Carnetul de sofer, take 2

Tot haosul a inceput undeva in februarie. Nu ca m-as plange, dar din momentul ala si pana acum o luna si ceva, timpul meu liber a fost nul. Nu ca as fi stat mereu cu "Codul Rutier" (cacofonie intentionata) in brate invatand, sau as fi stat la volan 24/7...dar mereu sentimentul asta de apasare care-mi spunea ca eu fac scoala de soferi - nu ma lasa in pace. Era ca si cum adanc in creier as fi avut un pitic care dansa step irlandez. Exact asa se simtea.

Nimic nu e mai rau decat sa mergi la orele de traseu si sa nu-ti iasa anumite chestii. Te descurajezi, te enervezi. In momentul in care instructorul iti mai taie o ora din lista, tu stii ca te apropii mai mult de examen. Asta te streseaza un pic, avand in vederea ca ai senzatia ca tu mergi din ce in ce mai rau. E o impresie falsa - la fiecare lectie inveti, te perfectionezi, greselile pe care le comiti nu fac altceva decat sa te ajute pentru sedinta urmatoare. Si tot asa...

Si a venit momentul in aprilie sa dau sala. Emotii mari...mai mari decat as fi avut (in mod normal) la traseu. Dar am luat. Si eram tare mandru de mine. Circumstantele nu erau cele mai favorabile. Era aglomerat, eu obosisem asteptand la cozile interminabile din salile de examen. Ideea e ca reusisem totusi. Raspunsesem la 22 de intrebari din 25. Mai ramasese una. Si ce arogant am fost eu cand am dat-o pe ultima la misto. Ce-mi pasa? Doar trecusem, nu?
La traseu am picat. Inexplicabil as zice - am facut o singura greseala - majora, ce-i drept - si de-acolo s-a rupt firul. N-am fost in stare sa recuperez si am fost respins. M-a cuprins o depresie foarte ciudata. De fapt, cred ca era mai mult ciuda decat depresie. Ciuda pentru ca ratasem examenul pe un traseu foarte simplu si neaglomerat(la vremea respectiva). Cand mai urma sa dau eu examen, avea sa fie aproape de vara. Statiunea Mamaia (acolo unde da toata lumea in Constanta) avea sa fie un musuroi de furnici incepand cu luna mai. Eh, ce as mai fi putut face.

Saptamana trecuta am fost sa dau din nou sala. De data asta a fost o experienta de proportii dramatice. Ca intr-un film de foarte proasta calitate cu tensiune in exces. La primele 5 intrebari eu am dat "Raspund mai tarziu" - toate mi se pareau grele. La a 6-a si a 7-a am nimerit corect. La a 8-a am gresit...Disperarea mai cuprins un pic mai tarziu cand mai aveam de raspuns la 8 intrebari si gresisem deja de 3 ori (doar 4 greseli sunt permise). Nu stiu cum am reusit sa merg pana la capat. La ultima intrebare stiu ca o comisesem si pe a 4-a greseala. Am stat in ultima intrebare. Desi foarte banala, in mintea mea ea lua proportii astronomice. Dar daca nu e asa (raspunsul era mai mult decat firesc)? Daca e o smecherie? Daca incearca sa ma incurce? Pana la urma mi-am luat inima in dinti si calculatorul mi-a afisat - admis! (de fapt afisa "admins", dar ce mai conta?).
Trebuie sa spun, acum ca am scapat, ca tipii aia care dau cu pumnii in birou dupa ce gresesc o intrebare - sunt foarte haiosi. Deja sunt hilari cand spun ca e defect calculatorul sau cand se intreaba de ce s-a oprit testul dupa ce au gresit de 5 ori.

Ieri a fost vremea traseului - proba practica! Emotii imense. Dar deja era o chestie de orgoliu. Chiar nu era cazul sa ma gandesc la picat. Era timpul sa termin odata! Si cand a venit momentul, totul a mers aproape struna! Atentie in intersectie, depasiri fara emotii, parcare laterala facuta la centimetru, o mica neatentie la o iesire in interesectie dar in rest totul fusese perfect. Si am luat. Trebuie spus ca si politistul a fost deosebit in felul in care vorbea. Te linistea, te facea sa te relaxezi un pic si sa uiti de tensiune. Era prietenos, pus pe glume, relaxat...nu ca intepatul cu care dadusem prima data (nu ca m-ar fi dezavantajat respectivul). Asta a contat si m-am simtit in largul meu la volan. Si voila!

Deci da! Am carnet :D .

Dam o raita, careva? Ah, dar cine aduce masina?...