duminică, 24 mai 2009

Istanbul

Nu stiu cum as putea sa incep. Saptamana care tocmai a trecut a fost printre cele mai frumoase pe care le-am trait vreodata. S-au intamplat atatea intr-un timp atat de scurt, incat am inteles de ce uneori viata chiar are tendinta sa fie frumoasa. Pentru momente de genul asta...

Ca sa ajungem in Turcia a trebuit sa facem un drum de 12-13 ore cu autocarul. Mda, nu a fost deloc placut, dar grupul nostru la teatru e unul vesel alaturi de care greu de plictisesti. Ca sa scurtez poliloghia pe tema asta - bulgarii au niste drumuri de tot cacatul (mai rele decat ale noastre, daca asta chiar e posibil) - in viata mea nu am simtit asa oribile serpentine ca ale vecinilor de la Sud de Dunare. Oribil. In rest, e tot un fel de Romania, putin mai afumata, cu cladiri mai vechi si masini mai putin "bengoase" ca ale noastre. Dar cam atat.

In Turcia, desi am stat o groaza in vama (naspa cand nu sunt altii membrii UE) ne-am miscat foarte repede. Pentru ca Turcia per total este o tara civilizata. In comparatie, atat noi cat si bulgarii suntem din epoca de piatra. Turcii au autostrazi...si cu asta am spus totul. Tarziu in noapte, pe la 2-3 - am putut vedea foarte multe lumini pe geam. Ajunsesem. Atmosfera de-acolo e foarte usor de observat si descris - Istanbul-ul nu doarme. Diferenta dintre zi si noapte tine doar de lumina si de genul de oameni care se perinda pe-afara. Pentru ca indiferent de ora, e tot timpul aglomerat, plin de oameni, zgomotos - si cu toate astea - foarte fermecator.

Festivalul la care urma sa participam noi este, cum am mai spus, unul francofon. Am fost primiti in miezul noptii la Liceul Notre-Dame de Sion - un liceu privat care arata ca un hotel de cinci stele. Ca sa fac o mica paranteza - din cate am inteles, in Istanbul, numarul liceelor private aproape ca-l depaseste pe cel al liceelor de stat. Din cate am aflat, daca intr-adevar vrei sa faci un liceu pe bune acolo - mergi la unul privat. Anual, parintii platesc in jur de 15 000 de euro taxa. Insa credeti-ma, conditiile de-acolo sunt lux pur.

Cu ce as putea sa incep - aveau sala de relaxare (mese de sah si biliard), cantina care arata ca o cafenea foarte fitoasa, sala de trofee, bazin de inot, computere asezate pe holuri cu acces pentru oricine dorea sa verifice cate ceva pe net si baile... Baile alea in care intrau sute de elevi zilnic erau mai curate decat ce am eu acasa (si credeti-ma, mama este un cleaning-freak cand vine vorba de baie). Exista desigur, o sala de teatru - unde s-a desfasurat festivalul (scaunele erau incredibil de pufoase), o curte interioara superba (erau mese pentru mancat, mese de ping-pong, cosuri de baschet, multa verdeata - niste trandafiri superbi cresteau pe-acolo, si peste toate astea era o curatenie incredibila - astfel incat mai vedeai fete care obosite de sandale, umblau desculte fara nicio problema) si niste sali de clasa foarte dragut organizate.

Ajunsi acolo noaptea-tarziu, am fi trebuit sa incercam sa ne odihnim si sa dormim - in cateva ore incepea festivalul. Am jucat sah si biliard pana dimineata. Cand a inceput festivalul, noi eram deja foarte obositi dar n-a contat. Mancarea pe care o primeam era proaspata si delicioasa de fiecare data iar piesele variau de la foarte interesante si amuzante la foarte plictisitoare. Cand erau foarte plictisitoare, intrau in peisaj scaunele alea pufoase. Ce-am mai dormit pe ele...Revenind!
Dupa un astfel de program se desfasoara fiecare zi. Mai trebuia de-asemenea sa frecventam niste ateliere de teatru. Eram impartiti si trebuia sa facem niste sedinte a caror finalitate era o improvizatie pentru ultima zi de festival. Culmea, in ultima zi trebuia sa avem si noi spectacolul. Munca la puterea a doua...noi eram aia.


Si nedormiti de peste 24 de ore romanii tot poetici au ramas

Pe parcursul sederii noastre acolo, fiecare am fost distribuiti la cate-o gazda. Eu am nimerit la Cem - un tip extraordinar. Din cate gazde au avut romanii, eu sunt sigur ca am avut-o pe cea mai tare. Avea aceeasi varsta cu mine, canta la chitara de 4 ani (chitara clasica nu joaca!) si imparteam amandoi pasiunea pentru trupe precum Led Zeppelin(trupa lui favorita), Metallica(a mea) si Iron Maiden (trupa iubita de toata lumea in Turcia, dupa cum aveam sa descopar mai tarziu). De asemenea e si un talentat desenator, frecventand si cursuri pentru asa ceva. Ah, si a jucat in piesa liceului sau, unde a avut rolul principal. Piesa lor a fost printre cele mai apreciate din tot festivalul...
Cem locuia pe malul celalat al Bosforului (partea Asiatica, in timp ce liceul era in partea Europeana) - astfel ca eu in fiecare zi aveam ocazia sa trec podul si sa vad un peisaj superb! Zona in care statea era un rezidentiala. Apartamentul era imens, am primit camera mea...nu aveai cum sa te plangi.

Seara, dupa ce programul festivalului lua sfarsit, eram scosi in oras. Cem a vorbit cu toata lumea, si toata gasca a iesit la o un club de rock/blues. Drumul pana acolo a fost magic. Am mers printre sute de oameni care se plimbau pe bulevardul ala. Era de-a dreptul incredibil. Iar clubul era genial...la fel era si berea de-acolo (mie nu-mi place berea, dar asta era...wow!) si muzica...ah, cantam cu totii melodii dupa Iron Maiden, Judas Priest, AC/DC, RHCP, Joan Jett s.a.m.d. Era incredibil! La intoarcere (candva tarziu in noapte) veneau in directia noastra cam vreo 400 de suporteri ai Besiktasului. Aparent castigasera si erau fericiti. Tot in perioada aceea se apropia finala cupei Uefa dintre Shahtior Donetk si Werder Bremen. Era incredibil sa vezi suporteri ucrainieni, nemti si rusi stand laolalta la aceleasi mese - glumind si simtindu-se bine - asa cum ar trebui sa fie la orice meci de fotbal (ati auzit bai, panarame de romani care nu faceti altceva decat sa va injurati cu adversarii...animale din jungla sunteti in comparatie cu astia).



Rock forever chiar si in Turcia! Clubul ala chiar era genial!

Intr-o alta zi am avut croaziera pe Bosfor cu un vas. A fost incredibil! Am vazut niste peisaje superbe, eu am facut niste poze grozave si toata lumea s-a simtit incredibil. Dupa ce toata lumea a luat masa pe vas, s-a dat drumul la distractia si la muzica traditionala turceasca - foarte familiara cu ce se aude la manele(de aici vine plagiatura romaneasca). Diferenta era insa imensa. Ca un lucru curios, aceiasi oameni care cu o seara inainte dansau si cantau pe AC/DC acum isi faceau de cap pe ritmurile orientale. A fost o chestie cu adevarat unica!
Seara tarziu am stat undeva pe malul marii Marmara si am baut vin...


Stadionul celor de la Besiktas, singurul la care am reusit sa fac poza. Ar mai fi fost Ali Samien si Ataturk...


Imensitatea de pod care lega Europa de Asia. Ma rog, unul dintre ele...


Let's get the party on! Ma rog, ei :D

In ziua spectacolului nostru, toata lumea era foarte stresata si nervoasa, dovada ca nu prea am poze din ziua aia. Cu toate astea piesa a iesit aproape de perfectiune. Toate replicile au iesit perfect, lumea (aproximativ 200 de oameni) a gustat si aplaudat la scena deschisa - sentimentul a fost uluitor. Dupa spectacol, actorii se strangeau la un soi de conferinta unde li se puneau intrebari sau se urau felicitari chiar de catre audienta. Acolo lumea era toata cu zambetul pe buze si felicitarile nu au contenit.
Si aia a fost. Ultima zi de festival.
In ziua urmatoare urma sa parasim Istanbulul, dar nu inainte sa dam un tur si sa vedem moscheiele faimoase...Hagia Sofia si Moscheea Sultanului Ahmed (care avea 6 minarete).
A fost foarte frumos sa vedem si astea...ca o completare a tot ce-am trait in acele zile.


Gradina si Moscheea cu 6 minarete

La sfarsit nu vroiam sa plecam. Totul fusese prea frumos. Oamenii erau asa cumsecade, asa civilizati, iar orasul atat de frumos si de curat inca iti doreai desigur...sa ramai de tot! Dar a trebuit sa ne intoarcem. Drumul a fost mai putin obositor, sau poate doar eram noi mai pregatiti. Totul a mers bine pana cand am ajuns la Vama cu Romania. Acolo dobitocii de romani ne-au aratat inca o data cat de penibili pot fi. Cum sa stai sa cauti in bagajele unor copii veniti din Turcia de la un festival de teatru? Sau mai mult, cum sa ceri unor fete de 16-18 ani sa-si desfaca bagajul in fata ta sa verifici tu daca nu cumva are substante ilegale sau ceva de genul. "Tu" fiind un vames burtos si un pic cam tantalau. Asta mi-a facut foarte multi draci dar a trebuit sa trecem peste. Ce importanta mai avea?

Si ne-am intors in infecta Romanie, in plictisitoarea Constanta.
Cica luni trebuie sa merg la scoala. Yuuk!


Noi in ultima zi!

2 comentarii:

Anca G. spunea...

prea tare! norocosi oameni..cica si noi suntem la un liceu francofon dar mai departe o mica reprezentatie de ziua francofoniei acum cativa ani si o imitatie de sceneta nu am ajuns..
Congrats!

Stephen G. spunea...

Arigato gozaimasta!
Cat despre asta cu liceele francofone...nu conteaza. Eu urasc franceza dar iubesc sa merg la teatru francofon...e o chestie mai ciudata dar asta e sentimentul.

Probabil ca acting-ul in sine conteaza, indiferent de limba. Oricum trupa asta nu are nicio treaba cu liceul suntem de la vreo 4-5 scoli diferite.