Eu, ca asa-zis microbist, sunt mandru de Unirea Urziceni. Bravo lor! S-au luat piept in piept cu Liverpool. Sigur, au pierdut...cine nu s-ar fi asteptat la asta? Dar ideea e alta - ca dupa doua meciuri, jucatorii de la Unirea au putut iesi cu fruntea sus.
Ce au jucat ei aseara mi-as dori sa vad la toate echipele romanesti. Din pacate nu se va intampla prea devreme asta. Doar la ei si la CFR Cluj anul trecut am vazut atitudinea asta dezinvolta si mentalitatea de "nu mai am nimic de pierdut". Au intrat pe teren si au stiut ce au de facut. Faptul ca au deschis scorul si au avut acel elan nebunesc - e memorabil si demn de toata lauda. Asa se joaca fotbal.
Ca au cedat apoi e mai putin important. Cand evoluezi impotriva unor jucatori mult mai bine-pregatiti si experimentati, se va intampla inevitabil sa gresesti si chiar sa pierzi. Este evident cu toata indarjirea Urziceniului ca totusi Liverpool a fost echipa mai completa, mai puternica, mai buna. Dar nu poti sa zici ca englezii n-au tremurat. Au facut-o...
Si apoi au incasat doua-trei goluri. Si ce daca? Asta m-a uns pe suflet. Unirea nu a paralizat in aparare, nu au inceput sa joace un bambilici. Au continuat sa atace. Si mi se pare normal. Ai pierdut calificarea, scorul are deja o proportie negativa pentru tine, ce mai ai de aparat? Si au jucat, si au avut multe ocazii. E pacat ca n-au mai inscris macar o data. Ca oportunitati au fost.
Bravo lor, asta da echipa. Au lasat o impresie deosebita in Champions League, avand in vedere ca nimeni nu stia nimic de ei, au batut Rangers, au batut Sevilla si in niciuna dintre partide nu s-au predat. Am vazut un joc care respira, nu tentative ieftine si rasuflate cum eram obisnuit de la altii...
In continuare nu pot sa nu-l judec pe Dan Petrescu fiindca a plecat pentru bani (ar avea cineva tupeul sa nege asta) in liga a II-a din Rusia. Sigur, poate ca salariul era unul de nerefuzat. Pot intelege asta. Dar uneori in fotbal ar trebui sa fie vorba si de altceva. Petrescu e un antrenor deosebit si facuse ceva special cu Urziceni. N-ar fi trebuit sa plece, indiferent de bani. Daca aia chiar il vroiau, puteau sa astepte pana la vara, nu cred ca aveau mare lucru de ratat.
Desi fotbalul nu mai e de mult un subiect de mandrie pentru romani, cred eu ca a crescut putin orgoliul in noi dupa dubla cu Liverpool.
Altii continua sa zbiere si sa behaie ca-i fura arbitrii. Cu Mititei care intotdeauna sunt dezavantajati, cu Gigiei care nu mai au nimic interesant de zis de ani de zile si cu Borci frustrati ca nu sunt in stare sa puna de-atatia ani cap la cap o echipa decenta. Fotbalul romanesc continua sa fie o gluma proasta, am mai spus-o si o repet. Urziceni este insa exceptia de la regula. Mica exceptie, asa cum a fost si CFR Cluj acum un an.
Ce urmeaza la anul? Vaslui? Deja ar fi interesant.
Intr-un sport ceva mai misto unde avem si performante reale, niste fete lupta pentru Liga Campionilor si voi scrie cand voi avea ocazia si despre ele. Go Go Oltchim!
vineri, 26 februarie 2010
marți, 23 februarie 2010
Religie III
Am scris cu foarte mult timp in urma vreo doua articole pe tema asta. Recent, mi-am dat seama ca as vrea sa mai elaborez niste idei si de ce nu - sa obtin si parerile altora.
Au trecut aproape doi ani de cand am asternut randurile alea. Evident ca eu m-am schimbat ca persoana si nu m-am putut abtine sa nu intreb unde ma asez eu in momentul asta in ceea ce priveste religia.
E un subiect delicat. Bineinteles ca prima chestie pe care o pui in discutie este credinta. Crezi sau nu crezi? Dar raspunsul nu e la fel de simplu. Din punctul meu de vedere, o persoana poate sa creada in Dumnezeu dar nu si in Biserica. Mi se pare esential ca atunci cand ne gandim la credinta sa nu confundam un lucru personal ce tine de personalitatea si spiritul fiecaruia sa se confunde cu ceea ce este pana la urma o simpla (si foarte puternica) institutie.
Sa crezi in acea zeitate - fiinta suprema - Dumnezeu nu inseamna neaparat ca trebuie sa crezi si in Biserica, in religie, in crestinatate. Da, pot sa fiu constient si sa accept existenta unei entitati unice si superioare dar nu cred in propaganda promovata de un cult care de-a lungul secolelor a omorat milioane de oameni.
Pe asta vreau sa ma concentrez in articolul asta. Eu ma definesc exact prin ce am scris in paragraful de mai sus. Eu cred intr-o forta superioara, cred in existenta ei dar nu cred in Biserica si in ritualurile ei de cele mai multe ori menite sa-i sperie pe cei slabi de minte.
Nu inteleg de ce trebuie sa te inchini cand treci pe langa biserica (mai tineti minte cand te calca masina daca nu o faceai, conform unui manual de religie?), de ce trebuie sa nu mananc anumite chestii intr-o anumita perioada a anului, sau sa ma adun laolalta cu alti zombie ca sa ne sfintim cu apa, moaste si altele asemenea.
Nu-i condamn pe cei care cred din profunzimea sufletului lor ca religia lor este corecta. Respect pana la urma orice tip de credinta. Dar imi permit sa ma si amuz de niste chestii care sunt mai mult superstitii si traditii aberante decat dovezi de...smerenie.
De ce? Pentru ca daca divinitatea superioara (pe care o putem numi cum vrem noi, putem sa-i zicem si ...Bob) e atat de superioara pe cat ne-o imaginam noi in mintea noastra, atunci ar parea logic ca in superioritatea ei sa nu aibe nevoie de enspe mii de ritualuri si gesturi prin care sa-i arati - da, eu cred in tine.
Imi permit sa condamn Biserica pentru ca este ca o institutie de spalat creiere. Injurati-ma ca spun asta, dar hai sa dam cateva exemple concrete. Cateva din...mii posibile. Se tin secrete si orice descoperire religioasa care nu a fost disecata la vreun conclav acum sute de ani este automat condamnata si considerata blasfemitoare.
Biserica a tratat un personaj de vita nobila care e posibil sa fi fost chiar intemeietoarea institutiei drept o prostituata si o pacatoasa. De ce? Pentru ca era femeie. In toata sfintenia si smerenia capetelor luminate a evanghelistilor, papilor s.a.m.d au fost in stare sa defaimeze un personaj deosebit de important si sa rescrie poate complet adevarul.
Biserica condamna alte religii care in esenta aveau aceleasi origini. Crestinismul nu este in niciun caz un cult original. Sunt atat de multe dovezi si elemente inspirate din mitologie, din antichitate si din asa-zisele culte-pagane (politeiste) incat daca stai si le pui pe toate cap la cap descoperi ca Biblia este in esenta o varianta finisata si masiv-modificata de legende si crezuri vechi de zeci de mii de ani.
Crestinismul a devenit insa o arma teribil de puternica. A rasturnat credinta celui mai mare Imperiu al Antichitatii si a trecut din postura de executat la cea de executant. Ganditi-va cate razboaie s-au dus sub semnul crestinatatii. Desigur ca interesele au fost altele si religia a fost doar un pretext, dar multa lume a crezut, mai multa decat ar fi normal.
Exista multe cazuri in istorie cand oameni care au crezut in ceea ce le-a fost impus au realizat imposibilul. Ce arma nepretuita, nu-i asa?
Credinta - fie ea existenta sau nu - este cel mai tangibil si usor de invocat tel cand vine vorba sa trezesti constiinta a milioane de oameni.
Ea exista si azi. Poate mai putin in crestinism, dar uitati-va la conflictele din Orientul Mijlociu.
Realizez ca au existat si oameni deosebiti care s-au folosit de religie in scopuri bune, folositoare si au stiut sa rationeze si sa accepte si alternativele pe care lumea le are de oferit in materie de credinta. Spre exemplu Papa Ioan Paul II mi s-a parut intotdeauna un personaj extrem de inteligent si deschis la minte.
Citeam acum o vreme un articol in care Vaticanul critica si condamna pelicula Avatar. De ce? Pentru ca populatia Na'Vi isi are credinta in natura, in mediul inconjurator - era in ceea ce credeau ei si ofereau un respect lumii in care traiau similar amerindienilor. Sa condamni asta mi se pare lipsit de creier, parca ne-am intoarce pe vremea Inchizitiei. Poate Dumnezeu (sau Bob) chiar este natura. De ce sa credem ca divinitatea ne-a creat pe noi si pe natura si sa nu consideram ca natura ne-a creat pe noi?
Cum va spuneam, am devenit spiritual si constientizez ca e posibil ca undeva acolo, mai aproape sau mai departe decat as putea banui sa se afle ceva mai presus de puterea mea de intelegere. Ceea ce nu accept este acea bariera, acel set de reguli scris doar pentru control si nimic mai mult - ceea ce se numeste institutia Bisericii.
Nu stiu daca se numeste ateism - chestia in care cred eu, dar cert e ca nu m-as descrie ca fiind religios. Poate ca unii isi gasesc linistea si menirea in acel cult, eu nu. Si voi?...
Au trecut aproape doi ani de cand am asternut randurile alea. Evident ca eu m-am schimbat ca persoana si nu m-am putut abtine sa nu intreb unde ma asez eu in momentul asta in ceea ce priveste religia.
E un subiect delicat. Bineinteles ca prima chestie pe care o pui in discutie este credinta. Crezi sau nu crezi? Dar raspunsul nu e la fel de simplu. Din punctul meu de vedere, o persoana poate sa creada in Dumnezeu dar nu si in Biserica. Mi se pare esential ca atunci cand ne gandim la credinta sa nu confundam un lucru personal ce tine de personalitatea si spiritul fiecaruia sa se confunde cu ceea ce este pana la urma o simpla (si foarte puternica) institutie.
Sa crezi in acea zeitate - fiinta suprema - Dumnezeu nu inseamna neaparat ca trebuie sa crezi si in Biserica, in religie, in crestinatate. Da, pot sa fiu constient si sa accept existenta unei entitati unice si superioare dar nu cred in propaganda promovata de un cult care de-a lungul secolelor a omorat milioane de oameni.
Pe asta vreau sa ma concentrez in articolul asta. Eu ma definesc exact prin ce am scris in paragraful de mai sus. Eu cred intr-o forta superioara, cred in existenta ei dar nu cred in Biserica si in ritualurile ei de cele mai multe ori menite sa-i sperie pe cei slabi de minte.
Nu inteleg de ce trebuie sa te inchini cand treci pe langa biserica (mai tineti minte cand te calca masina daca nu o faceai, conform unui manual de religie?), de ce trebuie sa nu mananc anumite chestii intr-o anumita perioada a anului, sau sa ma adun laolalta cu alti zombie ca sa ne sfintim cu apa, moaste si altele asemenea.
Nu-i condamn pe cei care cred din profunzimea sufletului lor ca religia lor este corecta. Respect pana la urma orice tip de credinta. Dar imi permit sa ma si amuz de niste chestii care sunt mai mult superstitii si traditii aberante decat dovezi de...smerenie.
De ce? Pentru ca daca divinitatea superioara (pe care o putem numi cum vrem noi, putem sa-i zicem si ...Bob) e atat de superioara pe cat ne-o imaginam noi in mintea noastra, atunci ar parea logic ca in superioritatea ei sa nu aibe nevoie de enspe mii de ritualuri si gesturi prin care sa-i arati - da, eu cred in tine.
Imi permit sa condamn Biserica pentru ca este ca o institutie de spalat creiere. Injurati-ma ca spun asta, dar hai sa dam cateva exemple concrete. Cateva din...mii posibile. Se tin secrete si orice descoperire religioasa care nu a fost disecata la vreun conclav acum sute de ani este automat condamnata si considerata blasfemitoare.
Biserica a tratat un personaj de vita nobila care e posibil sa fi fost chiar intemeietoarea institutiei drept o prostituata si o pacatoasa. De ce? Pentru ca era femeie. In toata sfintenia si smerenia capetelor luminate a evanghelistilor, papilor s.a.m.d au fost in stare sa defaimeze un personaj deosebit de important si sa rescrie poate complet adevarul.
Biserica condamna alte religii care in esenta aveau aceleasi origini. Crestinismul nu este in niciun caz un cult original. Sunt atat de multe dovezi si elemente inspirate din mitologie, din antichitate si din asa-zisele culte-pagane (politeiste) incat daca stai si le pui pe toate cap la cap descoperi ca Biblia este in esenta o varianta finisata si masiv-modificata de legende si crezuri vechi de zeci de mii de ani.
Crestinismul a devenit insa o arma teribil de puternica. A rasturnat credinta celui mai mare Imperiu al Antichitatii si a trecut din postura de executat la cea de executant. Ganditi-va cate razboaie s-au dus sub semnul crestinatatii. Desigur ca interesele au fost altele si religia a fost doar un pretext, dar multa lume a crezut, mai multa decat ar fi normal.
Exista multe cazuri in istorie cand oameni care au crezut in ceea ce le-a fost impus au realizat imposibilul. Ce arma nepretuita, nu-i asa?
Credinta - fie ea existenta sau nu - este cel mai tangibil si usor de invocat tel cand vine vorba sa trezesti constiinta a milioane de oameni.
Ea exista si azi. Poate mai putin in crestinism, dar uitati-va la conflictele din Orientul Mijlociu.
Realizez ca au existat si oameni deosebiti care s-au folosit de religie in scopuri bune, folositoare si au stiut sa rationeze si sa accepte si alternativele pe care lumea le are de oferit in materie de credinta. Spre exemplu Papa Ioan Paul II mi s-a parut intotdeauna un personaj extrem de inteligent si deschis la minte.
Citeam acum o vreme un articol in care Vaticanul critica si condamna pelicula Avatar. De ce? Pentru ca populatia Na'Vi isi are credinta in natura, in mediul inconjurator - era in ceea ce credeau ei si ofereau un respect lumii in care traiau similar amerindienilor. Sa condamni asta mi se pare lipsit de creier, parca ne-am intoarce pe vremea Inchizitiei. Poate Dumnezeu (sau Bob) chiar este natura. De ce sa credem ca divinitatea ne-a creat pe noi si pe natura si sa nu consideram ca natura ne-a creat pe noi?
Cum va spuneam, am devenit spiritual si constientizez ca e posibil ca undeva acolo, mai aproape sau mai departe decat as putea banui sa se afle ceva mai presus de puterea mea de intelegere. Ceea ce nu accept este acea bariera, acel set de reguli scris doar pentru control si nimic mai mult - ceea ce se numeste institutia Bisericii.
Nu stiu daca se numeste ateism - chestia in care cred eu, dar cert e ca nu m-as descrie ca fiind religios. Poate ca unii isi gasesc linistea si menirea in acel cult, eu nu. Si voi?...
sâmbătă, 20 februarie 2010
Bullet are back!
Asculta mai multe audio Muzica
Acum vreo 2 zile au inceput sa distribuie de pe site-ul lor (gratis, desigur) o noua piesa. Se numeste Begging For Mercy si va fi inclusa pe ce-al treilea album al galezilor - Fever.
Am luat-o, am ascultat-o, am digerat-o...hai sa o analizam putin.
In plan general, stilul reprezinta o intoarcere la metalcore-ul de pe primul album - The Poison. Daca pe Scream Aim Fire, Bullet s-au vrut a fi mai metal si mai thrash si sa lase cumva in urma stilul care i-a consacrat, de data asta au imbratisat ce au facut pe primul lor material si cumva au combinat putin din SAF si voila! a iesit aceasta piesa care sper sa fie de referinta pentru tot albumul.
Begging For Mercy mi-a sunat ciudat prima data. Riff-ul e Bullet toata ziua. E inconfundabil tunning-ul de chitara in Drop C si trilurile care ies din el. Piesa e rapida, e heavy. S-ar putea sa va semene putin cu Suffocating Under Words Of Sorrow la inceput dar deja de la a doua sau a treia ascultare mie deja incepuse sa-mi placa si sa aibe pentru mine o identitate aparte.
Cumva nu aduce nimic nou dar indraznesc sa spun ca suna mai bine decat ce au scos pana acum. Nu-mi pot da seama care este diferenta, insa cu cat o ascult mai des (in dimineata asta de vreo 10 ori deja) cu atat parca imi pare mai buna decat restul pieselor.
Instrumental am spus ca suna bine - clasic si ireprosabil din punct de vedere tehnic. Dragute solo-urile, doua la numar - unul pare mai mult stilul lui Matt, iar celalalt al lui Padge, probabil ca cei doi chitaristi si-au impartit sarcinile aici.
Vocalul e foarte interesant de discutat. Poate stiati ca in 2007 solistul Matt Tuck s-a operat de amigdale si avea evident vocea praf, motiv pentru care Scream Aim Fire nu a sunat foarte grozav din punctul ala de vedere, avand si foarte mult autotune folosit. Insa Matt si-a revenit si da drumul la niste tipete grozave pe aceasta piesa.
Din cate am putut sa observ, growl-urile au fost exclusiv ale lui Matt ceea ce e bine. Bassistul Jason James se poate ocupa de ele doar live :P
Fever iese in aprilie si promite sa fie misto, misto.
Si colac peste pupaza, Sonisphere Grecia ii va avea pe afis pe langa Metallica, Megadeth, Slayer, Anthrax si Mastodon si pe BMFV. Damn it, ce norocosi. Se pare ca acolo sus, in Olimp...zeii asculta metal. Dragut din partea lor. Hai si cu Sonisphere-ul la noi. Cu Bullet deschizand pentru Metallica, ar fi pure awesomeness.
Yaaay \m/
marți, 16 februarie 2010
Snap!
Ok, deci cu cine ar trebui sa tinem in urma chestiei asteia? Profesoara aia avea intr-adevar gura prea mare si gestul de a da intr-un politist (nici eu nu-i iubesc, dar totusi...) este de-a dreptul cretin.
In prima instanta, nenea politistu' mi se pare genial. Isi aranjeaza tacticos ochelarii si se razbuna. Dupa un minut dupa ce am vazut clipul, m-am razgandit. Si el a fost un idiot. A reactionat ca un prost. Avea legea de partea lui...putea sa o bage si la parnaie pentru o noapte. Nu. El a preferat sa fie malac pana in maduva oaselor.
Da, profa era idioata si asa mai departe, dar nu dai intr-o femeie, mai ales cand esti politist si te filmeaza si te da la stiri in secunda 2.
Amandoi au fost penibili.
Concluzia e doar una. Sistemul de invatamant functioneaza! Snap! La fel si Politia Romana. Snap-snap!
luni, 15 februarie 2010
O zi pierduta...
M-am dus pana la scoala ca sa ma ude pana la piele ploaia de afara.
Toata lumea era cuprinsa de starea aia ciudata intre nerabdare si emotie, mai putin eu.
Am stat la o masa si am scris timp 15 minute ca sa mai vorbesc inca cinci.
Una dintre corectoare a facut un comentariu stupid pentru ca cealalta sa-mi spuna ca totusi sunt de nivel "experimentat".
Si asta a fost tot.
Unde-s momentele alea grele dadatoare de suspine pe care le prevestea toata lumea?
Unde este examinarea la sange?
Am tras un bilet legat de postmodernism, curent despre care nu stiam absolut nimic. Nici macar un reprezentant, nici macar vreo notiune. Am improvizat, am formulat un raspuns care a ascuns faptul ca nu stiam...nimic despre postmodernism.
Nu e nimic greu la examenul asta. Nu trebuie sa inveti decat 3 chestii mari si late, in rest totul sta in cat poti sa improvizezi pe moment si sa ai un subiect asupra caruia poti sa aberezi. In niciun caz nu testeaza vreo "competenta" la limba si literatura romana. Punct.
Daca eu am putut, oricine poate.
P.S. Nici n-am dat cu diriginta mea - este in concediu medical. Shit happens ar zice unii, dar in esenta n-ar fi fost nicio diferenta.
Toata lumea era cuprinsa de starea aia ciudata intre nerabdare si emotie, mai putin eu.
Am stat la o masa si am scris timp 15 minute ca sa mai vorbesc inca cinci.
Una dintre corectoare a facut un comentariu stupid pentru ca cealalta sa-mi spuna ca totusi sunt de nivel "experimentat".
Si asta a fost tot.
Unde-s momentele alea grele dadatoare de suspine pe care le prevestea toata lumea?
Unde este examinarea la sange?
Am tras un bilet legat de postmodernism, curent despre care nu stiam absolut nimic. Nici macar un reprezentant, nici macar vreo notiune. Am improvizat, am formulat un raspuns care a ascuns faptul ca nu stiam...nimic despre postmodernism.
Nu e nimic greu la examenul asta. Nu trebuie sa inveti decat 3 chestii mari si late, in rest totul sta in cat poti sa improvizezi pe moment si sa ai un subiect asupra caruia poti sa aberezi. In niciun caz nu testeaza vreo "competenta" la limba si literatura romana. Punct.
Daca eu am putut, oricine poate.
P.S. Nici n-am dat cu diriginta mea - este in concediu medical. Shit happens ar zice unii, dar in esenta n-ar fi fost nicio diferenta.
miercuri, 10 februarie 2010
August Rush
De obicei nu scriu aici despre filmele pe care le vad pentru ca e aiurea din punctul meu de vedere sa spui ceva despre un film fara sa dai spoilere si sa strici placerea celorlalti sa-l mai vada. Dar pentru mine August Rush a fost diferit. E ciudat cum la mine filmele preferate sunt din cele mai diversificate genuri - fantasy, actiune, drama, comedie, horror - am cate-un favorit din fiecare.
Filmul asta nu este o capodopera din poate niciun punct de vedere. Este bun, dar tine de fiecare sa va placa extrem de mult asa cum mi s-a intamplat mie. E cu si despre muzica si ce inseamna ea pentru fiecare din noi.
Eu am descoperit ceva ce stiam deja, dar sub o noua forma. Iubesc muzica si filmul asta m-a facut sa stiu asta mult mai bine.
Asa ca am simtit sa las o bucatica din acest film si aici. Enjoy si...vedeti-l neaparat!
Scena mea preferata :D
Filmul asta nu este o capodopera din poate niciun punct de vedere. Este bun, dar tine de fiecare sa va placa extrem de mult asa cum mi s-a intamplat mie. E cu si despre muzica si ce inseamna ea pentru fiecare din noi.
Eu am descoperit ceva ce stiam deja, dar sub o noua forma. Iubesc muzica si filmul asta m-a facut sa stiu asta mult mai bine.
Asa ca am simtit sa las o bucatica din acest film si aici. Enjoy si...vedeti-l neaparat!
You never quit on your music. No matter what happens. Cuz anytime something bad happens to you, that's the one place you can escape to and just let it go...
Scena mea preferata :D
vineri, 5 februarie 2010
Dream
Children of Bodom - Angels Don't Kill
One minute you're an angel fallen from grace.
Next, the fist that I hate.
Pick me up from the gutter with a gentle kiss,
Then rips out my heart to show me, how black it is!
luni, 1 februarie 2010
Australian Open 2010
Tenisul a inceput in forta in 2010. Poate ma insel, dar am avut impresia ca stilul de joc s-a schimbat parca si mai mult in ultimul timp. Se joaca mai in forta, mai in viteza. Lucrurile sunt atat de diferite incat marile glorii din trecut risca uneori sa para ca niste mosneguti in inregistrarile din anii carierei lor. Jucatori precum McEnroe, Vilas, Borg, Nastase sau Wilander desi erau de un talent nemasurabil dau senzatia ca ar fi usor depasit din punct de vedere fizic de jucatorii de azi. Sigur, exista noi metode de imbunatatire a performantelor (vorbim de cele legale desigur), echipamentele ajuta si ele foarte mult, nu mai vorbim de timpul petrecut in sala de forta de fiecare.
Openul de anul asta din Australia a fost spectaculos, desi (ca de obicei in ultimul timp) niciunul dintre favoritii mei n-au evoluat cum mi-as fi dorit.
O sa incep intai cu tabloul feminin unde Sharapova a fost eliminata inca din primul tur desi mie mi-a dat senzatia in setul castigat de ea ca si-a cam regasit o buna parte din forma care a consacrat-o. Ana Ivanovic a iesit din cel de-al doilea tur. Va vine sa credeti ca au trecut doi ani de cand cele doua domnisoare jucau finala fotomodelelor in Australia? Anul asta altele au fost cele care au stralucit. De senzatie a fost revenirea dupa 20 de luni de inactivitate a belgiencei Justine Henin care a hotarat ca e plictisitor sa stai acasa si ca e mai misto acolo pe teren. Sunt complet de acord cu ea. Justine a ajuns in finala la capatul unor evolutii de-a dreptul impresionante pentru cineva care cica s-ar fi retras si nu mai evoluase de aproape doi ani intr-un turneu.
Ca intr-o poveste desprinsa parca din ce a trait Kim Clijsters la US Open anul trecut, Justine a ajuns pana in finala unde o astepta colosala de Serena Williams. De data asta din pacate, Justine n-a putut-o imita pe Kim si a pierdut in fata americancei in 3 seturi.
Totusi performanta belgiencei ramane remarcabila. Tineti cont...20 de luni! Serena castiga pentru a doua consecutiv si pentru a patra oara in total...mda...plictisitor! Alta chestie interesanta mi s-a parut faptul ca in semifinale am putut vedea doua reprezentante ale Chinei - Na Li si Jie Zheng. Amandoua au pierdut in fata celor doua care aveau sa joace finala.
Asaaa. Tabloul masculin. Rafael Nadal a inceput binisor dar e vizibil inca afectat de toate schimbarile prin care a trecut anul trecut. Dupa accidentarile repetate la genunchi, s-a hotarat ca el sa mai piarda din greutate pentru a usura sarcina din picioare. Nadal a renuntat la bratele sale lucrate si la tricourile fara maneci. Problema e ca stilul spaniolului cerea greutatea pe care o avea el de la inceput, pentru ca este un stil agresiv, epuizant. In momentul de fata Nadal are probleme in a-si combina modul de a juca cu actuala greutate. De-aici si evolutiile mai putin convingatoare din ultimul timp. Aparent in sfertul jucat cu Murray il apucase o noua durere de genunchi. Nasol, ce sa zic.
Ziceam de Murray...bla bla bla...Murray...bla bla bla. A ajuns in finala in stilul caracteristic...joc plictisitor si pe-alocuri chiar enervant. Djokovic...bla bla bla...plictisitor...bla bla bla...a pierdut in fata lui Tsonga! Asa! Mi-a placut cum a jucat Tsonga in aceasta editie, asemanator cu 2008. A pierdut insa cu Federer. Federer a fost imperial, semn ca trece din nou printr-o criza de suprematie in care nimeni (cu exceptia lui Nadal poate) nu-l poate invinge. Cu doar 2 seturi pierdute in tot turneul, elvetianul a facut spectacol si cu Murray in finala.
3 seturi, dintre care doar in ultimul s-a jucat un tie-break disputat si cam asa as caracteriza finala. Federer a jucat fix cum ma asteptam sa o faca iar Murray continua sa-mi fie antipatic din cauza stilului plictisitor de a juca. N-am nimic cu el si recunosc ca e un jucator bun, dar ii lipseste charisma...ii lipseste acel ceva fara de care nu o sa castige prea curand vreun Grand-Slam, decat daca cumva nu participa Federer si Nadal la vreun turneu.
Au fost meciuri frumoase per-total, urmeaza acum o buna bucata de timp plina de turnee de Masters unde nivelul este la fel de ridicat ca in orice Grand-Slam. Noi sa fim sanatosi sa le vedem pe toate :)
Ah, Nadal e inca cel mai tare la mine in agenda :P
Openul de anul asta din Australia a fost spectaculos, desi (ca de obicei in ultimul timp) niciunul dintre favoritii mei n-au evoluat cum mi-as fi dorit.
O sa incep intai cu tabloul feminin unde Sharapova a fost eliminata inca din primul tur desi mie mi-a dat senzatia in setul castigat de ea ca si-a cam regasit o buna parte din forma care a consacrat-o. Ana Ivanovic a iesit din cel de-al doilea tur. Va vine sa credeti ca au trecut doi ani de cand cele doua domnisoare jucau finala fotomodelelor in Australia? Anul asta altele au fost cele care au stralucit. De senzatie a fost revenirea dupa 20 de luni de inactivitate a belgiencei Justine Henin care a hotarat ca e plictisitor sa stai acasa si ca e mai misto acolo pe teren. Sunt complet de acord cu ea. Justine a ajuns in finala la capatul unor evolutii de-a dreptul impresionante pentru cineva care cica s-ar fi retras si nu mai evoluase de aproape doi ani intr-un turneu.
Ca intr-o poveste desprinsa parca din ce a trait Kim Clijsters la US Open anul trecut, Justine a ajuns pana in finala unde o astepta colosala de Serena Williams. De data asta din pacate, Justine n-a putut-o imita pe Kim si a pierdut in fata americancei in 3 seturi.
Totusi performanta belgiencei ramane remarcabila. Tineti cont...20 de luni! Serena castiga pentru a doua consecutiv si pentru a patra oara in total...mda...plictisitor! Alta chestie interesanta mi s-a parut faptul ca in semifinale am putut vedea doua reprezentante ale Chinei - Na Li si Jie Zheng. Amandoua au pierdut in fata celor doua care aveau sa joace finala.
Asaaa. Tabloul masculin. Rafael Nadal a inceput binisor dar e vizibil inca afectat de toate schimbarile prin care a trecut anul trecut. Dupa accidentarile repetate la genunchi, s-a hotarat ca el sa mai piarda din greutate pentru a usura sarcina din picioare. Nadal a renuntat la bratele sale lucrate si la tricourile fara maneci. Problema e ca stilul spaniolului cerea greutatea pe care o avea el de la inceput, pentru ca este un stil agresiv, epuizant. In momentul de fata Nadal are probleme in a-si combina modul de a juca cu actuala greutate. De-aici si evolutiile mai putin convingatoare din ultimul timp. Aparent in sfertul jucat cu Murray il apucase o noua durere de genunchi. Nasol, ce sa zic.
Ziceam de Murray...bla bla bla...Murray...bla bla bla. A ajuns in finala in stilul caracteristic...joc plictisitor si pe-alocuri chiar enervant. Djokovic...bla bla bla...plictisitor...bla bla bla...a pierdut in fata lui Tsonga! Asa! Mi-a placut cum a jucat Tsonga in aceasta editie, asemanator cu 2008. A pierdut insa cu Federer. Federer a fost imperial, semn ca trece din nou printr-o criza de suprematie in care nimeni (cu exceptia lui Nadal poate) nu-l poate invinge. Cu doar 2 seturi pierdute in tot turneul, elvetianul a facut spectacol si cu Murray in finala.
3 seturi, dintre care doar in ultimul s-a jucat un tie-break disputat si cam asa as caracteriza finala. Federer a jucat fix cum ma asteptam sa o faca iar Murray continua sa-mi fie antipatic din cauza stilului plictisitor de a juca. N-am nimic cu el si recunosc ca e un jucator bun, dar ii lipseste charisma...ii lipseste acel ceva fara de care nu o sa castige prea curand vreun Grand-Slam, decat daca cumva nu participa Federer si Nadal la vreun turneu.
Au fost meciuri frumoase per-total, urmeaza acum o buna bucata de timp plina de turnee de Masters unde nivelul este la fel de ridicat ca in orice Grand-Slam. Noi sa fim sanatosi sa le vedem pe toate :)
Ah, Nadal e inca cel mai tare la mine in agenda :P
Abonați-vă la:
Postări (Atom)