Hollywood se joacă cu focul

Nu scriu niciodată despre filme pentru că eu consider că trebuie pur şi simplu experimentate individual şi într-un review nu poţi să spui nimic important fără să dai spoilere. Şi cui îi plac spoilerele? Dar voi face de data asta o excepţie.

Sunt fan al trilogiei lui Stieg Larsson - Millenium încă de când a apărut prima data în România. În plus am fost foarte încântat în momentul în care am auzit că vor exista ecranizări făcute chiar de suedezi. După ce am şi văzut filmele respective am concluzionat că s-a făcut o treabă excelentă. Mirosind după niscaiva caşcaval, Hollywood au intrat pe fir să răscolească ei puţin şi într-un final au decis să facă şi ei o ecranizare. Asta m-a revoltat puţin. Da, sunt scceptic în ceea ce priveşte Hollywood-ul. Pentru că au avut prea multe eşecuri cu mult material promiţător şi solid. Mă refer strict la ecranizări după cărţi sau jocuri. Ceva nu merge.

În fine, au luat un regizor mai mult decât decent – pe David Fincher, o ilustră necunoscută în rolul lui Lisbeth Salander – pe Rooney Mara şi probabil şi-au cheltuit bugetul pe salariul ţâfnosului de James Bond Daniel Craig.
Dar ca să nu spuneţi că am fost răuvoitor de la bun început, o să menţionez sincer că am aşteptat cu entuziasm să văd cum e filmul. A primit recenzii bune iar Rooney Mara a fost chiar nominalizată la Oscar.
Şi filmul este ok în cea mai mare parte a timpului. Face o treabă excelentă în a ne introduce în atmosfera de tensiune “suedeză”. Rooney Mara joacă excelent un rol foarte greu, poate la fel de bine ca şi omonima sa suedeză – Noomi Rapace. Daniel Craig nu iese cu absolut nimic în evidenţă dar nici nu deranjează. Probabil că şi-a făcut rolul de preety-boy.

Şi deşi filmul nu poate fi acuzat că este scurt sau grăbit (2 ore 40, cam la fel ca varianta suedeză, foarte fidelă după roman), ceva lipseşte. S-a pierdut foarte mult din valoarea personajelor şi nici n-a ajutat faptul că brusc la final au schimbat o chestie destul de importantă din plot. Nu au încercat deloc să intre mai adânc în personalitatea lui Lisbeth, au preferat să se axeze pe acţiune şi să lase caracterizarea să vină doar prin prisma acţiunilor ei, ceea ce nu este drept pentru Lisbeth în sine care este de multe ori un personaj mai complex decât lasă să se vadă propriile ei fapte.

Aproape că nu ne dăm seama că ea este hackeriţă. Tatuajul este foarte mic şi simplist, arătat doar o data. Nici nu-ţi dai seama, dacă nu eşti atent, că este un dragon. Nu menţionează nimic despre tatuajul ei cu viespea şi faptul că-i dă nickname-ul de Wasp pe internet şi investigaţiile ei sunt de multe ori generic arătate.
Iar schimbarea poveştii din final? Nejustificată, defectuoasă, tipic Hollywood. Nu a ajutat cu nimic restul peliculei.

În rest filmul face o treabă foarte bună, nu zic nu. Coverul Immigrant Song (marca Led Zeppelin) de la început este bestial şi foarte, foarte inspirat şi în general pelicula curge bine, semn că Fincher a făcut o treabă bună per ansamblu. Din păcate s-au pierdut nişte lucruri foarte importante, lucruri care fură din complexitatea poveştii. Este locul în care varianta suedeză face diferenţa chiar dacă nu are parte de acelaşi ritm bine impus din cea americană.

În plus, nu vreau să ştiu cum or să modifice următoarele două părţi care sunt mult mai încurcate. Primul volum are acţiunea mai straight-forward. Dar celelalte două…oh god!

P.S. Titlul tradus în română este retard. Puteau să menţină numele original al romanului care oricum reflect mai bine acţiunea.