GRRM

După un adevărat maraton, am isprăvit toate volumele publicate până acum în română din seria "Cântec de Gheaţă şi Foc". Toate. 1 volum gigantic "Urzeala Tronurilor", 2 bucăţi de "Încleştarea Regilor" , 3 gigantice părţi "Iureşul Săbiilor" şi încă două cărţi ce formează "Festinul Ciorilor".

George R.R. Martin m-a dat gata. N-am vrut parcă s-o recunosc, dar a intrat în topul autorilor mei preferaţi încă de când citeam Urzeala. Este acolo pe scara mea imaginară şi strălucitoare, alături de Stephen King, J.R.R. Tolkien, J.K. Rowling, Marin Preda  [sic!] sau Stieg Larsson. Bestiale cărţile. Bestială imaginaţie. Cred că Martin este aproape tot ce şi-ar dori să fie orice scriitor. Presupun că orice scriitor îşi doreşte să şocheze permanent şi să dea dependenţă cu operele sale, oferind un scris cu adevărat de calitate. Un singur neajuns...este lent. Omul scrie foarte încet iar ăsta este un impediment ţinând cont că toate cărţile sale sunt undeva la 1000+ pagini fiecare. Să mai înveţe (doar la capitolul ăsta) de la Stephen King care scoate cărţi aşa cum scoate Iron Maiden best of-uri sau Motorhead albume. Adica multe şi dese.

Dovadă că între "Festinul Ciorilor" (ultima tradusă în română) şi A Dance with Dragons (ultima publicată) este o distanţă de 5 ani. Evident că mă mănâncă grav să mă apuc de Dragons, e doar la un click distanţă. Dar parcă n-aş vrea să stric experienţa confortului şi încântării oferite de hărtie. Asta sau îmi iau un Kindle. Că tot mă atrage ideea în ultimul timp.
Dar cred că asta îl şi face irezistibil pe Martin. Faptul că opera dăinuie

Martin este unul dintre cei mai complecşi autori pe care i-am citit vreodată (şi am citit ceva la viaţa mea). Omul nu se încadrează în absolut niciun tipar. El a creat tiparul. Genul este fantasy, dar asta nu înseamnă nimic. Oricât de excepţională este trilogia lui Tolkien şi oricât de matură este povestea Inelelor (mai matură şi întunecată decât s-ar crede din cei care doar au văzut filmele) Martin a reuşit să o depăşească în realism, intrigă, personaje şi complexitate.
De altfel nu este uşor să fii un scriitor care să îmbine seriozitatea, tragicul cu umorul. Doar cei mai buni reuşesc. Stephen King este unul dintre ei, Martin altul, la fel de subtil şi spectaculos. Se pare că americanii ăştia sunt foarte tari, domne!

Mai impresionant la seria Cântec de Gheaţă şi Foc sunt personajele. Pentru că în majoritatea cărţilor vom vedea fel şi fel de personaje, inevitabil unele plate. Ăla-i rău, aia-i bună, celălalt este fricos iar eroul este lipsit de defecte.
La Martin asta nu există. Nimic nu este alb sau negru. Totul se desfăşoară în nuanţe de gri. Personaje pe care le dispreţuieşti de moarte în prima carte îţi sunt cei mai buni prieteni în partea a treia şi tot aşa. Nu există entităţi bune şi rele. Există oameni. Şi oamenii sunt imprevizibili, o demonstrează istoria. N-a existat niciun om virtuos pe de-a întregul şi lipsit de defecte (mă rog, ar fi unul, dar să nu intrăm în discuţii biblice). Martin a capturat (în primul rând) în cărţile sale umanitatea. Aşa cum este ea - urâtă, nedreaptă, lipsită de magie, crudă, nefericită - reală. Unii văd în asta un defect. Mulţi preferă happy-ending-urile. La Martin s-ar putea să nu avem parte de aşa ceva. Pe de-o parte pentru că un happy-ending este relativ ţinând cont că nu există buni şi răi. Pe de alta pentru că ar strica tonul şi stilul genial cu care ne-a obişnuit în atâtea mii de pagini.

Evident că oricine este pasionat de lectură TREBUIE să citească seria. Veţi începe cu prima carte şi n-o veţi lăsa din mână până la sfârşit. Apoi veţi astepta cu mine să apară următoarea. Care va lua ceva, dupa cum am ajuns deja să-l ştiu pe moş Martin.
Nu există scuze de genul "nu citesc genul ăsta de cărţi" sau "nu ma pasionează subiectul". Pentru că nu există un gen. Fantasy nu înseamnă nimic faţă de ce reprezintă seria asta. E artă! Atât.

P.S. În cel mai rău caz încercaţi serialul. Cred că...4 episoade vor fi deajuns. O să fiţi prinşi în capcana. Muwahaha!