marți, 21 septembrie 2010

Ma fac stelist !

Jur! Pe cuvant de cercetas. Viata mea e mult prea plictisitoare si vreau ceva tensiune, actiune...vreau sa existe un motiv pentru care sa traiesc. Steaua poate fi motivul!

Sa urmaresti stirile din "sport" de la tv este echivalentul cu a fi la curent cu orice tine de Steaua, de la ultima declaratie a vreunui analfabet pana la ce a mancat aseara Tanase si cand a fost apoi la baie.
Aseara m-am stricat de ras cand am auzit ca a plecat Ilie. Asta dupa ce venirea lui Ilie era discutata, dezbatuta si reluata pe toate posturile de la tv...inclusiv pe Disney Channel!!! (ok, glumesc, dar v-ati dat seama deja de asta, nu?). A stat 40 de zile. Parca Pitzi tot atat statuse. Parca.

Ah, imi place atat de mult Steaua. Totul are un scenariu aproape biblic. Toti antrenorii stau 40 de zile, apoi se inalta...de pe scaun si pleaca acasa. Superb! Oierul are in continuare impresia ca el stie cu ce se mananca fotbalul. Pe de alta parte cata pica poti sa-i porti unui om care a bagat bani intr-un club care la vremea respectiva cam se tara intre locurile 4 si 7? Da, e un taran, un analfabet si un idiot. Dar fara el, Steaua ar fi fost niste nimeni mai mari decat sunt acum si cei de la ProTv ar fi fost mai saraci fara spagile incasate de la nene. Dar in felul asta avem telenovele cu episoade scurte, de aproximativ 20 de minute pe seara (mai mult daca dati pe Sport.Ro) cu ultimele intrigi din lumea fascinanta a fotbalului romanesc, cu o privire atenta asupra fascinantei echipe a Stelei.

Vreau sa ma fac stelist! Ce conteaza ca echipa joaca un fotbal incredibil de prost si ca toata lumea viseaza cai verzi pe pereti si performante asemanatoare cu anul 1986? Eu nu trebuie sa vad rezultate ca sa-mi placa o echipa! Eu as putea sa fiu ultras adevarat! Sa ma uit la toate stirile cu ei si sa dau comentarii inversunate pe site-urile de "sport" pentru ca asta face un ultras adevarat. Apoi, cand voi pleca la Bucuresti, voi merge la meciurile lor si voi urla ca un retardat toate rimele alea imbecile in cor cu ceilalti ultrasi. Si apoi voi striga fraze precum "iesi afara", "pleaca din Ghena" sau "demisia" ca si cum parerea mea ar conta in fata unor oameni care nu dau doi bani pe cei ca mine. Va fi de vis!

Nu stiu cine va veni antrenor la echipa mai departe, dar categoric va fi cel mai bun, intelept si profesionist din cati exista. Va fi cea mai buna alegere si echipa va juca bine sub comanda lui...pana cand vor trece 40 de zile si apoi va deveni un nenorocit ahtiat dupa bani care trebuie sa-si dea demisia. Si apoi vom bate Liverpool. La Fifa 2011!

Deci il fac pe dracu' in patru si tot devin ceea ce mi-am dorit de mult, un ultras stelist!

Pamflet, gluma, spuneti-i cum vreti, nu generalizez ca asa ar fi toti suporterii echipei dar cine ma poate invinui? Steaua e doar un circ...Si mie-mi place sa fac misto :)

Un comentariu:

Anca G. spunea...

Ca tot vorbeam noi se seriale tv:))

Pe mine m-a crescut taica-meu in spirit dinamovist (fiecare cu scaparile lui). Well, ma uit la meciuri si atat. Nu ma dau cu capul de pereti dupa ei. Probabil situatia s-ar schimba daca tipii nu s-ar mai invarti pe langa locurile 3-4-5 in liga. Deja aberez:))