marți, 20 decembrie 2011

Rădăcini


 Dacă sunteți de-o seamă cu mine, ați ajuns la acea vârstă la care simți nevoia să devii cât mai independent, mai liber. Când indiferent de relația cu părinții, vrei să te depărtezi, să-ți demonstrezi ție și altora, desigur, că te poți descurca deja singur în viață...chit că de multe ori te folosești tot de mijloacele lor financiare. Începi de regulă prin a pleca la facultate în București sau în alt oraș cu centru universitar. Și te simți bine, ești propriul tău tată și propria ta mamă. Tu iei întotdeauna deciziile în ceea ce te privește și parcă întreagă aventură se simte precum o excursie la munte prelungită.
 
 Dacă distanța dintre noul tău oraș și cel natal este mică, ai șansa de a te întoarce de câteva ori pe an. Sau dacă nu, atunci inevitabil o vei face în timpul vacanței de Crăciun. Pentru că este Crăciun și pentru că familia are întotdeauna prioritate. Și poate că ești agasat de faptul ăsta. Pentru că-ți place libertatea pe care o ai și ai vrea să continui să o ai. Și totuși...când ajungi acasă...
 
 Simți ceva nemaiîntâlnit. Te încearcă un sentiment straniu pe care credeai că-l pierdusei sau cel puțin...îl uitasei. Nu-ți vine să crezi ce bine e acasă. Și cum să nu fie? Cum să nu apreciezi că îți este pusă mâncarea pe masă zi de zi? Cum să nu te bucuri când te așezi la ține în pat și nu mai trebuie să te îngrijorezi de nimeni și nimic? Cum să nu te prindă senzația asta caldă când pentru prima data după câteva luni ești tu și numai tu în centrul atenției. Pentru că ființă ta știe de unde a plecat. În adâncul tău, în subconștient, știi că indiferent unde te-ai perindat și indiferent cât de bine este să fii pe cont propriu, când te întorci acasă, parcă totul se întoarce la un nivel de inocență și relaxare pe care într-adevăr îl uitasei.
 
 Eu de fiecare data când mă întorc în oraș simț o mare repulsie față de Constanța. Dar nu e vorba de oraș. Nu, e vorba de părinți, de casă, de siguranță pe care o ai, o siguranță unică. La București locuiesc într-unul dintre cele mai confortabile locuri cu putință, iar anul asta am avut norocul incredibil să fiu împlinit pe atât de multe planuri încât stăteam și mă întrebăm când mi se termină norocul...Și deși lucrurile merg atât de bine...E foarte mișto acasă. E bine să iei o pauză de la a nu mai avea grijă de propria persoană, chiar dacă doar pentru câteva zile. Este o experiență obligatorie pentru mine, o odihnă necesară pentru măcar două ocazii pe an.
 
 Vacanță plăcută și oriunde ați fi, îndreptați-va un gând către casă și apreciați-o așa cum n-ați mai făcut-o până acum. N-o luați că atare. Este mai specială decât credeți.

2 comentarii:

bobo spunea...

oh, la naiba! stiu sentimentul si incerc sa-l ignor. da' nu pot. credeam ca doar mie mi se intampla asta. :)) of. oricum, cat timp sunt acasa, parca as sta intruna, fara s fac nimic. Hai, sarbatori super sa ai! :D

Stephen G. spunea...

Multumesc la fel :)