Splinter Cell : Conviction

Inainte sa intru la liceu, aveam un computer destul de vechi, primit candva in clasa a II-a - si nici in perioada aia nu era de ultima-generatie. In fine, rasnita aia m-a tinut o vreme, m-am chinuit indelung sa-i fac si niste upgrade-uri de memorie si placa video astfel incat sa pot sa ma joc si eu una alta. Da, dintotdeauna am fost gamer, mi-a placut sa incerc chestii noi, sa salivez la grafici ireale, sa-mi pese de personaje si sa ma marcheze diferite povesti.

Dupa ce am intrat la liceu am primit computerul asta de la care scriu acum, computer unde-mi fac veacul cateva ore in fiecare zi, computer care atunci cand l-am comandat (piesa cu piesa) era un adevarat avion. Si acum tine pasul destul de bine cu ultimele jocuri aparute pe piata dar nu pentru multa vreme...
Inainte sa-l primesc aveam insa vreo 2-3 titluri de jocuri pe care nu le puteam incerca pe vechiul PC din motive tehnice evidente.

Unul era saga Prince of Persia. Al doilea era seria Splinter Cell.

La origini, Splinter Cell este o creatie a faimosului autor american Tom Clancy. Clancy a scris personajul si aparent actiunea din spatele fiecarui joc. Si a facut o treaba grozava, pentru ca Sam Fisher este unul dintre cei mai cool agenti secreti creati vreodata. Da, ma uit la voi doi - James Bond si Jason Bourne.

De ce e Sam Fisher mai tare? In primul rand pentru ca initialele lui nu sunt JB. In al doilea rand pentru ca cel care-i da vocea in jocuri este Michael Ironside - care face o treaba exceptionala. Pe langa asta, Sam a avut intotdeauna un simt fin al umorului.
Fisher era in primele 4 jocuri din serie un agent al National Security Agency (NSA). In partea a 4-a fiica lui murea intr-un accident de masina si el decidea ca nu mai are nimic de pierdut si ca vrea sa intre in gura bestiei si sa se infiltreze intr-o filiera terorista internationala.
Finalul celui de-al patrulea joc era la alegerea jucatorului, daca vroia sau nu sa-l impuse pe Lambert, seful NSA. Era asadar finalul "good" si finalul "evil". In cele din urma Ubisoft au hotarat sa-l omoare oricum pe Lambert si sa dea drumul la actiune pentru Conviction - cel mai nou joc din serie.

Conviction il surprinde pe Sam (acum retras de la NSA si aflat sub urmarire) aflat in cautarea celor care i-au omorat fiica. Apoi afla ca de fapt fiica lui nu a fost ucisa in acel accident si ca de fapt traieste. Fisher se afla de fapt intr-o conspiratie la nivel inalt - si aici avem parte de vechile clisee - guvernul american cel rau, agentiile secrete & all that crap.
Ce e interesant la joc nu este povestea ci gameplay-ul. Pana acum seria Splinter Cell era caracterizata de stealth, unde Sam se infiltra intr-o locatie, incerca nu lase nicio urma, sa-si indeplineasca obiectivul si sa dispara ca o fantoma. In Conviction, Sam devine un bad-boy, nu-i mai pasa de protocol, principii sau valori morale. Calca peste absolut orice si oricine pentru a-si atinge scopul. Poate face adevarate masacre. Stealth-ul se dovedeste a fi doar o solutie temporara de multe ori.

Jocul in sine nu este rau dar pierde din esenta primelor titluri. Sam nu este la fel de interesant ca odinioara pentru ca n-are nimic dragut de zis, pe langa accesele de furie si amenintarile pe care le imparte cu altruism tuturor. Omul haios din primele 3 jocuri a disparut pe veci - se pare. Actiunea este foarte alterta, mult mai alerta decat in celelalte titluri, si curge foarte bine. Insa a disparut posibilitatea pe care Splinter Cell o oferea odinioara de a te infiltra undeva fara sa te vada nimeni, sa-ti faci treaba si sa pleci. Tineti munitia aproape, Conviction e plin de impuscaturi.
S-au introdus si niste speed-kill-uri interesante care il fac pe Sam sa-si execute adversarii din raza sa vizuala dintr-o singura apasare de buton. Sistemul functioneaza bine, pacat de ocazionalele bug-uri cand in procesul de executie, Fisher trage in pereti si totusi ii omoara pe toti.

Muzica este extrem de bine gandita, ca de obicei. Nimic memorabil, dar bine aleasa pentru situatiile in care o sa se gaseasca Sam. Un pic inutila introducerea upgrade-urilor la diferite arme. De ce spun asta? Pentru ca intr-un final veti descoperi ca nu aveti nevoie decat de un pistol cu amortizor. Pistol care apropo, are munitie infinita. Deci foarte putina bataie de cap in legatura cu asta, dar eu personal am gasit diferitele mitraliere total inutile. Gadgeturile sunt si ele prezente, in cantitati considerabile, dar nu le veti folosi decat ca sa va distrati si sa mai killeriti "oamenii rai" in moduri alternative.

Voice acting-ul este un mare, mare plus! In frunte cu Michael Ironside si Claudia Besso, actorii isi fac treaba excelent si ofera un acting de cea mai buna calitate. Nu stiu ce ar trebui sa spun de grafica. Misto, perfecta...habar n-am. Ar fi si culmea ca la un joc din 2010 sa mai existe si altfel de comentarii in afara de "aratos, inovator" etc.

Seria Splinter Cell supravietuieste, Sam Fisher ramane cool cu toata supararea lui din ultimele 2 jocuri. N-as recomanda Conviction insa pana n-ati incercat macar Chaos Theory (al treilea din serie) si sa faceti cunostinta cu agentul meu secret preferat.