joi, 28 mai 2009

Uefa Champions League 2009 - Finala


Nu stiu altii ce cred dar mie nu mi-a placut deloc meciul de-aseara. Mi s-a parut plictisitor, incurcat si inghesuit. Barcelona mi-a aratat mie inca o data ca nu-i agreez. Niciodata nu mi-au placut, iar jocul lor de aseara a fost la fel de antipatic ca intotdeauna.

A fost o invalmasala continua la mijlocul terenului. Specialistii ar numi-o tactica bine pusa la punct. Eu o numesc anti-spectacol, anti-fotbal. Sunt de asemenea dezamagit ca o echipa cu potential maxim in atac, asa ca Manchester United nu au fost in stare sa descurce defensiva aia enervanta a catalanilor.
Meciul incepuse frumos. Cristiano Ronaldo avea chef de spectacol, si incepuse sa joace frumos inca din prima atingere de balon. Si a avut portughezul o ratare mare. La faza imediat urmatoare, Barca dadea gol, marcator - Samuel Eto'o. Foarte sec momentul, la fel ca atunci cand Iniesta inscria in poarta lui Chelsea in ultimul minut.

Nu pot sa nu fiu subiectiv. Detest foarte tare pe Barca si chiar am tinut cu United. Din momentul ala, jocul a luat-o in jos. Cumva, atacul englezilor a paralizat si nu s-a mai intamplat nimic interesant pana aproape de golul doi, inscris de Leo Messi (in repriza a doua). Inadmisibil de asemenea ca o aparare precum cea a lui Manchester a luat gol cu capul de la un jucator de 1.69. Sigur, toata lauda pentru Messi - reusita foarte frumoasa, dar nu poti sa nu-ti dai in cap dupa o asemenea faza. Ferdinand ce pazea? Unde era Vidic? Cum e posibil cu 2 vlajgani pe post de fundasi-centrali sa iei un asemenea gol.

Dupa ce s-a facut 2-0, Manchester a cazut de tot si Barca a mai avut cateva ocazii, fiind in cateva randuri aproape sa inscrie si golul 3. N-a fost sa fie. Catalanii au cucerit al treilea trofeu UCL (comentatorii s-au grabit sa aduca in discutie anul 1986, cand trofeul fusese cucerit de Steaua - ironic cum la 23 de ani dupa, una dintre echipe a ramas la cel mai inalt nivel, pe cand cealalta se zbate in mocirla propriei neputinte intr-un campionat de mana a 2-a).

Mitul care spune ca nicio echipa nu a castigat Champions League 2 ani la rand ramane in picioare. Manchester a jucat slab. Tactic mi s-au parut foarte ciudati. Nu inteleg ce a vrut Fergusson sa faca cu jucatori precum Anderson sau Park Ji Sung dar e clar ca nu a stiut sa-si puna in valoare stelele. La un moment dat eram nesigur daca Rooney macar jucase (a jucat doar ca nu prea se intalnea cu mingea).
Barca a batut sezonul asta tot ce se putea. Campionat, Cupa, UCL...frumoasa performanta - demna de jocurile pe PC. Au umilit Real-ul pe Bernabeu cu 6-2...cu toate acestea nu ma incanta fotbalul jucat de ei. Este nesuferit. Poate unii critica pe Chelsea pentru modul in care joaca, dar mie Barcelona mi se pare si mai si.

O finala dezamagitoare per total. Incomparabila cu cea de anul trecut cand s-au ciocnit englezii si a iesit un super-fotbal. Poate ca asa ar fi trebuit sa fie si acum. Doar daca Iniesta n-ar fi avut momentul ala de inspiratie cu Chelsea si arbitrul n-ar fi refuzat un penalty clar pentru englezi. Barcelona merita totusi, pentru ce a prestat in finala - sa fie campioana. Modul in care a facut-o nu ma satisface pe mine, dar ce importanta mai are?

Astept o surpriza placuta de la Shahtior Donetk pentru SuperCupa Europei. Hai Lucescu, hai Rat...poate pana atunci catalanii reintra intr-o pasa proasta.

Niciun comentariu: