Metallica - Beyond Magnetic (EP)

Pe 28 octombrie, trupa mea preferată a împlinit 30 de ani de existenţă! 30 de ani de muzică sinceră, 30 de ani de experimente, unele reuşite, altele mai puţin reuşite, dar au însemnat 30 de ani de curaj şi de acumulare a unui statut pe care nu mulţi îl au şi alţii doar visează să-l atingă vreodată. Doamnelor şi domnilor - cea mai bună trupă rock din istorie şi poate chiar cea mai bună trupă care a existat vreodată.
James, Lars, Kirk şi Robert au sărbătorit cum ştiu ei mai bine : în concerte. Săptămâna trecută la Fillmore, San Francisco, băieţii au ţinut 4 concerte aniversare cu tot felul de surprize, invitaţi, rarităţi, călătorii în timp ş.a.m.d. Pentru mine cel mai important toate astea a fost faptul că au avut în fiecare concert 2 piese cântate împreună cu Jason Newsted, fostul bassist. Sunt un mare fan a lui Jason şi deşi Rob este un mare artist, nu pot să nu mă bucur să văd vechea 'tallica împreună chiar şi numai pentru o ocazie specială. A cântat o grămadă de lume cu ei...de la Apocalyptica la Kid Rock, Diamond Head, Ozzy Osbourne, Geezer Butler, Lou Reed (evident...hallucination!), King Diamond şi Mercyful Fate, membrii Anthrax şi...şi...însăşi Dave Mustaine! Memorabil într-adevăr! Au fost încă mulţi alţii dar mă voi opri cu enumeratul aici.

Şi s-au cântat multe rarităţi, cea mai specială fiind probabil To Live Is To Die, instrumental închinat lui Cliff Burton şi care n-a mai fost pus în scenă live integral niciodată. A sunat ok din ce s-a auzit pe youtube, mai puţin partea lui Lars, desigur. Păcat că au evitat (din nou) Frayed Ends of Sanity. Chiar vroiam s-o aud şi pe-asta.

Pe lângă asta, în fiecare dintre cele 4 nopţi, Metallica au cântat o piesă nouă, rămasă din sesiunile de înregistrare pentru albumul Death Magnetic. Sunt piese care n-au mai avut loc sau care pur şi simplu nu-şi găseau locul în conceptul materialului din 2008. Aşa a luat naştere EP-ul Beyond Magnetic.

Sunt doar 4 cântece, dar 4 cântece solide. Nu ştiu dacă este doar euforia ascultării a ceva nou de la Metallica sau dacă mi se pare că totul sună bine după haosul provocat de Lulu dar...îmi place ce aud! La nebunie! Deşi sunt aspecte care apropie ca stil cele 4 bucăţi de Death Magnetic, sunt şi diferenţe clare şi momente care te fac să înţelegi de ce nu au încăput pe album sau de ce nu aparţineau conceptului de "moarte magnetică". Fiindcă urmărisem aprig filmuleţele de pe Mission:Metallica la vremea respectivă, ştiam bucăţi din aceste piese dar desigur că altceva este să auzi toată treaba. Săptămâna aceasta s-a lansat materialul pe iTunes.

EP-ul debutează cu Hate Train. Nu ştiu câte pot spune despre versuri. Sunt bad-ass dar nimic extrem de profund sau cu înţelesuri ascunse. După intro avem un riff care seamănă un pic prea mult cu Fuel dar se iartă în momentul în care Kirk dă drumul celui mai bestial solo Metallica de la Load încoace. Apoi începe James cu versurile. Îmi place vocea lui Hetfield pe EP-ul ăsta pentru că este mixată să fie mai clară decât sunt celelalte piese de pe DM. Producţia nu este nici pe departe aşa cum ar trebui să fie un album Metallica dar sună ceva mai bine decât dezastrul calitativ pe care l-a avut DM. Şi deşi este o piesă heavy, rapidă şi spectaculoasă, avem un refren slow, care dă un mare plus piesei. Finalul este încununat de un break-down marca Pantera şi un solo care imită deraiajul unui tren. Foarte mişto. Încă un refren şi voila! Un început frumos şi în forţă.

Just A Bullet Away avusese ca titlu provizoriu Shine şi datorită M:M căpătase statutul de mit urban pe forumurile de specialitate. Mulţi vroiau s-o audă dar şi mai mulţi credeau că asta nu se va întâmpla niciodată. Îşi merită statutul? Probabil. Se ştie despre ea că ar fi fost 90% pe album dacă James nu ar fi militat pentru The Unforgiven III ce nu era în mod special dorită de ceilalţi membri. Mă bucur că Hetfield a insistat, ador Unforgiven III şi ador şi Just A Bullet Away. Are un riff genial, versuri foarte catchy şi e heavy. Singurul aspect negativ este Lars care are o evoluţie mediocră şi repetitivă la toate cele 4 melodii, cam în acelaşi stil plictisitor de pe DM. La mijloc avem un interludiu tip Master of Puppets cu un duel frumos de chitări între Kirk şi James. Versurile aduc aminte de un film western. Unul foarte cool. Iar solo-ul de la sfârşit...delicios! O combinaţie Kirk-James de mare-mare frumuseţe.

Hell and Back are un pasaj melancolic (When the sun goes hellbound) la început pe care-l auzisem pe Mission:Metallica şi care-mi plăcuse atunci foarte mult. Am fost foarte dezamăgit când am descoperit că nu ajunsese pe versiunea finală a albumului dar vă daţi seama că am avut de ce să mă bucur acum. Este o piesă dark, nu foarte convenţională pentru stilul Metallica, oscilând permanent de la baladă la ceva relativ heavy la ceva foarte heavy şi înapoi la baladă. Procesul se reia. Versurile sunt de data aceasta extrem de intime şi personale. Eu, cel puţin, le interpretez ca fiind despre dependenţa de alcool a lui James. La breakdown-ul final, când lucrurile chiar o iau razna, Lars are şansa să strălucească dar la fel cum a făcut cu The Day That Never Comes, efectiv tratează lucrurile cu superficialitate. Păcat. Kirk în schimb străluceşte. Solo-urile de pe Beyond Magnetic sunt aproape toate peste nivelul celor de pe Death Magnetic. Nu ştiu ce s-a întâmplat dar pe astea patru am auzit doar lucruri care m-au atras din start, lucru care nu s-a întâmplat pe DM decât cu All Nightmare Long şi The Unforgiven III.

Materialul se încheie cu Rebel of Babylon care din nou are nişte versuri foarte reuşite. Pasajul de început în care se aude doar vocea lui James şi chitara încă îmi dă fiori. Apoi urmează un riff foarte thrashy şi în cele din urmă ante-refrenul care nu-mi place dar care dispare rapid din cauza refrenului genial. Încă o dată lirica lui Hetfield mă dă gata, piesa vorbind despre decăderea des-întâlnită a rockstarului de rând şi inevitabila ieşire din scenă marca Kurt Cobain. Kirk face un solo gen Slayer. Absolut incredibil! Nişte armonii de chitări, un mic jam între Lars şi Rob (fiind singurul moment în care bass-ul se aude), o întoarcere la versuri şi refren şi gata! Scurt dar intens.

Melodiile astea au venit la ţanc după dezamăgirea provocată de Lulu, dar trebuie să recunosc faptul că greşeala le este iertată. E prea mişto EP-ul ca să-mi mai pese de Lou Reed şi gemetele lui de moşneag.
Asta-i Metallica mea! Good job! Cică 2012 se anunţă cu înregistrări pentru un album nou şi o aniversare pentru The Black Album. Aşteptăm aniversarea de 30 de ani, nu?


Şi piesele...

Later Edit: evident că Trilulilu nu merge cum trebuie. Aveţi aici contul meu cu cele 4 piese.
Metallica - HATE TRAIN
   
 Asculta  mai multe  audio   rock

Metallica - Just A Bullet Away
   
 Asculta  mai multe  audio   rock

Metallica - Hell and Back
   
 Asculta  mai multe  audio   rock

Metallica - Rebel of Babylon
   
 Asculta  mai multe  audio   rock