Vă spuneam acum ceva timp că am avut o revelaţie legată de lucrurile care ne plac şi cred cu tărie că în viaţa noastră încă trebuie să existe magie, să ne rupem puţin de realitate şi să plecăm pe nişte tărâmuri mai bune, unde lucrurile sunt mai simple. Să uităm puţin de greutăţi şi să trăim puţin în visare.
Lucruri precum ultima carte din seria "Cântec de gheaţă şi foc" sau ultimul joc din seria The Elder Scrolls mă trimit pe mine undeva departe, mă duc cu gândul la locul în care aş vrea să locuiesc într-o bună zi (Finlanda...) şi îmi dau putere să merg mai departe.
Oblivion va ocupa mereu un loc special în sufletul meu, fiind unul dintre cele mai memorabile jocuri făcute vreodate dar partea bună este că Skyrim are tot ce avea Oblivion bun dar şi multe, multe, multe îmbunătăţiri remarcabile.
Aş putea să fiu cârcotaş şi să spun că Skyrim este atât de reuşit şi pentru că a împrumutat foarte multe elemente din seria Dragon Age. Dar să fim serioşi, şi tot ce este în Dragon Age are cel mai probabil sursă de inspiraţie din Lord of The Rings sau Song Of Ice and Fire.
Elementul central al universului din Skyrim se învârte în jurul dragonilor care au un rol foarte important în dezvoltarea personajului. De data asta, eroul cu care vom juca va avea o identitate mai aparte - el sau ea va fi the Dragonborn şi întreaga poveste se va concentra mai mult pe el decât pe alţii. Asta era una dintre problemele poveştii din Oblivion, şi-anume că deşi noi făceam toată treaba, alţii (hm...Sean Bean aka Martin) culegeau laurii victoriei. Situaţia pare alta de data asta pentru că noi suntem cheia. Noi suntem the Dragonborn.
Ca orice RPG respectabil, există elementele clasice, de conversaţie, de luptă, de adunat lucruri de care nu ai nevoie, de strâns bani, de cumpărat case şi de luat neveste sau soţi. Prima mare schimbare care sare în evidenţă...voice-actingul. Aparent Bethesda i-a concediat pe cei cinci actori care făceau toate personajele în Oblivion (pe lângă Patrick Stewart şi Sean Bean) şi au angajat unii ceva mai talentaţi şi...mai mulţi, astfel că nu avem aceleaşi voci la două sute de personaje diferite. Un mare, mare avantaj! Pe lângă asta îi avem pe Max Von Sydow, Christopher Plummer, Linda Carter, Joan Allen sau Michael Hogan.
A doua mare schimbare...grafica! Deşi Oblivion a ieşit cu una dintre cele mai revoluţionare grafici ale anului 2006, care avea să-şi ţină bine vârsta ani de-a rândul, întregul concept a părut întotdeauna un pic pueril, demn de basme şi nu de un RPG dark. Skyrim arată mult mai serios, mai matur, motiv pentru care a trecut de la Teen Rated la Mature. Totul este mai realist, mai sângeros, mai plin de diferite aluzii... Modelele personajelor s-au schimbat drastic şi acum parcă putem diferenţia mai uşor între rase - fie el dark elf, wood elf, breton, imperial, khajit, argonian, orc, nord sau redguard. Partea un pic dubioasă este că au intrat în nişte clişee ciudate. Unii sunt arabi-like, alţii viking-like şi tot aşa. Dar e ok, dă o oarecare identitate jocului.
Gameplay-ul - deşi a rămas cât de cât familiar, există foarte multe îmbunătăţiri şi adăugiri. Acum putem lupta cu două arme deodată. Luptele efectiv s-au schimbat, arată ceva mai complex decât bătaia haotică prezentă în Oblivion, există diferite animaţii spectaculoase şi finishing moves asemănătoare cu deathblows-urile din Dragon Age Origins. Asta dă o satisfacţie în plus şi luptele nu devin niciodată plictisitoare. Vrăjile nu mai arată nici ele la fel, ci s-au implementat o grămadă de mişcări şi efecte noi. Stealth-ul nu a fost ignorat ci i s-au implementat nişte şmecherii care seamănă mult cu ce găsim în seria Batman. Frumos! Pe lângă asta avem "strigătele" care ocupă un loc important în desfăşurarea poveştii.
Coloana sonoră rămâne la fel de epică (marca Jeremy Soule) şi acompaniază călătoriile jucătorului în nişte medii ceva mai variate decât ce vedeam în Oblivion. Poate că Cyrodiil era de aşa natură să aibă mai multă pădure şi un pic de munţi, dar trecerea este ceva mai armonioasă şi spectaculoasă în Skyrim, asta îndulcită cu o grafică demnă de 2011-12. Şi având în vedere că acest tărâm ne oferă pe lângă dragoni şi mamuţi, sabrecats, uriaşi şi alte dihănii, experienţa este senzaţională. La capitolul optimizare îndrăznesc să spun că jocul se comportă mai bine decât Oblivion la vremea lui. Noua mea placă video combinată cu mai mult RAM dau posibilitatea rulării jocului pe Very High, lucru care-l făcea şi TES 4 cu placa veche. Diferenţa este că Skyrim nu-mi sacadează în niciun fel, nicăieri, pe când Oblivion avea multe momente când crăpa în nişte frame-uri foarte neplăcute când încerca să-şi încarce relieful mai ales. Deci încă un mare plus!
Introducerea puzzle-urilor este foarte interesantă şi neaşteptată. Ideea este că de regulă ce se află un spatele unei uşi închise merită de multe ori aşteptarea.
Nu ştiu ce aş putea spune despre poveştile din spatele jocului. Sunt atât de multe şi pot să difere atât de mult încât ar trebui să scriu nuvele întregi ca să le pot rezuma în vreun fel. Până la urmă asta este şi frumuseţea unui joc din seria Elder Scrolls.
Ca părţi negative rămân acelaşi desincronizări ale npc-urilor atunci când sunt programaţi să facă anumite chestii, nişte texturi care nu se potrivesc prea bine, bug-uri obişnuite în jocuri RPG. Nimic spectaculos
Probabil am ratat multe alte lucruri relevante despre Skyrim dar este de înţeles. Avem de-a face cu un monstru de joc care foarte probabil că ne va ocupa timpul multă vremea de aici încolo. Spor la explorat!
Era să uit...vă las cu nişte piese superbe de pe soundtrack...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu