Arad

M-am intors cu zambetul pe buze. Daca de Istanbul ma indragostisem, inseamna ca de Arad sunt extaziat. Nu stiu cum as putea sa va povestesc mai bine ca sa pot face sa intelegeti ce sentimente m-au incercat (si nu numai pe mine ci intreaga trupa) in saptamana care a trecut. Stai uneori si iti pui intrebari fara raspuns : "De ce momente ca astea nu dureaza la infinit?" "De ce trebuie intr-un final ca totul sa se termine?"

Festivalul International de Teatru Francofon Amifran este cel mai mare din lume de acest gen (la nivel de liceu). S-au adunat trupe din 12 tari si din 12 orase din Romania. Si sunt de parere ca Aradul a fost o alegere perfecta.
Mi-a placut orasul din primul minut. E micut, foarte micut fata de Constanta si Bucuresti dar e o adevarata placere sa te plimbi prin el. E drept ca in mare parte nu prea am circulat mai departe de centru, dar pana la urma aia este si ceea ce conteaza.
In centrul orasului cea mai mare atractie este Teatru National (unde am prestat noi), o constructie foarte frumoasa si foarte ingrijita (am inteles ca era curatata constant). Primaria arata si ea impresionant cu tot cu parculetul de langa. Apoi ce mi-a placut cel mai mult a fost ca desi este centru, nu prea am vazut magazine de fite. Si m-a bucurat enorm. Multe second-hand-uri foarte interesante sau pur si simplu magazine modeste ca firma si look dar cu produse foarte bune.
Nu pot de altfel sa nu mentionez si McDonald's-ul din zona care ne-a salvat de la foame de cateva ori (nu de alta dar mancarea la cantina era uneori prea...meh).



Astfel ca intreg cadrul a fost perfect. A urmat festivalul in sine. A inceput Sambata si s-a terminat in Joia urmatoare. N-o sa intru prea mult in detalii ca nu-mi permite timpul sa stau sa povestesc tot dar a fost indiscutabil mult mai bine organizat decat cel de la Istanbul. Nu ca as face eu acum pe nasolul si sa zic ca la Istanbul a fost mai urat. Nici pomeneala. Dar Amifran-ul a avut o organizare perfecta, de o precizie elvetiana as zice. Un orar extrem de inspirat care ne-a permis sa combinam teatrul (joc si vizionare) cu distractia si plimbarile oferite de Arad.

Am avut piesa duminica astfel incat restul festivalului a fost lejer si lipsit de griji. Ne-a iesit ok spectacolul. As zice ca se putea si mai bine, dar a fost in regula...am primit inapoi opinii bune, asta ne-a bucurat si am trecut repede peste acest aspect. Ca piese de referinta vazute as remarca Baia-Mare (probabil cea mai buna din intregul festival), Arad (cu o abordare geniala de Romeo si Julieta), Tg. Jiu si desigur...Istanbul - ne-am revazut cu o parte din prietenii nostrii pe care-i cunoscusem in luna mai.



Un alt punct de interes au reprezentat atelierele. Atelierele erau grupe conduse de profesori din mai multe tari formate din cate-un membru din fiecare echipa participanta la festival. A urmat ca in trei zile fiecare atelier sa puna la cale o mica piesa bazata in mare pe improvizatie. Eu am avut ca tema clownii si doamne cat de amuzant a fost!
Au fost frumoase si cele 3 seri de club avute (desi prima ne-a semnat sentinta pentru restul timpului petrecut acolo). Ma asteptam cand s-a zis club de clasicul obicei (care aparent e mai mult pentru Constanta si Bucuresti) de a pune muzica house si a te batai aiurea toata noaptea. Nu a fost cazul. Am avut in prima seara concert de muzica blues (extrem de dansabila) care a incins rapid atmosfera.
A doua oara am avut cover-uri clasice si nitel hip-hop. Ultima seara care a consemnat terminarea festivalului a oferit ceva mai clasic cu un DJ care totusi a pus o muzica decenta.



Cum v-am spus, mi-e foarte greu sa descriu atmosfera pe care am trait-o acolo. Toate acele persoane de-o varsta cu noi venite din 12! tari...lucrurile avute in comun. Necazurile avute si cum ne-am legat mai mult unii de altii dupa ele - toate au oferit o experienta de neuitat.
Ultima zi a fost trista. Cu atat mai mult pentru noi. Momentul in care mascota festivalului a fost coborata de deasupra scenei...ala a fost emotionant. Mai greu a fost cand a trebuit sa ne despartim de toti prietenii pe care ni-i facusem (a se citi aici lacrimi din partea fetelor). Si mai greu a fost cand ni s-a spus ca trupa se destrama (ulterior am aflat ca nu neaparat trupa ci echipa actuala) din cauza tampeniilor facute in prima seara de club. Si totul pentru ca nu am reusit sa ne intelegem mai bine intre noi. N-a mai contat ca la sfarsit (precum vedeti si in poze) eram doar niste colegi/prieteni fericiti. Greseala fusese deja facuta.



M-am intors in Constanta si am descoperit ca aici oamenii sunt mai nesimtiti. E uimitor cum ardelenii pot fi asa de calzi si prietenosi . Am descoperit ca in Constanta e mizerie pe cand in Arad nu. Am descoperit ca orasul meu e lipsit total de stil pe cand Aradul are o identitate, o tema arhitecturala...arata asa cum ar trebui. M-am intors fara accentul de ardelean pe care-l capatasem doar stand de vorba cu cei din trupa locala.
M-am uitat pe geam si mi-am dat seama ca magia disparuse.



Aici e frig, ploua. Aici scoala pare urata si desi imi am prietenii langa mine, nu pot sa nu simt lipsa colegilor de trupa si a intregii atmosfere pe care reusisem sa ne-o creem. Imi lipsesc toti cei pe care i-am cunoscut acolo...pentru ca ne-am facut prieteni, prieteni buni. Si sunt a 12-a. Stiu ca asta e singura editie de Arad pe care am prins-o si o sa o mai prind. Nu pot sa nu regret ca nu am intrat in trupa mai devreme.
Dar poate ca intr-o zi ma voi intoarce acolo...macar ca spectator. Si poate voi avea macar o bucatica din acel sentiment placut care m-a incercat intreaga saptamana. E magic! La fel cum a fost si Istanbul-ul in felul sau...Aradul e magic!



Primele 4 poze sunt facute de mine, urmatoarele de o colega. Tnx Ana!