luni, 1 februarie 2010

Australian Open 2010

Tenisul a inceput in forta in 2010. Poate ma insel, dar am avut impresia ca stilul de joc s-a schimbat parca si mai mult in ultimul timp. Se joaca mai in forta, mai in viteza. Lucrurile sunt atat de diferite incat marile glorii din trecut risca uneori sa para ca niste mosneguti in inregistrarile din anii carierei lor. Jucatori precum McEnroe, Vilas, Borg, Nastase sau Wilander desi erau de un talent nemasurabil dau senzatia ca ar fi usor depasit din punct de vedere fizic de jucatorii de azi. Sigur, exista noi metode de imbunatatire a performantelor (vorbim de cele legale desigur), echipamentele ajuta si ele foarte mult, nu mai vorbim de timpul petrecut in sala de forta de fiecare.

Openul de anul asta din Australia a fost spectaculos, desi (ca de obicei in ultimul timp) niciunul dintre favoritii mei n-au evoluat cum mi-as fi dorit.
O sa incep intai cu tabloul feminin unde Sharapova a fost eliminata inca din primul tur desi mie mi-a dat senzatia in setul castigat de ea ca si-a cam regasit o buna parte din forma care a consacrat-o. Ana Ivanovic a iesit din cel de-al doilea tur. Va vine sa credeti ca au trecut doi ani de cand cele doua domnisoare jucau finala fotomodelelor in Australia? Anul asta altele au fost cele care au stralucit. De senzatie a fost revenirea dupa 20 de luni de inactivitate a belgiencei Justine Henin care a hotarat ca e plictisitor sa stai acasa si ca e mai misto acolo pe teren. Sunt complet de acord cu ea. Justine a ajuns in finala la capatul unor evolutii de-a dreptul impresionante pentru cineva care cica s-ar fi retras si nu mai evoluase de aproape doi ani intr-un turneu.

Ca intr-o poveste desprinsa parca din ce a trait Kim Clijsters la US Open anul trecut, Justine a ajuns pana in finala unde o astepta colosala de Serena Williams. De data asta din pacate, Justine n-a putut-o imita pe Kim si a pierdut in fata americancei in 3 seturi.



Totusi performanta belgiencei ramane remarcabila. Tineti cont...20 de luni! Serena castiga pentru a doua consecutiv si pentru a patra oara in total...mda...plictisitor! Alta chestie interesanta mi s-a parut faptul ca in semifinale am putut vedea doua reprezentante ale Chinei - Na Li si Jie Zheng. Amandoua au pierdut in fata celor doua care aveau sa joace finala.

Asaaa. Tabloul masculin. Rafael Nadal a inceput binisor dar e vizibil inca afectat de toate schimbarile prin care a trecut anul trecut. Dupa accidentarile repetate la genunchi, s-a hotarat ca el sa mai piarda din greutate pentru a usura sarcina din picioare. Nadal a renuntat la bratele sale lucrate si la tricourile fara maneci. Problema e ca stilul spaniolului cerea greutatea pe care o avea el de la inceput, pentru ca este un stil agresiv, epuizant. In momentul de fata Nadal are probleme in a-si combina modul de a juca cu actuala greutate. De-aici si evolutiile mai putin convingatoare din ultimul timp. Aparent in sfertul jucat cu Murray il apucase o noua durere de genunchi. Nasol, ce sa zic.

Ziceam de Murray...bla bla bla...Murray...bla bla bla. A ajuns in finala in stilul caracteristic...joc plictisitor si pe-alocuri chiar enervant. Djokovic...bla bla bla...plictisitor...bla bla bla...a pierdut in fata lui Tsonga! Asa! Mi-a placut cum a jucat Tsonga in aceasta editie, asemanator cu 2008. A pierdut insa cu Federer. Federer a fost imperial, semn ca trece din nou printr-o criza de suprematie in care nimeni (cu exceptia lui Nadal poate) nu-l poate invinge. Cu doar 2 seturi pierdute in tot turneul, elvetianul a facut spectacol si cu Murray in finala.



3 seturi, dintre care doar in ultimul s-a jucat un tie-break disputat si cam asa as caracteriza finala. Federer a jucat fix cum ma asteptam sa o faca iar Murray continua sa-mi fie antipatic din cauza stilului plictisitor de a juca. N-am nimic cu el si recunosc ca e un jucator bun, dar ii lipseste charisma...ii lipseste acel ceva fara de care nu o sa castige prea curand vreun Grand-Slam, decat daca cumva nu participa Federer si Nadal la vreun turneu.

Au fost meciuri frumoase per-total, urmeaza acum o buna bucata de timp plina de turnee de Masters unde nivelul este la fel de ridicat ca in orice Grand-Slam. Noi sa fim sanatosi sa le vedem pe toate :)

Ah, Nadal e inca cel mai tare la mine in agenda :P

Niciun comentariu: