Religie III

Am scris cu foarte mult timp in urma vreo doua articole pe tema asta. Recent, mi-am dat seama ca as vrea sa mai elaborez niste idei si de ce nu - sa obtin si parerile altora.

Au trecut aproape doi ani de cand am asternut randurile alea. Evident ca eu m-am schimbat ca persoana si nu m-am putut abtine sa nu intreb unde ma asez eu in momentul asta in ceea ce priveste religia.
E un subiect delicat. Bineinteles ca prima chestie pe care o pui in discutie este credinta. Crezi sau nu crezi? Dar raspunsul nu e la fel de simplu. Din punctul meu de vedere, o persoana poate sa creada in Dumnezeu dar nu si in Biserica. Mi se pare esential ca atunci cand ne gandim la credinta sa nu confundam un lucru personal ce tine de personalitatea si spiritul fiecaruia sa se confunde cu ceea ce este pana la urma o simpla (si foarte puternica) institutie.

Sa crezi in acea zeitate - fiinta suprema - Dumnezeu nu inseamna neaparat ca trebuie sa crezi si in Biserica, in religie, in crestinatate. Da, pot sa fiu constient si sa accept existenta unei entitati unice si superioare dar nu cred in propaganda promovata de un cult care de-a lungul secolelor a omorat milioane de oameni.

Pe asta vreau sa ma concentrez in articolul asta. Eu ma definesc exact prin ce am scris in paragraful de mai sus. Eu cred intr-o forta superioara, cred in existenta ei dar nu cred in Biserica si in ritualurile ei de cele mai multe ori menite sa-i sperie pe cei slabi de minte.
Nu inteleg de ce trebuie sa te inchini cand treci pe langa biserica (mai tineti minte cand te calca masina daca nu o faceai, conform unui manual de religie?), de ce trebuie sa nu mananc anumite chestii intr-o anumita perioada a anului, sau sa ma adun laolalta cu alti zombie ca sa ne sfintim cu apa, moaste si altele asemenea.

Nu-i condamn pe cei care cred din profunzimea sufletului lor ca religia lor este corecta. Respect pana la urma orice tip de credinta. Dar imi permit sa ma si amuz de niste chestii care sunt mai mult superstitii si traditii aberante decat dovezi de...smerenie.
De ce? Pentru ca daca divinitatea superioara (pe care o putem numi cum vrem noi, putem sa-i zicem si ...Bob) e atat de superioara pe cat ne-o imaginam noi in mintea noastra, atunci ar parea logic ca in superioritatea ei sa nu aibe nevoie de enspe mii de ritualuri si gesturi prin care sa-i arati - da, eu cred in tine.

Imi permit sa condamn Biserica pentru ca este ca o institutie de spalat creiere. Injurati-ma ca spun asta, dar hai sa dam cateva exemple concrete. Cateva din...mii posibile. Se tin secrete si orice descoperire religioasa care nu a fost disecata la vreun conclav acum sute de ani este automat condamnata si considerata blasfemitoare.
Biserica a tratat un personaj de vita nobila care e posibil sa fi fost chiar intemeietoarea institutiei drept o prostituata si o pacatoasa. De ce? Pentru ca era femeie. In toata sfintenia si smerenia capetelor luminate a evanghelistilor, papilor s.a.m.d au fost in stare sa defaimeze un personaj deosebit de important si sa rescrie poate complet adevarul.

Biserica condamna alte religii care in esenta aveau aceleasi origini. Crestinismul nu este in niciun caz un cult original. Sunt atat de multe dovezi si elemente inspirate din mitologie, din antichitate si din asa-zisele culte-pagane (politeiste) incat daca stai si le pui pe toate cap la cap descoperi ca Biblia este in esenta o varianta finisata si masiv-modificata de legende si crezuri vechi de zeci de mii de ani.

Crestinismul a devenit insa o arma teribil de puternica. A rasturnat credinta celui mai mare Imperiu al Antichitatii si a trecut din postura de executat la cea de executant. Ganditi-va cate razboaie s-au dus sub semnul crestinatatii. Desigur ca interesele au fost altele si religia a fost doar un pretext, dar multa lume a crezut, mai multa decat ar fi normal.
Exista multe cazuri in istorie cand oameni care au crezut in ceea ce le-a fost impus au realizat imposibilul. Ce arma nepretuita, nu-i asa?
Credinta - fie ea existenta sau nu - este cel mai tangibil si usor de invocat tel cand vine vorba sa trezesti constiinta a milioane de oameni.

Ea exista si azi. Poate mai putin in crestinism, dar uitati-va la conflictele din Orientul Mijlociu.

Realizez ca au existat si oameni deosebiti care s-au folosit de religie in scopuri bune, folositoare si au stiut sa rationeze si sa accepte si alternativele pe care lumea le are de oferit in materie de credinta. Spre exemplu Papa Ioan Paul II mi s-a parut intotdeauna un personaj extrem de inteligent si deschis la minte.

Citeam acum o vreme un articol in care Vaticanul critica si condamna pelicula Avatar. De ce? Pentru ca populatia Na'Vi isi are credinta in natura, in mediul inconjurator - era in ceea ce credeau ei si ofereau un respect lumii in care traiau similar amerindienilor. Sa condamni asta mi se pare lipsit de creier, parca ne-am intoarce pe vremea Inchizitiei. Poate Dumnezeu (sau Bob) chiar este natura. De ce sa credem ca divinitatea ne-a creat pe noi si pe natura si sa nu consideram ca natura ne-a creat pe noi?

Cum va spuneam, am devenit spiritual si constientizez ca e posibil ca undeva acolo, mai aproape sau mai departe decat as putea banui sa se afle ceva mai presus de puterea mea de intelegere. Ceea ce nu accept este acea bariera, acel set de reguli scris doar pentru control si nimic mai mult - ceea ce se numeste institutia Bisericii.

Nu stiu daca se numeste ateism - chestia in care cred eu, dar cert e ca nu m-as descrie ca fiind religios. Poate ca unii isi gasesc linistea si menirea in acel cult, eu nu. Si voi?...