Road to nowhere

Ma simt penibil si nefolositor.

De trei zile stau in casa si ma uit la House M.D. (prindeti ironia?). Nu ma intelegeti gresit, e un serial foarte misto, doar ca nu ma entuziasmeaza cum am dat gata un sezon din el in trei zile. Mi-e frica sa ma gandesc ce-o sa se intampla cand o sa termin sa-l vad de tot...
Obisnuiam sa fiu innebunit dupa plaja. Sa merg la plaja si sa stau cu orele in apa. Acum nu. Niciodata nu am simtit...nepasarea asta fata de litoral. Ma enerveaza aglomeratia aia, caldura excesiva...atata lume! Ma face sa ma simt stresat, de parca as avea o fobie.
Ziua si noaptea se amesteca pentru mine si am uneori senzatia ca nu le mai pot deosebi. Pentru ca la fel de bine as putea merge la culcare la 12 noaptea...dar petrec pe putin 3-4 ore cu castile in urechi, ascultand muzica pe intuneric.

Asta ma duce la una din viciile mele - muzica. Nu pot sta fara ea nici daca ma duc sa duc gunoiul, la 5 min departare de casa. Nu pot adormi fara ea, nu ma pot trezi serios dimineata fara ea. Ma cam controleaza, ce-i drept.
Nu simt nevoia sa zic sau fac ceva anume. Vreau doar sa fac timpul sa treaca. Nu ma pot gandi la nimic care sa ma intereseze, sa-mi starneasca interesul, sa ma faca sa am ceva mai multa pofta de viata, ca doar na! e vara!

Ma infurii tare repede zilele astea. Nu sunt suparat pe nimeni dar m-am certat cu lumea din jurul meu in ultimele zile mai mult decat in ultimul an poate.
As vrea sa-mi dau seama ce este neinregula cu mine. Si imi raspund singur la intrebare...nimic. Pur si simplu m-am schimbat. Pur si simplu nu-mi mai pasa. Cum o sa mai rezist oare pentru inca doua luni si jumatate? Adica rezist...dar cum o sa fiu eu dupa tot acest timp?

Am reinceput sa scriu. Presupun ca asta e un lucru bun. Ma intreb si eu cum va curge povestea in continuare. Un update va veni cat de curand pe tema asta. Ma intrebam daca "chestia" asta la care lucrez e indeajuns de buna incat sa fac ceva mai mult cu ea. Doar de data asta sa fac o diferenta cu ea fata de celelalte scrise pana acum. Dar merita ea ceva mai mult? Petrec foarte mult timp in fata ei citind din nou, si din nou...pana cand ajuns sa stiu unde am pus fiecare virgula si punct. Are pasaje si momente care mi se par pur si simplu excelente, dar nu pot sa nu am un sentiment ca ceva (foarte important) ii lipseste. Dar ce anume? Cred ca ceva-ul este ce poate face diferenta dintre ceva cat de cat special si ...un nimic.

Sunt cuvinte scrise fara sens. A road to nowhere...cum spunea o melodie.
Unde voi fi peste un an de-acum?
Ce sentimente ma vor incerca?
Si ce drum voi alege? A road to nowhere?

Unde ma duc? Vreau undeva unde sa fie noapte si racoare...

Duffy !

Da, am fost in cele din urma. Duffy a sustinut un recital pe plaja H2O din Mamaia. Intrarea a fost gratuita, curtoazie a organizatorilor de la Orange. La intrare am primit si cate-o cartela Prepay gratuita. Lumea se strangea incet dar sigur. Am inteles ca in final au fost in jur de 20 000 de oameni. De-a dreptul impresionant, trebuie sa recunosc. Dar na, cum sa nu vina romanul cand e gratis?

In deschidere au cantat I Am Kloot. 3 britanici - o trupa relativ interesanta care au sunat bine dar care chiar nu se pot asculta vara,pe caldura, pe plaja, in picioare. Aveau cantece mai melancolice, mai de cafenea, destul de inaccesibile publicului prezent acolo in momentul ala. I-am ascultat, i-am aplaudat, pentru ca au cantat misto!

Pe la 9 jumate seara, concertul Duffy era pe cale sa inceapa. Scena amenajata este impresionanta pentru un concert pe plaja. Doua ecrane imense stau de-o parte si de alta a a scenei cu imagini in timp real si undeva in spate se gaseste un turn unde se coordoneaza luminile. Apoi intra si ea pe scena, insotita de un grup de instrumentisti destul de impresionant. 2 chitaristi(unul dintre ei a batut la un moment dat in asa ceva), un basist, un baterist, un clapar si un percutionist care batea in tot felul de chestii neconventionale. Sa nu uit de cele 2 fete de la backing vocals. Erau un fel de Duffy in miniatura. In timp ce se canta, ele aveau si o mini-coregrafie bine pusa la punct.

Si a inceput. Imbracata lejer, Aimee Ann Duffy (pe numele ei adevarat) a urcat relaxata pe scena si a dat drumul la ceea ce a insemnat un recital de o ora de foarte buna calitate. Stiam ca are o voce foarte buna, dar sa o auzi live - e o adevarata placere. A sunat de-a dreptul magic. Nu prea stiam eu versurile sau melodiile in sine, dar mi-a placut foarte mult de la un capat la altul. A durat cu totul cam o ora. Cel mai tare moment a fost, desigur, cand s-a cantat Mercy. Publicul a prins aripi...si pe buna dreptate. As lua ce am auzit vineri seara peste varianta de studio oricand - atat de plin de viata si puternic a sunat totul. La un moment dat s-a facut un mix si Mercy s-a transformat in "Billie Jean", moment in care toata lumea a inceput sa urle si sa se bucure si mai mult. Am cantat cu totii pentru Michael. Apoi s-au intors la Mercy, unde a pus audienta sa cante putin refrenul. Si a functionat!

Trebuie spus ca a si invatat cateva cuvinte in Romana (toata lumea chiuia in astfel de momente) pe care le lansa catre public de cate ori simtea ca lumea era prea linistita.
Ca artist pe scena, Duffy mi s-a parut timida, dovada ca la sfarsitul concertului nu a zabovit prea mult pe scena, spre deosebire de trupa ei care s-a lasat aplaudata minute in sir.
La sfarsit s-a dat drumul la un spectacol de artificii destul de dragut. A tinut in jur de 10 minute.

Per total a fost foarte placut. E chiar laudabil ce face Orange. Ma gandeam cat de misto ar fi un astfel de concert dar cu o trupa rock - una nici prea mare, dar nici prea obscura. Spre exemplu Bullet For My Valentine ar fi perfecti! Sigur, nu-s foarte comerciali, dar lumea s-ar strange, si as avea si eu parte de mai multa actiune ca spectator. Haide Orange, puneti-va in miscare!

Farewell Mike!

Cuvintele sunt de prisos. Cert este ca s-a stins cel mai mare artist pe care omenirea l-a cunoscut. Sa speram ca niciodata nu va fi uitat si muzica lui superba va dainui vesnic.



Just Beat It!

Diseara ma duc sa o vad pe Duffy. Should be fun...

Secret Whispers III

I never thought what will happen when I will give up the blog. Why so? Well, because at a certain point I imagined myself writing on it when I would be like...30. I don't know how wil that ever happen but anyway...
What happened was that I received a second blow. Yeah it really happens to me lately, huh? This time was more serious, deeper and even more personal. It's been 2 weeks since then (oh my God, that much already?) and I still don't feel better. I am empty. I lost all of my enthusiasm that I gathered all this school year. I can't really think for a good reason to...you know...enjoy this holiday.

Last time when I whispered secret things here, I was reflecting over a lost friendship. Something that lasted very long and that had a weird, sudden and stupid end. This time was more than a friendship, but the wierd thing is that there's no guilt in what happened. Nothing was depending on us. It was just...fate? Should I call it like that? It was just how things happened to be.
It was painful. Still is. Better said, I haven't been recovering a bit. I was mad on everything, on everyone. I had this rage in me...I wanted everyone to just dissapear. What a strange feeling...if it's not her, then let it be no one. Childish? Maybe. But that's how I felt (How I Still Feel?).

So, I carry on living, although I can't bare this situation. What am I going to do? Enter hibernation until the whole summer ends? Tempting but no. I don't really know if this works all the time...but it seems that good things always come after bad ones. It happened before. Will it happen again? Let us hope so...
I was angry so I gave up the blog, thinking that I will never be that personal again in here. And if that would have been so, then there would have been no reason to keep it alive. Because everything that I write in here is a true and honest part of myself. A tiny piece of soul. I've always been sincere in here and I intend to keep it that way. But two weeks ago I thought I would never be the same again, regarding the blog. Well, I'm still not sure about this, but the confession has already been made.

What made me come back? Those people over there...listed at the "www map". They still enter this site from time to time. So why waste their time and effort? If they enter, let's give them something to read. I don't know how much this will mean to them, but still...it's something.
Secondly, it's all about writing. I remembered that I love writing. Among other things... I don't really know if I need food and water (don't think so...) but I really need music, my guitar and writing. It's the main reason of why I live right now. The blog is a good way to carry on writing without being necesarily very creative. Keeps me fit regarding writing...

I'm not sure where this goes. Where do I go? Until I find out, I'll go strum a bit the guitar, listen to my beautiful music and write... All good? I think this should do for a survival of a three month holiday.

Yeah, I'm back. Kinda'of. I'm different. A different person, but I don't really care about who I am right now. It's carpe diem baby! Or in my case...just make the moment pass (live it if possible, but first make it pass).
Not sure when I'll write, don't forget - it's still holiday-time (although I hate it) - but I'll be looking forward on writing again. So there's still some hope left... :D

I'm coming home,
I've been gone for far too long,
Do you remember me at all?
I'm leaving,
Have I fucked things up again,
I'm dreaming,
Too much time without you spent.
Hearts burst into fire!

...

Nu voi mai scrie...pentru o vreme. Nu stiu cat va dura, dar momentan nu o sa mai pot.
Deocamdata...
For now, THE END is here...

Roland Garros 2009

Aveam o replica aroganta in ceea ce privea interesul meu pentru Grand Slam-ul de la Paris de anul asta. Vroiam sa ma uit doar la finala .Spuneam ca Nadal nu e nevoie sa joace atatea meciuri. El ar trebui sa fie bagat direct in finala si la sfarsit sa i se spuna cu cine joaca (evident pentru a castiga oricum). Eh, anul asta nu a fost sa fie. Socul turneului a avut loc cand/de la cine ne asteptam mai putin. Rafael Nadal a fost eliminat in Runda a 4-a de catre suedezul Robin Soderling.
Mi-a parut foarte rau, eu fiind evident, mare sustinator al spaniolului. Inevitabilul s-a intamplat. Si ceea ce nu au reusit jucatori precum Federer, Murray sau Djokovic, a reusit acest surprinzator suedez. Sa-l invinga pe numarul 1 mondial pe zgura de la Paris!

Nu comentez mai mult asupra acestui aspect. Urasc atunci cand vad o finala de Grand-Slam in care nu se confrunta Nadal si Federer (e cam aiurea sa gandesc asa, dar ce pot face? asta e sentimentul care ma incearca tot timpul) , dar pe de alta parte a fost o buna ocazie sa vedem un Roger Federer foarte in forma - un Roger Federer care scapat de rivalul sau, avea o sansa unica sa invinga la Paris.
Soderling, care-l eliminase pe "regele zgurii" - a aratat ca nimic nu a fost o intamplare si si-a facut drum pana in finala unde-l astepta chiar elvetianul.



Partida in sine nu a avut un istoric. Soderling fie era obosit, fie nu-si regasea forma, fie pur si simplu a fost depasit de miza. Pentru ca Federer a zburat pe zgura pariziana. A invins cu un fulgerator 3-0 la seturi si a cucerit singurul trofeu de Grand-Slam care-i mai lipsea. Din acest moment, Federer a intrat intr-o galerie selecta de mari legende ale tenisului. Unii zic ca e cel mai bun din istorie. Trofeele si statisticile confirma asta. Poate ca e, daca nu cel mai mare, categoric unul care oricum nu va fi uitat vreodata.
Soderling va ramane si el in istorie pentru ca i-a provocat lui Nadal cea mai grea infrangere de pana acum.



La feminin finala m-a lasat rece. Atat Kutsnetsova cat si Safina mi se par foarte neinteresante. Surorile Williams au fost scoase relativ lejer. Ivanovic a aratat inca o data ca e inconstanta iar Sharapova, revenita dupa o absenta de 9 luni - a aratat ca mai are mult de munca pana va ajunge la forma ei maxima.
Surpriza placuta a fost insa romanca Sorana Carstea. Stiam de ea ca are un potential imens. Nu o data auzeam de victoriile si ascensiunile ei in clasamentul ATP. Are doar 19 ani si performanta ei de anul asta a impresionat pe toata lumea. A ajuns pana in sferturi, dupa ce in optimi a reusit o victorie superba in fata Jelenei Jankovic. Din cate stiu eu nu e pentru prima data cand Sorana a batut-o pe sarboaica. Acum un an si ceva auzeam ca cele doua se infruntasera pe o suprafata hard in Cupa Davis Feminin sau asa ceva, si desi Serbia castigase, Jankovic fusese invinsa de (pe vremea aceea) de o necunoscuta...Sorana era aceea.
De acum jucatoarea romanca nu poate decat sa ne arate evolutii tot mai bune. Ne-a aratat ca are talent si potential. Mai ramane sa-si imbunatateasca conditiile de concentrare si eu o vad intrand in elita WTA-ului. Deja se apropie...este locul 27 in momentul de fata.



Per total a fost un French Open foarte interesant. Am avut multe surprize, placute si neplacute - categoric nu ne-am plictisit. Tenisul ramane un sport imprevizibil si spectaculos unde nimic nu este ceea ce pare a fi. Chiar si atunci cand avem dueluri previzibile, nici atunci nu ne lipsesc surprizele. Iar cand avem eliminari neasteptate si jucatori noi aflati in prim-plan. Eh, si atunci este aproape la fel de interesant de urmarit.

Am fost la vot !

Si uite ca azi am fost si am votat si eu pentru prima data-n viata. Palpitant ce pot sa zic...Bineinteles ca nici in momentul in care am intrat in cabina de vot nu aveam habar pe cine pun stampila, dar hey! eu eram acolo. Am stat vreo 2 minute, am citit cine era pe listele alea. Am vazut ca pe unii ii cunosteam (prea bine, apar non-stop la tv) si de altii nu auzisem in viata mea. Si cand a venit momentul, am votat cu...dar ce credeti ca va spun? Sa zicem ca a fost ceva neconventional, oricum.

Simpatice doamnele care se ocupau cu hartiile pe acolo! S-au prins de cand m-au vazut ca votam pentru prima data.

Acum in ceea ce priveste candidatii, ce putem spune? Clasicul "toti sunt o apa si-un pamant" merge de fiecare data. Nu cred ca unul ar merita sa intre in Parlamentul European pentru ca nu cred ca vreunul ar avea in minte interesele tarii ca prioritate.
Nu putem vota toti coruptii, asa cum nu putem vota toate pitipoancele analfabete sau batraneii idioti care se razgandesc cu privire la orice. Sa alegi raul cel mai mic, asta nu prea exista. Nu exista cineva care sa aiba ca obiectiv interesele Romaniei cand actioneaza. Astfel de oameni nu reusesc sa ajunga macar pe buletinele de vot. Daca reusesc, cumva se face ca mentalitatea le este modificata, si ajung fix ca cei pe care oricum nu vrem sa-i votam. Are sens ce zic?

Na, acum nu le am eu absolut deloc cu politica, asa ca opiniile imi sunt formate strict pe ceea ce traiesc sau citesc/aud(MB) din ziare. Culegi o informatie de-aici, una de-acolo si iti faci o mentalitate. Buna, rea - e a ta - si asta conteaza cel mai mult.
Cat despre vot, putin imi pasa ce fel de drept constitutional este el. Cert e ca prin intermediul lui ar trebui sa-ti exprimi alegerile. Trist este ca in ultima vreme pe buletinele de vot ale romanilor nu se afla alegerile lor ci a altora. Deci ajung altii sa gandeasca in locul nostru.

E ca si cum eu ti-as cere capsuni dar tu imi aduci mere si pere si ma pui sa aleg. Cam asa zic eu ca e si cu votul. Unii renunta la capsuni si aleg ce le place mai mult dintre mere si pere. Altii renunta de tot la fructe. Ficare dupa cum simte si dupa cum vrea.
Pana una alta la varsta mea nu o sa-mi mananc neuronii cu niste chestii pe care oricum nu le pot schimba. A fost amuzant totusi sa merg, sa votez si...la final m-am simtit mai emancipat.

Mi-a lipit si abtibild din ala pe spatele buletinului...foarte misto!

Nationala Romaniei

A fost mare tam-tam de cand Razvan Lucescu a preluat nationala. Echipa oricum a facut praf calificarea (duh, penultimul loc) dar e cel putin interesant sa vezi ca ai un antrenor nou care nu se sfieste sa nu convoace pseudo-talente (Nicolita, Cocis, Codrea - ar fi un exemplu) si sa cheme tot felul de jucatori interesanti.

Din punct de vedere al jocului, nu mi-a placut ce a jucat Romania aseara. Mi s-au parut destul de chinuiti si lipsiti de idei concrete. Dar mi-a placut lotul. Sapunaru! Baiatul asta e titular la FC Porto...si jucase destul de bine cu Manchester in Liga Campionilor. Tibi Ghioane - titular meci de meci la Dinamo Kiev. Apostol - tin minte cand mai mergeam si eu pe la meciurile Farului si il vedeam jucand. Era un jucator destul de constant. Intre timp a ajuns la Urziceni, a luat campionatul si iata-l si la echipa nationala! A jucat binisor si aseara, dar a luat foarte multe trante (asta pe langa capul spart). Si au mai fost cativa...Ideea e ca a parut ca o nationala foarte fresh si mult mai interesanta de urmarit.

Contrar unor asteptari, Lucescu Jr. nu a facut minuni si nici inovatii tactice, dar echipa a castigat (1-0) si desi suntem de rasul grupei, parca epoca lui Piturca pare ceva mai indepartata. Poate ca in sfarsit nationala are un selectioner care face echipa dupa evolutii si nu dupa favoritisme.
Avem totusi o grava problema cu atacul - si anume ca nu avem unul. Marica e un tip cu foarte mult potential, pacat ca e un lenes - daca n-ar fi stat degeaba in ultimii 2 ani la Stuttgart, poate ca acum era undeva mai sus ca forma si ca faima. In rest suntem zero barat. Danciulescu are o varsta, M.Niculae a ramas vesnica speranta si tot asa...

E un pic trist ce se intampla cu aceasta echipa dar schimbarile apar. Incet dar sigur.

Astept sa se termine de tot campionatul si o sa comentez asupra acestui minunat(cu ironia de rigoare) sezon al Ligii I care mai are o etapa pana la final.

Carnetul de sofer, take 2

Tot haosul a inceput undeva in februarie. Nu ca m-as plange, dar din momentul ala si pana acum o luna si ceva, timpul meu liber a fost nul. Nu ca as fi stat mereu cu "Codul Rutier" (cacofonie intentionata) in brate invatand, sau as fi stat la volan 24/7...dar mereu sentimentul asta de apasare care-mi spunea ca eu fac scoala de soferi - nu ma lasa in pace. Era ca si cum adanc in creier as fi avut un pitic care dansa step irlandez. Exact asa se simtea.

Nimic nu e mai rau decat sa mergi la orele de traseu si sa nu-ti iasa anumite chestii. Te descurajezi, te enervezi. In momentul in care instructorul iti mai taie o ora din lista, tu stii ca te apropii mai mult de examen. Asta te streseaza un pic, avand in vederea ca ai senzatia ca tu mergi din ce in ce mai rau. E o impresie falsa - la fiecare lectie inveti, te perfectionezi, greselile pe care le comiti nu fac altceva decat sa te ajute pentru sedinta urmatoare. Si tot asa...

Si a venit momentul in aprilie sa dau sala. Emotii mari...mai mari decat as fi avut (in mod normal) la traseu. Dar am luat. Si eram tare mandru de mine. Circumstantele nu erau cele mai favorabile. Era aglomerat, eu obosisem asteptand la cozile interminabile din salile de examen. Ideea e ca reusisem totusi. Raspunsesem la 22 de intrebari din 25. Mai ramasese una. Si ce arogant am fost eu cand am dat-o pe ultima la misto. Ce-mi pasa? Doar trecusem, nu?
La traseu am picat. Inexplicabil as zice - am facut o singura greseala - majora, ce-i drept - si de-acolo s-a rupt firul. N-am fost in stare sa recuperez si am fost respins. M-a cuprins o depresie foarte ciudata. De fapt, cred ca era mai mult ciuda decat depresie. Ciuda pentru ca ratasem examenul pe un traseu foarte simplu si neaglomerat(la vremea respectiva). Cand mai urma sa dau eu examen, avea sa fie aproape de vara. Statiunea Mamaia (acolo unde da toata lumea in Constanta) avea sa fie un musuroi de furnici incepand cu luna mai. Eh, ce as mai fi putut face.

Saptamana trecuta am fost sa dau din nou sala. De data asta a fost o experienta de proportii dramatice. Ca intr-un film de foarte proasta calitate cu tensiune in exces. La primele 5 intrebari eu am dat "Raspund mai tarziu" - toate mi se pareau grele. La a 6-a si a 7-a am nimerit corect. La a 8-a am gresit...Disperarea mai cuprins un pic mai tarziu cand mai aveam de raspuns la 8 intrebari si gresisem deja de 3 ori (doar 4 greseli sunt permise). Nu stiu cum am reusit sa merg pana la capat. La ultima intrebare stiu ca o comisesem si pe a 4-a greseala. Am stat in ultima intrebare. Desi foarte banala, in mintea mea ea lua proportii astronomice. Dar daca nu e asa (raspunsul era mai mult decat firesc)? Daca e o smecherie? Daca incearca sa ma incurce? Pana la urma mi-am luat inima in dinti si calculatorul mi-a afisat - admis! (de fapt afisa "admins", dar ce mai conta?).
Trebuie sa spun, acum ca am scapat, ca tipii aia care dau cu pumnii in birou dupa ce gresesc o intrebare - sunt foarte haiosi. Deja sunt hilari cand spun ca e defect calculatorul sau cand se intreaba de ce s-a oprit testul dupa ce au gresit de 5 ori.

Ieri a fost vremea traseului - proba practica! Emotii imense. Dar deja era o chestie de orgoliu. Chiar nu era cazul sa ma gandesc la picat. Era timpul sa termin odata! Si cand a venit momentul, totul a mers aproape struna! Atentie in intersectie, depasiri fara emotii, parcare laterala facuta la centimetru, o mica neatentie la o iesire in interesectie dar in rest totul fusese perfect. Si am luat. Trebuie spus ca si politistul a fost deosebit in felul in care vorbea. Te linistea, te facea sa te relaxezi un pic si sa uiti de tensiune. Era prietenos, pus pe glume, relaxat...nu ca intepatul cu care dadusem prima data (nu ca m-ar fi dezavantajat respectivul). Asta a contat si m-am simtit in largul meu la volan. Si voila!

Deci da! Am carnet :D .

Dam o raita, careva? Ah, dar cine aduce masina?...

Gimme Fuel, Gimme Fire, Gimme Something I Desire!

Am reusit! Am luat! Revin maine si cu povestea...Pana atunci...
Gimme an "M", gimme an "E", gimme a "T", gimme an "A", gimme an "L".
Fuck Yeah!





Metallica - Fuel