Că House M.D. este un serial genial, cred că o ştim cu toţii. Că este genial din pricina lui Hugh Laurie...şi asta e evident, nu? Singurul lucru de care îmi pare rău este că nu l-am descoperit pe omul ăsta înainte de House pentru că deşi n-a fost un superstar în adevăratul sens al cuvântului, are câteva momente chiar frumoase în carieră.
Dacă veţi avea curiozitatea să-l căutaţi pe el şi pe Stephen Fry pe youtube veţi găsi câteva sketchuri foarte reuşite, mostre pure de umor britanic.
Pe lângă actorie, Hugh Laurie este foarte ataşat (şi plin de talent) de muzică. Tot pe vremea când lucra la BBC şi-a arătat şi acest talent. Printre cele mai memorabile momente ţin să amintesc "I'm in love with Steffi Graff" şi "Mystery". Foarte amuzante! Asta şi câteva faze geniale din House. Încă mi-aduc aminte cum am rămas mască atunci când a cântat la chitara electrică o bucată din Van Halen.
Eh, a venit momentul ca Mr. Laurie să-şi etaleze abilitaţile muzicale la potenţialul său maxim cu un stil serios şi care necesită ceva clasă. Blues! Cântece clasice de blues interpretate într-o manieră proprie şi personală. O să vă arăt pe scurt momentele pe care eu le-am găsit cu adevărat remarcabile de pe acest album 15(18 dacă vorbim de varianta bonus) cântece.
Pe lângă voce, Laurie mai cântă şi la chitară şi pian.
Materialul se deschide cu St.James Infirmary, o piesă destul de frivolă dar care într-adevăr merge bine ca un deschizător de album. You Don't Know My Mind este grozavă şi-mi trimite nişte sentimente plăcute, fresh pe care parcă nu le-am mai experimentat până acum de când am devenit meloman. Blues-ul nu este genul meu cap de listă dar efectiv nu pot să ignor câte bunătăţi există în aria asta şi cât de mult a infuenţat metal-ul şi rockul în general. Six Cold Feet este iarăşi ceva mai melancolică. Buddy Bolden's Blues urlă "anii 20" şi este normal având în vedere că poartă numele celui care este considerat inventatorul jazz-ului.
Ah, şi urmează preferata mea de pe Let Them Talk - Battle Of Jericho. Grozav groove, grozave versuri, bestial refren!!! Asta înţeleg eu prin blues. Piesa asta efectiv are suflet!
After You're Gone este iarăşi mellow şi un pic adormitoare.
Dar Swanee River...vai, ce frumuseţe. Ce instrumente, ce feeling grozav! Minunat! Lejer a doua preferată a mea! Şi de-aici parcă nici n-a mai contat. Am găsit 3 piese mişto, mă declar mulţumit. Dar să mergem mai departe.
The Whale Has Swallowed Me are aceeaşi tematică religioasă ca şi Battle Of Jericho dar îi lipseşte din groove şi acel sentiment catchy insuflat. John Henry ne delectează cu o voce feminină şi cu un refren destul de memorabil. Police Dog Blues este destul de uşurică şi uitabilă.
Tipitana are o orchestraţie ceva mai grandioasă aşa că merită puţină atenţie chiar şi numai din cauza asta. Winnin' Boy Blues iarăşi a trecut uşor pe lângă mine. Red Hot are 1 minut şi 12 secunde şi mi-a adus aminte de RHCP şi albumul lor monoton. Şi uite cum nenea Laurie a reuşit în 72 de secunde să cânte ceva mai catchy decât Flea & Co. în ditai albumul de o oră.
Baby, Please Make A Change revine cu vocea femină şi Tom Jones...care este inconfundabil dar melodia nu m-a dat pe spate.
În Let Them Talk Hugh Laurie cântă din toată fiinţa sa, atât cu vocea cât şi cu pianul...
Per total o experienţă plăcută, o audiţie inedită, eu nefiind un mare cunoscător de blues, m-am delectat cu nişte bucăţi clasice deosebite şi de un Hugh Laurie sensibil, simţitor şi plin de pasiune. Cum ne-a obişnuit...Să vină House cu ultimul sezon şi de ce nu...noi albume de muzică. Are cine să le aprecieze!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu