Capitolul X
Epilog
Enya se trezi dintr-un lesin ciudat.Stia ce facuse...Il indepartase pe Leus definitiv.Atat din inima ei,unde acum era loc de altceva cat si de pe campul de bataie.Pentru o vreme,Leus nu avea sa mai deranjeze pe nimeni.Regina era deopotriva trista si fericita.Fericita caci orcii si armata sa nu mai puteau avea nicio problema in a se impune in fata minionilor demonici dar si trista caci barbatul pe care il iubise,stia ca disparuse definitiv,fara vreo cale de intoarcere.Era acum dispusa sa o ia de la capat.Simti pe umarul ei o mana calda,blanda.Se intoarse si-l vazu pe Krom,aratand groaznic,plin de urme de batalie si tristete.Cei doi se imbratisara,dupa care,nerostind vreun cuvant,Krom se indeparta.Ea intelegea ce tocmai se intampla in sufletul lui Krom,dar se bucura ca se reintalnisera...Apoi il zari pe Herus,cazut la pamant.Rana sa din umar parea foarte dureroasa dar el parea treaz...si foarte fericit sa o vada.
*
Dupa acel duel mistic dintre Enya si Leus,castigat in cele din urma de regina elfilor,minionii demonului parura ca-si pierd ferocitatea si puterea de lupta.Proaspata trupa condusa de Gturil alaturi de cativa,foarte putini orci capabili sa mai lupte reusira sa isi atraga victoria de partea lor.E de prisos de povestit marsul fulminant al trupelor elfesti,odihnite si dornice de ceva actiune.Era ca o vraja...
Forta lor ofensiva nu lasa absolut niciun supravietuitor.Astfel ca in momentul in care pana si ultima felina pieri...uralele invingatorilor,deopotriva orci si elfi(cu un merit ceva mai mare pentru orci) lansara mii de urale pana in inaltul cerului.Erau de asemenea acompaniati un tipat strident dar atat de sfant urechilor.Un tipat al celui ce veghease cu ochii sai intelepti intreaga lupta.Astazi,Shan’Dor era fericit!
Nu putura sa nu se imbratiseze.Zborul si glasul soimului umpleau inimile de voiosie,de energie.Orcii...castigasera.Putini cat ramasesera, erau in viata.Iar vanatoarea se incheiase cu ei supravietuitori.Elfii...fericiti ca in urma acestei batalii simtisera din nou ca intra in ciclul planetei,asa cum o parte din ei se simtisera cu trei ani in urma,pe Servah,cand acompaniati de Leus cucerisera Tabara din Valea Alba a orcilor.Atunci simtira ca aveau un rost in viata.Acum,simteau acelasi lucru.De asemenea,puteai vedea orc si elf imbratisandu-se! Deja nu mai depindea de vreun pact,de vreo denumire.Alianta orcilor si elfilor era din nou intregita.Si asta nu o spunea nicio bucatica de hartie sau alte scrijelituri batute in piatra.O spuneau sufletele celor doua semintii.Pacea parea sa daiunuie din nou...Nu doar pe Henya ci in intreg sistemul Aurora MacroGranter.
*
Gal’Mur aseza o desaga sub capul lui Akha’Ghdan,al carui piept era acum victima unor spasme ingrozitoare.Sangele era peste tot.Pe gura,din ochi si din rani.Hanul inca traia,dar nu pentru multa vreme...Dupa ce ucisesera si ultimul picior de felina,ceilalti orci se alaturara lui Gal’Mur in a-i veghea lui Akha’Ghdan ultimele clipe de viata.Ochii hanului priveau aiurea...un tuset continuu i se zbatea in gatul lipsit de vlaga,iar trupul sau continua sa dea afara foarte mult sange.Nativul se gandi sa-i curme el suferinta,dar apoi isi dadu seama cat de lipsit de demnitate ar fi fost pentru unul ca Akha’Ghdan.
Sfarsitul era aproape,moment in care Akha’Ghdan cauta langa el sabia,care coincidenta sau nu ii fusese asezata de catre Zglorb la capatai.Acum,Marele Han al Orcilor o lua,si plin de stangacie i-o inmana lui Gal’Mur,pe-al carui chip incepura sa se scurga lacrimi.Pentru Akha’Ghdan lumea se incetosa si se stramta tot mai mult,pana cand aerul refuza sa-i mai intre in plamani si inima refuza sa-i mai bata.Si astfel,hanul orcilor trecu in lumea umbrelor,alaturi de el un ingrozitor tipat de durere din plamanii celor pe care-i condusese.
Roar-ul strabatu foarte probabil intreg Faldorasul.Fiecare suflare trebuia sa jeleasca moartea celui care luptase ; celui care nu se lasase vanat.
Dar nu numai orcii erau cei care plangeau in acea zi...
*
Krom aseza si ultima piatra deasupra movilitei sub care zaceau trupurile neinsufletite ale lui Sharly si Yuki.Niciunul nu supravietuisera lamei fatale a lui Leus.Dupa ce zacuse mai bine de un ceas langa tigrul sau,mangaindu-i blana sa pufoasa,Krom lua ambele animale si le ingropa.Krom era sigur ca Herus nu stia...Nu avea cum sa stie ca-si pierduse avatarul.Elful considera ca Herus avea acum ceva mai important...Insa lui,ii pare rau si dupa ursul tanarului sau prieten.Insa amandoi murisera incercand sa-si salveze stapanii.Si nu doar odata,Sharly reusise.Nici un pic mai prejos nu fusese Yuki.Cu toate acestea,ei zaceau acum,acoperiti de pamant,de pietre si de un strat fin de pudra alba ce pica din cer.
Cu toate acestea,Krom nu mai varsa lacrimi,pastrand doar un chip impietrit.Il facea sa-si aduca aminte de cum il pierduse pe Nykrom,si asta l-ar fi intristat si mai tare.Asa ca se multumi sa duca o rugaciune zeului Emerel pentru cea mai buna pastrare a sufletelor a tuturor celor care pierisera, in ceea ce multa vreme de atunci avea sa fie tinut minte ca Razboiul Regatelor.
*
Herus si Enya stateau impreuna.El era sprijinit de trunchiul unui copac.Ea era langa el,oblojindu-i umarul ranit,ingrijindu-l ca pe un copil cu atingerile ei fine si binefacatoare.Cand termina asta,il ajuta sa-si traga tunica peste bust,sfarsind amandoi prin a zambi timizi unul la altul.Parca trecuse o vesnicie de cand se cunosteau...Si totusi parca ieri stateau amandoi pe treptele Salii de Onix a Regatului Oamenilor,privind cerul,si amandoi purtand titulatura “Prietenii lui Leus”.Acum scapasera amandoi de asta.Amandoi erau...liberi.Acum,ei stateau din nou impreuna,fiecare sprijinindu-si capul de umarul celuilalt si privind cerul instelat.Fusese o zi lunga...oboseala exista...Dar si imensa fericire.
-Esti dadatoare de speranta...spuse Herus intr-un tarziu.
Enya surase si el observa.
-Mi-am facut doar datoria de prietena...raspunse ea incet.
-Ne-ai salvat pe toti,si meriti toata multumirile si binecuvantarile din lume!
-Doar lumea asta sau si Servah?intreba ea amuzata.
Izbucnira amandoi in ras.El isi indrepta apoi privirea catre ea.Era divin de frumoasa,cu parul ei blond,atat de lucitor la zambet de stele,cu ochii ei gri,atat de frumosi in contrastul intunericului.Cu buzele ei trandafirii...si trupul atat de mladios pe care si-l purta ca o fantoma...incet...
-Iti multumesc...continua el.
Enya isi adanci privirea in pamant,rusinata.Nu se mai gandea la nimic altceva decat la cat de mult il placea in acele momente pe Herus.
-Mi-ai lipsit enorm cat am fost plecati,mai adauga el putin mai tarziu,cand deja albastrul cerului se intunecase si mai mult.
-Acum par sa-mi dau seama ca am acelasi sentiment,raspunse ea aproape soptit.
Herus ofta.Ramasese fara cuvinte,nefiindu-i in fire sa foloseasca cuvinte dulci in fata unei fete,d-aramite in fata unei regine...Isi intinse palmele pe genunchi,cautand parca acele cuvinte pierdute chiar acolo.Mare ii fu minunea cand totusi gasi ceva.Nu erau cuvinte potrivite ci era mana Enyei,ce-i se asezase si apoi stranse in jurul mainii.Herus stranse si el...simtind acea caldura minunata pe care o emana elfa...
O pala de vant paru sa strice acel moment magic.Dar de fapt el doar accelera putin faptele.El ii dadu din ochi firele ei aurii pierdute in fata ochilor.Iar ea nu mai astepta nimic.Se incheie totul intr-un sarut de toata frumusetea.Amandoi se luara de gat si isi lipira buzele de parca ar fi fost unica lor sansa...Si amandoi erau fericiti.Dulceata Enyei il facu pe Herus sa nu se mai simta om...ci ceva mai mult.Ceva mult mai important.Ea avea ochii inchisi,dar il saruta din toata inima...caci din nou...regina elfilor iubea.
Shan’Dor scoase un tipat...planand deasupra lor.Cei doi se oprira,surazand.Urmarira cu privirea soimul care se indeparta acum,catre tabara.
Si se sarutara din nou,nepasandu-le de absolut nimic din ce putea sa se mai intample in acel moment.Atunci era clipa lor...
De undeva de deasupra,ascuns de catre intunecimea noptii,Leus privea...Furia sa era imensa...Nici nu-si dadea seama cat de om inca era,caci era gelos.Dar nu era gata sa mai faca nimic in acea zi,astfel ca ii lasa pe cei doi sa-si continue minunatul manunchi de fericire pe care il croiau.Demonul astepta...Era nemuritor si putea astepta.Momentul sau avea sa vina.
Sfarsit
Va urma:
Partea a III-a : ULTIMII RAZBOINICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu