonica este impinsa prea in fata in timp ce chitarile desi foarte complexe imi dau uneori senzatia ca sunt foarte generice.
Un exemplu de genul asta e dat de piesa nr.2 - Kings of Edem unde avem un riff slayeresque pe la mijlocul piesei care insa suna lipsit de vlaga. Trebuia (cel putin pentru piesa asta) un ton de chitara mai suparat, mai puternic. Asta a fost insa de-a lungul timpului o caracteristica a productiei Therion. Live sunt convins ca trupa face dreptate partilor la chitara.Singura exceptie de la regula pare sa fie Din care chiar se simte ca este scrisa de o formatie metal ce doreste influente simfonice si nu invers.
Title-trackul Sitra Ahra mi-a facut si el cu ochiul, datorita liniilor melodice care chiar mi-au gadilat placut urechile.
Albumul in sine nu este rau dar ii lipseste epicul din el. Pot spune sincer ca nu exista pe el vreo piesa in tonul Rise of Sodom and Gomorrah, To Mega Therion, Blood of Kingu, Cults of the Shadow sau Flesh of the Gods. Pentru ca daca luati una din piesele astea la ascultat, e imposibil sa nu va surada una (prima mai ales). Dar daca luati Sitra Ahra ca o prima auditie a trupei, veti spune doar ca e interesant si nu veti reveni la o a doua ascultare. Problema asta eu am avut-o si cu precedentul material - Gothic Kabbalah - pe care totusi l-am gustat mai mult din pricina lui Mats Leven.
Apreciez de pe Sitra Ahra si stilul lung si progresiv a mai multor piese. Sunt unele cresteri de ritm si viteza incantatoare, imi plac enorm pe moment dar nu ma fac sa revin asupra lor mai tarziu.
Daca ati mai ascultat Therion inainte - da, merita sa-l ascultati - e scris in stilul clasic al trupei, dar practic cu alti oameni care incearca sa faca ce au facut altii inaintea lor. Orchestratia e superba daca nu va deranjeaza (asa cum ma deranjeaza pe mine) chitarile sa se mai piarda uneori in decor. Versurile si conceptele sunt de altfel la fel de uluitoare dar nu se face o coeziune reala, nu ies piesele asa cum poate mi-as fi dorit eu sa aud. Daca e un album slab? Absolut deloc!
Daca n-ati mai ascultat Therion inainte, nu incepeti cu materialul asta pentru ca n-o sa va zica mare lucru. Incepeti cu Rise of Sodom and Gomorrah, Cults of the Shadows si To Mega Therion, preferabil variante live (Mexico City DVD Rules!) si o sa deveniti fani. Si apoi puteti lua la ascultat toata discografia si sa incepeti sa alegeti din piese. Sunt 14 albume, aveti de unde.
Spor la ascultat! :)
Ok, seriously, ascultati asta! \m/ ^___^ \m/
vineri, 12 noiembrie 2010
Fifa 11 vs PES 2011
Demo-urile jocurilor au aparut cam pe la mijlocul lui Septembrie si am avut o gramada de timp sa le incerc pe amandoua pentru a ma decide pe care o sa-l joc anul asta. In ultimii...3 ani am jucat numai PES, pentru ca Fifa devenise repetitiv de la o vreme, astfel ca in timp ce in 2008 Konami scoteau o minunatie de joc numita Pro Evolution Soccer, EA lansau un update la Fifa 2007 numit Fifa 08. Si aveau sa-l mai lanseze de inca doua ori, dar cu alt titlu - 09 si 10. Nimic prea bun nu s-a schimbat in acele jocuri. Acelasi gameplay plictisitor, aceeasi grafica groaznica. PES m-a rasfatat enorm in 2008. Mi-a placut la toate capitolele. Apoi insa cu fiecare an au inceput sa se prosteasca. Nu indeajuns incat sa ma faca sa trec la Fifa dar indeajuns cat sa ma ingrijoreze...
Si inevitabilul s-a produs. EA Sports au renuntat de tot la tot ce insemna Fifa pana acum...si au trecut la o versiune asa-zisa "next-gen", asemanatoare cu versiunea X-box 360. Si au dat lovitura. Am primit un joc foarte bun, un progres urias fata de editiile precedente si chiar mai bun decat PES-ul de anul acesta.
PES-ul de anul asta s-a imbunatatit un pic fata de 2010 dar fara sa ma faca sa-l joc mai cu pofta. Aceleasi schimbari ciudate in gameplay care nu-si aveau locul, aceleasi sisteme bizare de invatare a jocului si in ciuda unei grafici superbe - nu mi-a insuflat niciun pic de atmosfera. Comentariul a ramas acelasi, repetitiv, plictisitor si neimbunatatit.
Dar hai sa trecem la chestii mai specifice. E vorba de un simulator sportiv, deci evident ca vorbim in primul rand de gameplay. Gameplay-urile sunt admirabile de ambele parti si reusesc in multe momente sa semene fantastic cu realitatea dar doar unul se remarca prin placerea de a juca - Fifa! In sfarsit pot spune din nou cu mana pe inima (din nou dupa multi, multi ani) ca Fifa e fun! E foarte, foarte fun! Asta in timp ce gameplay-ul PES-ului devine din ce in ce mai bizar de la an la an.
Totul merge fluent si placut la Fifa, cel putin pana la un anumit nivel, asta fata de PES unde totul este ingreunat si greu de inteles. Pasele sunt mai logice, suturile mult mai controlabile, preluarile, sistemul de energie al jucatorilor...totul. Per total Fifa este jocul mai bun, mai deosebit. Asta nu inseamna ca este perfect. Are o gramada de defecte dar este mult mai jucabil decat PES.
Este evident ca am jucat mai putin produsul celor de la Konami astfel incat pot sa ofer mai putine detalii legate de acest joc dar va zic doar atat...arata frumos in clipuri si poate si pe ecran in primele minute. Dar veti uita de toate acestea rapid cand va veti lovi de gameplay-ul idiot si complicat care nu face jocul sa curga si sa-ti faca placere sa stai in fata lui. Mi-e greu inca sa descifrez misterul din spatele sistemului cretin de pase care parca s-a prostit de la an la an. La fel si suturile care ma fac sa cred ca fizica de pe Terra a fost rescrisa de curand.
Nu pot totusi sa nu laud grafica din PES - absolut superba, parca in fiecare an se apropie de realitate tot mai mult. Nici Fifa nu arata rau, fata de anii trecuti, dar este totusi in inferioritate. Jucatorii se misca realist si modelele in sine sunt bine realizate dar uneori mai sunt niste cadre colturoase care-mi aduc aminte de un vis urat, unul inceput prin 2005 si terminat abia anul asta.
In general Fifa da senzatia ca este foarte minimalist, cu cinematics-uri scurte si la obiect, nimic prea fancy, nimic prea teatral, totul rezumandu-se la jocul de fotbal in sine. Si asta e bine, semn ca EA Sports au inteles care este de fapt scopul unui joc pe computer. Pe de alta parte nu pot sa nu admir animatiile interesante si frumoase oferite de PES, cu toate "prajiturelele" menite sa aduca un pic de farmec si zambet jocului. In plus, Konami beneficiaza de licente pentru Uefa Champions League si Europa League .Pacat ca toate aceste mici placeri nu salveaza ce e mai important. Si anume jocul de fotbal.
Foarte fresh si impresionant este comentariul din Fifa, cu o gramada de replici schimbate de la meci la meci, in functie de echipa, campionat sau evolutia in Manager Mode. Comentariul de la PES ramane in schimb la fel de plictisitor, neinspirat si (in mod evident) extrem de enervant intr-un final. Sunetul in general este mult mai bine definit in Fifa, cu o atmosfera bine ilustrata pe stadioane, unica in functie de echipa, arena sau chiar tara.
Legat de Manager Mode, recunosc ca mi-era dor sa-l joc in Fifa, unde anul asta s-au imbinat foarte convenabil utilul cu placutul - putina treaba manageriala, tactici si mult, mult fotbal. Asta in contradictie cu noile sisteme de tactici de la PES care-mi dau senzatia ca trebuie sa termin facultatea mai intai pentru a le putea da de cap.
Daca PES-ul si-a pierdut mult din stralucire din cauza a cateva probleme grave, nici Fifa nu este chiar perfect, EA aratandu-ne inca o data ca nu scapa de trei din marile lor probleme - optimizarea, bug-urile si A.I-ul echipei jucatorului.
Mi-am dat mult silinta pana cand am facut Fifa sa mearga cu toate detaliile la maxim fara sa aiba scaderi bruste si imprevizibile de framerate - pe un sistem menit sa duca jocul fara probleme. Asta in timp ce PES, superior la capitolul grafica rula fara absolut nicio problema. Un plus la optimizare pentru Konami.
De bug-uri la Fifa incep sa cred ca nu vom scapa niciodata. Unul (si cel mai mare din cate mi-a fost dat sa vad) a fost legat de Leeds United (echipa aleasa de mine pentru Manager Mode) care apare atat in Liga a II-a cat si a III-a din Anglia, cand ea nu exista decat in a III-a. Asta mi-a pus pe cap un numar dublu de meciuri, din ambele campionate, facand astfel imposibila evolutia echipei, jucatorii neputand (evident) sa reziste la 4 meciuri in aceeasi saptamana, uneori chiar 2 meciuri in aceeasi zi.
Ultima problema - A.I.-ul. Desi adversarii din Fifa sunt extrem de inteligenti si trebuie laudat acest aspect al jocului, inteligenta propriei mele echipe este direct proportionala cu IQ-ul unor cimpanezi - stiu ei ceva, dar la finalul zilei raman doar niste maimutici prostute.
Dar toate problemele astea nu strica o experienta frumoasa oferita per total de Fifa. PES-ul desi nu este deloc un joc rau trebuie sa inceapa sa schimbe serios lucrurile avand in vedere ca directia pe care o tot urmeaza de 3 ani incoace nu e cea buna. Jocul arata bine, dar nu reprezinta nicio distractie pentru jucator.
In cele din urma alegerea finala tine de gustul fiecaruia, desi eu tin sa-i acord un avantaj puternic celor de la Fifa care au oferit o revenire frumoasa dupa o serie cu adevarat neagra de jocuri proaste. PES-ul nu este foarte in urma, dar ceva trebuie regandit.
In final pot spune cu mana pe inima ca anul asta chiar avem 2 simulatoare de fotbal mai mult decat decente.
Fifa 8/10 PES 7/10
miercuri, 10 noiembrie 2010
Secret Whispers IV
There's always a difference between doing things the right way and what you think that is the right way. I sometimes sit and wonder if we don't somehow mature to quickly. You know, you just finish highschool and then...leave. Some stay at home, study in their hometown and still benefit from having their parents close. I envy them sometimes. Honestly. As much as I sometimes hate to admit, I miss my parents. I miss not having someone bugging me all the time. I miss my room :)
What I originally was trying to say is that 19 isn't always the right age to just go out there and survive. Sometimes you get out there and you feel...lost. You start taking decisions that aren't always the best ones, and you don't know because there's no one there to tell you that.
Then comes the moment when you're being judged and it's the part that I hate the most. How the fuck can you judge someone who's just trying to find his/her way? Were you better? Were you more prepared on what to do by yourself?
Then why judge me? Why? It's annoying how you keep on pushing.
I learned that our generation is very loud, very theatrical. We usually don't back down, we don't give up, we don't get down. If we dow get down, we don't do it quietly. No. We let everyone know that we were there and we keep on screaming.
I like this attitude, this mentality, this persistance.
I also hate how it is implied that out there...you need to be just like all the others. Like bribing. I hate bribing. I think it's just disgusting. I feel sick whenever I hear about it. I hate how nowadays everybody in this country thinks it's perfectly okay to do that. We are all sick if we think that and we'll be continue to be the garbage of Europe if we carry on with this mentality.
There's no dignity left. No dignity.
A couple of days ago, a very popular man of culture passed away. Beyond all the pathetic interest that suddenly everybody has of him (it kinda'of reminds me of Michael or Madalina), there's also this manner of categorizing the man - the media calling him "the greatest after Eminescu" and all that and I don't agree. Because by calling him that and praising him for his influence in the "communism era" you just mock people who really opposed the system.
People who stayed in prison, people who died believing in what the man claims to have also fought for, while being very friendly to the system. I won't deny his talent, his writing skills or his cultural impact in the communism era. But in my opinion he was far from being a real anti-communist.
I think he also had some dignity issues. Maybe I'm being unfair, maybe not. Maybe I just don't know the whole story. Or maybe the truth is somwehere in the middle.
I just know this. Today, the present day, we lack dignity. We take shameful decisions and we aknowledge them as being fair. In the same time we take hits, we take criticism with no understanding from others. Only superiority. Where is this leaving us?
I'm not trying to express anything specifically, just trying to find some answers...
Shhh...
What I originally was trying to say is that 19 isn't always the right age to just go out there and survive. Sometimes you get out there and you feel...lost. You start taking decisions that aren't always the best ones, and you don't know because there's no one there to tell you that.
Then comes the moment when you're being judged and it's the part that I hate the most. How the fuck can you judge someone who's just trying to find his/her way? Were you better? Were you more prepared on what to do by yourself?
Then why judge me? Why? It's annoying how you keep on pushing.
I learned that our generation is very loud, very theatrical. We usually don't back down, we don't give up, we don't get down. If we dow get down, we don't do it quietly. No. We let everyone know that we were there and we keep on screaming.
I like this attitude, this mentality, this persistance.
I also hate how it is implied that out there...you need to be just like all the others. Like bribing. I hate bribing. I think it's just disgusting. I feel sick whenever I hear about it. I hate how nowadays everybody in this country thinks it's perfectly okay to do that. We are all sick if we think that and we'll be continue to be the garbage of Europe if we carry on with this mentality.
There's no dignity left. No dignity.
*
A couple of days ago, a very popular man of culture passed away. Beyond all the pathetic interest that suddenly everybody has of him (it kinda'of reminds me of Michael or Madalina), there's also this manner of categorizing the man - the media calling him "the greatest after Eminescu" and all that and I don't agree. Because by calling him that and praising him for his influence in the "communism era" you just mock people who really opposed the system.
People who stayed in prison, people who died believing in what the man claims to have also fought for, while being very friendly to the system. I won't deny his talent, his writing skills or his cultural impact in the communism era. But in my opinion he was far from being a real anti-communist.
I think he also had some dignity issues. Maybe I'm being unfair, maybe not. Maybe I just don't know the whole story. Or maybe the truth is somwehere in the middle.
I just know this. Today, the present day, we lack dignity. We take shameful decisions and we aknowledge them as being fair. In the same time we take hits, we take criticism with no understanding from others. Only superiority. Where is this leaving us?
I'm not trying to express anything specifically, just trying to find some answers...
Shhh...
marți, 2 noiembrie 2010
Sully Erna - Avalon
Sully Erna, solistul celor de la Godsmack este un tip extrem de talentat si nu este nevoie sa sapi prea adanc ca sa-ti dai seama de asta. Pe langa vocea memorabila, omul face niste show-uri live de exceptie. Dueluri la tobe cu Shannon Larkin, pasaje cu muzicuta, si un ritm solid la chitara.
Si pentru ca The Oracle, ultimul album al celor de la Godsmack, a fost un real succes (cel putin din punctul meu de vedere), am luat cu mare incredere Avalon, primul material solo al lui Sully. Sunt efectiv fascinat de cat talent are omul asta ascuns in el si de cum a putut sa scoata ceva atat de misto si totusi atat de diferit de sunetul trupei sale.
Ca o manevra comerciala, albumul a iesit dupa The Oracle, desi conform lui Sully, materialul ar fi fost gata de ceva timp. Dar miscarea a fost buna, materialul venind la cateva luni dupa albumul Godsmack si a fost primit cu bratele deschise. Criticile au fost bune si la fel si vanzarile.
Intai ar trebui sa definesc cam ce fel de muzica se gaseste pe Avalon. Nu este metal, stilul care l-a consacrat pe Sully. Este un progressive daca ar fi sa ma intrebati pe mine. Un progressive cu foarte multe influente - de la ritmurile nativilor nord-americani pana la pasaje inspirate din cultura Orientului Mijlociu. Exista un numar semnificativ de instrumente prezent in piesele de pe Avalon - chitara (electrica, acustica si bass), pian, tobe tribale , baterii, violoncel, clape si inca cateva instrumente de percutie pe care nu le-am recunoscut.
Materialul se deschide cu piesa omonima albumului - Avalon. Induce o reala stare de visare. De la percutii la vocea lui Sully si a Lisei Guyer cea care-l acompaniaza pe tot albumul. Se deschide practic un recital de muzica superba, cu o atmosfera magica. N-as putea sa definesc altfel ce are de oferit albumul asta.
7 years este mai puternica, intinzandu-se la 9 minute de pasaje lente si rapide, schimbate cu cea mai mare maiestrie. Totul fara a-si pierde vreun moment identitatea.
Broken Road renunta pentru un moment la toate acele instrumente de percutie elaborate deja in primele 2 piese. Avem intai niste pian, apoi vocea lui Sully si spre final niste baterii clasice facute sa dea culoare unei piese deja foarte profunde.
A 4-a piesa, si primul single, este Sinner's Prayer - o capodopera! Absolut geniala din toate punctele de vedere, de la ritmul ametitor al percutiilor la vocile care efectiv te bantuie si pana la pasajele clare de chitara si violoncel. Repet, este efectiv geniala!
My Light este extrem de interesanta din cauza abordarii. E vesela, optimista fara a pierde vreun pic din farmecul oferit de album. Lisa Guyer ii ia lui Sully fata la cantat.
The Rise iarasi m-a dat pe spate. Parca ar fi rupta din Prince of Persia. Prince of Persia - jocul, cu toata atmosfera acea superba rupta din povestile Seherezadei, cu evidente influente orientale. Ma gandesc cu tristete la ce generica a fost coloana sonora a jafului ala de film sau a jocului slabut - Forgotten Sands - cand exista o astfel de piesa atat de potrivita pentru un astfel de concept. V-am mai spus ca Lisa Guyer e geniala? Atunci v-o repet.
Until Then... este axata pe pian si violoncel si are un aer melancolic. As considera-o slaba, mai ales ca-i urmeaza minunatiei de The Rise dar ar fi nedrept la cat de frumos suna instrumentele.
The Departed are iarasi influente orientale, liniile melodice ale vocii mi se par foarte placute. Dar parca-i lipseste ceva pentru a o face deosebita.
Eyes of A Child urmeaza un tipar progresiv - de la o chitara acustica pana la o acompaniere spectaculoasa a percutiilor si a apogeului reprezentat de un solo la electrica de toata frumusetea.
In Through Time este mai mult un Outro decat o melodie in adevaratul sens al cuvantului si incheie o poveste frumoasa si un album absolut genial.
E imposibil sa nu-ti placa Avalon. Este o muzica de cea mai inalta calitate, unica din toate punctele de vedere. E memorabil cum poti simti si auzi atat de clar fiecare instrument, fiecare in parte avand o acordata o atentie speciala. Trebuie sa-l ascultati, sa-l gustati si sa-l dati mai departe. Muzical mi se pare a fi cel mai inovator material pe care l-am ascultat in ultimii ani. E o adevarata revelatie.
Good Job Sully! Freakin' good job!
joi, 28 octombrie 2010
Jurnal de Bucuresti 2 - Metrou
Metroul e misto. E rapid, nu sta la semafor, nu ramane blocat in trafic, daca ploua/ninge/cad meteoriti, nu va avea o problema. Merge indiferent. Singurul lucru care s-ar putea intampla ar fi o greva, dar speram ca nu se intampla (riiight...nici macar nu se protesteaza prin Bucuresti).
Imi place in general sa merg cu metroul. E linistit, e putin aglomerat cateodata dar eu sunt genul care rezista. Mai nasol este cand trebuie sa schimb si ma grabesc sa prind trenul de pe cealalta magistrala iar oamenii abia se misca. Nu glumesc, efectiv fac pasi de pitici.
Inteleg ca Bucurestiul te seaca de puteri, te face deprimat si plin de probleme, dar totusi - hai mai repede ! Ar trebui sa fie energie, viteza, zumzet. Zici ca sunt morti. Asa ca fac slalom in fiecare dimineata pentru alea 2-3 minute care-mi iau intre magistrale.
Pe o magistrala unde nu prea circul inca mai sunt trenuri vechi, mai scartaie, mai uruie si sunt pline de graffiti. Arata un pic sinistru daca stau bine si ma gandesc...trenuletul groazei ii zice. Daca gasesti unul indeajuns de ruginit si zgomotos si e seara si nu prea plin...te distrezi mai ceva ca intr-un parc de distractii
In general inteleg de unde vin problemele cu traficul in orasul asta. Pietonii sunt ca niste zombie si merg ca atare. Soferii sunt intr-o continua graba pentru ca prind de 5 ori acelasi semafor, inteleg de unde ar putea veni frustrarea, cica am si eu carnet de sofer. Dar in acelasi timp sunt niste idioti. Daca e verde pentru mine si vezi ca traversez, asteapta dracului nu incerca sa ma calci de parca a cumparat ma-ta strada. Unii sunt in stare sa te calce. Ma gandeam sa-mi aduc bicicleta de la Constanta, sa ma plimb prin weekend. Cred ca as muri calcat si m-ati vedea la stirile de la ora 5...
Dar imi place aici. E multa energie, o gramada de chestii de facut si vazut si chiar daca gandurile imi zboara mereu la Constanta, trebuie sa recunosc...capitala are farmecul ei.
Pana data viitoare cand mai treceti pe-aici va urez numai bine! :)
Imi place in general sa merg cu metroul. E linistit, e putin aglomerat cateodata dar eu sunt genul care rezista. Mai nasol este cand trebuie sa schimb si ma grabesc sa prind trenul de pe cealalta magistrala iar oamenii abia se misca. Nu glumesc, efectiv fac pasi de pitici.
Inteleg ca Bucurestiul te seaca de puteri, te face deprimat si plin de probleme, dar totusi - hai mai repede ! Ar trebui sa fie energie, viteza, zumzet. Zici ca sunt morti. Asa ca fac slalom in fiecare dimineata pentru alea 2-3 minute care-mi iau intre magistrale.
Pe o magistrala unde nu prea circul inca mai sunt trenuri vechi, mai scartaie, mai uruie si sunt pline de graffiti. Arata un pic sinistru daca stau bine si ma gandesc...trenuletul groazei ii zice. Daca gasesti unul indeajuns de ruginit si zgomotos si e seara si nu prea plin...te distrezi mai ceva ca intr-un parc de distractii
In general inteleg de unde vin problemele cu traficul in orasul asta. Pietonii sunt ca niste zombie si merg ca atare. Soferii sunt intr-o continua graba pentru ca prind de 5 ori acelasi semafor, inteleg de unde ar putea veni frustrarea, cica am si eu carnet de sofer. Dar in acelasi timp sunt niste idioti. Daca e verde pentru mine si vezi ca traversez, asteapta dracului nu incerca sa ma calci de parca a cumparat ma-ta strada. Unii sunt in stare sa te calce. Ma gandeam sa-mi aduc bicicleta de la Constanta, sa ma plimb prin weekend. Cred ca as muri calcat si m-ati vedea la stirile de la ora 5...
Dar imi place aici. E multa energie, o gramada de chestii de facut si vazut si chiar daca gandurile imi zboara mereu la Constanta, trebuie sa recunosc...capitala are farmecul ei.
Pana data viitoare cand mai treceti pe-aici va urez numai bine! :)
luni, 25 octombrie 2010
Apocalyptica - 7th Symphony
Iata-ne asadar la cel de-al saptelea album marca Apocalyptica. Ce cariera frumoasa continua baietii astia din Finlanda! Daca nu stiti, Apocalyptica s-au facut remarcati prin albumul lor de debut "Apocalyptica Plays Metallica" unde au facut coveruri integrale la violoncel dupa piesele legendelor metal. Cu timpul au inceput sa alterneze, au aparut trupe noi dupa care au facut coveruri si foarte curand chiar compozitii proprii.
7th Symphony e un album mult mai bun decat Worlds Collide, sau cel putin asa-mi suna mie. Mai legat, mai complex, mai progresiv, mai matur. Nu am fost, nu sunt si nu o sa fiu niciodata un mare fan al pieselor cu voce de la Apocalyptica. Eu i-am descoperit doar pe latura instrumentala si asa vreau sa ramana. Spre exemplu prefer mai degraba varianta live instrumentala de la Life Burns decat cea din studio cu solistul de la The Rasmus. La fel si cu Bitersweet, mai misto sau auzi doar violoncelele decat pe Ville Vallo si Lauri Ylonen. Cel putin asa simt eu.
Dar desigur ca exista destule piese cu voce si pe 7th Symphony, piese care nu ies in evidenta prea tare, pastreaza reteta clasica a trupei - scurt si catchy - un pic gothic in unele parti.
Pana una alta albumul se deschide cu o bucata instrumentala de 7 minute - At The Gates of Manala - care suna la fel de epic ca si titlul. Superbe efecte, superbe bucati la violoncel si niste tobe intotdeauna binevenite. Tot la piesa asta se dezvolta tiparul dupa care merg toate instrumentalele albumului - foarte progresive, de la ritmuri alerte la foarte alente si inapoi. Foarte placut.
A doua piesa, End of Me (cu Gavin Rossdale) a fost si primul single/videoclip. Nimic deosebit, dragutel riff-ul principal dar cam atat. Not Strong Enough a primit acum foarte recent clip la voce cu un anume Brent Smith. Ma intriga ca din atatea colaborari cu atatia artisti rock atat de cunoscuti, baietii n-au pus inca mana pe vreun membru Metallica. Not Strong Enough parca e ceva mai misto decat End of Me. Vocea ceva mai pregnanta si riff-urile putin mai interesante.
Dar din pacate pentru ea vine chiar inainte de piesa mea preferata de pe acest album. 2010 - se numeste si-l are pe Dave Lombardo la tobe. Dave Lombardo! Slayer! Ce a iesit? O piesa thrashy la violoncel de toata frumusetea. Rapida, interesanta care mi-a trezit interesul de la prima ascultare. Superb! Superb! Se simte bataia lui Lombardo la tobe, are un cu totul alt stil decat al lui Mikko Siren, bateristul trupei. De fapt simt uneori ca ascult Slayer pe piesa asta, doar ca la violoncel.
Through Paris in A Sportscar este iarasi foarte interesanta, misterioasa si iti insufla niste sentimente deosebite cand o asculti. Inspirat nume! Urmeaza Beautiful care este mai mult un interludiu (unul frumos) catre Broken Pieces cu Lacey Mosley de la Flyleaf la voce. Misto si asta. Tipa are o voce buna, pacat ca instrumental vorbind e foarte previzibila.
Apocalyptica isi revin insa rapid cu On the rooftop with Quasimodo, Foarte proggie. La inceput e chiar un pic plictisitoare, dar odata ce-si intra in ritm, nu-ti mai da drumul. Bring them to light e cantata cu Joseph Duplantier de la Gojira si suna ceva mai inspirat pentru ca are un fel de semi-growl si parca si linia melodica a vocii e putin mai imprevizibila.
Sacra se comporta tot ca un interludiu, ca o pauza intre fulminanta Bring them to light si ultima piesa - Rage of Poseidon - un instrumental muncit de 8 minute. Complex, epic, demn de coloana unui film in anumite momente. Pacat pentru piesa ca nu are nimic catchy care sa-i dea mai multe ascultari. Dar as sta la ea live, imi imaginez ca ar suna destul de spectaculos.
7th Symphony mai vine si cu doua piese bonus - The Shadow of Venus si The Spiral Architect dar sunt doua piese care nu par sa duca nicaieri, puse acolo evident pentru ca n-au avut loc in intregul concept al albumului.
Per total insa avem o compozitie deosebita din partea celor 4 muzicieni. Deja imi imaginez cum ar suna niste pasaje live cu Eicca si Perttu duelandu-se in riff-uri viteza si headbanging spectaculos. Tobele lui Mikko iau uneori o turnura cel putin bizara dar cred ca asta face 7th Symphony interesant in anumite aspecte. Se pare ca Apocalyptica au experimentat. Si din experimentatul asta a iesit ceva bun!
Asa ca spor la ascultat!
joi, 21 octombrie 2010
Jurnal de Bucuresti 1
In primul rand vreau sa-mi cer scuze daca mi s-a simtit lipsa pe undeva pe internet, n-a fost perioada cea mai favorabila pentru asa ceva :) O sa incerc sa tin din nou pasul cu toata lumea.
Ziceam ca o sa va povestesc ce s-a intamplat cu mine de cand n-am mai scris pe-aici. Au trecut aproape 3 saptamani...
In prima saptamana am locuit la unchiul meu in timp ce asteptam rezultatul redistribuirilor caminelor, eu fiind initial la Traducatori Engleza-Germana (Taxa) fiind mutat mai apoi la Filologie Engleza-Portugheza(Buget). Asta a durat cateva zile pana cand am aflat rezultatul. Respins. Asta a fost tot. Am pornit rapid sa caut noi solutii. CautColeg.Ro a fost prima idee pe care am avut-o in conditiile in care nici eu si nici vreo ruda de-a mea nu suntem milionari.
Pentru cineva care e student in Bucuresti, esential e un singur lucru cand se gandeste la un loc de cazare - accesul la un mijloc de transport. Majoritatea prefera metroul si pe buna dreptate.
E rapid, constant si desi foarte aglomerat, nu va suferi niciodata de dezavantajele autobuzului sau tramvaiului - adica blocaje in trafic sau inzapeziri cand va veni momentul. Dupa ce am gasit ceva convenabil, a aparut mama careia parca nu-i venea sa-mi plateasca chiria plus o eventuala intretinere la o camera de apartament cand nu epuizasem inca solutiile legate de camin.
Solutiile au fost o mica intelegere intre tata si un administrator de la un anume camin de studenti. Intelegerea a fost in stilul clasic romanesc pe care-l dezaprob vehement. Dar ce poti sa faci? Tara asta e infectata, nu se va mai face niciodata bine. Tata a fost grabit, presat de timp si a facut o alegere proasta. Ce a rezultat? Stefan intr-o camera de 6!!! persoane unde n-aveai loc sa mai pui o geanta d-apai o persoana care mai vroia sa aduca si un PC si o chitara si poate un mic fridgider. Deosebit!
In acelasi stil clasic romanesc am asteptat o femeie de serviciu 2 ore in frig sa apara la munca si sa-mi dea cheia, asternuturile si orice ar mai fi fost necesar la momentul ala. 2 ore! Apoi am vazut camera, m-am crucit, mi s-a facut rau si m-au apucat nervii atat de rau incat am amenintat ca eu ma intorc la Constanta si ca evident in conditiile alea n-avea niciun rost sa toc banii la Bucuresti.
Pana la urma am decis sa rezolv lucrurile de unul singur si cu putin ajutor am gasit un camin privat in Titan. A trebuit insa sa fac o gramada de alergari. Gaseste administratorul (tot in frig, in jur de o ora) de la caminul unde eram cazat de tata, spune-i ca te muti, ca eventual vrei si banii de cazare platiti pe 3 luni si buletinul care tot era inchis undeva in nu-stiu-ce birou.
Casieriile de la facultatile din Bucuresti sunt un cosmar. Toate vor programare si apoi au un orar incredibil de neconvenabil pentru a-ti da banii inapoi. La dat banii n-am stat la coada. Dar cand a fost sa-i primesc inapoi...Dar totul s-a rezolvat intr-un final. Saptamana asta am recuperat 300 de lei de la Limbi Straine (taxa returnata pentru ca am trecut la buget) si 540 de lei de la primul camin. Primesc reduceri la tot ce inseamna transport in comun, deci totul e foarte ok.
A fost un drum lung pana aici si urmeaza unul si mai lung dar, sper eu, ceva mai confortabil. Inca sunt singur in camera si ador sa fie asa. Muzica, filme, mancare, m-as putea obisnui cu tot cu orasul asta aglomerat. Atata timp cat ajung cat mai des in weekenduri la Constanta :D
O sa vreau sa reincep sa scriu intr-un ritm bun. Muzica, jocuri, carti...subiecte sunt, timp sa fie. Si inspiratie desigur.
Cheers! Pentru un viitor cat mai bun!
Ziceam ca o sa va povestesc ce s-a intamplat cu mine de cand n-am mai scris pe-aici. Au trecut aproape 3 saptamani...
In prima saptamana am locuit la unchiul meu in timp ce asteptam rezultatul redistribuirilor caminelor, eu fiind initial la Traducatori Engleza-Germana (Taxa) fiind mutat mai apoi la Filologie Engleza-Portugheza(Buget). Asta a durat cateva zile pana cand am aflat rezultatul. Respins. Asta a fost tot. Am pornit rapid sa caut noi solutii. CautColeg.Ro a fost prima idee pe care am avut-o in conditiile in care nici eu si nici vreo ruda de-a mea nu suntem milionari.
Pentru cineva care e student in Bucuresti, esential e un singur lucru cand se gandeste la un loc de cazare - accesul la un mijloc de transport. Majoritatea prefera metroul si pe buna dreptate.
E rapid, constant si desi foarte aglomerat, nu va suferi niciodata de dezavantajele autobuzului sau tramvaiului - adica blocaje in trafic sau inzapeziri cand va veni momentul. Dupa ce am gasit ceva convenabil, a aparut mama careia parca nu-i venea sa-mi plateasca chiria plus o eventuala intretinere la o camera de apartament cand nu epuizasem inca solutiile legate de camin.
Solutiile au fost o mica intelegere intre tata si un administrator de la un anume camin de studenti. Intelegerea a fost in stilul clasic romanesc pe care-l dezaprob vehement. Dar ce poti sa faci? Tara asta e infectata, nu se va mai face niciodata bine. Tata a fost grabit, presat de timp si a facut o alegere proasta. Ce a rezultat? Stefan intr-o camera de 6!!! persoane unde n-aveai loc sa mai pui o geanta d-apai o persoana care mai vroia sa aduca si un PC si o chitara si poate un mic fridgider. Deosebit!
In acelasi stil clasic romanesc am asteptat o femeie de serviciu 2 ore in frig sa apara la munca si sa-mi dea cheia, asternuturile si orice ar mai fi fost necesar la momentul ala. 2 ore! Apoi am vazut camera, m-am crucit, mi s-a facut rau si m-au apucat nervii atat de rau incat am amenintat ca eu ma intorc la Constanta si ca evident in conditiile alea n-avea niciun rost sa toc banii la Bucuresti.
Pana la urma am decis sa rezolv lucrurile de unul singur si cu putin ajutor am gasit un camin privat in Titan. A trebuit insa sa fac o gramada de alergari. Gaseste administratorul (tot in frig, in jur de o ora) de la caminul unde eram cazat de tata, spune-i ca te muti, ca eventual vrei si banii de cazare platiti pe 3 luni si buletinul care tot era inchis undeva in nu-stiu-ce birou.
Casieriile de la facultatile din Bucuresti sunt un cosmar. Toate vor programare si apoi au un orar incredibil de neconvenabil pentru a-ti da banii inapoi. La dat banii n-am stat la coada. Dar cand a fost sa-i primesc inapoi...Dar totul s-a rezolvat intr-un final. Saptamana asta am recuperat 300 de lei de la Limbi Straine (taxa returnata pentru ca am trecut la buget) si 540 de lei de la primul camin. Primesc reduceri la tot ce inseamna transport in comun, deci totul e foarte ok.
A fost un drum lung pana aici si urmeaza unul si mai lung dar, sper eu, ceva mai confortabil. Inca sunt singur in camera si ador sa fie asa. Muzica, filme, mancare, m-as putea obisnui cu tot cu orasul asta aglomerat. Atata timp cat ajung cat mai des in weekenduri la Constanta :D
O sa vreau sa reincep sa scriu intr-un ritm bun. Muzica, jocuri, carti...subiecte sunt, timp sa fie. Si inspiratie desigur.
Cheers! Pentru un viitor cat mai bun!
miercuri, 20 octombrie 2010
Acum e liniste...
Am reusit intr-un final sa inving!
Dupa o gramada de aventuri am reusit sa-mi gasesc un loc perfect unde sa stau la Bucuresti. Camin privat, camera de 2 persoane (momentan stau singur si e posibil sa raman asa). Spatiu destul pentru PC, chitara, fridgider si eventuali oaspeti :D. Netul e incredibil de bun si sper sa ramana asa. Aseara mi-am downloadat serialele cu 6 mb/s.
Ce-am facut in ultimele doua saptamani o sa incep sa va povestesc de maine, ideea e ca acum m-am linistit si pot chiar sa ma bucur de locul unde sunt. E aproape perfect. Mai lipseste un singur lucru...o singura persoana, si ma rog sa se rezolve si asta cu timpul. Ma gandesc la tine zi de zi...
Deci sunt bine! Traiesc si incep incet-incet sa ma bucur de oras, facultate si noii colegi.
Pam Pam!
Dupa o gramada de aventuri am reusit sa-mi gasesc un loc perfect unde sa stau la Bucuresti. Camin privat, camera de 2 persoane (momentan stau singur si e posibil sa raman asa). Spatiu destul pentru PC, chitara, fridgider si eventuali oaspeti :D. Netul e incredibil de bun si sper sa ramana asa. Aseara mi-am downloadat serialele cu 6 mb/s.
Ce-am facut in ultimele doua saptamani o sa incep sa va povestesc de maine, ideea e ca acum m-am linistit si pot chiar sa ma bucur de locul unde sunt. E aproape perfect. Mai lipseste un singur lucru...o singura persoana, si ma rog sa se rezolve si asta cu timpul. Ma gandesc la tine zi de zi...
Deci sunt bine! Traiesc si incep incet-incet sa ma bucur de oras, facultate si noii colegi.
Pam Pam!
luni, 4 octombrie 2010
The Beast , Part I
Am ajuns la Bucuresti aseara. A trebuit sa plec de langa cea pe care o iubesc si de azi trebuie sa iau in piept monstruozitatea asta de oras. Azi este deschiderea la Limbi Straine .Nu mi-e neaparat frica de ce o sa urmeze, doar ca totul e lipsit de certitudine, de la locul unde o sa stau pana la ideea adaptarii aici. N-o sa mint, e greu - dar sunt doar la inceput. O sa scriu mai pe larg, momentan nici nu sunt la PC-ul meu si nici nu ma simt in stare sa elaborez.
Ne auzim curand !...
Ne auzim curand !...
sâmbătă, 25 septembrie 2010
Prince of Persia : The Forgotten Sands
Daca deja stiti ca sunt mare-mare fan Prince of Persia, stiti ca probabil ador fiecare joc din serie si ca urasc de moarte filmul cu dedicatie speciala catre Jerry Bruckheimer si Jake Gyllenahaal.
Forgotten Sands a aparut concomitent cu premiera filmului mentionat mai sus, dar (din fericire) nu are absolut nicio legatura cu pelicula lui Bruckheimer.
Cronologic, Forgotten Sands se situeaza intre primul joc din trilogie (Sands of Time) si al doilea (Warrior Within). Povestea este simpla, banala si spre final chiar penibila. Printul nostru, care n-are un nume specificat - unul din aspectele mele preferate din trilogie, merge in regatul fratelui sau, Malik, trimis fiind de tatal sau, regele Sharaman al Persiei. De ce l-a trimis batranul pe tanar din prea-frumosul Babilon? Simplu. Considera ca eroul nostru trebuie sa capete experienta si sa devina un mare razboinic. Printul nu este considerat un mare razboinic deoarece datorita evenimentelor petrecute in Sands of Time, toata aventura sa nu a existat niciodata, timpul fiind dat inapoi spre final.
In fine, ajuns in regatul (nespecificat) al lui Malik, printul gaseste orasul atacat de niste dusmani. Nu se stie cine sunt dusmanii astia, nu se stie ce vor, nu se stie de ce ataca si se pare ca pentru cei de la Ubisoft nici nu prea conteaza. Disperat sa-si salveze supusii, Malik doreste sa elibereze o teribila putere - Armata regelui Solomon, o forta mistica ce spera ca-l va ajuta sa-si alunge dusmanii. Desi printul incearca sa-si opreasca fratele, faptul e consumat. Toata lumea din regat moare, cu exceptia celor doi frati care poseda niste artefacte ce-i protejeaza de ceea ce era in mod evident...un blestem. Ei sunt nevoiti sa supravietuiasca in fata uriasei armate magice a lui Solomon. In cel mai stupid mod, blestemul se manifesta sub forma de nisip, dar aparent fara vreo legatura directa cu Nisipurile Timpului, elementul cheie din trilogie. In timp ce Malik devine marcat de puterea blestemului si devine rau (!!?), Printul nostru primeste ajutorul unui Gin (ca ala din Alladin), o duduie pe nume Razia care-l poate ajuta sa opreasca blestemul. Apoi totul merge in linie dreapta. Printul sfarseste prin a-l infrunta pe Malik pentru a salva regatul. Fratele moare iar Printul este (inca o data) intr-o mare depresie.
Nu ca nu m-as bucura de inca o poveste care are legatura cu trilogia originala, dar n-am gustat Forgotten Sands asa cum mi-as fi dorit. Partea buna care de altfel promitea mult era ca vocea eroului avea sa fie jucata din nou de Yuri Lowenthal, cel care a facut o treaba exceptionala in trilogie (partile 1 si 3 mai exact). Din pacate vocea sa inconfundabila si adorabila nu salveaza replicile ieftine reciclate din Sands of Time. Nu ma asteptam la asa ceva de la Ubisoft, o companie care intotdeauna a livrat prin jocurile lor povesti foarte frumoase. Dar entuziasmul mi-a fost scuturat zdravan cand am auzit o gluma geniala din Sands of Time repetata din nou in Forgotten Sands dar mult mai prost. Nasol rau de tot!
O explicatie ar fi ca Nisipurile s-au jucat cu mintile printului, si prin faptul ca evenimentele din prima parte n-au avut loc (desi el isi aminteste de ele) are tendinta sa le zica din nou, dar in noi situatii. Trist totusi!
In fine, jocul merge mai departe dar continua sa dezamageasca. Coloana sonora este mai generica decat prezentarile filmelor de pe ProTv! Unde sunt creatiile lui Stuart Chatwood din trilogie? Unde sunt genialele ritmuri orientale combinate cu pasaje rock? Efectiv nimic din muzica ambientala nu mi-a atras atentia vreo secunda, lucru pe care niciunul dintre cele trei jocuri "originale" nu l-a scapat.
Efectele nisipurilor au fix acelasi sunet ca in Sands of Time si nu inteleg de ce din moment ce n-au nicio legatura una cu alta. Trecem si peste asta...
Povestea in sine este banala, liniara si previzibila. Nu impresioneaza cu absolut nimic. Ajunsesem sa nu mai dau doi bani pe ce simte printul (care apropo, facea glume la vreo 5 minute dupa ce-si vazuse fratele mort) iar de frati'su ma durea in cot chiar mai tare - cum e posibil ca de acelasi personaj sa ma fi indragostit acum ceva timp? La nivel de gameplay, Forgotten Sands sufera si mai tare. O sa incep cu sistemul de lupta simplificat pentru copiii de gradinita. Asta e tare dragut Ubisoft, dar vorbeam aici de Prince of Persia nu Mortal Kombat... S-a scos orice fel de tactica, de altfel foarte prezenta in trilogie. Lupta e acum doar un hack & slash jenant unde jucatorul trebuie sa toace mouse-ul. Animatiile sunt frumoase, nu zic nu, dar satisfactia e zero dupa ce devastezi o armata de monstrii cu 100 de clickuri haotice. Si poate fi amuzant la inceput dar pana la sfarsitul jocului veti fi efectiv dezamagiti. Colac peste pupaza, jocul implementeaza niste upgrade-uri pentru ca printul sa atace mai puternic si mai spectaculos. Asta face lucrurile si mai simple, astfel incat la capitolul bataie devine aproape imposibil sa pierzi vreodata. Cu vreo 2 upgrade-uri facute aproape la nimereala puteti deveni invincibili la capitolul asta.
Ok, deci va intrebati : e ceva bun in jocul asta? Categoric. Am mentionat inainte animatiile dragute. Grafica de asemenea e foarte misto, in stilul clasic al seriei PoP, foarte bine optimizat (pe computerul meu de nivel mediu s-a vazut fantastic pe detalii maxime). Modelul fetei Printului este insa mizerabil. Nu stiu daca cumva au incercat sa-l faca sa semene cu Jake Gyllenhaal dar e efectiv hidos. Doar hainele au ramas din printul ala arogant si haios. Hainele si vocea, desigur.
Elementele de platforming, elemente care au adus faima jocului, sunt inca prezente si pana la jumatatea povestii se manifesta excelent si fac deliciul intregii experiente oferite de Forgotten Sands. Se sare ca-n vremurile bune, de pe un perete pe altul, pe margini alunecoase, pasaje stramte s.a.m.d. Problema e ca au exagerat cu spectaculozitatea incat cascadoriile nu mai par deloc veridice. Ok, nu erau prea plauzibile nici in trilogia originala (macar aratau natural) dar acum parca-s luate direct din Matrix.
Cum spuneam, platforming-ul intretine distractia pentru o vreme. Apoi si asta devine deranjant. Printul devine inzestrat cu diferite puteri. Spre exemplu va putea ingheta temporar apa si sa improvizeze din ea bari si stalpi de care sa se agate. Curand insa jocul cere combinatii din ce in ce mai aberante si enervante, astfel incat ceea ce la inceput era teribil de distractiv devine teribil de frustrant si enervant. Nu ca ar fi foarte greu. Nu e asta problema. Problema este ca exista bug-uri, si bug-urile la elementele de platforming sunt grave pentru ca sunt de multe ori cu sens unic (ti se intampla, game over). Da, Printul va primi la un moment dat puterea de a da timpul inapoi ca in vremurile bune, dar parca nici asta nu mai functioneaza asa cum trebuie.
Vor mai exista si alte puteri - reconstructia temporara a unor parti din palat care ajung ruine. Si e spectaculos sa jonglezi intre elemente care apar si-ti dispar de sub picioare. Printul mai poate si sa execute salturi uriase si rapide si sa se prinda de pasari sau sa aterizeze pe inamici aflati la mare distanta.
Sunt elemente care merg binisor in general dar care nu compenseaza lucrurile nasoale mentionate mai sus. Mai sunt si zeci de pasaje cu capcane care efectiv mi-au facut fire albe in cap. Da, intotdeauna m-au enervat capcanele in PoP dar in Forgotten Sands au atins un nou nivel la corzile mele sensibile. Nu pun asta insa ca un dezavantaj, fac parte din frumusetea universului PoP.
Care este concluzia? Forgotten Sands nu se ridica deloc la nivelul trilogiei, dar are momente cand creeaza o experienta placuta. Nu va tineti respiratia pentru experienta asta placuta pentru ca nu dureaza mult. Curand se va transforma in frustrare data de sisteme de platforming prost implementate. Puneti la asta o poveste slaba, fara nimic special si un sistem de lupta facut pentru cei de la gradinita...si cam asta este Forgotten Sands. Nu zic ca nu e jucabil si nu zic ca n-are momentele lui foarte bune dar stacheta era mult mai sus iar jocul asta n-a atins-o. Totusi, m-am bucurat sa-l aud pe Yuri Lowenthal (cu tot cu replicile lui rasuflate) si sa mai fac niste cascadorii incantatoare. I give you...Forgotten Sands!
Oh, and where the hell is Dahaka?
Nota 7.50 / 10
miercuri, 22 septembrie 2010
Seriale v.2010-2011
Am citit articolul asta la Anca si mi-am adus aminte ca vroiam si eu sa scriu cateva randuri despre serialele pe care le urmaresc si pe care abia le astept sa reapara cu episoade proaspete.
1.House M.D. - fara indoiala preferatul meu. Mi-a placut ultimul sezon pentru ca a schimbat putin modelul episoadelor si au fost niste momente foarte interesante si bine gandite. Doctorul meu preferat face 7 anisori de cand este pe sticla.
2.Supernatural - si pe fratii Winchester ii astept. Mi-era dor de ei desi poate ca acest sezon 6 ar parea fortat, avand in vedere ca finalul de asta-vara ma multumise in prima faza. Sammy & Dean rule!
3.Bones - nu prea suport seriale de genul Criminal Minds, CSI s.a.m.d. Efectiv nu m-au atras niciodata. Bones e diferit. Bones e incredibil de amuzant. Bones trebuie vazut obligatoriu de oricine, macar un episod. Ca o sugestie...sezonul 4, episodul 22. Go! (Puteti citi putin despre personaje inainte ca sa intelegeti putintel care-i treaba).
4.How I Met Your Mother - Desi nu mi-a placut ultimul sezon, sunt toate sansele ca sezonul 6 sa fie mai proaspat si mai inspirat pentru ca serialul se apropie de punctul culminant. In sfarsit o va cunoaste pe mama copiilor sai! Pana una alta ramane sitcomul meu preferat.
5.Star Wars : Clone Wars - am fost dintotdeauna fan Star Wars iar seriile animate care leaga Episodul 2 (Attack of the Clones) de Episodul 3 (The Revenge of the Sith) mi se par extrem de interesante. Odata cu serialele astea cresc in profunzime personajele prezentate ceva mai sumar in ultimele doua filme facute de George Lucas. May the Force be with you!
6.Two and a Half Men - un alt sitcom care mi-a placut la nebunie in primele sezoane dar care m-a plictisit in ultimii doi ani. Charlie Sheen parca imbatraneste...actorul care-l joaca pe Jake insa mi se pare in continuare foarte simpatic. Ma gandesc ca ar trebui de-acum sa redenumeasca serialul - Three Men. Si apoi inca o continuare...Three and a Half Men.
7.The Big Bang Theory - usurel, incredibil de amuzant, efectiv nu m-a plictisit o clipa. Am vazut cele 3 sezoane in mai putin de o saptamana - vara asta. Toti suntem putin geeky candva in vietile noastre. Baietii astia satirizeaza chestia asta. Si o fac cu stil...
8.Spartacus : Blood And Sand - cand l-am vazut prima data pe HBO mi s-a parut o porcarie, o copie ieftina dupa un film si mai ieftin - 300. Apoi urmarind putin cate putin am descoperit ca exista informatii interesante si pline de acuratete in serialul asta. Pe langa asta, are multa violenta, sex si faze spectaculoase. Cool! Producatorul este Sam Raimi care a facut acum muuuulti ani seriale gen Xena sau Hercules. Nu va temeti, Spartacus means real business. E serios si destul de plauzibil in 90% dintre situatii. Ultimul episod din sezonul de debut a fost pur si simplu delicios.
9.No Ordinary Family - e un serial care isi va face debutul anul asta. Nu va dau prea multe informatii, vedeti trailerul. Mi-aduce aminte de The Incredibles!
Holy crap! Sunt 9 seriale! Daca reusesc sa tin pasul cu toate si sa merg la facultate in acelasi timp...atunci sunt tare!
1.House M.D. - fara indoiala preferatul meu. Mi-a placut ultimul sezon pentru ca a schimbat putin modelul episoadelor si au fost niste momente foarte interesante si bine gandite. Doctorul meu preferat face 7 anisori de cand este pe sticla.
2.Supernatural - si pe fratii Winchester ii astept. Mi-era dor de ei desi poate ca acest sezon 6 ar parea fortat, avand in vedere ca finalul de asta-vara ma multumise in prima faza. Sammy & Dean rule!
3.Bones - nu prea suport seriale de genul Criminal Minds, CSI s.a.m.d. Efectiv nu m-au atras niciodata. Bones e diferit. Bones e incredibil de amuzant. Bones trebuie vazut obligatoriu de oricine, macar un episod. Ca o sugestie...sezonul 4, episodul 22. Go! (Puteti citi putin despre personaje inainte ca sa intelegeti putintel care-i treaba).
4.How I Met Your Mother - Desi nu mi-a placut ultimul sezon, sunt toate sansele ca sezonul 6 sa fie mai proaspat si mai inspirat pentru ca serialul se apropie de punctul culminant. In sfarsit o va cunoaste pe mama copiilor sai! Pana una alta ramane sitcomul meu preferat.
5.Star Wars : Clone Wars - am fost dintotdeauna fan Star Wars iar seriile animate care leaga Episodul 2 (Attack of the Clones) de Episodul 3 (The Revenge of the Sith) mi se par extrem de interesante. Odata cu serialele astea cresc in profunzime personajele prezentate ceva mai sumar in ultimele doua filme facute de George Lucas. May the Force be with you!
6.Two and a Half Men - un alt sitcom care mi-a placut la nebunie in primele sezoane dar care m-a plictisit in ultimii doi ani. Charlie Sheen parca imbatraneste...actorul care-l joaca pe Jake insa mi se pare in continuare foarte simpatic. Ma gandesc ca ar trebui de-acum sa redenumeasca serialul - Three Men. Si apoi inca o continuare...Three and a Half Men.
7.The Big Bang Theory - usurel, incredibil de amuzant, efectiv nu m-a plictisit o clipa. Am vazut cele 3 sezoane in mai putin de o saptamana - vara asta. Toti suntem putin geeky candva in vietile noastre. Baietii astia satirizeaza chestia asta. Si o fac cu stil...
8.Spartacus : Blood And Sand - cand l-am vazut prima data pe HBO mi s-a parut o porcarie, o copie ieftina dupa un film si mai ieftin - 300. Apoi urmarind putin cate putin am descoperit ca exista informatii interesante si pline de acuratete in serialul asta. Pe langa asta, are multa violenta, sex si faze spectaculoase. Cool! Producatorul este Sam Raimi care a facut acum muuuulti ani seriale gen Xena sau Hercules. Nu va temeti, Spartacus means real business. E serios si destul de plauzibil in 90% dintre situatii. Ultimul episod din sezonul de debut a fost pur si simplu delicios.
9.No Ordinary Family - e un serial care isi va face debutul anul asta. Nu va dau prea multe informatii, vedeti trailerul. Mi-aduce aminte de The Incredibles!
Holy crap! Sunt 9 seriale! Daca reusesc sa tin pasul cu toate si sa merg la facultate in acelasi timp...atunci sunt tare!
marți, 21 septembrie 2010
It'a Wild World !
Sid - Wild World
I should've posted this a while ago...for you :)
Clipul este dintr-un serial foarte drag mie - Skins. Este un teenage drama facut de britanici cu o poveste bine gandita si personaje fascinante. Recomand cu multa caldura!
Ma fac stelist !
Jur! Pe cuvant de cercetas. Viata mea e mult prea plictisitoare si vreau ceva tensiune, actiune...vreau sa existe un motiv pentru care sa traiesc. Steaua poate fi motivul!
Sa urmaresti stirile din "sport" de la tv este echivalentul cu a fi la curent cu orice tine de Steaua, de la ultima declaratie a vreunui analfabet pana la ce a mancat aseara Tanase si cand a fost apoi la baie.
Aseara m-am stricat de ras cand am auzit ca a plecat Ilie. Asta dupa ce venirea lui Ilie era discutata, dezbatuta si reluata pe toate posturile de la tv...inclusiv pe Disney Channel!!! (ok, glumesc, dar v-ati dat seama deja de asta, nu?). A stat 40 de zile. Parca Pitzi tot atat statuse. Parca.
Ah, imi place atat de mult Steaua. Totul are un scenariu aproape biblic. Toti antrenorii stau 40 de zile, apoi se inalta...de pe scaun si pleaca acasa. Superb! Oierul are in continuare impresia ca el stie cu ce se mananca fotbalul. Pe de alta parte cata pica poti sa-i porti unui om care a bagat bani intr-un club care la vremea respectiva cam se tara intre locurile 4 si 7? Da, e un taran, un analfabet si un idiot. Dar fara el, Steaua ar fi fost niste nimeni mai mari decat sunt acum si cei de la ProTv ar fi fost mai saraci fara spagile incasate de la nene. Dar in felul asta avem telenovele cu episoade scurte, de aproximativ 20 de minute pe seara (mai mult daca dati pe Sport.Ro) cu ultimele intrigi din lumea fascinanta a fotbalului romanesc, cu o privire atenta asupra fascinantei echipe a Stelei.
Vreau sa ma fac stelist! Ce conteaza ca echipa joaca un fotbal incredibil de prost si ca toata lumea viseaza cai verzi pe pereti si performante asemanatoare cu anul 1986? Eu nu trebuie sa vad rezultate ca sa-mi placa o echipa! Eu as putea sa fiu ultras adevarat! Sa ma uit la toate stirile cu ei si sa dau comentarii inversunate pe site-urile de "sport" pentru ca asta face un ultras adevarat. Apoi, cand voi pleca la Bucuresti, voi merge la meciurile lor si voi urla ca un retardat toate rimele alea imbecile in cor cu ceilalti ultrasi. Si apoi voi striga fraze precum "iesi afara", "pleaca din Ghena" sau "demisia" ca si cum parerea mea ar conta in fata unor oameni care nu dau doi bani pe cei ca mine. Va fi de vis!
Nu stiu cine va veni antrenor la echipa mai departe, dar categoric va fi cel mai bun, intelept si profesionist din cati exista. Va fi cea mai buna alegere si echipa va juca bine sub comanda lui...pana cand vor trece 40 de zile si apoi va deveni un nenorocit ahtiat dupa bani care trebuie sa-si dea demisia. Si apoi vom bate Liverpool. La Fifa 2011!
Deci il fac pe dracu' in patru si tot devin ceea ce mi-am dorit de mult, un ultras stelist!
Pamflet, gluma, spuneti-i cum vreti, nu generalizez ca asa ar fi toti suporterii echipei dar cine ma poate invinui? Steaua e doar un circ...Si mie-mi place sa fac misto :)
Sa urmaresti stirile din "sport" de la tv este echivalentul cu a fi la curent cu orice tine de Steaua, de la ultima declaratie a vreunui analfabet pana la ce a mancat aseara Tanase si cand a fost apoi la baie.
Aseara m-am stricat de ras cand am auzit ca a plecat Ilie. Asta dupa ce venirea lui Ilie era discutata, dezbatuta si reluata pe toate posturile de la tv...inclusiv pe Disney Channel!!! (ok, glumesc, dar v-ati dat seama deja de asta, nu?). A stat 40 de zile. Parca Pitzi tot atat statuse. Parca.
Ah, imi place atat de mult Steaua. Totul are un scenariu aproape biblic. Toti antrenorii stau 40 de zile, apoi se inalta...de pe scaun si pleaca acasa. Superb! Oierul are in continuare impresia ca el stie cu ce se mananca fotbalul. Pe de alta parte cata pica poti sa-i porti unui om care a bagat bani intr-un club care la vremea respectiva cam se tara intre locurile 4 si 7? Da, e un taran, un analfabet si un idiot. Dar fara el, Steaua ar fi fost niste nimeni mai mari decat sunt acum si cei de la ProTv ar fi fost mai saraci fara spagile incasate de la nene. Dar in felul asta avem telenovele cu episoade scurte, de aproximativ 20 de minute pe seara (mai mult daca dati pe Sport.Ro) cu ultimele intrigi din lumea fascinanta a fotbalului romanesc, cu o privire atenta asupra fascinantei echipe a Stelei.
Vreau sa ma fac stelist! Ce conteaza ca echipa joaca un fotbal incredibil de prost si ca toata lumea viseaza cai verzi pe pereti si performante asemanatoare cu anul 1986? Eu nu trebuie sa vad rezultate ca sa-mi placa o echipa! Eu as putea sa fiu ultras adevarat! Sa ma uit la toate stirile cu ei si sa dau comentarii inversunate pe site-urile de "sport" pentru ca asta face un ultras adevarat. Apoi, cand voi pleca la Bucuresti, voi merge la meciurile lor si voi urla ca un retardat toate rimele alea imbecile in cor cu ceilalti ultrasi. Si apoi voi striga fraze precum "iesi afara", "pleaca din Ghena" sau "demisia" ca si cum parerea mea ar conta in fata unor oameni care nu dau doi bani pe cei ca mine. Va fi de vis!
Nu stiu cine va veni antrenor la echipa mai departe, dar categoric va fi cel mai bun, intelept si profesionist din cati exista. Va fi cea mai buna alegere si echipa va juca bine sub comanda lui...pana cand vor trece 40 de zile si apoi va deveni un nenorocit ahtiat dupa bani care trebuie sa-si dea demisia. Si apoi vom bate Liverpool. La Fifa 2011!
Deci il fac pe dracu' in patru si tot devin ceea ce mi-am dorit de mult, un ultras stelist!
Pamflet, gluma, spuneti-i cum vreti, nu generalizez ca asa ar fi toti suporterii echipei dar cine ma poate invinui? Steaua e doar un circ...Si mie-mi place sa fac misto :)
sâmbătă, 18 septembrie 2010
Fashion bullshit !
Am facut in dimineata asta marea greseala sa ma uit la stirile ProTv. Am incercat sa trec peste vesnicele stiri cu accidente, am trecut si peste stirile mondene cu fotbalisti (adica sport, sau asa ceva) (serios, pe-astia de la Pro nu-i dor buzele de la cat i-au pupat in cur pe ratatii aia de la Steaua?) si am aterizat la Oana Cuzino in mini-emisiune. Duduia face un show scurt numit "Ce se intampla doctore?". Tin minte ca acum cativa ani se dadeau chestii interesante. Astazi m-au luat nervii uitandu-ma.
Prima parte au prezentat "sporturi la moda" de practicat in timpul liber. Eu nu stiam ca un sport poate fi la moda. Probabil ca toti aia care alearga dupa o minge in parc sunt niste idioti care traiesc in trecut. E mai cool sa mergi la sala si sa te batai pe muzica si apoi sa zici ca ai facut sport. Baschet, volei, fotbal, tenis...a trecut timpul lor...nu? In fine au prezentat o tehnica yoga amestecata cu inca ceva, concluzia era ca e mai la moda sa baletezi decat sa tragi o alergare, sa dai cu un picior in minge sau transpiri in vreun fel. Si apoi ne miram cum naiba mor tineri de maxim 25 de ani de atac de cord. Pai uite ca au facut "sport la moda"...
A doua parte a emisiunii era legata de tinuta elevilor in liceu. Aici efectiv imi venea sa arunc cu ceva in televizor. Apoi mi-am adus aminte ca imi iubesc televizorul si ca am vazut sute de filme, seriale si concerte pe el si ca nu vreau sa-l stric :)
A venit un baiat din-ala gay, cu camasa de o culoare total nemasculina, cu barba din-aia lasata special ca sa arate ca e un matur si cu batic din-ala sugrumat la gat de parca ar fi -20 de grade afara si a inceput el sa ne zica cum trebuie sa se imbrace elevii. Niciodata n-am fost de acord cu criticile profesorilor la adresa vestimentatiei elevilor, dar nu mi se pare ok sa vina vreo duduie cu tocuri de 10 cm la scoala.
Apoi luau interviu la vreo 3 pitipoance care inteleg ca erau la liceu. Si explicau ele cum e mai frumos sa te imbraci la scoala. Ca e bine sa ne luam numai haine de firma pentru ca sunt de o mai buna calitate. Spuneau ca e foarte trist ca unii colegi nu fac un efort sa se imbrace la fel de bine ca ele, pentru ca hainele reflecta cine suntem in realitate (bine, nu cred ca s-au exprimat ele asa exact dar pe undeva pe-aici era ideea). Nu mai comentez asupra prostiei acelor specimene care ar trebui probabil bagate intr-un lagar de concentrare si gazate.
Reporterii le intrebau de la ce magazine isi luau hainele si ele se grabeau sa zica in cel mai fandosit mod toate numele de magazine de fite la care se puteau gandi. Apoi ziceau foarte dezinvolt ca ele au fost la Paris special pentru "shopping" (stiti, esti prost daca zici cumparaturi, shopping se zice). Si mi se pare normal, cine dracu are nevoie de Eiffel, Versaille, Luvru sau Notre-Dame? Magazine nenica, in asta consta turismul. De-asta pleaca fetita in vacanta in Franta.
Au mai dat apoi exemple de niste fiinte un pic mai putin patetice decat cele de care v-am zis mai sus (dar inca penibile) care spuneau ca isi falsifica etichetele hainelor ca sa vada colegii ca de fapt sunt de firma...desi nu sunt! Mi-am dat o palma ca sa fiu sigur ca sunt treaz si am schimbat.
Concluzia? E grav rau de tot cu cocalarii. Mai e cale lunga pana cand o sa scapam de pitipoancele care n-au fost batute cand erau mici si de imbecilii cu freze "topor" care nu-s in stare sa lege 3 cuvinte.
Am fost pe 13 la liceu sa-mi vad diriginta, dar n-am stat sa ma uit la elevi. Ideea e ca intotdeauna Calinescu a avut fitosii ei, dar de cealalta parte era si grosul celor care-i batjocoreau de cate ori aveau ocazia.
Mai nasol este ca cel mai vizionat post din Romania incurajeaza pe fata rahaturile astea. Uite, zic ei, e bine sa fii asa. Te dam la tv!
In ceea ce priveste vestimentatia, am avut intotdeauna parerea ca e bine sa te imbraci astfel incat sa te simti confortabil. Asta in primul rand. Apoi daca faci in asa fel incat sa iti stea si bine in hainele alea, ba chiar deosebit...cu atat mai bine. Dar nu sunt de acord cu frazele "se poarta, e la moda, sunt trendy". E o tampenie. Hainele tin de gustul personal, de personalitatea fiecaruia, nu de cum li se scoala la niste fandositi de la tv.
Vreau ca ProTv-ul sa moara!
Prima parte au prezentat "sporturi la moda" de practicat in timpul liber. Eu nu stiam ca un sport poate fi la moda. Probabil ca toti aia care alearga dupa o minge in parc sunt niste idioti care traiesc in trecut. E mai cool sa mergi la sala si sa te batai pe muzica si apoi sa zici ca ai facut sport. Baschet, volei, fotbal, tenis...a trecut timpul lor...nu? In fine au prezentat o tehnica yoga amestecata cu inca ceva, concluzia era ca e mai la moda sa baletezi decat sa tragi o alergare, sa dai cu un picior in minge sau transpiri in vreun fel. Si apoi ne miram cum naiba mor tineri de maxim 25 de ani de atac de cord. Pai uite ca au facut "sport la moda"...
A doua parte a emisiunii era legata de tinuta elevilor in liceu. Aici efectiv imi venea sa arunc cu ceva in televizor. Apoi mi-am adus aminte ca imi iubesc televizorul si ca am vazut sute de filme, seriale si concerte pe el si ca nu vreau sa-l stric :)
A venit un baiat din-ala gay, cu camasa de o culoare total nemasculina, cu barba din-aia lasata special ca sa arate ca e un matur si cu batic din-ala sugrumat la gat de parca ar fi -20 de grade afara si a inceput el sa ne zica cum trebuie sa se imbrace elevii. Niciodata n-am fost de acord cu criticile profesorilor la adresa vestimentatiei elevilor, dar nu mi se pare ok sa vina vreo duduie cu tocuri de 10 cm la scoala.
Apoi luau interviu la vreo 3 pitipoance care inteleg ca erau la liceu. Si explicau ele cum e mai frumos sa te imbraci la scoala. Ca e bine sa ne luam numai haine de firma pentru ca sunt de o mai buna calitate. Spuneau ca e foarte trist ca unii colegi nu fac un efort sa se imbrace la fel de bine ca ele, pentru ca hainele reflecta cine suntem in realitate (bine, nu cred ca s-au exprimat ele asa exact dar pe undeva pe-aici era ideea). Nu mai comentez asupra prostiei acelor specimene care ar trebui probabil bagate intr-un lagar de concentrare si gazate.
Reporterii le intrebau de la ce magazine isi luau hainele si ele se grabeau sa zica in cel mai fandosit mod toate numele de magazine de fite la care se puteau gandi. Apoi ziceau foarte dezinvolt ca ele au fost la Paris special pentru "shopping" (stiti, esti prost daca zici cumparaturi, shopping se zice). Si mi se pare normal, cine dracu are nevoie de Eiffel, Versaille, Luvru sau Notre-Dame? Magazine nenica, in asta consta turismul. De-asta pleaca fetita in vacanta in Franta.
Au mai dat apoi exemple de niste fiinte un pic mai putin patetice decat cele de care v-am zis mai sus (dar inca penibile) care spuneau ca isi falsifica etichetele hainelor ca sa vada colegii ca de fapt sunt de firma...desi nu sunt! Mi-am dat o palma ca sa fiu sigur ca sunt treaz si am schimbat.
Concluzia? E grav rau de tot cu cocalarii. Mai e cale lunga pana cand o sa scapam de pitipoancele care n-au fost batute cand erau mici si de imbecilii cu freze "topor" care nu-s in stare sa lege 3 cuvinte.
Am fost pe 13 la liceu sa-mi vad diriginta, dar n-am stat sa ma uit la elevi. Ideea e ca intotdeauna Calinescu a avut fitosii ei, dar de cealalta parte era si grosul celor care-i batjocoreau de cate ori aveau ocazia.
Mai nasol este ca cel mai vizionat post din Romania incurajeaza pe fata rahaturile astea. Uite, zic ei, e bine sa fii asa. Te dam la tv!
In ceea ce priveste vestimentatia, am avut intotdeauna parerea ca e bine sa te imbraci astfel incat sa te simti confortabil. Asta in primul rand. Apoi daca faci in asa fel incat sa iti stea si bine in hainele alea, ba chiar deosebit...cu atat mai bine. Dar nu sunt de acord cu frazele "se poarta, e la moda, sunt trendy". E o tampenie. Hainele tin de gustul personal, de personalitatea fiecaruia, nu de cum li se scoala la niste fandositi de la tv.
Vreau ca ProTv-ul sa moara!
vineri, 17 septembrie 2010
Sinaia
Am zis sa plec si eu la munte in bucatica de vacanta ramasa pentru ca tot nu mai respirasem aer cu adevarat curat de cativa ani deja. Ocazia a fost buna, compania ideala...let's go!
Cu ce ajungem pana la Sinaia? Cu trenul desigur. Pretul? Maricel si nici n-am mai avut reduceri pentru elevi iar student nu puteam inca sa demonstrez ca sunt. In principiu trenul a mers dupa program - pana la Bucuresti 4 ore, mai erau inca 2 pana la Sinaia. Cand am ajuns la Campina, cand mai era atat de putin, am inceput parca sa ne taram, de parca ramasese locomotiva fara combustibil. A avut intarziere o ora, n-am inteles de ce...vechiul motiv cu "reparatiile".
Am ajuns totusi, ne-am cazat intr-un loc foarte dragut si convenabil la pret.
Am stat...4 zile. In Sinaia nu sunt foarte multe chestii de vazut, majoritatea foarte costisitoare, dar erau lucruri pe care le-am mai vazut si inainte. Am urcat la Peles de dragul peisajului, n-am intrat pentru ca eu cel putin il mai vazusem de 2 sau 3 ori inainte. Dar au iesit niste poze a-ntaia prin zona. Uite o intrebare logica, asta daca stiti cum vine Pelesul : in fata castelului este o pajiste foarte mare si verde care trebuie ocolita ca sa poti ajunge la intrarea propriu-zisa. De ce vroia Carol I sa ocoleasca atat si n-au facut arhitectii lui proiectul incat sa o iei de-a dreptul prin pajistea aia? Serios, am fi avut mai putin de mers.
La cota n-am urcat cu telecabina pentru ca era scump in draci. La 1400 m mai era cum era dar la 2000m costa vreo 65 de lei. Nu merita Udrea atatia bani.
Am fost insa fermecat de parcul din Sinaia. Absolut magic! Un aer, o atmosfera si o lumina in locul ala, cum nu mi-a fost dat sa vad de prea multe ori. Am ramas fermecat. Sa tot stai si sa casti gura la fantana arteziana, la spatiul verde. Sambata dupa-amiaza venise o fanfara intr-un foisor si incepusera sa cante fel si fel de fragmente faimoase. Atmosfera era excelenta. Am stat vreo 5 minute sa caut niste gunoaie aruncate pe jos. Am gasit, dar greu. Va zic asta pentru ca in Constanta parcurile sunt casele boschetarilor si a oamenilor idioti care vin de la mall si arunca chestii pe jos fara niciun stres. Parcul din Sinaia era aproape imaculat.
A fost prilej de relaxare, de respirat cu usurinta, poate si de uitare.
Ne-am intors cu autocarul, am salvat o ora din vietile noastre astfel...la aceiasi bani dar cu un confort un pic scazut. Eh, hai sa nu fim pretentiosi.
Partea cea mai naspa din toata excursia? Oh, da! A trebuit sa plecam.
Tnx for the pictures, Miruna :)
joi, 2 septembrie 2010
"Vitejii" Internetului
Daca ar fi sa cautam o chestie negativa la internet este ca oricine il poate accesa. Sigur, asta era la inceput partea frumoasa la aceasta retea mondiala, contacul dintre oameni de la orice fel de distanta. Dar veti intelege intr-o secunda de ce zic ca e pacat ca poate fi accesat de oricine.
E imposibil sa nu fi navigat undeva - pe un site, forum, blog s.a.m.d. si sa nu fi vazut o discutie foarte aprinsa. Undeva in discutiile alea aprinse se vor afla intotdeauna unul sau mai multi viteji care sunt foarte smecheri, intelepti si le stiu ei pe toate, toti din fata unui monitor. Exista un numar infinit de oameni retardati care continua sa se creada mai destepti decat restul poporului internaut si au impresia ca daca pe langa inteligenta lor mai dau dovada si de un vocabular bogat in injuraturi sunt niste zei. Trist.
Ce e frustrant in legatura cu "vitejii" este ca nu poti sa te intelegi civilizat cu ei. Fiecare argument se va termina cu ei pretinzand in continuare ca au dreptate, desi le poti da si o mie de exemple prin care sa le arati ca sunt prosti. Ei vor insista ca mamele lor i-au nascut niste Einstein'i si ca ei nu pot fi contrazisi.
Vitejii astia se mai numesc si troli in limbajul de specialitate pe net. Oamenii inteligenti de regula ii ignora, pretinzand ca ei nu exista.
Vitejii au obiceiul de a jigni tot ce este mai popular, mai apreciat. Ei sunt unici, oile mai negre si mai proaste din turma care au hotarat ca iarba si apa sunt de cacat si ca stiu ele mai bine ce trebuie sa se faca.
De regula sunt atat de prosti incat nu pot scrie coerent in limba romana. De regula n-au inteles ca "ma-ta" se scrie cu cratima. Si in general cand cineva injura pe internet e penibil, pentru ca nu rezolva nimic. Dar sa injuri pe net si sa mai si gresesti gramatical in acelasi timp...asta arata ceva despre persoana respectiva.
Inteleg sa avem gusturi diferite, sa diversificam ceea ce vizionam, ascultam, citim sau gandim, dar de ce unii trebuie sa calce in picioare orice cred ceilalti si sa-si expuna sus si tare parerea de parca e una din cele 10 porunci?
Din punctul meu de vedere, cea mai nasoala chestie in legatura cu vitejii este ca ei nu sunt curajosi decat pe internet, acolo pe scaun in fata monitorului. Asta e chiar penibil. De regula o gura mare pe internet este exact omul ala mic, frustrat si nebagat in seama din viata de zi cu zi.
Per total m-am saturat de unele chestii de pe net - discutiile gen formatia X e de cacat si Y e mult peste. Sunt mai tru in timp ce X sunt niste sell-out'i. M-am saturat sa vad oameni injurandu-se pentru ca unul crede ceva in timp ce celalalt nu. M-am saturat sa vad doi oameni de televiziune cum ambii au impresia ca sunt deasupra celuilalt, unul mai pur decat altul si care continua sa se injure intr-un non-sens perpetuu. Nimeni nu-i perfect si nimeni n-are dreptate. Adevarul e pe undeva pe la mijloc. Intotdeauna.
Din seria "Stefan are nervi asta-seara" declar ca imi bag piciorul in el de internet. Fiti liberi sa observati ironia faptului ca am scris articolul asta pe...internet! Fuck it!
Si o vorba inteleapta - disputele pe internet sunt la fel ca si cursele intre infirmi - chiar daca o sa castigi una - tot handicapat ramai. Da, cam rautacios, dar asa de adevarat daca o luati la rece.
E imposibil sa nu fi navigat undeva - pe un site, forum, blog s.a.m.d. si sa nu fi vazut o discutie foarte aprinsa. Undeva in discutiile alea aprinse se vor afla intotdeauna unul sau mai multi viteji care sunt foarte smecheri, intelepti si le stiu ei pe toate, toti din fata unui monitor. Exista un numar infinit de oameni retardati care continua sa se creada mai destepti decat restul poporului internaut si au impresia ca daca pe langa inteligenta lor mai dau dovada si de un vocabular bogat in injuraturi sunt niste zei. Trist.
Ce e frustrant in legatura cu "vitejii" este ca nu poti sa te intelegi civilizat cu ei. Fiecare argument se va termina cu ei pretinzand in continuare ca au dreptate, desi le poti da si o mie de exemple prin care sa le arati ca sunt prosti. Ei vor insista ca mamele lor i-au nascut niste Einstein'i si ca ei nu pot fi contrazisi.
Vitejii astia se mai numesc si troli in limbajul de specialitate pe net. Oamenii inteligenti de regula ii ignora, pretinzand ca ei nu exista.
Vitejii au obiceiul de a jigni tot ce este mai popular, mai apreciat. Ei sunt unici, oile mai negre si mai proaste din turma care au hotarat ca iarba si apa sunt de cacat si ca stiu ele mai bine ce trebuie sa se faca.
De regula sunt atat de prosti incat nu pot scrie coerent in limba romana. De regula n-au inteles ca "ma-ta" se scrie cu cratima. Si in general cand cineva injura pe internet e penibil, pentru ca nu rezolva nimic. Dar sa injuri pe net si sa mai si gresesti gramatical in acelasi timp...asta arata ceva despre persoana respectiva.
Inteleg sa avem gusturi diferite, sa diversificam ceea ce vizionam, ascultam, citim sau gandim, dar de ce unii trebuie sa calce in picioare orice cred ceilalti si sa-si expuna sus si tare parerea de parca e una din cele 10 porunci?
Din punctul meu de vedere, cea mai nasoala chestie in legatura cu vitejii este ca ei nu sunt curajosi decat pe internet, acolo pe scaun in fata monitorului. Asta e chiar penibil. De regula o gura mare pe internet este exact omul ala mic, frustrat si nebagat in seama din viata de zi cu zi.
Per total m-am saturat de unele chestii de pe net - discutiile gen formatia X e de cacat si Y e mult peste. Sunt mai tru in timp ce X sunt niste sell-out'i. M-am saturat sa vad oameni injurandu-se pentru ca unul crede ceva in timp ce celalalt nu. M-am saturat sa vad doi oameni de televiziune cum ambii au impresia ca sunt deasupra celuilalt, unul mai pur decat altul si care continua sa se injure intr-un non-sens perpetuu. Nimeni nu-i perfect si nimeni n-are dreptate. Adevarul e pe undeva pe la mijloc. Intotdeauna.
Din seria "Stefan are nervi asta-seara" declar ca imi bag piciorul in el de internet. Fiti liberi sa observati ironia faptului ca am scris articolul asta pe...internet! Fuck it!
Si o vorba inteleapta - disputele pe internet sunt la fel ca si cursele intre infirmi - chiar daca o sa castigi una - tot handicapat ramai. Da, cam rautacios, dar asa de adevarat daca o luati la rece.
sâmbătă, 28 august 2010
Hora mare! Pe motoare! Cargo!
Am fost aseara sa-i vad pe Cargo intr-un concert live in portul Tomis. Evenimentul a fost organizat de serile Timisoreana sau asa ceva...nu stiu exact, nu-mi place berea romaneasca :D
Cand am ajuns acolo, ZOB cantau in deschidere. Marturisesc ca nu-i stiam decat dupa nume si nu-i ascultasem niciodata. Dar din ce am auzit nu m-au impresionat foarte tare. Am inteles ca sunt punk. Sau cel putin asa a zis Igrisan (solistul Cargo) la finalul show-ului.
In fine, dupa ce un crainic foarte enervant a tinut sa puna publicul sa aclame putin trupa ca sa urce mai repede pe scena, s-a dat drumul la un intro-tape si Cargo au debutat rapid cu piesa mea preferata de la ei - Ziua Vrajitoarelor! Melodia asta a fost prima invatata la chitara electrica de mine, are multa valoare sentimentala in spate, am cantat-o din toate puterile. Sunetul nu a fost cel mai grozav in start, chitara lui Adrian Barar scotea un sunet foarte ciudat, dar situatia s-a remediat foarte rapid. Foarte misto tobele, basul si clapele! Se auzeau foarte clar, curand insotite si de chitari.
Nu sunt mare fan al albumelor cu Igrisan ca solist dar omul are o voce buna, puternica...potrivita pentru Cargo de-acum. O sa fiu pricinos si o sa zic inca o data ca nu este Kempes (solistul de pe primele 4 albume) dar ca-si face foarte bine treaba.
Au continuat intr-un ritm foarte bun cu Calare pe motoare (hora pe motoare) care a incins bine de tot publicul si a pregatit bine cantarea pentru Ploaia. Pe-asta o stia chiar toata lumea, inclusiv manelaro-cocalarii cu lant la gat si tricouri cu Steaua lipite de burta care faceau remarci de genul "ia uite ce par lung are ala cu chitara". Ma rog, s-a cantat frumos. La voce a fost mai mult publicul decat Igrisan care facea o pauza.
A urmat Nu pot trai fara tine, care a sunat foarte-foarte bine, mai ales solo-ul. Si au curs pe rand un adevarat best of al trupei. Nu mai tin minte exact ordinea dar am ascultat - Doi pasi in urma ta, Zi de Zi, Anarhia, Batacanda, Nu mai am tigari...
...am ascultat si Aproape de Voi...balada superba, care din pacate nu e mai cunoscuta decat Ploaia, desi e mult, mult mai reusita. Publicul ar fi trebuit sa cante mai tare la asta. Dupa ea a urmat in cel mai ideal mod - Baga-ti mintile in cap! Chitaristul Adrian Barar ne-a intrebat daca stim sa sarim iar noi i-am spus ca da! Dupa Nu mai am tigari, trupa a anuntat ca au terminat, nu inante de a relua Aproape de voi, de data asta cu staff-ul care a fost alaturi de ei in turneul din vara asta, cu totii pe scena.
Apoi au mai revenit inca o data cu Erata, pe care am auzit-o in timp ce mergeam spre iesire ca sa evitam aglomeratia.
Per total un spectacol bun, cu un sunet mai mult decat decent, cu toata trupa la inaltime si cu un public destul de fidel, mai ales cei ingramaditi mai in fata scenei. Au fost si mici momente de pirotehnie, dar nimic foarte fitzos.
Cargo, bifat! Cargo - marfa!
Cand am ajuns acolo, ZOB cantau in deschidere. Marturisesc ca nu-i stiam decat dupa nume si nu-i ascultasem niciodata. Dar din ce am auzit nu m-au impresionat foarte tare. Am inteles ca sunt punk. Sau cel putin asa a zis Igrisan (solistul Cargo) la finalul show-ului.
In fine, dupa ce un crainic foarte enervant a tinut sa puna publicul sa aclame putin trupa ca sa urce mai repede pe scena, s-a dat drumul la un intro-tape si Cargo au debutat rapid cu piesa mea preferata de la ei - Ziua Vrajitoarelor! Melodia asta a fost prima invatata la chitara electrica de mine, are multa valoare sentimentala in spate, am cantat-o din toate puterile. Sunetul nu a fost cel mai grozav in start, chitara lui Adrian Barar scotea un sunet foarte ciudat, dar situatia s-a remediat foarte rapid. Foarte misto tobele, basul si clapele! Se auzeau foarte clar, curand insotite si de chitari.
Nu sunt mare fan al albumelor cu Igrisan ca solist dar omul are o voce buna, puternica...potrivita pentru Cargo de-acum. O sa fiu pricinos si o sa zic inca o data ca nu este Kempes (solistul de pe primele 4 albume) dar ca-si face foarte bine treaba.
Au continuat intr-un ritm foarte bun cu Calare pe motoare (hora pe motoare) care a incins bine de tot publicul si a pregatit bine cantarea pentru Ploaia. Pe-asta o stia chiar toata lumea, inclusiv manelaro-cocalarii cu lant la gat si tricouri cu Steaua lipite de burta care faceau remarci de genul "ia uite ce par lung are ala cu chitara". Ma rog, s-a cantat frumos. La voce a fost mai mult publicul decat Igrisan care facea o pauza.
A urmat Nu pot trai fara tine, care a sunat foarte-foarte bine, mai ales solo-ul. Si au curs pe rand un adevarat best of al trupei. Nu mai tin minte exact ordinea dar am ascultat - Doi pasi in urma ta, Zi de Zi, Anarhia, Batacanda, Nu mai am tigari...
...am ascultat si Aproape de Voi...balada superba, care din pacate nu e mai cunoscuta decat Ploaia, desi e mult, mult mai reusita. Publicul ar fi trebuit sa cante mai tare la asta. Dupa ea a urmat in cel mai ideal mod - Baga-ti mintile in cap! Chitaristul Adrian Barar ne-a intrebat daca stim sa sarim iar noi i-am spus ca da! Dupa Nu mai am tigari, trupa a anuntat ca au terminat, nu inante de a relua Aproape de voi, de data asta cu staff-ul care a fost alaturi de ei in turneul din vara asta, cu totii pe scena.
Apoi au mai revenit inca o data cu Erata, pe care am auzit-o in timp ce mergeam spre iesire ca sa evitam aglomeratia.
Per total un spectacol bun, cu un sunet mai mult decat decent, cu toata trupa la inaltime si cu un public destul de fidel, mai ales cei ingramaditi mai in fata scenei. Au fost si mici momente de pirotehnie, dar nimic foarte fitzos.
Cargo, bifat! Cargo - marfa!
Si de-o fi si eu sa mor
Nu vreau sa va intristati
Sa cantati si sa jucati pana-n zori
Si daca din cand in cand...
O sa ma primiti in gand,
Voi fi aproape de voi!
vineri, 27 august 2010
Splinter Cell : Conviction
Inainte sa intru la liceu, aveam un computer destul de vechi, primit candva in clasa a II-a - si nici in perioada aia nu era de ultima-generatie. In fine, rasnita aia m-a tinut o vreme, m-am chinuit indelung sa-i fac si niste upgrade-uri de memorie si placa video astfel incat sa pot sa ma joc si eu una alta. Da, dintotdeauna am fost gamer, mi-a placut sa incerc chestii noi, sa salivez la grafici ireale, sa-mi pese de personaje si sa ma marcheze diferite povesti.
Dupa ce am intrat la liceu am primit computerul asta de la care scriu acum, computer unde-mi fac veacul cateva ore in fiecare zi, computer care atunci cand l-am comandat (piesa cu piesa) era un adevarat avion. Si acum tine pasul destul de bine cu ultimele jocuri aparute pe piata dar nu pentru multa vreme...
Inainte sa-l primesc aveam insa vreo 2-3 titluri de jocuri pe care nu le puteam incerca pe vechiul PC din motive tehnice evidente.
Unul era saga Prince of Persia. Al doilea era seria Splinter Cell.
La origini, Splinter Cell este o creatie a faimosului autor american Tom Clancy. Clancy a scris personajul si aparent actiunea din spatele fiecarui joc. Si a facut o treaba grozava, pentru ca Sam Fisher este unul dintre cei mai cool agenti secreti creati vreodata. Da, ma uit la voi doi - James Bond si Jason Bourne.
De ce e Sam Fisher mai tare? In primul rand pentru ca initialele lui nu sunt JB. In al doilea rand pentru ca cel care-i da vocea in jocuri este Michael Ironside - care face o treaba exceptionala. Pe langa asta, Sam a avut intotdeauna un simt fin al umorului.
Fisher era in primele 4 jocuri din serie un agent al National Security Agency (NSA). In partea a 4-a fiica lui murea intr-un accident de masina si el decidea ca nu mai are nimic de pierdut si ca vrea sa intre in gura bestiei si sa se infiltreze intr-o filiera terorista internationala.
Finalul celui de-al patrulea joc era la alegerea jucatorului, daca vroia sau nu sa-l impuse pe Lambert, seful NSA. Era asadar finalul "good" si finalul "evil". In cele din urma Ubisoft au hotarat sa-l omoare oricum pe Lambert si sa dea drumul la actiune pentru Conviction - cel mai nou joc din serie.
Conviction il surprinde pe Sam (acum retras de la NSA si aflat sub urmarire) aflat in cautarea celor care i-au omorat fiica. Apoi afla ca de fapt fiica lui nu a fost ucisa in acel accident si ca de fapt traieste. Fisher se afla de fapt intr-o conspiratie la nivel inalt - si aici avem parte de vechile clisee - guvernul american cel rau, agentiile secrete & all that crap.
Ce e interesant la joc nu este povestea ci gameplay-ul. Pana acum seria Splinter Cell era caracterizata de stealth, unde Sam se infiltra intr-o locatie, incerca nu lase nicio urma, sa-si indeplineasca obiectivul si sa dispara ca o fantoma. In Conviction, Sam devine un bad-boy, nu-i mai pasa de protocol, principii sau valori morale. Calca peste absolut orice si oricine pentru a-si atinge scopul. Poate face adevarate masacre. Stealth-ul se dovedeste a fi doar o solutie temporara de multe ori.
Jocul in sine nu este rau dar pierde din esenta primelor titluri. Sam nu este la fel de interesant ca odinioara pentru ca n-are nimic dragut de zis, pe langa accesele de furie si amenintarile pe care le imparte cu altruism tuturor. Omul haios din primele 3 jocuri a disparut pe veci - se pare. Actiunea este foarte alterta, mult mai alerta decat in celelalte titluri, si curge foarte bine. Insa a disparut posibilitatea pe care Splinter Cell o oferea odinioara de a te infiltra undeva fara sa te vada nimeni, sa-ti faci treaba si sa pleci. Tineti munitia aproape, Conviction e plin de impuscaturi.
S-au introdus si niste speed-kill-uri interesante care il fac pe Sam sa-si execute adversarii din raza sa vizuala dintr-o singura apasare de buton. Sistemul functioneaza bine, pacat de ocazionalele bug-uri cand in procesul de executie, Fisher trage in pereti si totusi ii omoara pe toti.
Muzica este extrem de bine gandita, ca de obicei. Nimic memorabil, dar bine aleasa pentru situatiile in care o sa se gaseasca Sam. Un pic inutila introducerea upgrade-urilor la diferite arme. De ce spun asta? Pentru ca intr-un final veti descoperi ca nu aveti nevoie decat de un pistol cu amortizor. Pistol care apropo, are munitie infinita. Deci foarte putina bataie de cap in legatura cu asta, dar eu personal am gasit diferitele mitraliere total inutile. Gadgeturile sunt si ele prezente, in cantitati considerabile, dar nu le veti folosi decat ca sa va distrati si sa mai killeriti "oamenii rai" in moduri alternative.
Voice acting-ul este un mare, mare plus! In frunte cu Michael Ironside si Claudia Besso, actorii isi fac treaba excelent si ofera un acting de cea mai buna calitate. Nu stiu ce ar trebui sa spun de grafica. Misto, perfecta...habar n-am. Ar fi si culmea ca la un joc din 2010 sa mai existe si altfel de comentarii in afara de "aratos, inovator" etc.
Seria Splinter Cell supravietuieste, Sam Fisher ramane cool cu toata supararea lui din ultimele 2 jocuri. N-as recomanda Conviction insa pana n-ati incercat macar Chaos Theory (al treilea din serie) si sa faceti cunostinta cu agentul meu secret preferat.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)