...de iarba-verde.
...de gratare.
...de aglomeratie.
...de zgomot.
...de muzica proasta.
...de oameni care se "distreaza" mancand pana la refuz si ascultand muzica din aia proasta.
...sa ma distrez asa cum concep altii notiunea respectiva.
Rezumand tot ce am spus mai sus, rezulta ca eu nu sunt roman ci un specimen ciudat rasarit de pe alta planeta. Sau cel putin asa par sa dau senzatia. Acum un timp ma bucuram ca vine 1 mai - era o zi libera, era frumos afara...bla bla bla. Dupa o vreme insa, toata chestia asta devine enervanta si plictisitoare. De ce tot timpul de 1 mai trebuie sa mergi la iarba-verde sa faci un gratar, sa bei si "sa te simti bine"? Nu ca as avea ceva impotriva unor astfel de excursii, dar de ce trebuie sa fie in fiecare an la fel? E anost, e plictisitor, e banal (nu e distractie)... De ce in tara asta nu se poate face altceva de 1 mai daca tot e zi libera?
Toata lumea din jurul meu se pregateste de o escapada de genul asta. Nu se poate oare ca intr-un an in loc sa mergem la iarba-verde sa...nu stiu...jucam sah, tenis, sa luam aer curat (nu fum de gratar si gaz de esapament), sa facem tumbe pe sarma - orice decat vesnicele gratare.
Sunt un ciudat? Poate...nu zic nu. Doar ca sunt genul care se plictiseste tare repede de anumite lucruri. Si cred ca din 17 "1 mai-uri" avute, cel putin 15 au avut acelasi tipar. E timpul sa-mi spun mie insumi ca m-am saturat.
Imi e dor de un concert, de o carte, de un film - 1 mai - nu stiu cum o fac altii dar pentru mine e doar o zi in care nu ma duc la scoala.
Cand o sa emigrez, o sa fac multi romani fericiti :D .
joi, 30 aprilie 2009
luni, 27 aprilie 2009
Un pic de tupeu!
Eram aseara la Teatru...revedeam pentru a doua oara piesa "Scaiul" - prima data il vazusem in grup cu mai multi colegi undeva prin noiembrie. Aseara i-am dus pe mama si pe tata sa vada si ei piesa - pentru ca mie-mi placuse la nebunie de prima data. Era amuzanta, hilara chiar. Personajele, desi provenite dintr-o epoca de secol 19 erau foarte, foarte fresh si foarte interesante - de la primul pana la ultimul. Iar rolul principal - magnific din toate punctele de vedere - nu o sa-l uit pe General cat o-i trai.
Poate ca n-am ras ca atunci cand am vazut prima data, dar a fost mult mai amuzant decat multe filme "de comedie" pe care le vedem pe la tv sau cinema (huh? mai merge cineva acolo?). Am avut ocazia sa studiez mai bine modul in care actionau fiecare pe scena - deplasarea scenica, modul in care isi spuneau replicile catre public si nu intre ei s.a.m.d. La sfarsit m-am simtit un pic descurajat.
Nu stiu cum se face ca de cand am intrat la liceu, teatrul si filmul (ca arte, nu hobby) mi-au intrat pe sub piele. Sunt deja 3 ani de cand fac ora de Drama la scoala. In astia 3 ani am participat in (cred) vreo 5-6 scenete (unele mai lungi, altele mai scurte) si in alte 3 filme (se stie!). Trebuie sa recunosc - la inceput nu vroiam sa aud de jucat. Nu-mi placea sa fiu acolo pe scena, ma simteam inconfortabil. Spuneam tuturor ca eu prefer sa stau in spatele camerelor/scenei - sa fiu eu ala care da cu gura inainte de spectacol, nu in timpul lui.
Timpul a trecut si eu m-am maturizat (doar la capitolul asta, ca la altele...). N-am nicio problema cu jucatul - incepe sa-mi placa, tracul incepe sa fie doar o amintire veche si tot asa...Cine ar fi crezut? Nu radiez de talent - nici pe departe. Am in schimb cativa colegi in clasa care sunt pur si simplu geniali - actori nedescoperiti. Eu nu. Dar eu imi dau silinta, si atata timp cat ma simt confortabil cu ceea ce joc de regula iese bine.
Printr-o oarecare conjunctura am ajuns in noiembrie anul trecut la un grup de teatru-francofon. La inceput a fost din obligatie...o promisiune, ma rog. Dar apoi nu a mai fost nevoie de asa ceva - ceea ce era foarte ciudat. Pentru ca eu ma stiam sceptic cand venea vorba sa joc si mai era si in franceza - pe care o uram (cred ca inca o urasc - dar ideea e ca desi pot sa joc in franceza, nu inseamna neaparat ca as stii limba). Si am ramas. Si treaba a devenit teribil de serioasa. S-a pus la cale o piesa (dureaza cam 40 de minute...va dura mai mult cu artificiile de rigoare) - pe tema televizorului si a efectelor sale (mai mult sau mai putin nocive) si a iesit o comedioara tare simpatica...in franceza! Voila! La Famille Tele !
Nu va impresioneaza prea tare? Stati sa va spun...o sa participam la un festival international la Istanbul (adica in Turcia, ba :P). Tanaaaaam!
Eu am un rol relativ substantial. Destul de multe replici pe parcursul a mai multe scene. Nu stiu cum am facut dar in una dintre ele sunt un fel de folkist cu chitara la subrat. Daaa...si uite asa o sa ajungem sa jucam pe o mare scena intr-o tara straina, in franceza...in luna mai! Si ca tot se apropie ziua, m-am gandit sa impartasesc chestia asta cu voi...si inevitabil, sa ma laud - desi ce fac eu nu e asa iesit din comun.
Aseara m-am comparat putin (si inevitabil) cu actorii aia adevarati - profesionistii - diferentele sunt foarte mari, dar cu un pic de expresivitate se pot masca destule lipsuri (talent, experienta, cunostinte). Sigur, nici macar nu ma pot compara eu cu niste artisti adevarati dar asta nu ma opreste sa-mi fac treaba, sa-mi faca placere sa fac toate astea si totul sa arate tres jolie!
Unde vroiam sa ajung...ganditi-va, ca daca eu am ajuns sa fac asa ceva (mergeti inapoi la pasajul in care ma autodescriu pe mine la inceputul liceului) fara sa mai am in suflet un stres real, ba mai mult sa-mi placa atat de mult toata chestia asta...ganditi-va atunci ca oricine poate face asta sau oricealtceva.
Intr-un context similar a evoluat si chitara la mine. Nu sunt eu urmatorul James Hetfield (oh, doamne ce n-as da...intr-o zi) dar cu un pic de munca, perseverenta si curaj am reusit sa invat sa cant niste bucati care pareau "incredibil de imposibil" la inceput. Nimic nu e prea greu daca exista un pic de timp si de tupeu. Nu o sa iasa din prima, nici din a doua - dar da-o naibii ca iese ea pana la urma.
Eu am avut multa vreme visul de a canta la chitara, dar am fost prea timid si lipsit de tupeu ca sa zic chestia asta cu voce tare. Acum chiar regret ca n-am inceput mai de demult, mai ales ca am invatat atatea intr-un timp relativ scurt. Intre timp am descoperit ca imi place pe scena...sa joc. N-as fi indraznit sa ma gandesc la asa ceva acum o vreme...
Sunt sigur ca sunt si altii in situatia mea. Nu vreau sa fac acum pe marele intelept sau guru - dar va dau un indemn simplu - daca vreti ceva din tot adancul sufletului - chiar daca pare greu, imposibil, aiurea - strangeti din dinti, faceti pasul si vedeti ce iese. Care dezamagire ar fi mai mare? Cea de a nu incerca sau cea de a esua?
Incercati!
Poate ca n-am ras ca atunci cand am vazut prima data, dar a fost mult mai amuzant decat multe filme "de comedie" pe care le vedem pe la tv sau cinema (huh? mai merge cineva acolo?). Am avut ocazia sa studiez mai bine modul in care actionau fiecare pe scena - deplasarea scenica, modul in care isi spuneau replicile catre public si nu intre ei s.a.m.d. La sfarsit m-am simtit un pic descurajat.
Nu stiu cum se face ca de cand am intrat la liceu, teatrul si filmul (ca arte, nu hobby) mi-au intrat pe sub piele. Sunt deja 3 ani de cand fac ora de Drama la scoala. In astia 3 ani am participat in (cred) vreo 5-6 scenete (unele mai lungi, altele mai scurte) si in alte 3 filme (se stie!). Trebuie sa recunosc - la inceput nu vroiam sa aud de jucat. Nu-mi placea sa fiu acolo pe scena, ma simteam inconfortabil. Spuneam tuturor ca eu prefer sa stau in spatele camerelor/scenei - sa fiu eu ala care da cu gura inainte de spectacol, nu in timpul lui.
Timpul a trecut si eu m-am maturizat (doar la capitolul asta, ca la altele...). N-am nicio problema cu jucatul - incepe sa-mi placa, tracul incepe sa fie doar o amintire veche si tot asa...Cine ar fi crezut? Nu radiez de talent - nici pe departe. Am in schimb cativa colegi in clasa care sunt pur si simplu geniali - actori nedescoperiti. Eu nu. Dar eu imi dau silinta, si atata timp cat ma simt confortabil cu ceea ce joc de regula iese bine.
Printr-o oarecare conjunctura am ajuns in noiembrie anul trecut la un grup de teatru-francofon. La inceput a fost din obligatie...o promisiune, ma rog. Dar apoi nu a mai fost nevoie de asa ceva - ceea ce era foarte ciudat. Pentru ca eu ma stiam sceptic cand venea vorba sa joc si mai era si in franceza - pe care o uram (cred ca inca o urasc - dar ideea e ca desi pot sa joc in franceza, nu inseamna neaparat ca as stii limba). Si am ramas. Si treaba a devenit teribil de serioasa. S-a pus la cale o piesa (dureaza cam 40 de minute...va dura mai mult cu artificiile de rigoare) - pe tema televizorului si a efectelor sale (mai mult sau mai putin nocive) si a iesit o comedioara tare simpatica...in franceza! Voila! La Famille Tele !
Nu va impresioneaza prea tare? Stati sa va spun...o sa participam la un festival international la Istanbul (adica in Turcia, ba :P). Tanaaaaam!
Eu am un rol relativ substantial. Destul de multe replici pe parcursul a mai multe scene. Nu stiu cum am facut dar in una dintre ele sunt un fel de folkist cu chitara la subrat. Daaa...si uite asa o sa ajungem sa jucam pe o mare scena intr-o tara straina, in franceza...in luna mai! Si ca tot se apropie ziua, m-am gandit sa impartasesc chestia asta cu voi...si inevitabil, sa ma laud - desi ce fac eu nu e asa iesit din comun.
Aseara m-am comparat putin (si inevitabil) cu actorii aia adevarati - profesionistii - diferentele sunt foarte mari, dar cu un pic de expresivitate se pot masca destule lipsuri (talent, experienta, cunostinte). Sigur, nici macar nu ma pot compara eu cu niste artisti adevarati dar asta nu ma opreste sa-mi fac treaba, sa-mi faca placere sa fac toate astea si totul sa arate tres jolie!
Unde vroiam sa ajung...ganditi-va, ca daca eu am ajuns sa fac asa ceva (mergeti inapoi la pasajul in care ma autodescriu pe mine la inceputul liceului) fara sa mai am in suflet un stres real, ba mai mult sa-mi placa atat de mult toata chestia asta...ganditi-va atunci ca oricine poate face asta sau oricealtceva.
Intr-un context similar a evoluat si chitara la mine. Nu sunt eu urmatorul James Hetfield (oh, doamne ce n-as da...intr-o zi) dar cu un pic de munca, perseverenta si curaj am reusit sa invat sa cant niste bucati care pareau "incredibil de imposibil" la inceput. Nimic nu e prea greu daca exista un pic de timp si de tupeu. Nu o sa iasa din prima, nici din a doua - dar da-o naibii ca iese ea pana la urma.
Eu am avut multa vreme visul de a canta la chitara, dar am fost prea timid si lipsit de tupeu ca sa zic chestia asta cu voce tare. Acum chiar regret ca n-am inceput mai de demult, mai ales ca am invatat atatea intr-un timp relativ scurt. Intre timp am descoperit ca imi place pe scena...sa joc. N-as fi indraznit sa ma gandesc la asa ceva acum o vreme...
Sunt sigur ca sunt si altii in situatia mea. Nu vreau sa fac acum pe marele intelept sau guru - dar va dau un indemn simplu - daca vreti ceva din tot adancul sufletului - chiar daca pare greu, imposibil, aiurea - strangeti din dinti, faceti pasul si vedeti ce iese. Care dezamagire ar fi mai mare? Cea de a nu incerca sau cea de a esua?
Incercati!
sâmbătă, 25 aprilie 2009
Secret Whispers II
Earthquakes shake our lives all the time. It just happened that tonight we all felt it together. Do we really need to dramatize that much about it? Are we that ignorant that we cannot recall those other moments? Sure, we did not felt all those things together, but individually. Is the effect lesser? What does it take to realize that deep inside we are seriously shaken? And when I say shaken I don't refer to that tiny 5 degree thingy.
I don't mean to sound arrogant or cocky in any way by saying that, it's just... It was a natural phenomenon and somehow we all got a bit shocked, scared and all that. In reality it was nothing serious and it's just childish and superficial to act in such a way for a thing like that.
Where do I want to go with this? No, really...where does all of this goes?
Do remember that these are secret whispers...Do you hear as they are blown in the wind together with their secrecy. Who will hear these whispers? Who will understand them?
I'm really starting to get used with the earthquakes that take place within myself. Blow after blow, they just keep coming. Either stronger or weaker they don't seem to stop. It's as if my soul was just a peaceful sea...you know...a vast, calm and endless amount of water that represented inner peace, strenght and confidence. Now...it's preety much gone. Well, I guess it was never that calm. Vast and endless - for sure! But it was never calm. Still, for a while it had been quiet and unfortunately I got used with it. A bit too much. And now that it's almost gone, it hurts. It really does.
In such a short amount of time it became a piece of me and then...then it ran away. What am I really talking about? Hard to say, hard to explain, hard to show...there were certain elements that meant a lot. But that thing...my so-called inner peace - as it started to disappear I began to hate it - a lot. Actually I still hate it. I don't really know if still there's some of it in there...but I hate it! I hate it so much that I just want to end with it. It was like a drug (wasn't it from the beginning?) and it lasted that little but consumed so much of me...It's unfair. I'm full of anger and frustration about it. Endless questions go through my head right now. Why did I had to taste it anyway from the beginning? Why to feel that better and that complete and then bleed from yourself with so much pain? Why did all those things happen? For what? Who won from those? Do they represent anything right now, except pain? Memories? They...they make you feel even worse considering the lack of what you have right now.
Actually... fuck memories, fuck pleasure, fuck it all! It wasn't worth it! Not when you feel like this right now. It was just a waste of my soul and a serious waste of time. Just fuck'em all!
How sad is it that a song that talks about anger, revenge, frustration makes me feel better? Should I be scared that one day I'll just lose control? What will it happen then?
That growl, that guitar, those lyrics - they shouldn't be a part of me (it just ain't right) but still they are. They make me feel better. They're a pure relief!
And I know it hurts me, although it removes the pain for the moment, it never takes it away for good. Nope! The good old bitchy pain will alway come back.
But still...there I am again - I can just imagine myself - locked in my room - standing there - screaming and headbanging. It's weird to look at that song that way...but it's how it is...how it always will be - and there you go - without knowing it, I just quoted from that song. It definitly is a part of me right now. Anger, revenge, frustration - look at me now - this is what I have become.
Why do I write in english? Does it make me feel hidden? Does it help? Is english an alternative escape? Neglecting it for that long...it sure was a mistake.
Shhh...anywhere the wind blows...
I don't mean to sound arrogant or cocky in any way by saying that, it's just... It was a natural phenomenon and somehow we all got a bit shocked, scared and all that. In reality it was nothing serious and it's just childish and superficial to act in such a way for a thing like that.
Where do I want to go with this? No, really...where does all of this goes?
Do remember that these are secret whispers...Do you hear as they are blown in the wind together with their secrecy. Who will hear these whispers? Who will understand them?
I'm really starting to get used with the earthquakes that take place within myself. Blow after blow, they just keep coming. Either stronger or weaker they don't seem to stop. It's as if my soul was just a peaceful sea...you know...a vast, calm and endless amount of water that represented inner peace, strenght and confidence. Now...it's preety much gone. Well, I guess it was never that calm. Vast and endless - for sure! But it was never calm. Still, for a while it had been quiet and unfortunately I got used with it. A bit too much. And now that it's almost gone, it hurts. It really does.
In such a short amount of time it became a piece of me and then...then it ran away. What am I really talking about? Hard to say, hard to explain, hard to show...there were certain elements that meant a lot. But that thing...my so-called inner peace - as it started to disappear I began to hate it - a lot. Actually I still hate it. I don't really know if still there's some of it in there...but I hate it! I hate it so much that I just want to end with it. It was like a drug (wasn't it from the beginning?) and it lasted that little but consumed so much of me...It's unfair. I'm full of anger and frustration about it. Endless questions go through my head right now. Why did I had to taste it anyway from the beginning? Why to feel that better and that complete and then bleed from yourself with so much pain? Why did all those things happen? For what? Who won from those? Do they represent anything right now, except pain? Memories? They...they make you feel even worse considering the lack of what you have right now.
Actually... fuck memories, fuck pleasure, fuck it all! It wasn't worth it! Not when you feel like this right now. It was just a waste of my soul and a serious waste of time. Just fuck'em all!
How sad is it that a song that talks about anger, revenge, frustration makes me feel better? Should I be scared that one day I'll just lose control? What will it happen then?
That growl, that guitar, those lyrics - they shouldn't be a part of me (it just ain't right) but still they are. They make me feel better. They're a pure relief!
And I know it hurts me, although it removes the pain for the moment, it never takes it away for good. Nope! The good old bitchy pain will alway come back.
But still...there I am again - I can just imagine myself - locked in my room - standing there - screaming and headbanging. It's weird to look at that song that way...but it's how it is...how it always will be - and there you go - without knowing it, I just quoted from that song. It definitly is a part of me right now. Anger, revenge, frustration - look at me now - this is what I have become.
Why do I write in english? Does it make me feel hidden? Does it help? Is english an alternative escape? Neglecting it for that long...it sure was a mistake.
Shhh...anywhere the wind blows...
vineri, 24 aprilie 2009
N-am vesti bune, sorry
Pana reusesc eu sa-mi revin si gasesc ceva inteligent de spus (ar putea sa dureze o vreme), va las sa va delectati cu fetita asta care s-a nascut cu un har incredibil. E atat de talentata incat ar face de rusine multe din "divele" pop care-si fac veacul pe la MTV.
Over the Rainbow
Three Little Birds (Bob Marley Cover)
I Will Always Love You (Whitney Houston)
Acum serios, nu e geniala? Daca Connie Talbot (caci asa o cheama) ar concerta in Romania in locul panaramei de Madonna, serios ca as da bani sa o ascult live! Mi se pare uluitoare.
P.S. Stiu ca am cam multe posturi de umplutura luna asta (adica cu muzica) dar nu sunt in cea mai buna forma in ultima vreme.
Over the Rainbow
Three Little Birds (Bob Marley Cover)
I Will Always Love You (Whitney Houston)
Acum serios, nu e geniala? Daca Connie Talbot (caci asa o cheama) ar concerta in Romania in locul panaramei de Madonna, serios ca as da bani sa o ascult live! Mi se pare uluitoare.
P.S. Stiu ca am cam multe posturi de umplutura luna asta (adica cu muzica) dar nu sunt in cea mai buna forma in ultima vreme.
sâmbătă, 18 aprilie 2009
Agitatie
Ca in fiecare an. Mi se pare exagerat cum toti adultii (aici as intra si eu, dar se pare ca inca am minte de adolescent, conform mamei) se agita in preajma perioadei. Seamana cu ce se intampla de Craciun, doar ca acum e mai cald si toata vanzoleala devine mai insuportabila.
Sa-mi reaminteasca cineva...ce se intampla? Pastele sau Apocalipsa? Pentru ca din nou, fridgiderul geme sa dea pe-afara de mancare, desi Sarbatorile Pascale dureaza 2 zile... Afara e cald deci nu se asteapta vreo noua era glaciara...Deci eu pur si simplu nu inteleg - ar putea fi o chestie care pur si simplu imi depaseste nivelul intelectual. In fine...
Nu pot sa nu remarc cum toata lumea imbie pe toata lumea la smerenie, piosenie si cumpatare - tineti post, fiti mai buni, ganditi-va la pacatele savarsite - in schimb in Carrefour goneau unii peste altii de parca nu avea sa mai existe ziua de maine. Si spitalele or sa fie pline din cauza unor foarte multe toxinfectii alimentare pentru ca romanul nu se poate abtine sa nu bage in el ca porcul (de unde rezulta ca daca de Craciun - porcul manca porc, de Pasti - porcul mananca miel). Cumpatare, piosenie, smerenie...mda.
Si parca era criza financiara, de ce se cumpara in acelasi ritm nebun?
Pentru cei care sunt mai linistiti de Pasti (fizic si sufleteste) si nu au de gand sa consume mancare in cantitati egale cu propria lor greutate si in general sunt mai calmi in perioada asta, le urez Sarbatori Fericite si Hristos a inviat!
Sa fiti linistiti, fericiti si multumiti. Mai multe cuvinte ar fi de prisos, se ureaza aceeasi chestie an de an. Paste Fericit! Pentru restul, tineti metoclopramidul aproape!
Revin cel mai probabil joi. Luni si marti cica imi iau o pauza de orice fel de activitate, si miercuri am de dat traseul pentru carnetul de sofer (fingers crossed). Sper sa revin cu vesti bune :D
Sa-mi reaminteasca cineva...ce se intampla? Pastele sau Apocalipsa? Pentru ca din nou, fridgiderul geme sa dea pe-afara de mancare, desi Sarbatorile Pascale dureaza 2 zile... Afara e cald deci nu se asteapta vreo noua era glaciara...Deci eu pur si simplu nu inteleg - ar putea fi o chestie care pur si simplu imi depaseste nivelul intelectual. In fine...
Nu pot sa nu remarc cum toata lumea imbie pe toata lumea la smerenie, piosenie si cumpatare - tineti post, fiti mai buni, ganditi-va la pacatele savarsite - in schimb in Carrefour goneau unii peste altii de parca nu avea sa mai existe ziua de maine. Si spitalele or sa fie pline din cauza unor foarte multe toxinfectii alimentare pentru ca romanul nu se poate abtine sa nu bage in el ca porcul (de unde rezulta ca daca de Craciun - porcul manca porc, de Pasti - porcul mananca miel). Cumpatare, piosenie, smerenie...mda.
Si parca era criza financiara, de ce se cumpara in acelasi ritm nebun?
Pentru cei care sunt mai linistiti de Pasti (fizic si sufleteste) si nu au de gand sa consume mancare in cantitati egale cu propria lor greutate si in general sunt mai calmi in perioada asta, le urez Sarbatori Fericite si Hristos a inviat!
Sa fiti linistiti, fericiti si multumiti. Mai multe cuvinte ar fi de prisos, se ureaza aceeasi chestie an de an. Paste Fericit! Pentru restul, tineti metoclopramidul aproape!
Revin cel mai probabil joi. Luni si marti cica imi iau o pauza de orice fel de activitate, si miercuri am de dat traseul pentru carnetul de sofer (fingers crossed). Sper sa revin cu vesti bune :D
miercuri, 15 aprilie 2009
Chelsea - Liverpool
...sau cum ar trebui sa se joace fotbalul.
Stim cu totii ca englezii sunt tari cand vine vorba de fotbal. Cel putin la nivel de echipe de club, se dau meciuri epice. Cand astfel de intalniri au loc in Uefa Champions League, spectacolul este garantat.
Nu e pentru prima data cand Chelsea si Liverpool (chiar daca nu neaparat impreuna) fac un spectacol incredibil. Personal, pentru genul asta de meciuri a inceput sa-mi placa mie fotbalul. Nu a lipsit nimic - spectacol, clasa, tehnica, fair-play, lupta, devotament - totul intre niste sportivi si barbati adevarati. Ce sa mai comentezi asupra unei astfel de partide? Scorul (4-4) spune aproape totul. Iar evolutia scorului (0-1 ; 0-2 ; 1-2 ; 2-2 ; 3-2 ; 3-3 ; 3-4 ; 4-4) te lasa pur si simplu cu gura cascata. Numai in pielea celor de pe teren sa nu fii...
Parerea mea ca meciul asta trebuie pus pe un dvd si pastrat. Toate generatiile care vor dori sa se apuce de fotbal ar trebui sa vada partida de-aseara - pentru ca ce am vazut aseara garantat va ramane in istorie.
Liverpool au aratat inca o data ca sunt magnifici cand vine vorba de reveniri. Chelsea in schimb, pe cat de enervanti au putut fi cu egalarile, trebuie admirati pentru felul in care s-au luptat. A fost practic o coliziune intre 22 de stele, coliziune sfarsita cu o explozie, cu un gust dulce in ceea ce priveste fotbalul si cu niste amintiri memorabile (fie ele si din fata televizorului).
Asta este ceea ce se numeste fotbal.
Si bineinteles ca nu ma pot abtine sa nu fac o paralela la ce domina in buletinele de fotba...sport de la noi. Inca nu am inteles ce treaba au Becali si Penescu cu fotbalul/sportul si la ce mama dracului se fac enspe mii de "speciale" pe la toate posturile, pe tema asta - dar continui sa cred ca noi suntem niste idioti ca platim abonamente sa urmarim astfel de rahaturi. Credeti ca daca maine Abramovic ar fi saltat si bagat la parnaie pentru "x" motive, i s-ar dedica vreun minut la un buletin de stiri din sport din strainatate? Eu chiar nu cred.
In timp ce in Europa se joaca fotbal adevarat, pe noi ne doare mai tare de ce face ciobanu' la parnaie, daca pleaca sau nu Piti (dupa ce a plecat, problema a fost cine-l inlocuieste) si tot asa.
E absurd macar sa speri ca o echipa romaneasca va ajunge vreodata in timpul vietii noastre la ceea ce au aratat cele doua de-aseara, dar pe mine ma intristeaza ca nu avem macar un jucator care sa atinga acel nivel. In schimb, am vazut sarbi, lituanieni, israelieni...dar niciun roman. Chestii de genul asta ar trebui sa dea de gandit asa-zisilor jurnalisti sportivi de la noi. Nu ce mancare a avut Jiji la puscarie. Penibili...
Dar sa nu ne intristam cu asta. Revenim la Chelsea - Liverpool! Superb! Parca dupa un asemenea meci nimic nu mai conteaza.
Stim cu totii ca englezii sunt tari cand vine vorba de fotbal. Cel putin la nivel de echipe de club, se dau meciuri epice. Cand astfel de intalniri au loc in Uefa Champions League, spectacolul este garantat.
Nu e pentru prima data cand Chelsea si Liverpool (chiar daca nu neaparat impreuna) fac un spectacol incredibil. Personal, pentru genul asta de meciuri a inceput sa-mi placa mie fotbalul. Nu a lipsit nimic - spectacol, clasa, tehnica, fair-play, lupta, devotament - totul intre niste sportivi si barbati adevarati. Ce sa mai comentezi asupra unei astfel de partide? Scorul (4-4) spune aproape totul. Iar evolutia scorului (0-1 ; 0-2 ; 1-2 ; 2-2 ; 3-2 ; 3-3 ; 3-4 ; 4-4) te lasa pur si simplu cu gura cascata. Numai in pielea celor de pe teren sa nu fii...
Parerea mea ca meciul asta trebuie pus pe un dvd si pastrat. Toate generatiile care vor dori sa se apuce de fotbal ar trebui sa vada partida de-aseara - pentru ca ce am vazut aseara garantat va ramane in istorie.
Liverpool au aratat inca o data ca sunt magnifici cand vine vorba de reveniri. Chelsea in schimb, pe cat de enervanti au putut fi cu egalarile, trebuie admirati pentru felul in care s-au luptat. A fost practic o coliziune intre 22 de stele, coliziune sfarsita cu o explozie, cu un gust dulce in ceea ce priveste fotbalul si cu niste amintiri memorabile (fie ele si din fata televizorului).
Asta este ceea ce se numeste fotbal.
Si bineinteles ca nu ma pot abtine sa nu fac o paralela la ce domina in buletinele de fotba...sport de la noi. Inca nu am inteles ce treaba au Becali si Penescu cu fotbalul/sportul si la ce mama dracului se fac enspe mii de "speciale" pe la toate posturile, pe tema asta - dar continui sa cred ca noi suntem niste idioti ca platim abonamente sa urmarim astfel de rahaturi. Credeti ca daca maine Abramovic ar fi saltat si bagat la parnaie pentru "x" motive, i s-ar dedica vreun minut la un buletin de stiri din sport din strainatate? Eu chiar nu cred.
In timp ce in Europa se joaca fotbal adevarat, pe noi ne doare mai tare de ce face ciobanu' la parnaie, daca pleaca sau nu Piti (dupa ce a plecat, problema a fost cine-l inlocuieste) si tot asa.
E absurd macar sa speri ca o echipa romaneasca va ajunge vreodata in timpul vietii noastre la ceea ce au aratat cele doua de-aseara, dar pe mine ma intristeaza ca nu avem macar un jucator care sa atinga acel nivel. In schimb, am vazut sarbi, lituanieni, israelieni...dar niciun roman. Chestii de genul asta ar trebui sa dea de gandit asa-zisilor jurnalisti sportivi de la noi. Nu ce mancare a avut Jiji la puscarie. Penibili...
Dar sa nu ne intristam cu asta. Revenim la Chelsea - Liverpool! Superb! Parca dupa un asemenea meci nimic nu mai conteaza.
luni, 13 aprilie 2009
AC/DC in Romania?
Si totusi, Romania ruleaza! AC/DC nu va concerta - zvon raspandit cu nesimtire de organizatorii Bucharest Rock Arena. Intr-un fel ma bucur, nu o sa mai regret ca-i ratez.
Se pare ca intr-adevar vor veni ! Site-ul oficial!Sa mor de inima nu alta.
Aseara, Metalhead a postat o stire conform careia AC/DC vor veni in Romania - la Bucharest Rock Arena - un festival ce se va desfasura undeva langa kilometrul 15 de langa Autostrada Soarelui.
Nu stiu totusi daca e adevarat sau nu, avand in vedere ca pe site-ul oficial al trupei nu apare nimic dar daca ar fi - hai, sa renunti la Motorhead e una, la Moonspell si Nightwish e alta...dar frateeee - AC/DC!!! Angus Young! Brian Johnson! Ce poate fi mai cool de-atat? (ar fi Metallica, Maiden si Bullet, dar intelegeti expresia).
Faza naspa o constituie biletele, care se cumpara pentru intreaga zi de festival (31 mai) si nu separat asa cum poate ar fi meritat o trupa de rangul australienilor. Biletele sunt, de asemenea, foarte scumpe. Zona C - 100 lei, Zona B - 200 lei, Zona A - 400 lei! Eu nu stiu ce s-ar putea vedea la zonele B, C - avand in vedere ca e o arena de festival care se amenajeaza destul de rapid.
Toata chestia asta nu se sincronizeaza deloc cu planurile mele de scoala si vara, probabil voi fi prea ocupat ca sa ajung, dar continui sa sper.
Se zvoneste ca pentru prima zi a festivalului (30 mai) ar veni Axl Rose & Friends...hm..hm..hm.., vreau sa zic - Guns N'Roses . Chiar si amaratul asta ar fi interesant de vazut, de dragul celor 3 piese bune de pe Chinese Democracy si a hiturilor de pe primele 3 albume.Offf, zvonuri, zvonuri.
'om trai si 'om vedea!
Shuffle like a waffle
Leapsa de la Saint, leapsa care mai e si muzicala (nu sunt astea cele mai tari?).
Zice cam asa - pentru fiecare intrebare de mai jos, raspundeti cu un titulu de melodie care sa rasara din optiunea de shuffle a playlisturilor noastre.
Sa vedem:
Grupa I
1.Cum va simtiti astazi?
I Don't Care - Apocalyptica
2.Credeti ca o sa reusiti in viata?
Seek & Destroy - Metallica
3.Cum credeti ca sunteti vazuti de prieteni?
Troops of Doom - Sepultura (oh my!)
4.O sa va casatoriti?
Trooper - Inca Un Strigat
5.Care este melodia care descrie caracterul celui mai bun prieten?
Into the night - Santana ft. Chad Kroeger
Grupa II
6.Care este povestea vietii voastre?
Vinovatii fara vina - Pasarea Colibri
7.Cum vi s-a parut viata de scoala generala/liceu?
Paranoid - Black Sabbath
8.Cum poti sa ajungi ceva in viata?
Bunica bate toba - Zdob si Zdub
9.Ce va place cel mai mult la prietenii vostri?
Say Goodnight - Bullet for my Valentine
10.Ce planuri aveti pentru weekend?
Mother Russia - Iron Maiden
Grupa III
11.Cum merge viata de zi cu zi?
Wake me up when September ends - Greenday
12.Cum v-ati descrie bunicii?
Iris - Iris
13.Ce cantec o sa puna la inmormantarea voastra?
Sweet Child O'Mine - Guns N'Roses (ce sec! :| )
14.Cum va vede lumea din jur?
Love bites - Judas Priest
15.Pe ce melodie ati face striptease?
The Unforgiven II - Metallica (oh daaa!)
There ya go, Saint!
Leapsa e moca pentru oricine altcineva :D
Zice cam asa - pentru fiecare intrebare de mai jos, raspundeti cu un titulu de melodie care sa rasara din optiunea de shuffle a playlisturilor noastre.
Sa vedem:
Grupa I
1.Cum va simtiti astazi?
I Don't Care - Apocalyptica
2.Credeti ca o sa reusiti in viata?
Seek & Destroy - Metallica
3.Cum credeti ca sunteti vazuti de prieteni?
Troops of Doom - Sepultura (oh my!)
4.O sa va casatoriti?
Trooper - Inca Un Strigat
5.Care este melodia care descrie caracterul celui mai bun prieten?
Into the night - Santana ft. Chad Kroeger
Grupa II
6.Care este povestea vietii voastre?
Vinovatii fara vina - Pasarea Colibri
7.Cum vi s-a parut viata de scoala generala/liceu?
Paranoid - Black Sabbath
8.Cum poti sa ajungi ceva in viata?
Bunica bate toba - Zdob si Zdub
9.Ce va place cel mai mult la prietenii vostri?
Say Goodnight - Bullet for my Valentine
10.Ce planuri aveti pentru weekend?
Mother Russia - Iron Maiden
Grupa III
11.Cum merge viata de zi cu zi?
Wake me up when September ends - Greenday
12.Cum v-ati descrie bunicii?
Iris - Iris
13.Ce cantec o sa puna la inmormantarea voastra?
Sweet Child O'Mine - Guns N'Roses (ce sec! :| )
14.Cum va vede lumea din jur?
Love bites - Judas Priest
15.Pe ce melodie ati face striptease?
The Unforgiven II - Metallica (oh daaa!)
There ya go, Saint!
Leapsa e moca pentru oricine altcineva :D
joi, 9 aprilie 2009
Nightwish in Romania!
Si uite inca o trupa foarte, foarte tare care vine la noi! La astia chiar m-as fi dus, dar cum nu pot sa ajung la Moonspell (pentru ca e la Cluj), asa si aici...finlandezii (si suedeza) vor concerta la Sibiu. Mi-as fi dorit sa-i vad, dar uitandu-ma la ultimele setlisturi pe care le-au avut, parca mai bine - nu. Vreau sa raman in minte cu Nightwish-ul ala superb care apare pe dvd-ul End of an Era.
Trupa de metal symphonic/gothic va concerta asadar in Piata Mare din Sibiu pe 18 iulie 2009 in cadrul Artmania Festival 2009. Sursa.
Sigur, sunt extraordinari. Au niste piese care merg ridicate la rangul de epice! Tuomas Hollopainen (clape) este un geniu! Si nici ceilalti (Marco Hietala-bass, Emppu Vuorine-chitara, Jukka Nevalainen-tobe) nu sunt mai prejos. Problema este cu Anette Olzon, noua solista -care are niste capacitati vocale destul de limitate in comparatie cu Tarja Turunen, si intreg repertoriul este format in mare parte cu piese de pe ultimul album - Dark Passion Play. Sa nu poti sa auzi piese precum Planet Hell, Dark Chest of Wonders, The Phantom of the Opera, The Kinslayer, Over the hills and far away - e destul de dezamagitor.
Eh, reveniri in rock s-au mai vazut. Daca Jason nu se intoarce in Metallica, poate macar se intoarce Tarja la Nightwish...candva.
Pana una alta, Nightwish suna foarte bine cu Anette in piesa asta:
Nighwish - Bye Bye Beautiful
Trupa de metal symphonic/gothic va concerta asadar in Piata Mare din Sibiu pe 18 iulie 2009 in cadrul Artmania Festival 2009. Sursa.
Sigur, sunt extraordinari. Au niste piese care merg ridicate la rangul de epice! Tuomas Hollopainen (clape) este un geniu! Si nici ceilalti (Marco Hietala-bass, Emppu Vuorine-chitara, Jukka Nevalainen-tobe) nu sunt mai prejos. Problema este cu Anette Olzon, noua solista -care are niste capacitati vocale destul de limitate in comparatie cu Tarja Turunen, si intreg repertoriul este format in mare parte cu piese de pe ultimul album - Dark Passion Play. Sa nu poti sa auzi piese precum Planet Hell, Dark Chest of Wonders, The Phantom of the Opera, The Kinslayer, Over the hills and far away - e destul de dezamagitor.
Eh, reveniri in rock s-au mai vazut. Daca Jason nu se intoarce in Metallica, poate macar se intoarce Tarja la Nightwish...candva.
Pana una alta, Nightwish suna foarte bine cu Anette in piesa asta:
Nighwish - Bye Bye Beautiful
Ramnicu-Valcea...
...e un oras foarte foarte frumos. Sincer, as putea spune ca e mai frumos decat m-as fi asteptat. Mai fusesem cu ani in urma dar chiar nu-mi aminteam mare lucru.
Fiind foarte mic, Ramnicu-Valcea e foarte cochet, ingrijit si chiar..."stralucitor" - dar e posibil ca asta sa fi fost doar din cauza soarelui, care a batut neincetat.
Pe cat de misto a fost orasul, pe atat de mizerabil a fost drumul prin preafrumoasa si preaiubita Romanie.
Soferul a condus infect la dus. Era un microbuz nou si relativ-modern, ma gandesc ca poate sa prinda ceva viteza. Nu stiu de ce totusi el mergea pe autostrada cu 40-50 km/h (daca stau bine si rascolesc prin codul rutier, nici macar nu e legal sa mergi cu atat de putin). Autostrada Soarelui am strabatut-o in vreo 4 ore, desi drumul nu era deloc aglomerat. Inca vreo doua le-am pierdut pe faimoasa centura a Capitalei care nu si-a dezmintit calitatile.
In afara de orasul in sine, care cum v-am spus, mi-a placut foarte tare si unde aveau un mall mult mai dragut decat al nostru (de unde mi-am luat o carte misto) am mai fost la o scoala de rromi - unde ne uitam la saracii copii la niste animale de la zoo. Apoi am petrecut (prea) multe ore la biblioteca judeteana unde a fost un spectacol cultural-popular...sau ceva de genul.
A doua zi am plecat in excursie in afara orasului. Am vazut ceea ce ar fi trebuit sa vie "cea mai luxoasa resedinta" a familiei Ceausescu - vila de la Olanesti. Constructia asta imensa a primit prima caramida undeva prin 1986 si urma sa fie inaugurata de sotii Ceausescu de Revelion, in noaptea dintre anii 1989-1990. Evident ca nu s-a mai apucat. Ea a intrat in patrimoniul statului.
Intreaga chestie este pur si simplu imensa. Luxul prezent acolo pare inimaginabil cand te gandesti in ce conditii traia restul tarii, fara apa, lumina sau caldura in timp ce cretineii aia doi aveau piscina acoperita, cu gresie ce se incalzea automat, jacuzzi, sauna si apartamente a caror anticamere sunt mai mari decat jumate din apartamentul meu, spre exemplu.
Covoarele erau superbe. In viata mea nu am vazut si atins asemenea covoare. Aveau o culoare atat de vie si de naturala si erau atat de pufoase la atingere incat nu-ti venea sa crezi ca au aproape 20 de ani vechime.
Am pus mana pe balustrada scarilor care duceau catre etajele superioare - lemnul era atat de fin, fara pic de imperfectiune. Era drept si catifelat. Mi s-a parut incredibil.
Am mai vizitat apoi o manastire (ctitorita de Constantin Brancoveanu) si atelierele de olarit din zona. Toata lumea si-a cumparat oale si ulcele, care de care mai interesante...eu mi-am cumparat o sabie si o prastie(ambele din lemn)...
Pe seara, cumva m-am lasat pacalit sa dau 5 lei si sa intru intr-un club foarte cocalaresc unde se punea numai...ati ghicit! Manele si house. Am stat calm, mi-am baut cockteil-ul si am plecat inainte sa inceapa sa zbiere vreun Parizer. Fusese cat pe-aci.
Am vazut si liceul (cladirea) celor cu care s-a desfasurat acest proiect. Semet, urias, (avea 3 corpuri) chiar incantator. Aveau amfiteatru, sala de fitness, cabinete de fizica/chimie adevarate s.a.m.d.
La intoarcere soferul ne-a aratat ca a invatat sa foloseasca maneta de viteze! Ba mai mult, a reusit sa mearga cu mai mult de a 3-a! A fost memorabil, astfel ca ne-am intors acasa, cu un scurt raid prin Bucuresti. Capitala era frumoasa acolo prin centru. Casa Poporului si parcul de langa aratau foarte misto. Restul era in schimb la fel de jegos. Eh, ce sa-i faci.
Acum vor veni la noi cei din Brasov si din Valcea. Noi stateam si ne intrebam ce naiba o sa facem cu ei. Ce o sa le aratam? Uitati, asta e mall-ul nostru oribil care a facut parcul sa arate foarte naspa! Liceul nostru...ne ia cinci minute sa-l vedeti cap-coada, si paziti-va de directoare, sunt sigur ca nu aveti cravatele cu voi! Statiunea Mamaia...iuhuuuu, stati sa vedeti preturile! Or sa lesine cand or sa vada cat costa taxi-urile la noi in comparatie cu Brasovul sau Ramnicu-Valcea. Nici nu vreau sa ma gandesc.
Incet, incet - ne-am adus ca in orasul asta mai exista un muzeu, chiar doua, un delfinariu si un acvariu si o faleza superba, cu tot cu casino. Pana la urma nu va fi chiar atat de rau.
Dar apoi...ma gandesc din nou la taxi-uri, la preturi, la mizeria noastra din oras, liceul nostru banal. Off, Constanta poate fi tare plicticoasa cateodata...
Fiind foarte mic, Ramnicu-Valcea e foarte cochet, ingrijit si chiar..."stralucitor" - dar e posibil ca asta sa fi fost doar din cauza soarelui, care a batut neincetat.
Pe cat de misto a fost orasul, pe atat de mizerabil a fost drumul prin preafrumoasa si preaiubita Romanie.
Soferul a condus infect la dus. Era un microbuz nou si relativ-modern, ma gandesc ca poate sa prinda ceva viteza. Nu stiu de ce totusi el mergea pe autostrada cu 40-50 km/h (daca stau bine si rascolesc prin codul rutier, nici macar nu e legal sa mergi cu atat de putin). Autostrada Soarelui am strabatut-o in vreo 4 ore, desi drumul nu era deloc aglomerat. Inca vreo doua le-am pierdut pe faimoasa centura a Capitalei care nu si-a dezmintit calitatile.
In afara de orasul in sine, care cum v-am spus, mi-a placut foarte tare si unde aveau un mall mult mai dragut decat al nostru (de unde mi-am luat o carte misto) am mai fost la o scoala de rromi - unde ne uitam la saracii copii la niste animale de la zoo. Apoi am petrecut (prea) multe ore la biblioteca judeteana unde a fost un spectacol cultural-popular...sau ceva de genul.
A doua zi am plecat in excursie in afara orasului. Am vazut ceea ce ar fi trebuit sa vie "cea mai luxoasa resedinta" a familiei Ceausescu - vila de la Olanesti. Constructia asta imensa a primit prima caramida undeva prin 1986 si urma sa fie inaugurata de sotii Ceausescu de Revelion, in noaptea dintre anii 1989-1990. Evident ca nu s-a mai apucat. Ea a intrat in patrimoniul statului.
Intreaga chestie este pur si simplu imensa. Luxul prezent acolo pare inimaginabil cand te gandesti in ce conditii traia restul tarii, fara apa, lumina sau caldura in timp ce cretineii aia doi aveau piscina acoperita, cu gresie ce se incalzea automat, jacuzzi, sauna si apartamente a caror anticamere sunt mai mari decat jumate din apartamentul meu, spre exemplu.
Covoarele erau superbe. In viata mea nu am vazut si atins asemenea covoare. Aveau o culoare atat de vie si de naturala si erau atat de pufoase la atingere incat nu-ti venea sa crezi ca au aproape 20 de ani vechime.
Am pus mana pe balustrada scarilor care duceau catre etajele superioare - lemnul era atat de fin, fara pic de imperfectiune. Era drept si catifelat. Mi s-a parut incredibil.
Am mai vizitat apoi o manastire (ctitorita de Constantin Brancoveanu) si atelierele de olarit din zona. Toata lumea si-a cumparat oale si ulcele, care de care mai interesante...eu mi-am cumparat o sabie si o prastie(ambele din lemn)...
Pe seara, cumva m-am lasat pacalit sa dau 5 lei si sa intru intr-un club foarte cocalaresc unde se punea numai...ati ghicit! Manele si house. Am stat calm, mi-am baut cockteil-ul si am plecat inainte sa inceapa sa zbiere vreun Parizer. Fusese cat pe-aci.
Am vazut si liceul (cladirea) celor cu care s-a desfasurat acest proiect. Semet, urias, (avea 3 corpuri) chiar incantator. Aveau amfiteatru, sala de fitness, cabinete de fizica/chimie adevarate s.a.m.d.
La intoarcere soferul ne-a aratat ca a invatat sa foloseasca maneta de viteze! Ba mai mult, a reusit sa mearga cu mai mult de a 3-a! A fost memorabil, astfel ca ne-am intors acasa, cu un scurt raid prin Bucuresti. Capitala era frumoasa acolo prin centru. Casa Poporului si parcul de langa aratau foarte misto. Restul era in schimb la fel de jegos. Eh, ce sa-i faci.
Acum vor veni la noi cei din Brasov si din Valcea. Noi stateam si ne intrebam ce naiba o sa facem cu ei. Ce o sa le aratam? Uitati, asta e mall-ul nostru oribil care a facut parcul sa arate foarte naspa! Liceul nostru...ne ia cinci minute sa-l vedeti cap-coada, si paziti-va de directoare, sunt sigur ca nu aveti cravatele cu voi! Statiunea Mamaia...iuhuuuu, stati sa vedeti preturile! Or sa lesine cand or sa vada cat costa taxi-urile la noi in comparatie cu Brasovul sau Ramnicu-Valcea. Nici nu vreau sa ma gandesc.
Incet, incet - ne-am adus ca in orasul asta mai exista un muzeu, chiar doua, un delfinariu si un acvariu si o faleza superba, cu tot cu casino. Pana la urma nu va fi chiar atat de rau.
Dar apoi...ma gandesc din nou la taxi-uri, la preturi, la mizeria noastra din oras, liceul nostru banal. Off, Constanta poate fi tare plicticoasa cateodata...
miercuri, 8 aprilie 2009
Metallica - Hall of Fame
Sambata, 4 aprilie - Metallica a fost primita in Hall of Fame-ul Rock N'Roll-ului dupa mai bine de 25 de ani de activitate. Mare fast mare, invitati, pregatiri, emotii - toate astea i-au incercat pe cei 4 membrii.
Momentul serii a fost categoric momentul in care Jason Newsted a urcat pe scena alaturi de fostii sai colegi - James Hetfield (voce, chitara ritmica), Lars Ulrich(baterie), Kirk Hammet(chitara solo) si Robert Trujillo (bass).
Din pacate, piesele care au fost cantate au fost o dezamagire. Sigur, Master of Puppets si Enter Sandman sunt niste super-piese dar le-am auzit de-atat de multe ori de-alungul anilor incat nu au mai fost in stare sa surprinda momentul special in care se afla trupa. Raman la parerea ca un Medley de 10-15 minute care sa prinda piese din toate perioadele trupei ar fi fost mai indicat si mai spectaculos.
Discursurile au fost destul de interesante. Tatal lui Cliff Burton a fost induiosator, Jason m-a facut inca o data sa-mi doresc sa se intoarca in trupa, cot la cot cu Trujillo. Kirk era atat de emotionat incat aveam senzatia ca o sa lesine pe scena - sunt surprins ca a reusit sa cante solo-urile atat de bine. Lars a fost sigur pe el ca intotdeauna. A fost singurul care nu a avut ceva scris si totusi a vorbit fluent, clar si plin de incredere. Asta e Lars - o gura mare. Si desigur, James...care a avut un ton optimist si incurajator pentru fanii trupei din intreaga lume, a tinut sa adauge ce trupe ar trebui primite urgent in Hall of Fame dupa parerea lui, dupa care a strigat un Hell Yeah de toata frumusetea.
Dupa ce Metallica a interpretat cele 2 piese, Jimmy Page(Led Zeppelin), Ron Wood (Rolling Stones), Joe Perry (Aerosmith), Jeff Beck si Flea (Red Hot Chili Peppers) , alaturi de eroii serii au interpretat Train Kept A Rollin' al celor de la Aerosmith. Un adevarat deliciu.
Mai jos aveti clipurile cu cele 3 cantece interpretate...
Oh Yeah, Metallica Baby! \m/
Momentul serii a fost categoric momentul in care Jason Newsted a urcat pe scena alaturi de fostii sai colegi - James Hetfield (voce, chitara ritmica), Lars Ulrich(baterie), Kirk Hammet(chitara solo) si Robert Trujillo (bass).
Din pacate, piesele care au fost cantate au fost o dezamagire. Sigur, Master of Puppets si Enter Sandman sunt niste super-piese dar le-am auzit de-atat de multe ori de-alungul anilor incat nu au mai fost in stare sa surprinda momentul special in care se afla trupa. Raman la parerea ca un Medley de 10-15 minute care sa prinda piese din toate perioadele trupei ar fi fost mai indicat si mai spectaculos.
Discursurile au fost destul de interesante. Tatal lui Cliff Burton a fost induiosator, Jason m-a facut inca o data sa-mi doresc sa se intoarca in trupa, cot la cot cu Trujillo. Kirk era atat de emotionat incat aveam senzatia ca o sa lesine pe scena - sunt surprins ca a reusit sa cante solo-urile atat de bine. Lars a fost sigur pe el ca intotdeauna. A fost singurul care nu a avut ceva scris si totusi a vorbit fluent, clar si plin de incredere. Asta e Lars - o gura mare. Si desigur, James...care a avut un ton optimist si incurajator pentru fanii trupei din intreaga lume, a tinut sa adauge ce trupe ar trebui primite urgent in Hall of Fame dupa parerea lui, dupa care a strigat un Hell Yeah de toata frumusetea.
Dupa ce Metallica a interpretat cele 2 piese, Jimmy Page(Led Zeppelin), Ron Wood (Rolling Stones), Joe Perry (Aerosmith), Jeff Beck si Flea (Red Hot Chili Peppers) , alaturi de eroii serii au interpretat Train Kept A Rollin' al celor de la Aerosmith. Un adevarat deliciu.
Mai jos aveti clipurile cu cele 3 cantece interpretate...
Oh Yeah, Metallica Baby! \m/
joi, 2 aprilie 2009
Gone Baby Gone
Plec la Ramnicu-Valcea pana luni. Excursie cu jumatate de clasa, diriginta si inca o profesoara - distractie garantata. Scopul - cica schimb de experienta si socializare intre elevii din diferite localitati.
Revin cand pot cu multe poze si impresii.
Fiti cuminti si nu uitati de film! Vreau mai multe impresii...
Revin cand pot cu multe poze si impresii.
Fiti cuminti si nu uitati de film! Vreau mai multe impresii...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)