...nu moare niciodată.
Nu am avut nevoie să privesc decât vreo două minute ca să mi se facă imediat dor de Andy Whitfield. Oricât de ilustru necunoscut s-o fi stins el din viaţă ca actor pentru marea majoritate a lumii, eu nu pot să ignor dăruirea şi sufletul pe care l-a pus el în rolul ăsta. Pe lângă Batiatus, scenariul inedit şi violenţa vizuală gratuită ala Frank Miller, modul în care Andy l-a portretizat pe Spartacus reprezintă motivul pentru care eu m-am ataşat de serial. Este genul de rol pe care-l realizezi poate doar o dată în viaţă, aşa cum probabil că Hugh Laurie nu va depăşi niciodată faima lui House, Wentworth Miller pe cea a lui Scofield (cel puţin primele 2 sezoane), Michael C. Hall pe Dexter sau Jensen Ackles şi Jared Padalecki în Supernatural în rolul fraţilor Winchester.
Andy Whitfield ne-a fermecat pe toţi şi este uşor să vezi câtă pasiune a pus în alea 13 episoade. Este genul de artă care nu se uită. Faptul că toate sentimentele astea de apreciere m-au răvăşit după ce am urmărit aprig în ultimele săptămâni sezonul 2, asta demonstrează că nu se uită. Mulţumim Andy, mulţumim!
Cât despre Vengeance, numai de bine. După un început uşor sughiţat, intriga pare să se ridice la nivelul celorlalte. Personajele s-au acomodat bine şi parcă nimic nu mai deranjează. Tot ce e de făcut este să stau liniştit şi să mă bucur săptămânal de porţia nouă de Spartacus.
Nu mă deranjează cu nimic Liam McIntyre şi mă bucur că se descurcă. Nu străluceşte aşa cum o făcea Andy dar nici nu face de ruşine rolul. Iar asta zic eu că este o reuşită. Credeam mai degrabă că-mi va lipsi Batiatus, dar Glaber, Ilythia şi Lucrezia se descurcă neaşteptat de bine în rolurile negative.
Nice!
Un comentariu:
într-adevăr, "Vengeance" o duce din ce în ce mai bine. Pot să zic că nu-i mai simt aşa mult lipsa lui Batiatus, de când e mai autoritar Glaber. Iar Andy, ei bine, el a fost Spartacus... acum rolul respectiv e într-un con de umbră.
Trimiteți un comentariu