Punct...si de la capat

Desi nu am mai avut demult sporul de a scrie ceva proza proprie, 2011 a fost ok pentru blog. Cum am mai spus si-o voi mai spune mult timp de-acum inainte - site-ul asta exista pentru mine si numai pentru mine, fiindca asa sunt eu, egoist. Sunt egoist in ceea ce priveste scrisul pentru ca intotdeauna am avut fixuri in privinta asta. Niciodata nu mi-a placut sa scriu asa cum mi-ar impune cineva ci mai degraba cum asa cum cred eu de cuviinta. Consider standardele mele indeajuns de bune pentru oricine si chiar si asa ele cresc cu timpul, niciodata nu stagneaza.

Restul - comentatorii, comentariile, asa-zisul trafic, sunt un bonus placut, pe care-l respect si-l admir dar fara de care as continua oricum sa scriu. Intotdeauna mi-a placut sa am o norma in ceea ce priveste articolele aici, o oarecare constanta. Nu mica mi-a fost mirarea cand am descoperit luna asta ca 2011 a fost cel mai prolific an in materie de scris din 2009 incoace...pe vremea cand eram la liceu. A ajutat mult linistea mea sufleteasca si stabilitatea. Parca intreg timpul a fost de partea mea. Sunt recunoscator pentru asta. Pentru ca a fost un an mai bun decat as fi sperat vreodata.

*

Am un milion de idei, un milion de scopuri, un milion de pretentii ce ard sa fie indeplinite. Un milion de vise si din pacate doar un numar limitat de ani in care sa ating toate acestea. Privesc de multe ori cu tristete in urma si-mi dau seama ca uneori mi-am irosit timpul cu lucruri care poate nu-si meritau atentia. Mi-am hranit sufletul cu o ura deloc necesara, chiar si-acum in ultimele luni. Stau uneori si ma intreb de unde vine atata manie, atata furie, atata inversunare. Ce ma conduce in acele momente de incoerenta? De ce uneori simt ca pierd controlul? Si ce este cel mai important - cum o sa reusesc sa trec peste lucrurile astea si cum o sa reusesc sa devin persoana pe care chiar eu o doresc?
Intotdeauna mi-am zis ca momentul meu actual este cel mai lucid si mai plin de intelepciune dar acum stau si ma gandesc doar la cum as vrea sa evoluez mai mult si cum momentul actual este unul nesatisfacator. Am o sete de cunoastere pe care n-am mai simtit-o pana acum si pe care nu reusesc sa o satisfac pentru ca factorul cotidian imi intra tot timpul in cale. Ma ingrozesc gandurile despre viitor. Ma ingrozesc tiparele astea care ne tot sunt impuse de lume. Pentru ca desi ne dam a fi o rasa libera, superioara si inteligenta, suntem totusi ingraditi in neputinta de a nu face decat ce fac si alte miliarde de oameni si fara vreun scop anume. Asta sa fie oare singurul scop al existentei noastre, urmarea tiparelor? Nu se gaseste chiar nimic dincolo de paravanul asta sufocant? Si este intr-adevar viata noastra prea scurta pentru cate posibilitati ne sunt oferite sau pur si simplu vorbeste iratiunea din mine?
Sa fie oare scopul omului acela de-a-si ingradi spiritul liber, de a-l tine in frau ca pe o fiara? Si ce s-ar intampla oare daca l-am elibera in aceasta lume dominata de clone, clisee si tipare? Probabil ne-am autodistruge.

*

Pentru ca se obisnuieste sa se ureze lucruri la sfarsit de an, o sa fac si eu asta, insa intr-un alt mod. In primul rand nu ma voi adresa nimanui, pentru ca nu ma consider indeajuns de bun incat sa pot da sfaturi altora. Asa ca asta este numai si numai pentru mine. Nu sunt defel un pesimist si nici macar tendinte autodistructive nu am dar se aduna nori negri in zare si nu imi place deloc ce vad.

Nu sunt deloc urechi pentru ceea ce am eu de spus. Altii mai mari ca mine probabil ca le-au spus deja si nu au fost ascultati. Dar eu o fac pentru mine, pentru scris, pentru motivele mai sus-mentionate.

As indrazni sa indemn la mai multa cumpatare in cel mai ne-religios / laic mod cu putinta. Tot acest consum are tendinta sa ne innebuneasca, sa ne ia mintile si sa faca din noi niste consumatori haotici. Ar fi de asemenea mai bine sa dam jos perdelele acestei lumi idealizate in care multi traim. Gandurile marete nu-si mai au locul acum pentru ca timpul nu va raspunde cu nimic altceva decat cu dezamagire. Nu zic sa nu visam sau sa nu ne facem planuri. Dar sa o facem pentru noi, pentru sufletul nostru.

Hobby-uri, pasiuni - profita la maxim de ele si gusta fiecare placere pe care viata ti-o intinde pentru ca nu poti niciodata sa stii cand acel dulce moment va fi si ultimul rasarit de soare de pe strada ta. 

Si cel mai important - tineti pe cei dragi cat mai aproape. Nu-i lasati sa va alunece din imbratisare. Veti vedea ca lumea este un camp de bataie iar altii, pana la proba contrarie, sunt inamici. Cei dragi sunt singurii nostri aliati si trebuie pretuiti, iubiti si ingrijiti. Daca sentimentele sunt sincere atunci si voi veti primi aceeasi ocrotire.

Sper sa ma insel, dar in momentul asta eu vad lumea foarte intunecata si lipsita de sperante adevarate. Asa ca va urez tuturor sa supravietuiti tinand cont ce tot ce am scris mai sus. Sper sa ma insel...dar tare frica-mi este sa am cumva dreptate.