Stand-up and Fight !

Probabil ca stiti asta, daca nu o stiti - o vedeti acum.

Teo e un tip super, un stand-up comediant genial si in general o persoana care atunci cand isi exprima niste pareri, o face pertinent. El a declansat la A2 un fel de trezire asupra tabloidelor. Da, toata lumea stie ca-s de cacat, dar nimeni nu face ceva in legatura cu asta ; si desi sunt o gramada de oameni care le ignora, sunt si mai multi care le citesc. Eu pot sta marturie la lucrul asta. Merg zilnic cu metroul si este imposibil sa scap de vreuna fara sa vad pe cineva cu un tabloid in mana. Fie ca se uita la silicoane, la telenovele "reale" sau orice alta porcarie care se gaseste prin aceste pseudo-ziare.

Aseara Teo a fost invitat la "Amfiteatrul Deschis" intr-o aula de la Universitate. Nu stiu daca sa ma declar impresionat sau nu (pentru ca stiu cat este el de apreciat si poate nu ar trebui sa ma mire) dar a umplut sala pana la refuz. Mi-a adus cumva aminte de examenul de literatura dar la o scare mai mare. Studentii s-au ingramadit cate 8-9 in bancile de 6 persoane si restul care n-au incaput au luat loc pe calorifere, trepte sau pur si simplu pe podea. Ca o paranteza, asa a fost si la partialul (de fapt) de literatura. Si uite-asa s-au adunat 200+ de oameni sa asiste la o discutie libera cu Teo.

El nu a facut pe gurul, nu s-a dat noul Tudor Chirila, idolul adolescentilor(mai mari) si tot asa. El a venit fara un plan anume, a vrut sa incerce marea cu degetul sa vada ce opinii mai au si alti oameni. Cadrul a fost informal, placut, cu cate-o glumita presarata printre cuvinte si in general s-a ajuns la concluzia ca desi stim ca mondenitatile sunt un rau, o prostie si o chestie care primeste prea multa atentie pe toate planurile (presa, radio, tv, internet) nimeni nu face ceva concret in legatura cu asta.

Teo a cerut idei. Ok, hai sa facem! Dar ce facem? Cum facem? S-a luat o initiativa simpla - hai sa trimitem toti timp de o saptamana mailuri la Capatos si sa scriem doua randuri in care sa ne plangem de calitatea indoielnica a emisiunii si ca sa cerem modificarea subiectelor abordate in emisiune. Ca o joaca, hai sa vedem daca reactioneaza cineva, daca se intampla ceva. Am fost frapat sa vad ca desi chestiunea era simplu de indeplinit, au existat multi sceptici care au declarat razboiul asta pierdut dinainte sa inceapa vreo batalie. Sunt dezamagit ca altii de-o varsta cu mine gandesc atat de...marunt. Dar ce o sa rezolvam? Credeti ca o sa se inchida emisiunea de la 200 de mailuri?Sa fim seriosi. Ca lumea tot o sa cumpere si o sa se uite. Ca oricum n-or sa trimita toti. Au fost o gramada de reactii in genul asta. Si m-a facut sa ma gandesc, what the fuck is wrong with you people!? Daca noi, generatia asta, n-am fi in stare de asa ceva, pai atunci cine? Romania e departe de emanciparea pe care o visez eu si multi altii daca inca exista atitudinea asta. Prea putin pozitivism. Foarte multa lene.

Ne complacem in situatia asta? Lasam Monici, Bianci si alte dudui sa apara la televizor si pe viitor? Sa vada si copiii nostri chestiile astea frumoase, nu? Sa se mai indobitoceasca si altii. Evident ca toata chestia asta este o boala la nivel national. Mondenitatile se vand si unii oameni sunt efectiv prea prosti ca sa schimbe canalul sau sa nu mai cumpere ziarul. Asa ca (precum a punctat si Teo) nu mai tine de libertatea de alegere si de responsabilitatea unora. Spunea el ca inainte de a fi clienti suntem oameni si ca acest rau trebuie oprit. Cum? Asta e problema. Un inceput ar fi chestia asta cu mailul. Nu trebuie luat (deocamdata) ca ceva serios. O joaca. Ma indoiesc ca e atat de greu sa ne rapim 2 minute pe zi sa facem experimentul asta cu mailurile la Capatos. Stam si vedem apoi ce reactie exista. Conform lui Teo este imposibil ca 200 de mesaje negative venite zilnic timp de o saptamana sa nu smulga o reactie.

Pentru oricine citeste aici si/sau a fost la discutia de aseara, indemn la un lucru simplu. Hai sa facem experimentul. Hai sa vedem daca se intampla ceva. Chestiile eficiente vin din placere, din joaca, din distractie. Toti am invatat engleza de pe Cartoon Network. Am vrut, cand ne uitam la desene, sa invatam engleza? Nu, a fost o chestie secundara, un lucru bun venit din placerea de a ne uita la tampeniile alea. Hai sa tratam chestia asta la fel. Putem sa-l luam ca pe un misto, ca pe un experiment, ca pe o spammare, ca la un ghiont aruncat tabloidelor - orice ne motiveaza. Hai sa incercam. Ce avem de pierdut? Mai nimic - vreo doua minute in fiecare zi. Ce am avea de castigat? O gramada. Nu zic ca doar chestia asta va produce schimbarea dar poate fi un inceput. Pentru lucrurile mari, intotdeauna exista un inceput mic.

Go for it!