Din scurt...

Da, recunosc, am tras chiulul pe blog luna asta. Am lăsat sesiunea să fie o bătaie de cap mai mare decât a fost în realitate. Dar am păţit nişte lucruri...ca de obicei, care m-au lăsat fără vlagă şi fără chef de multe. Din fericire, momentul a trecut şi totul este iarăşi ok. Deocamdată.
Ce s-a mai întâmplat?

Tot ţin să vă scriu ce drame se petrec în vila în care locuiesc, dar nu găsesc niciodată timpul şi inspiraţia. Cert este că trăiesc într-o adevărată telenovelă. Uneori mă oboseşte atâta acţiune.

Nadal a pierdut Australian Open-ul. Djokovic a lovit din nou. Dar măcar de data asta Rafa nu a fost aşa pasiv şi a părut pe final că ar putea chiar să câştige. N-a fost să fie, asta e...

Tot am vrut să înşir nişte idei legate şi de protestele astea, mai ales că le-am văzut de la faţa locului. Că na, am cursuri la 5 minute de locurile unde se ţin de regulă manifestaţiile.

Şi de iarnă vroiam să comentez şi cum ne-a luat iarăşi pe nepregătite. Aşa e, cine ar fi crezut vreodată că în luna ianuarie în România va ninge masiv? Nimeni. Pentru că niiiiciodaaată nu se întâmplă aşa ceva la noi.

Nu ştiu dacă aţi auzit de OST Fest 2012. Un festival. Metal. La Bucureşti. Partea bună? Cântă Megadeth şi Motorhead. Şi 90% mă duc să-i văd. Partea proastă? Biletele în faţă sunt foarte scumpe şi mai performează Dimmu Borgir şi Motley Crue...yuuuk!
Tot la capitolul muzică, plănuiesc să-i revăd pe folkiştii mei preferaţi cu ocazia Valentine's Day...

A apărut primul episod din Spartacus : Vengeance. Fără Andy, evident. Cu un Liam McIntyre care aduce a Spartacus la fizic dar care are una din cele mai nearmonioase voci pe care le-am auzit vreodată, lucru care nu prea-mi place. Nimic genial până acum, aşteptăm să se mai dezvolte niţel acţiunea.

Zoso a renunţat la blog. Sau cel puţin aşa se pare. Nu e glumă, nu o manevră de marketing, doar o decizie foarte drastică. Păcat. Era sursa mea zilnică de ştiri. Deja din a doua zi de când n-a mai scris, i-am simţit lipsa.

Şi nu în ultimul rând, mă îngrijorează foarte tare legile astea anti-piraterie, anti-internet, anti-orice care par foarte serioase şi vor produce mari dezastre dacă intră în aplicare. Ne rugăm totuşi să nu...

În curând!

The Elder Scrolls V : Skyrim

Vă spuneam acum ceva timp că am avut o revelaţie legată de lucrurile care ne plac şi cred cu tărie că în viaţa noastră încă trebuie să existe magie, să ne rupem puţin de realitate şi să plecăm pe nişte tărâmuri mai bune, unde lucrurile sunt mai simple. Să uităm puţin de greutăţi şi să trăim puţin în visare.
Lucruri precum ultima carte din seria "Cântec de gheaţă şi foc" sau ultimul joc din seria The Elder Scrolls mă trimit pe mine undeva departe, mă duc cu gândul la locul în care aş vrea să locuiesc într-o bună zi (Finlanda...) şi îmi dau putere să merg mai departe.

Oblivion va ocupa mereu un loc special în sufletul meu, fiind unul dintre cele mai memorabile jocuri făcute vreodate dar partea bună este că Skyrim are tot ce avea Oblivion bun dar şi multe, multe, multe îmbunătăţiri remarcabile.
Aş putea să fiu cârcotaş şi să spun că Skyrim este atât de reuşit şi pentru că a împrumutat foarte multe elemente din seria Dragon Age. Dar să fim serioşi, şi tot ce este în Dragon Age are cel mai probabil sursă de inspiraţie din Lord of The Rings sau Song Of Ice and Fire.
Elementul central al universului din Skyrim se învârte în jurul dragonilor care au un rol foarte important în dezvoltarea personajului. De data asta, eroul cu care vom juca va avea o identitate mai aparte - el sau ea va fi the Dragonborn şi întreaga poveste se va concentra mai mult pe el decât pe alţii. Asta era una dintre problemele poveştii din Oblivion, şi-anume că deşi noi făceam toată treaba, alţii (hm...Sean Bean aka Martin) culegeau laurii victoriei. Situaţia pare alta de data asta pentru că noi suntem cheia. Noi suntem the Dragonborn.

Ca orice RPG respectabil, există elementele clasice, de conversaţie, de luptă, de adunat lucruri de care nu ai nevoie, de strâns bani, de cumpărat case şi de luat neveste sau soţi. Prima mare schimbare care sare în evidenţă...voice-actingul. Aparent Bethesda i-a concediat pe cei cinci actori care făceau toate personajele în Oblivion (pe lângă Patrick Stewart şi Sean Bean) şi au angajat unii ceva mai talentaţi şi...mai mulţi, astfel că nu avem aceleaşi voci la două sute de personaje diferite. Un mare, mare avantaj! Pe lângă asta îi avem pe Max Von Sydow, Christopher Plummer, Linda Carter, Joan Allen sau Michael Hogan.

A doua mare schimbare...grafica! Deşi Oblivion a ieşit cu una dintre cele mai revoluţionare grafici ale anului 2006, care avea să-şi ţină bine vârsta ani de-a rândul, întregul concept a părut întotdeauna un pic pueril, demn de basme şi nu de un RPG dark. Skyrim arată mult mai serios, mai matur, motiv pentru care a trecut de la Teen Rated la Mature. Totul este mai realist, mai sângeros, mai plin de diferite aluzii... Modelele personajelor s-au schimbat drastic şi acum parcă putem diferenţia mai uşor între rase - fie el dark elf, wood elf, breton, imperial, khajit, argonian, orc, nord sau redguard. Partea un pic dubioasă este că au intrat în nişte clişee ciudate. Unii sunt arabi-like, alţii viking-like şi tot aşa. Dar e ok, dă o oarecare identitate jocului.

Gameplay-ul - deşi a rămas cât de cât familiar, există foarte multe îmbunătăţiri şi adăugiri. Acum putem lupta cu două arme deodată. Luptele efectiv s-au schimbat, arată ceva mai complex decât bătaia haotică prezentă în Oblivion, există diferite animaţii spectaculoase şi finishing moves asemănătoare cu deathblows-urile din Dragon Age Origins. Asta dă o satisfacţie în plus şi luptele nu devin niciodată plictisitoare. Vrăjile nu mai arată nici ele la fel, ci s-au implementat o grămadă de mişcări şi efecte noi. Stealth-ul nu a fost ignorat ci i s-au implementat nişte şmecherii care seamănă mult cu ce găsim în seria Batman. Frumos! Pe lângă asta avem "strigătele" care ocupă un loc important în desfăşurarea poveştii.

Coloana sonoră rămâne la fel de epică (marca Jeremy Soule)  şi acompaniază călătoriile jucătorului în nişte medii ceva mai variate decât ce vedeam în Oblivion. Poate că Cyrodiil era de aşa natură să aibă mai multă pădure şi un pic de munţi, dar trecerea este ceva mai armonioasă şi spectaculoasă în Skyrim, asta îndulcită cu o grafică demnă de 2011-12. Şi având în vedere că acest tărâm ne oferă pe lângă dragoni şi mamuţi, sabrecats, uriaşi şi alte dihănii, experienţa este senzaţională. La capitolul optimizare îndrăznesc să spun că jocul se comportă mai bine decât Oblivion la vremea lui. Noua mea placă video combinată cu mai mult RAM dau posibilitatea rulării jocului pe Very High, lucru care-l făcea şi TES 4 cu placa veche. Diferenţa este că Skyrim nu-mi sacadează în niciun fel, nicăieri, pe când Oblivion avea multe momente când crăpa în nişte frame-uri foarte neplăcute când încerca să-şi încarce relieful mai ales. Deci încă un mare plus!

Introducerea puzzle-urilor este foarte interesantă şi neaşteptată. Ideea este că de regulă ce se află un spatele unei uşi închise merită de multe ori aşteptarea.
Nu ştiu ce aş putea spune despre poveştile din spatele jocului. Sunt atât de multe şi pot să difere atât de mult încât ar trebui să scriu nuvele întregi ca să le pot rezuma în vreun fel. Până la urmă asta este şi frumuseţea unui joc din seria Elder Scrolls.

Ca părţi negative rămân acelaşi desincronizări ale npc-urilor atunci când sunt programaţi să facă anumite chestii, nişte texturi care nu se potrivesc prea bine, bug-uri obişnuite în jocuri RPG. Nimic spectaculos

Probabil am ratat multe alte lucruri relevante despre Skyrim dar este de înţeles. Avem de-a face cu un monstru de joc care foarte probabil că ne va ocupa timpul multă vremea de aici încolo. Spor la explorat!

Era să uit...vă las cu nişte piese superbe de pe soundtrack...

De azi începe oficial nebunia...

Examene, examene, examene...

Doar ce mai viteji for supravieţui!

Batman Arkham City

Ok. Here we go...
Placă video nouă...check!
Memorie nouă de RAM...check!
Windows 7 Ultimate (64 bit) instalat...check!
Să înceapă gaming-ul de cea mai bună calitate!

Iniţial am început instalând ultimul joc din seria Elder Scrolls dar nu m-a fermecat prea tare astfel încât am trecut rapid la cel care a devenit supereroul meu preferat de când cu primul joc din franciză. Arkham Asylum a fost un deliciu şi este indiscutabil unul dintre cele mai bune jocuri făcute vreodată. Evident că toată lumea (inclusiv eu) a aşteptat cu sufletul la gură urmarea acestui joc genial. Eu cu întârziere. Dar a meritat. My pc rules once more!

Arkham City păstrează reţeta care a făcut din AA un succes dar o ridică la o scară mult mai epică, majestuoasă, grandioasă şi alte astfel de adjective. Aşa că avem tot ce vă puteţi dori de la un astfel de joc...bătaie, acrobaţii, acţiune, dramă, umor etc. Bomboana de pe un tort deja fenomenal este constituită de diversificarea gameplayului cu un element nou absolut fenomenal...Catwoman. Da, pisicuţa este jucabilă şi are 4 episoade dedicate de-a lungul întregului joc. La sfârşitul poveştii propriu-zise, oraşul nu este însă lăsat spre explorare cu orice personaj dorim, ba chiar şi cu Robin.
Povestea se desfăşoară în felul următor...

După dezastrul din primul joc, directorul închisorii Arkham decide să mute toţi deţinuţii în Gotham City şi să întemeieze Arkham City, un oraş în oraş, limitat, izolat, închis şi tratat ca un lagăr imens. Întreg jocul se va desfăşura în acest cadru întunecat pentru că atunci când aduni atâtea minţi diabolice la un loc nimic bun nu se poate întâmpla. Batman intră pe firul unei intrigi mult prea complicată pentru a putea fi detaliată aici, urmând a se lupta cu aproape toţi inamicii din jocul precedent, plus cei care probabil au lipsit - Penguin, Two-Face, Mr. Freeze, Ra'z al Ghul şi mulţi alţii. Gameplay-ul rămâne în sine acelaşi doar că întreg cadrul este mult mai mare şi mai open-world, dând un pic senzaţia unui RPG. Da, întregul Arkham City este disponibil pentru explorare.
Bineînţeles că vom avea parte de foarte multe faze spectaculoase la sfârşitul cărora veţi spune...man this is cool! Inamicii care sunt aruncaţi spre Batman vin cu tactici de abordare diferite şi asta ajută foarte mult la diversitate şi ajută jocul pentru că nu te plictiseşti niciodată de acţiune.
Totul este extrem de intuitiv şi de plăcut, efectiv intri în atmosferă şi nu mai ieşi deloc până la sfârşit.

Aşa...partea cu Catwoman, funcţionează cam la fel cu mici excepţii. E mult mai rapidă decât Bats dar nu la fel de rezistentă şi nici nu navighează prin oraş cu aceeaşi uşurintă dar va avea parte de câteva momente foarte mişto. Pe cuvânt.
Robin are o singură apariţie dar devine jucabil la sfârşitul poveştii. Partea de fighting se schimbă special pentru el pentru că foloseşte un baston. Un deliciu de urmărit şi de jucat, pentru că deşi este la fel de intuitiv şi satisfăcător ca şi cum l-ai manevra pe Batman, se simte ca şi cum este 100% vorba despre altcineva.

Grafic jocul este bestial. Nu ştiu dacă arată mai bine decât Arkham Asylum pentru că pe primul l-am jucat doar cu detalii medii în timp ce acesta a mers lejer la Very High, fără facilităţile DX11, ce-i drept. La capitolul tehnic am totuşi o plângere de făcut şi anume optimizarea proastă pentru plăcile Ati/AMD care dau rateuri cu tot cu sunetul în unele cinematic-uri. La început arată cel mai nasol, pe parcurs am văzut că jocul rula mai bine momentele cu unele mici sughiţuri.
Dacă tot suntem la puncte mai slabe mai vreau să însemnez nişte momente uşor frustrante legate de anumite bătălii, acolo unde poate că au exagerat şi m-au exasperat un pic pe mine, dar totuşi nimic care să nu poată fi depăşit.

Coloana sonoră, voice-actingul şi orice altceva înseamnă sunet este absolut memorabil. Kevin Conroy, vocea lui Bats de-atâta amar de vreme, se descurcă onorabil, deşi am impresia că se putea descurca mai bine la unele momente ceva mai melodramatice.

În rest, nu lipseşte absolut nimic. O experienţă încântătoare. Sistemul de coliziune dintre jucător şi mediul încojurător este pur şi simplu perfect şi tare aş vrea să ştiu cum au reuşit să înglobeze ceva atât de reuşit într-un joc video. Nu de alta dar uitaţi-vă la Fifa 12. Acelaşi an dar o tehnologie care pare în urmă cu vreo 2 decenii. Şi o optimizare de asemenea de două ori mai proastă.

Dacă nu cumva a intrat în cursa pentru jocul anului 2011, poate intra lejer pentru cea din 2012. Dar fără îndoială, o bijuterie. Îi scad 50 de sutimi pentru micile neplăceri provocate dar ideea rămâne...excepţional!

9.50!

Ah, şi o piesă folosită la promovarea jocului, cu tot cu niţică acţiune :)

Windows 7 vă salută !

Salut, eu sunt pc-ul lui Ştefan, de asemenea unul dintre cei mai buni prieteni ai lui. Ne ştim de ceva timp, având în vedere că eu am reprezentat cadoul lui de admitere la liceu. Am fost un cadou costisitor dar care nu a dezamăgit vreodată şi mi-am făcut mereu treaba cu brio.

Dar precum probabil că ştiţi, viaţa unui computer nu este foarte îndelungată cu toată tehnologia asta care avansează aşa de repede. De ceva timp apăruseră jocuri pe care eu nu le puteam rula şi asta-l frustra pe Ştefan pentru că se obişnuise ca eu să-i pot rula orice joc şi-ar fi dorit. Dar a continuat să ţină la mine, să nu mă forţeze şi să aibă grijă de mine.

În decembrie 2011, Ştefan a strâns bani special pentru mine şi mi-a cumpărat două cadouri foarte frumoase. Mi-a luat o placă video nouă şi de asemenea încă o memorie RAM. Astfel că acum sunt mai capabil la jocuri şi mult, mult mai rapid. De două ori mai rapid. De asemenea mi-a dat hăinuţe noi. Am renunţat la bunul şi bătrânul Windows XP şi am trecut şi noi ca oamenii mari pe Windows 7. Şi totul e grozav. Mă simt ca-n tinereţe, ca în 2006 când eram o piesă de ultimă generaţie, un adevărat avion. Sigur că există în continuare computere mai bune decât mine dar eu totuşi nu voi dezamăgi, deşi vârsta şi unele piese nu mă avantajează.

Placa video e grozavă. La fel şi Windows 7. Acum vă puteţi aştepta din nou de la Ştefan la review-uri la cele mai noi jocuri. Imposibilul a devenit (chiar dacă doar pentru scurt timp) posibil.

P.S. Am chiar şi diacritice. :)