La cinema - Constanta vs Bucuresti

Mersul la film ar putea parea banal dar n-aveti idee cat de diferita poate fi experienta in functie de locatie. Am fost deja de vreo doua ori in Bucuresti la doua cinema-uri diferite si de fiecare data am plecat incancatat, atat de film (ma rog, asta e pur intamplator) cat si de conditiile oferite.

In Constanta exista un singur cinematograf. Mai exact 4 sali mititele la ultimul etaj al unui "mall" aflat in faza terminala, avand in vedere cat de gol si lipsit de magazine este. Iarna trecuta chipurile au upgradat, facand o sala 3D si celelalte digital. N-am fost la 3D dar am vazut vreo trei pelicule in formatul "digital". Un bullshit mai mare nu mi-a fost dat sa vad. Au marit preturile dar calitatea imaginii si a sunetului a ramas la fel de slaba ca intotdeauna, avand in vedere ca ocazional puricii de pe pelicula apar. Digital pe dracu'. Am fost in Decembrie Harry Potter la CinemaPro si intr-adevar am vazut ce inseamna calitate adevarata la sunet si imagine. Aceiasi bani, desigur.
In plus, tot in Constanta o premiera tine o saptamana intreaga, ca sa aiba acelasi tarif nesimtit mai mult timp.

Adica stiu ca de regula constantenii vor sa aibe ei totul la fel de bun ca in capitala, dar cu o noua doza de nesimtire.
Am dat sa-mi iau un Pringles. Pretul afisat - 10 lei. Ok. Pretul cerut? 11... L-am intrebat pe cocalarul de la bar de ce imi cere alt pret afisat. Ca e gresit - asta a fost raspunsul lui sfidator de manelar prost. L-am dat dracului pentru ca nu stateam sa ma cert pentru 1 leu dar am aruncat din pacate bonul, pentru ca aveam de gand sa dau un apel pe la OPC. Mare greseala.

Ce ar mai fi de adaugat, ca desi preturile de la baruri sunt asemanatoare in ambele orase, in Constanta sunt de o calitate net inferioare, servita lent si cu scarba? Ca portia de nachos costa la fel dar ca in Bucuresti au si sos de branza pe cand in orasul meu natal nu?

Este ultima data cand mai merg la cinema in orasul asta care-mi pare a fi tot mai mizerabil cu cat stau mai mult in capitala. Preturi exorbitante la absolut orice, fitze, cocalari si pitipoance (intr-o cantitate mai mare decat in Bucuresti) si nesimtire la orice ai vrea sa fii servit. Ah, si cand ma gandesc ca vine vara...

Children of Bodom & Ensiferum, Live @ Arenele Romane

Daca urmariti serialul Dexter, veti stii ca personajul principal are o vorba cand vine vorba de "pasiunea" lui, referindu-se la "pasagerul sau intunecat" pe care uneori il elibereaza si atunci poate fi el insusi.
Asa am realizat ca sunt si eu de fiecare data cand merg la un concert metal, unde rockareala e maxima - urlete, plete, headbanging si mult zgomot.
Nu e vorba ca in restul timpului ma prefac ca as fi altcineva, dar parca simt mai mult cine sunt in astfel de momente.

Arenele Romane au fost o locatie potrivita pentru un concert de calibru mediu. Sunt convins ca exista multi oameni care iubesc cele doua formatii finlandeze dar nu vad ca vreuna dintre ele (sau chiar impreuna) sa umple ceva mai mult de-atat. Asta insa nu ia nimic din clasa celor doua trupe senzationale care au performat aseara.
Cum spuneam, arena foarte lejera, scena mica dar cocheta, lumini dragute (evidentiate mai mult la CoB), atmosfera placuta. A fost plasat un cort deasupra in caz de ploaie. Nu a fost nevoie, toata ziua si noaptea fiind foarte frumos si cald.

Pe la 7:30 a urcat pe scena opening-actul in persoana trupei Machinae Supremacy despre care nu stiam mare lucru si care nu m-au impresionat prea mult. Acum aflu ca sunt suedezi. Ca stil eu i-as fi categorisit drept alternative metal. Sau ceva pe-acolo.Pe langa tobe, chitari si voce, piesele lor aveau integrate si un sintetizator care nu mi-am dat seama daca era live sau inregistrat. In fine...au cantat vreo 6 piese si au coborat.
Staff-ul s-a miscat repede pentru a face loc pe scena primei trupe pe care vroiam sa o vedem.
Here we go...

Ensiferum au inceput in stilul caracteristic, cu un intro domol. Membrii trupei au intrat pe rand pe scena - cei 4 barbati la bustul gol, evident - ca niste veritabili vikingi si domnisoara Emmi Silvennoinen (care purta tricou :) ). In sfarsit am vazut cum arata la fata tipa, avand in vedere ca in inregistrari n-o poti zari decat facand headbanging.
Janne la tobe, Sammi la bass, Markus la chitara si Petri voce+chitara au dat drumul la aproximativ 45 de minute de folk/viking-metal de prima mana. Cu un urlet demn de stramosii lui, Petri a dat startul cu From Afar, de pe albumul omonim. Oamenii au stat prea putin la vorba continuand fulminant cu Token of Time care este o bijuterie de piesa de pe primul album. Incantatoare sonorizare! Chitarile, clapele si vocea, toate suna excelent, asta pe langa tobe si bass, desigur :) A urmat Into Battle destul de cantabila pentru ca publicul sa li se alature la anumite pasaje.
Next stop : Twilight Tavern! Alta minunatie de pe ultimul album. Nu pot sa nu admir atitudinea trupei pe scena, relaxati, spectaculosi cu mult chef de cantat. Au mai urmat Ahti si Guardians of Fate care aveau sa paleasca in fata epicului cantec Lai Lai Hei de 7 minute. Am fost surprins sa vad persoane care stiau pasajele in finlandeza. Now that's cool. Baietii (si fata) au terminat in stil mare cu Iron si au incheiat un show scurt dar intens. Inca o data vreau sa laud pe langa prestatia excelenta si sonorizarea care a fost cea mai buna din toata seara. Ah, da si as fi vrut sa aud Treacherous Gods...n-a fost sa fie.

Pe la 21:30 dupa niste pregatiri prelungite incepe nebunia generala. The Hate Crew is here!
Children of Bodom !!! Apar pe rand Jaska la tobe, Janne la clape, Henkka la bass, Roopa chitara ritmica si... the one and only mothertrucker - Alexi Fuckin' Laiho. Au urmat o ora jumatate de urlete, solo-uri spectaculoase si headbanging.
Din pacate sonorizarea nu a fost cea mai inspirata, cel putin din pozitia unde am stat eu, la vreo 2 metri de scena, mai in dreapta. Toate instrumentele erau date foarte tare. Individual ele sunau destul de curat dar impreuna sunetul devenea cam muddy. Si vocea lui Alexi putea fi data un pic mai tare. A furat un pic din spectacol dar doar un pic.
Au inceput cu Not My Funeral, poate cea mai buna piesa de pe ultimul album (daca excludem coverul lui Eddie Murphy :) ) si nu au stat o clipa sa-si traga rasuflarea trecand mai departe la Bodom Beach Terror. Intro-ul bass/baterie face toti banii !!! Apoi intrarea chitarilor peste...material de headbanging, nu gluma.
La Needled 24/7 Alexi a parut mai mare decat e in realitate in momentul in care si-a facut chitara sa urle tragand de whammy bar. Un lucru e sigur dupa tot concertul asta, omul e un adevarat guitar god. Interesant si ca locul lui preferat de cantat solo-urile este chiar langa Janne la clape :).
Ugly, tot de pe Relentless Reckless Forever nu e cine stie ce, noroc cu rifful ala tip Megadeth de la inceput. O face indeajuns de interesanta cat sa nu te plictiseasca. Rountrip to Hell and Back am scris ca mi-a placut de cand am ascultat-o prima data, si nu s-a schimbat nimic - progreseaza foarte frumos si ramane in top 3 de pe ultimul material.
Un riff clape/chitara al naibii de genial deschide In Your Face! Ce piesa, dumnezeule ce piesa! Pe-aici am inceput sa-mi pierd vocea - Say one more word, I double-dare you, Bring it up. It's my world you're in it, it will take you down in a minute. I don't give a flying fuck motherfucker, I don't give a flying fuck!!!

A urmat Living Dead Beat de pe albumul Are You Dead Yet. Draguta dar as fi preferat title-trackul in loc, ar fi facut un tandem frumos cu In Your Face. Am mai avut si Children of Bodom care a trecut insa repede, fiind urmata de geniala Hate Me! Superb solo, superba melodie all together! La Bloodrunk am zis meh! avand in vedere ca nu-mi spune nimic materialul din 2008. Daaaar...am avut parte de un deliciu de piesa - Angels Don't Kill, probabil momentul meu preferat din seara (asta si pentru ca n-au cantat Silent Night, Bodom Night). Absolut fantastici au fost la Angels. - I hear the footsteps going by, watching myself slowly die, Sharp pains impaling through my heart...Slowly tearing me apart!

Au continuat cu Follow The Reapear (grozav!), Downfall (si mai grozav). Alexi ne-a zis noapte buna dar baietii s-au intors cateva minute mai tarziu cu Was It Worth It care evident ca a sunat mai bine ca pe cd, avand in vedere ca nu a beneficiat de vocalele alea procesate. Solo-ul ramane foarte misto. Au continuat cu Everytime I Die si encore-ul s-a incheiat cu Hate Crew Deathroll care a facut toata arena sa se zguduie. Toata lumea a cantat refrenul:

We're the hate crew, we stand and we won't fall...
We're all for none and none for all.
Fuck you! We'll fight til' the last hit!
And we sure as hell ain't takin' no shit! no!


Show-ul s-a terminat spectaculos asadar. A fost per total un show de nota 10. Sonorizarea la CoB putea fi imbunatatita dar sa nu fim pricinosi. Iar Ensiferum m-au impresionat mai mult decat ma asteptam sa o faca.
So yeah, good show, stay metal \m/ \m/

Jade Empire

Pentru ca initial imi instalasem cea de-a treia parte de la Assassin's Creed si am ramas dezamagit, am decis sa fac review la un joc absolut superb pe care l-am jucat acum cateva luni si de care nu am scris.Se numeste Jade Empire si a fost facut in 2005 de maestrii absoluti ai RPG-urilor - BioWare! Ii stiti pe BioWare...Dragon Age...Mass Effect - capodopere de jocuri. Si pentru ca de doi ani compania asta m-a uimit si m-a lipit nenumarate ore de monitor, am hotarat sa incep sa merg inapoi in timp.

Desi pe coperta scrie 2005, jocul arata cu cel putin vreo 2-3 ani mai evoluat. La fel ca si primul joc din seria Mass Effect care grafic cel putin era cu un an inaintea multor jocuri. Nu pot sa nu apreciez diversitatea abordata de BioWare in titlurile lor. Este evident ca acolo lucreaza oameni pasionati intr-adevar de RPG-uri dar este de apreciat ca nu s-au axat pe un singur stil. Intre titlurile lor mai vechi - Baldur's Gate si Neverwinter Nights se incadreaza la fantasy, Dragon Age reprezentand un asa-zis urmas spiritual al acestora. Star Wars Knights of The Old Republic este evident ce gen abordeaza iar Mass Effect in esenta este tot un SF. Ei bine, Jade Empire infatiseaza un univers imaginar intr-un stil al Orientului Indepartat (japonez-chinez).

Iar modul in care o face aduce cinste culturilor in sine, facand totul atractiv si interesant. Fiecare element este facut cu pasiune, dand farmec si magie. Grafica va spuneam ca mie mi se pare minunata pentru anul 2005 si pentru mine a fost un deliciu sa ma holbez la toate peisajele frumoase pe unde se poate aventura oricine incearca acest joc minunat.
Dupa modelul care apare la fiecare din jocurile BioWare, avem personaje memorabile si o poveste exceptionala. Nu vor lipsi loviturile de teatru care pe mine m-au lasat buimac (credeam ca s-a terminat jocul cand de fapt eu ajunsesem abia la jumatate) si nici interactiunile puternice intre jucator si personaje care fac un asa deliciu din toate produsele marca BioWare.

Jucatorul isi poate alege din cele 7 personaje jucabile (care va deveni in cele din urma erou/eroina) si va porni intr-o calatorie extraordinara in cautarea Maestrului ce a fost rapit de...niste oameni rai, cred. Pe parcurs se vor intalni o gramada de companioni interesanti cu care se vor lega prietenii puternice si poate chiar mai mult - da, jocurile BioWare au darul sa faca chestia asta.

Gameplay-ul are doua parti - cel de lupta - unde exista gramezi de stiluri de arte martiale abordate (nu glumesc, chiar sunt gramezi) fie cu arme sau fara si chiar niste stiluri de control asupra focului, apei, pamantului si aerului (Avatar The Last Airbender Style) precum si metamorfozarea in niste creaturi magice - si cel de dialog care seamana izbitor de bine cu ce aveam sa vedem patru ani mai tarziu in Dragon Age : Origins. Tot asemanator cu DAO, eroul nu are voce si vorbele sale sunt date prin liniile de dialog care pot fi alese de jucator.

Muzica si ambientul in general fac din Jade Empire un peisaj grozav care oscileaza dintre un paradis oriental intr-un adevarat cosmar (in functie de locatii). Vocile celorlalte personaje si in general ale companionilor sunt de prima-mana, asa cum si companionii din seriile DA si ME ne-au obisnuit.
Ca orice RPG care se respecta, JE se intinde pe destule ore - 20+ mi-a luat mie si in functie de ce personaj jucabil alegi, experienta poate sa difere.
Nu insist prea mult asupra povestii pentru ca este mult prea frumoasa pentru a fi spusa aici. Merita experimentata individual. Am o singura intrebare - ce mananca scriitorii astia de la BioWare de scot pe banda rulanta atatea povesti grozave?

Va indemn cu caldura sa-l incercati, gameri sau nu. Jocul arunca o privire complexa si atractiva asupra culturii asiatice intr-o maniera de care va veti indragosti imediat. Nu e complex, timpul de acomodare cu stilul este scurt si merita. Doar e BioWare, povestea buna este garantata. Nota 9/10!

Mi-a placut foarte mult sa joc Jade Empire pentru ca mi-aduce aminte de o perioada mai frumoasa si mai relaxata in istoria gamingului cand conta mai mult gameplay-ul si povestea si mai putin tehnologia grafica de ultima generatie care pare sa stea in mintea tuturor producatorilor de vreo 2 ani incoace. BioWare inca face lucrurile cu pasiune dar au cazut si ei in patima DirectX-ului si a Pixel Shaderului. Normal ca vrem jocuri care sa arate si frumos pe langa toate celelalte, dar simt ca tehnologia asta avanseaza prea repede si face sa se piarda din vedere alte lucruri mai importante.

Spre exemplu azi-maine va aparea Portal 2. Prima parte a fost pur si simplu geniala, avand o grafica mai mult decat decenta care insa nu tinea sa-ti rupa PC-ul in bucatele cu cerintele lui. Partea frumoasa? Portal 2 pare sa meaga dupa acelasi principiu. Grafica sa arate dragut dar sa ramana pe locul 2, gameplay-ul si povestea sa aibe prioritate. Imi place atitudinea asta. Abia astept sa apara.

Patience (lack)

Cred ca e corect sa spunem ca in ultimii ani nu s-au facut exagerat de multe filme bune. Asta s-au m-am maturizat eu intr-atat incat nu mai pot digera orice. Concluzia mea e una singura - nu ma mai pot uita la filme! Nu mai am rabdare sa stau 2 ore sa vad ceva. Poate si pentru ca am vazut destule rebuturi, desi am avut grija sa-mi selectez cu atentie din filme. Mi se intampla de ceva timp, nu ma mai pot concentra incat sa urmaresc cu atentie actiunea cap-coada.

E posibil sa fie si din cauza ca urmaresc constant multe seriale. Am ajuns la un numar ametitor de seriale pe care le urmaresc. Spre exemplu, de curand am terminat toate cele 5 sezoane din Dexter. Si culmea ca problema de la filme nu se aplica si la seriale. Ok, un episod are 40+ minute. Dar sunt in stare sa vad si 3-4 la rand la un serial. La un film e posibil sa adorm.

Si acum intrebarea mea este - am devenit eu ciudat (ceea ce n-ar fi neaparat o noutate) sau pur si simplu calitatea filmelor din ziua de azi scade pe cand sunt in acelasi timp gramezi intregi de seriale bune? Care-i adevarul? Eu vad lucrurile in felul urmator. Filmele tip blockbuster care in mod evident ar purta in acelasi timp si eticheta de "ieftineala" din punct de vedere artistic incearca foarte mult sa para serioase si mature, de parca ar vrea sa ascunda ca nu e decat un SF ieftin si plictisitor cu un actor cunoscut si o tipa sexy (da, TRON, ma uit la tine acuzator).
Iar filmele serioase indeplinesc mai multe cerinte artistice incearca sa fie si ele mai "classy" decat e nevoie, probabil pentru a crea o groapa intre ele si ieftinelile de care am scris mai sus. Makes sense?

Astfel ca filmele fun, isi pierd din savoare datorita excesului de "efort" iar filmele "grele si bune" sunt atat de grele incat devin foarte greu de urmarit. Sa va dau doua exemple. A scris Anca despre Oscaruri acum ceva timp si am remarcat cateva titluri interesante pe care ulterior le-am luat si le-am urmarit. Las la o parte 127 Hours pe care l-am vazut de doua ori si mi-a placut pentru ca pe langa ca e scurt are multa atmosfera si te lasa cu un sentiment ciudat si puternic. Insa sa luam The Town si Winter's Bone. Foarte bune, amandoua. Din categoria "grele". Desi mi-au placut si sunt in esenta niste pelicule de o calitate ridicata, mi-au trebuit 4 zile sa le vad. Doua cu doua. Tocmai din cauza "greutatii".
In niste conditii asemanatoare, am dat gata aproape 2 sezoane intr-o saptamana la Dexter.

So...what's going on? Vi s-a intamplat vreodata asa ceva?

Who The Fuck Are We?

Pentru ca e tarziu si n-am somn...

We're Motorhead, We're gonna kick your ass!
We are the ones you love, or we're the ones you hate
We are the ones always too early or too late
We are the first and we just still might be the last
We are Motorhead - born to kick your ass

Invazie

Ati observat ca atunci cand o chestie este reusita sau cel putin place unui grup foarte mare de oameni, apare frenezia si de la frenezie se ajunge la obsesie?
Hai sa luam un exemplu mai vechi. Cand a aparut prima data porcaria aia de Twilight in Romania, toata lumea o citea. Ok, toate bune si frumoase pana cand piata a inceput sa fie invadata de alte sute de carti cu vampiri, unele chiar mai proaste (daca era posibil) decat cel cu vampireii emo. Ba au bagat si varcolaci, spiridusi, unicorni, fantome, demoni si zane maseluta. Efectiv nu aveai loc de ele.

Acum din cauza ca a aparut filmul, toata lumea a descoperit trilogia Millenium. Wow, ce bine scria Stieg Larsson asta. Wow, ce personaj tare este Lisbeth Salander. Wow, abia astept varianta americana. Ok, pana la un anumit punct este corect. Trilogia mi se pare o capodopera a literaturii contemporane, Lisbeth Salander este memorabila dar eu n-a trebuit sa aflu ca exista un film ca sa citesc cartea asta, pe care eu am luat-o in mana in 2008 parca...
Las la o parte toti fanii aparuti peste noapte, nu e nimic neinregula cu ei, problema vine cu invazia de carti politiste scandinave. Oh, Stieg Larsson scria bine? Poate mai sunt si altii din zona aia. Ca na, aia-s niste oameni civilizati, instariti si cu mult timp liber. Ok, si mai descoperim (sa zicem) inca vreo 2-3 autori decenti. Dar de-aici si pana a elibera pe piata colectii intregi de autori nordici (suedezi, norvegieni, finlandezi...cred ca si danezi) obscuri, cu subiecte rasuflate e cale lunga - batuta scurt in Romania.

Pentru ca GSP le da mai ieftin, saptamanal, de fiecare data cand mai ajung acasa la Constanta, descopar inca vreo 2-3 volume bizare din colectia politista a lu' peste prajit. Mama persista, le ia desi stie prea bine ca s-ar putea sa fie niste carti proaste. De ce le ia. Pentru ca este ieftin. Ah, ok. Ma gandesc ca daca economisea banii pe vreo 5 carti dinastea rasuflate, s-ar putea sa fi avut bani sa luam o carte buna. O afacere care nu i-a dat prin cap.
Am biblioteca plina de carti negre care seamana la coperta cu Millenium dar care sunt scrise de niste unii de care poate n-au auzit nici la ei in tara, dar noi digeram tot ce ni se da. Ca doar e ieftin la GSP. Ah, tabloid nenorocit. Un englez avea o vorba legat de relatia americano-britanica. Zicea ca "Whatever America sneezes, we - the Britsh - we inhale". Asa si Romania cu noua frenezie - cartile politiste nordice.
Cititi Millenium. Fuck the rest!

Mai exista oameni care nu asteapta varianta Hollywood de la "Barbati care urasc femeile"? I mean...Daniel Craig? Oh my fucking God! Astept un fiasco total. Serios. Abia astept!

Talente

Ok, pana la urma au talent romanii?

Formatul asta m-a fascinat inca de cand l-am descoperit cu tutele alea doua, gemenele care imparteau acelasi creier, in timp ce participau la Americanii Talentosi. Avand in vedere ca acolo juriul era format din 2 idioti si un nene englez prins intr-o tara deloc potrivita caracterului sau, cred ca americanii si-au meritat soarta de a avea in concurs doua distruse din Romania care au impresia ca pot canta. Adevarul este ca suntem plini de specimene dinastea. Dar la fel sunt si americanii. Sa revenim...
Britain's Got Talent mi s-a parut plin de mai mult gust si m-a impresionat in mai multe feluri : o data ca am gasit-o pe cantareata mea preferata :), l-am mai vazut si pe Andrew Johnston (specimen englez de Narcis) si am descoperit-o, odata cu restul lumii, pe Susan Boyle. Cool!

La noi parca lipseste ceva din toata grandoarea aia. Sa fie prezentatorii prea ametiti? Sunt simpatici amandoi dar parca uneori se abat exagerat de mult de la subiect si duc niste discutii acolo unde nu-si au locul. Asta si faptul ca  intrebarile sunt atat de...ProTv. Uneori am impresia ca ma uit la stirile mondene din fotbal...a.k.a. sport. Juriul e ok, dar niciunul nu m-a impresionat prea tare pentru ca si-au luat toti niste roluri. Mihai Petre vrea sa fie Simon Cowell, Andra are rolul mamei ranitilor, poate doar Andi este un pic original. Dar nu este indeajuns.

N-am inteles sensul. De ce imi arati preselectii cu 100 de oameni acceptati, doar pentru a lua 48 intr-un final. Kinda'of sucks. Exista o gramada de concurenti interesanti, recunosc, n-o sa insir o lista dar majoritatea au trecut mai departe in finala. M-am saturat de trupe de dans, de fapt de dans cu totul. Cand am vazut-o pe Iulia-what's-her-name mi s-a facut rau. Daaar...era un baiat care dansa bine de tot, de zici ca era rupt din You Got Served. Trupa aia de karate mi se pare degeaba, si asta va spune unul care a facut 5 ani de arte martiale. Nu surprind nimic din ceea ce inseamna arta in sine, sunt doar faze de spectacol la care au pus botul fanii filmelor cu Van Damme, Segal sau Bruce Lee. Nasol moment!

Da, fazele nasoale au constat in cei care au mers mai departe si pana la urma in prezenta unora care nu-si aveau locul in semifinale. Iata inca o data dovada ca la astfel de concursuri n-ar trebui sa decida telespectatorii cine castiga, in contextul in care tara asta e plina de idioti si analfabeti. Modelul Survivor (voteaza cei eliminati din concurs) mi se pare mult, mult mai inspirat.

Talente sunt. Maniera in care ne sunt prezentate mai trebuie finisata. Oh well, poate din sezonul 2.

O portie de realism

Imi place intotdeauna sa invat chestii noi, fie ca tine de lucrurile care ma intereseaza, fie ca tine de altele cu care n-am nimic in comun. Stim cu totii ca aceste noi chestii pot fi atat bune cat si rele. Eh, saptamana trecuta am invatat ceva de rau.

Se da un partid - 3 litere, culoare formata dintr-o combinatie de rosu si galben, jigodii ca orice partid, dar mult mai mari. Ati ghicit despre cine este vorba? Eh, partidul nostru are o factiune, dedicata tinerilor. Si se intampla sa cunosc pe cineva care face parte din micuta armata a domnisoarei cu Succesurile. Pentru ca da, duduia aia care e atat de proasta incat ii curge scuipatul din gura, dar care reprezinta tara asta in Parlamentul European, este si secretar general in factiunea respectiva.

Hai sa inserez o mica povestioara legata de duduie aici. Cum taticul ei, Popeye, este din Constanta (Murfatlar mai exact, de unde se trage si pasiunea pentru alcool) evident ca si fetita tot de-acolo este. De-ai mei, as putea spune cu mandrie, asta daca nu mi-ar face sila de cate ori ii vad pe la televizor. Duduia a facut acelasi liceu ca si mine - Calinescu. Nu arat cu degetul dar am auzit multe, multe zvonuri razlete despre inteligenta ei (sau lipsa acesteia) si despre interventiile exterioare care i-au permis micutei sa termine liceul, pentru ca da! era atat de proasta incat sa  aiba probleme in a trece la niste materii. True story. Frumos nu? Sa ne intoarcem acum la articolul nostru:

Asadar avem aceasta factiune a partidului, dedicata tinerilor. Uitati ce glorios suna - viitorii politicieni, generatia tanara, moderna, intinerirea clasei politice si alte astfel de rahaturi. Lasam la o parte ca acest grup este condus de  o analfabeta ordinara care n-ar fi fost nici intr-o suta de ani sa ajunga unde este fara ceva sprijin din exterior. Lasam asta, hai sa aflam, first hand, cum merg lucrurile in aceasta factiune a tinerilor.

Persoana care mi-a spus toate ce urmeaza (pe un ton naiv si firesc) este membra, si una foarte mandra ca veni vorba. Ok. Am intrebat-o ce au ei de facut. Raspuns - eh, nimic important. Trebuie sa te prezinti de cateva ori pe luna la niste sedinte, dar nu trebuie sa asculti, doar sa stai pe-acolo. Apoi sa mai ajuti la niste hartiute, flyere si (a tinut sa mentioneze instant) primesti excursii gratis!
Deci da! Stiu ca e urat sa generalizez dar pe cat punem pariu ca toti zapacitii care se inscriu in partidul asta o fac pentru excursiile astea gratis? Cand se vor face mai mari si vor intra in partidul principal vor invata ca daca esti membru primesti bani, case si masini gratis! Viitoarea generatie de politicieni. Ce mentalitate! Superb.
Continuam...
Weekendul trecut, acest grup minunat (ma rog, o parte din el probabil) a facut o excursie la Roma. Ah, La Bella Italia. Avion si hotel de 5 stele, intinerariu ideal (mi-a placut faza cu "am mers la plaja, n-am avut chef de Collosseum", genial!). Totul platit de partid. Si acum ma intreb...oare de unde are partidul asta atatia bani, ca sa trimita toti ciumpalacii in Italia, intr-o excursie? Uh, oare din banii statului? Credeti? Nuuu, nici eu. Cred ca de fapt au facut banii astia din cer, pentru ca Popeye este Dumnezeu (in mizerie) si el poate sa faca bani din nimic. Ca doar de-asta o duce familia lui atat de bine, fara niste dovezi palpabile legate si de unde o duc ei asa grozav.

Deci da. Niste paraleli cu viata, care in curand vor deveni mari, mari de tot (n-am niciun dubiu) au plecat intr-un weekend minunat pe banii statului, pe banii alora care muncesti. Pe banii mamei mele, ai tatalui tau, ai unchiului ei si asa mai departe. Cum va simtiti?

Zambeste larg, viata e minunata.