Dacă vă întrebaţi cine sunt Ugly Kid Joe, vă explic în două propoziţii. UKJ sunt una din trupele alea apărute la începutul anilor '90 (1989 mai exact...) care au avut 3-4 hituri şi care au ales să se retragă onorabil la câţiva ani după. Ei au rămas în memoria melomanilor pentru nişte piese extrem de reuşite printre care vă enumăr eu : Everything About You, Cats in the Cradle, Neighbor, So Damn Cool sau Madman. Youtube them, nu sună rău deloc.
Ce era aşa deosebiţi la oamenii ăştia? Simţul umorului în principal, însăşi numele trupei fiind o parodie la un alt act muzical - Pretty Boy Floyd. Albumele lor erau spoof-uri la chestii mai faimoase - America's Least Wanted, Motel California sau...Stairway to Hell. Piesele lor, dacă staţi să le ascultaţi versurile, erau destul de haioase. Aveau şi momente ceva mai sobre - cum ar fi Cats in the Cradle, care nu deranjau deloc
Trupa s-a adunat pentru nişte concerte şi materiale noi acum vreo doi ani. Solistul, Whitfield Crane, poate nu vă spune nimic, dar s-a remarcat prin vocea sa ca o combinaţie de Axl Rose şi Sebastian Bach. Partea bună este că şi în 2012 Crane sună extrem de bine live, fix ca în anii '90. Chitaristul şi bassistul - Klaus Eichstad şi Cordel Crockett sigur nu vă spun nimic, trecem mai departe. La tobe îl avem pe unul dintre cei mai buni din lume în umila mea opinie - Shannon Larkin, de asemenea baterist în Godsmack, altă trupă dragă mie. O combinaţie destul de interesantă, vă promit.
Ca totul să fie frumos, atât Ugly Kid Joe cât şi Godsmack vor concerta la Bucureşti la Tuborg Green Fest...şi eu mă duc! :)
Acum...materialul de faţă este un EP de 6 piese care ar trebui să acţioneze drept prolog pentru un album complet...probabil! Deşi nu este excepţional de bun, EP-ul are momente drăguţe şi cel puţin 3 cântece cât se poate de ascultabile.
Devil's Paradise este începutul. A primit şi videoclip. Slab şi slab. Nu m-a dat pe spate nici la riff-uri, nici la solo-uri, nici la acţiunea generică din clip. Vă promit că există momente mai bune pe Stairway to Hell.
You Make Me Sick...începe mai promiţător dar eşuează până la final. Ascultând până în punctul ăsta, mi-am dat seama ce lipseşte. Puţin din stilul vechi...
No One Survives este mai progresivă dar deja sună mişto. We're getting there...
I'm Alright are un riff sacadat care captează interesul ceva mai bine decât primele două cântece. În rest este destul de straight-forward, nimic ieşit din comun.
Steaua acestui material este fără îndoială Love Ain't True. Riff - superb de groovy. Versuri? Extraordinar de satisfăcătoare în purul stil UKJ. Solo-ul izbucneşte cât se poate de natural şi nu durează foarte mult. În sfârşit încep să-l aud pe Shannon la tobe aşa cum ştie el cel mai bine. Iar fill-urile de trompetă sunt ca o cireaşa de pe o prăjitură foarte gustoasă. Yum!
Love Ain't True este şi ce o să vă dau să ascultaţi la sfârşitul articolului, pentru că single-ul Devil's Paradise este aşa de dezamăgitoare.
Stairway to Hell încheie cele 20 de minute de audiţie cu Another Beer. Instrumentalul country-ish cu chitări acustice şi o bătaie laid-back de tobe, precum şi liniile melodice antrenante ale vocii fac din piesa asta una extrem de încântătoare.
Un sfârşit onorabil pentru un material mediocru per total, ridicat în sus de ultimele două piese. No One Survives, Love Ain't True şi Another Beer chiar merită atenţia voastră dacă vă interesează un rock catchy, simplu, liniştit şi dinamic în acelaşi timp, care sună destul de fresh pentru 2012.
Recunosc că pe lângă Godsmack şi Guns N' Roses (yeah, I know...) aştept recitalul Ugly Kid Joe cel mai mult în vederea săptămânii viitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu