Children of Bodom - Relentless Reckless Forever

In lumea ascultatorilor de rock/metal sunt foarte multe idei preconcepute. Sunt foarte multi care parca n-ar avea urechi pentru ei sau daca au, sunt pur si simplu prea orbi (muzical vorbind...surzi, doar ca suna mai bine orbi in contextul asta :) ) pentru a recunoaste. Muzica este ceva liber si atata timp cat exprima ceva, un mesaj care nu este nici manea nici vreo vrajeala pop/house/dance, atunci merita incercata, digerata, acceptata. Nu trebuie sa ne placa tot, dar ar trebui sa respectam gusturile altora. Pana la urma nu-ti masori inteligenta sau "adevaraciunea" in numarul de trupe "tru" pe care le asculti. Iti masori toate acestea ascultand si intelegand muzica, totul cu o minte ceva mai deschisa.
Cum spuneam mai sus, exista idei preconcepute in aria asta de muzica. Multe sunt legate de trupele care au un succes foarte mare, de cele care au ales sa aibe un sunet mai accesibil pentru a castiga si mai mult public. Si de multe ori a functionat. Dovada - multe care fac asa continua sa adune multi oameni la concerte.
Metallica sunt comerciali, Bullet for my Valentine sunt emo sau gay(?!?), Slipknot si Linkin Park (desi nu ascult, de fiecare data cand se discuta despre ele, iese scandal) sunt niste ratati iar Children of Bodom...

...Children of Bodom sunt naspa. Pur si simplu. Asa zic metalistii tru. Ei bine, cu toate astea, asa cum fac si cu 'Tallica si cu BFMV, eu ii ascult cu placere. Motiv de sarbatoare pentru mine cand am auzit ca finlandezii vin la Bucuresti (biletul ma asteapta cuminte pus bine) alaturi de Ensiferum. CoB vor veni cu un nou album. Relentless Reckless Forever (lung nume, de-abia reusesc sa-l scriu fara sa ma uit pe poza aia de mai sus) este cel mai nou material si succede pe dubiosul Bloodrunk din 2008 si albumul de coveruri Skeletons in the Closet din 2009.
Bloodrunk a fost dubios din mai multe motive. De la piesele generice si pana la durata lui scurta, similara unui album pop, parca totul a mers ciudat la materialul ala.

Ok, si desi nici RRF nu este tocmai o capodopera, sunt destule piese cam de umplutura, dar partea buna (si cum toti adoram partile bune) este ca sunt si cantece bune!
Albumul se deschide cu Not My Funeral, care este indeajuns de heavy ca sa-o astept cu placere live si are si un spectacol melodic reusit. Stim cu totii ca Alexi Laiho (voce+chitara solo) este un virtuoz si trebuie sa te instalezi la albumul asta fix cu aceasta idee. Totul se invarte in jurul chitarii si ocazional in jurul clapelor. Solo-ul de clape nu-mi place insa si este o problema care va reveni pe tot parcursul materialului. Nu stiu ce se intampla cu Janne Wirman (care de regula avea bucati misto) dar pe albumul asta m-a facut sa-mi doresc cantecele fara clape.

Shovel Knockout incepe frumos cu un duet tobe-bass. Jaska Raatikainen si Henka Seppala fac o treaba buna dar parca totul se pierde pe parcurs. Cantecul nu se poate hotari daca este foarte heavy sau mai are si putina melodie si inconsistena asta da de suferit per total.
Roundtrip to Hell and Back in schimb stie din primele acorduri unde se incadreaza. Instrumentele progreseaza frumos, clapele sunt (de data asta inspirate). Hai sa discutam putin si despre versuri. Din cauza vocii...unice a lui Alexi...niciodata n-am dat atentie mare la versuri, dar bineinteles ca daca ajungi sa analizezi un album, trebuie sa le citesti macar. CoB au si cantece cu versuri foarte misto (Angels Don't Kill, Hate Me, Silent Night Bodom Night etc) dar si unele foarte ciudate. Desi instrumental imi place foarte mult, Roundtrip to Hell and Back (si inca cateva piese de pe album) merge dupa acelasi tipar de vocale, unul care pare putin expirat si folosit prea des de Alexi. E o chestie la care ar mai putea lucra.
Pussyfoot Miss Suicide...hm...nu stiu ce ar trebui sa zic despre o piesa care se numeste asa. Chiar nu stiu. Cateva riff-uri dragute dar cam atat. Din nou acelasi tipar la voce. Si cum Roundtripu' mi-a placut mai mult, avand riff-uri mai bune, la piesa asta de obicei dau skip.
Relentless Reckless Forever - title-trackul. Progreseaza frumos, solo-ul la clape este totusi putin stresant iar versurile sunt destul de generice. Nu este chiar atat de rea dar poate sa fie uitata destul de usor.
Ugly are foarte multa atitudine si un riff desprins din Holy Wars de la Megadeth. Nu-mi place cum suna instrumental in timpul versurilor. Dar atunci cand nu canta Alexi, instrumentele chiar ies frumos in evidenta.
Cry of the Nihilist este destul de generica. Un riff sacadat exploatat de trupa de o gramada de ori pana acum, niste parti melodice interesante dar nimic care sa faca totusi un cantec bun.
Was It Worth It? a fost ales ca prim single de promovare si a primit chiar si-un videoclip. Il puteti vedea aici. Ar fi un cantec ok daca cineva nu s-ar fi jucat cu mixajul pentru voce si sa faca vocea lui Alexi sa sune neinteligibil si chiar enervant. Dau merit instrumentelor totusi. Solo-ul bluesy la chitara suna absolut bestial si ideea de a-l canta fara un rhythm, ca un jam acompaniat ocazional de clape este buna dar parca nu a fost folosit la intreg potentialul. Si care-i faza cu skate-ul in flacari din videoclip? Ma rog...
Northpole Throwdone - interesant titlul, mai ales ca vine de la o trupa din Finlanda. Incepe cu un stil mai speed-thrash dar se pierde si devine neinteresanta pana la sfarsit.


Party All The Time este in schimb geniala. Cover dupa Eddie Murphy din 1985. Orice am putea spune despre albumele lor recente, o chestie este mult mai certa...coverurile lor sunt bestiale. Dupa ce au preluat piese de la Creedence Clearwater Revival, Britney Spears sau Billy Idol (cu niste momente Rihanna si Celine Dion in concerte), baietii dau iarasi lovitura cu o reproducere superba. E trist daca spun ca este piesa de referinta a albumului? Daca da, imi pare rau, dar este catchy, instrumental suna genial iar versurile alea cheesy care ies pe gura lui Alexi sunt pur si simplu fantastice. My girl wants to...Party All the time, party all the time, party all the tiiiiiiiime! She likes to party all the time! Superb!

Children of Bodom au tendinta de a cadea in rutina. Ii cred cand spun ca ei dau 100% pentru fiecare album dar ar trebui sa incerce ceva nou. Pentru ca idei sunt, talent este, abordarea pare un pic demodata deja. Oricum, abia ii astept pe 20 Aprilie. It's gonna be a breakdown!
Relentless Reckless Forever nu este un album rau, dar nici foarte deosebit nu este. Din cate am auzit insa, deja se descurca bine la vanzari. Asta e bine. Poate banii ii vor motiva pe viitor sa scoata ceva si mai bine concentrat si poate mai putin repetitiv.

Party All The Time!  \m/  \m/
Children of Bodom - Party All The Time (Eddie Murphy Cover)
 
 Asculta  mai multe  audio   rock