joi, 23 februarie 2012

L.A. Noire


Nu ştiu sigur dacă L.A. Noire este jocul cu cele mai pretenţioase cerinţe pentru PC de până acum dar clar este acolo sus, mai ales în materia de putere de procesare unde mi-a dat mie chix sistemul şi nu l-am putut face jucabil în primă fază.
Rockstar sunt faimoşi pentru faptul că fac mai întâi jocurile lor pentru console şi după un an şi ceva se orientează spre computere. Principiul ăsta a dat naştere unor portări defectuoase şi nişte optimizări mizerabile, victime fiind de cele mai multe ori jocurile din seria Grand Theft Auto.
Nici L.A. Noire nu scapă de animozitatea celor de la Rockstar faţă de PC. Am citit pe diferite forumuri de oameni care aveau procesoare i7 şi plăci video la fel de solide şi care aveau mari probleme în a-l rula şi al face măcar jucabil.

Vă veţi întreba ce e cu jocul ăsta de-l face aşa pretenţios şi deosebit. Dacă Battlefield 3 a atins noi performanţe în eyecandy-ul legat de grafica mediului şi au făcut din universul shooterului ceva care seamănă înfiorător de mult cu realitatea, L.A. Noire s-a axat pe ceva mai complicat şi deosebit - feţele personajelor. S-a încercat ceva nemaiîntâlnit până acum - simularea cât mai exactă a unei feţe umane. Mişcările muşchilor feţei, maxilar, privire, ochii ş.a.m.d. Clipul ăsta explică perfect ce vreau eu să spun. Au folosit acelaşi principiu pe care probabil l-aţi văzut în crearea lui Gollum pentru Lord Of The Rings doar că ţinta n-a mai fost de data asta un film ci un joc. Evident, ca să poţi face asta ai nevoie de oameni reali. Astfel că fiecare din cei care şi-au împrumutat vocea în joc şi-au împrumutat şi faţa. O să daţi peste multe feţe cunoscute şi destui actori pe care este posibil să-i mai fi văzut în diferite filme sau seriale.

Rezultatul este spectaculos şi impresionant. Problema apare însă în momentul în care observăm că restul aspectelor din joc nu sunt nici pe departe la fel de realiste, ba unele sunt chiar jenant de învechite. Se formează o diferenţă deranjantă care pe mine m-a bântuit încă de la începutul jocului. Feţele arată excelent dar combinaţi asta cu nişte texturi slabe ale corpului şi nişte mişcări nenaturale şi veţi vedea cât de ciudat arată cu adevărat L.A. Noire.

Aşa, să trecem un pic peste tehnicalităţi. L.A. Noire ilustrează o poveste poliţistă în Los Angeles-ul anilor '40, la scurt timp după încheierea războiului. Eroul nostru se numeşte Cole Phelps, veteran şi erou, actualmente ofiţer în LAPD. Din momentul în care vom intra în pielea lui Phelps îl vom ajuta să ajungă un detectiv remarcabil. Va promova aşadar spre trafic, omucideri şi vice. Povestea este interesantă, captivantă şi te ţine în priză, combinată cu nişte flashback-uri din trecutul lui Cole şi experienţele sale din război, precum şi o intrigă ce începe în paralel cu acţiunea principală dar care într-un final se intersectează şi devine punct de interes pentru noi.

Fiind un produs Rockstar, jocul împrumută masiv din gameplay-ul seriei GTA, îndeosebi la partea de shooting şi cea de condus diferite vehicule. N-am jucat GTA4 aşa că nu ştiu cum stau lucrurile dar în raport cu...să zicem San Andreas, partea de shooting este foarte bună. Dar controlul vehiculelor este în continuare un mister în multe aspecte, având uneori senzaţia că conduc nu o maşină, ci un tanc.
Punctul forte care face de asemenea diferenţa este însă constituit de partea de investigaţie acolo unde L.A. Noire serveşte delicatesă după delicatesă. Fiecare capitol al jocului se separă în diferite cazuri şi în funcţie de ce departament servim, abordarea diferă şi ea. Căutatul de indicii rămâne interesant chiar şi după o perioadă lungă de timp (jocul este foarte, foarte, foarte lung...încă nu l-am terminat). Interogatul suspecţilor sau martorilor este cealaltă parte interesantă. Este de asemenea rolul principal al feţelor exagerat de detaliate. Cole Phelps va trebui să determine dacă persoana pe care o interoghează spune adevărul sau minte şi apoi s-o confrunte, fie cu binişorul, fie cu dovezi, fie cu forţa. Succesul cazurilor sale depind de aceste metode.

Aşadar trebuie urmărită cu atenţie mimica feţelor. Aici apare însă o altă problemă la L.A. Noire. Ambiguitatea răspunsurilor. Există trei variante de răspuns la o declaraţie. Fie crezi persoana respectivă, fie te îndoieşti de ceea ce spune, fie o acuzi (aducând de la sine şi o eventuală dovadă) direct că minte. Problema este că trei variante sunt prea puţine şi prea neclare pentru a şti mereu ce e de făcut cu diferitele personaje pe care le interoghezi. Ca rpg-ist înrăit pot să declar fără echivoc că sistemul este deficitar. Nu este niciodată clar dacă Cole este pe cale să facă o remarcă inteligentă prin îndoiala sa sau îi va ameninţa (fără vreun motiv întemeiat) toate neamurile bietului interogat.

Jocul este open-world ceea ce înseamnă că întreg oraşul Los Angeles este disponibil spre explorare. Acum nu pot să vă spun cât de fidel este reprodus, pentru că n-am fost niciodată acolo, dar totul pare destul de veridic, mai ales că apar destule elemente reprezentative ale oraşului - clădiri, cartiere etc.
L.A. Noire face o treabă excelentă în a ne introduce în atmosfera anilor '40, prin haine, maşini, vocabular şi muzică. La muzică recunosc că se putea găsi o coloană sonoră ceva mai catchy, mai ales la radio-ul maşinilor dar chiar şi-aşa, îşi face treaba cu brio.

Ca să revin puţin la partea tehnică, vă spuneam cât de bizar arată feţele alea reuşite în combinaţie cu nişte modele destul de slabe pentru un joc din 2011. De asemenea optimizarea este slabă. Sistemul meu îndeplineşte toate condiţiile de rulare, mai puţin procesorul, aflat binişor sub limită, ceva nu chiar atât de grav, ţinând cont că am rulat jocuri precum Arkham City, Skyrim, Assassin's Creed Revelations sau Crysis 2 la detalii maxime. Cu toate acestea jocul mi-a sacadat în disperare de cauză încă din primele minute şi dezamăgit, l-am şters. În vacanţă, fiind în Constanţa şi având mult timp liber am mai căutat informaţii despre joc, ca să aflu că mai există o şansă printr-o serie de comenzi băgate într-o consolă a jocului care ar urma să-l facă să meargă decent pe anumite sisteme.

Şi să vedeţi chestie...aşa a şi fost! Reducând câte puţin din detaliile neimportante, folosind progrămelul D3DOverrider şi băgând comenzile în consolă am redus sacadatul la un nivel acceptabil şi l-am făcut jucabil. Chiar şi aşa, asta nu scuză optimizarea defectuoasă chiar şi pe sisteme mult mai performante decât al meu.

Dar dacă e să rămânem la joc în sine şi la lucrurile asupra cărora trebuie să ne concentrăm de la bun început atenţia, L.A. Noire are nişte puncte slabe şi nişte puncte tari. Şi din fericire, insistă foarte mult pe aspectele lui bune şi mai puţin pe cele rele, spre deosebire de alte jocuri (*cough Assassin's Creed *cough) şi crează o atmosferă frumoasă, o poveste atractivă şi evident...dependenţă pentru jucător, din dorinţa de a vedea cum se termină toată tărăşenia.
Tărăşenia se termină trist în caz că vă întrebaţi. Cred şi eu, suntem în pielea singurului detectiv onest din L.A.

Nota : 8.50 / 10

4 comentarii:

Andrei spunea...

Jocul este fara indoiala genial! Nici eu nu l-am terminat dar deh. Creatorii jocuului au creat harta jocului dupa vechile planuri ale orasului Los Angeles din jurul anilor '40, deci cred ca reproducerea orasului este destul de fidela :D

Stephen G. spunea...

Da, jocul e genial. Păcat de optimizarea făcută cu picioarele.

Andrei spunea...

Eu pe pc cand l-am jucat a mers fara probleme la capacitatea maxima. Nu imi imaginez de ce la tine merge asa..

Stephen G. spunea...

Păi am explicat de ce...procesorul n-ar face faţă.

Pe de altă parte, există jocuri mult mai arătoase cu cerinţe mai mici care se comportă excelent şi pe sisteme low-end. Vezi Batman Arkham City, Skyrim sau Mass Effect 3.