luni, 20 octombrie 2008

i am Psycho

Cand diriginta iti aduce la ora de dirigentie (urata repetitie, nu?) pe d-na psiholog a scolii, tu ca elev ce intelegi?
Uh, am o problema? Dar nu numai eu, ci cu totii...avem toti o problema? Altfel de ce-ar fi adus psihologul peste noi?
Inca din clasa a 9-a, ni s-a spus ca avem o personalitate foarte puternica. S-a sugerat ca ar fi prea puternica, chiar. Daca stau bine si ma gandesc - asa e. In plus, pe langa cateva (foarte putine, posibil sa fiu si eu printre ele) exceptii, avem o clasa plina de persoane inteligente, cu un caracter puternic.
Ok, si pentru asta ne aduce psiholog la ora?

Poate nu sunt eu foarte deschis la minte si mai de moda veche la unele chestii, dar intotdeauna am fost sceptic in ceea ce priveste psihologia si psihologii in general. Li se mai spune "doctori ai mintii" si in general se adreseaza oamenilor cu mici sau mari probleme psihice, care simt nevoia sa se descarce, sa spuna ce au pe suflet si sa fie ajutati sa gaseasca raspunsurile pe care nu le vad. Am definit bine?
Eu nu cred in psihologi. Apreciez domeniul ca pe ceva foarte profitabil, fiind o meserie foarte bine platita, dar nu cred in ceea ce fac ei si nu cred ca sunt in stare sa rezolve probleme oamenilor. Nu inteleg de ce mi-ar putea mie, omul ravasit si depresiv (ipotetic vorbind, eu astazi sunt vesel si cant prin camera de nebun :D ) sa-mi aline durerea un necunoscut cu diploma pusa in rama intr-un cabinet frumusel (sau in cadrul unei clase deprimante, daca suntem intr-un liceu). N-ar fi mai bine sa spui lucrurile astea unui prieten bun, in loc sa le dezvalui cuiva despre care nu stii nimic?

Revin acum la ora de terapie avuta. Ni se spune ca suntem o clasa prea dezbinata, prea impartita in grupuri, ca nu comunicam unii cu altii si alte prosteli de genul asta. Primim aceasta acuza de la aceeasi persoana care ne spunea ca avem o personalitate prea puternica. Curios. Eu stiam ca personalitatile puternice nu se pot impaca tot timpul.
Normal ca exista grupuri a.k.a bisericute in clasa la noi. Ce naiba, unde nu exista? Sa-mi spuna mie cineva ca in clasa lui nu exista sau au existat grupulete, pareri si hobby-uri diferite. Noi avem undeva pe la 3 astfel de grupuri, uneori pot fi mai multe sau chiar mai putine. Ideea e ca nu ne intalnim fata-n fata, cu Ecstasy of Gold al lui Ennio Morricone pe fundal si in secunda urmatoare sa ne luam la bataie. Stam asa, fiindca asa impartim in mod eficient pareri si alte asemenea. Intr-un cuvant - relationam.
Nu putem relationa toti 26? Nu. Presupun ca nu putem. Nu putem sa venim in fiecare dimineata ca niste spalati pe creier, zambind stupid si mergand la fiecare si intreband "Buna X! Ce faci? Bine? Si eu la fel!". Decat sa irosesc timpul cu astfel de ineptii, prefer sa vorbesc cu cine am nevoie si sa fac ceva util pentru propria persoana.

Eu ma bucur ca nu avem cocalarisme in clasa, suntem un unicat, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne purtam unii cu altii ca si cum doar ce am fi luat pilule de fericire. Pur si simplu nu se poate! Avem pareri, concepte si personalitati diferite. Unele se potrivesc, altele nu. Asa a fost dintotdeauna. Nu stiu de ce toata lumea (lumea adulta, ma refer) are o problema cu asta de parca am fi singura clasa de pe planeta cu aceasta (zic ei) problema. Pana la urma nu e o problema, e un adevar general.
La sfarsitul orei, nu stiu cum se face ca tot noi eram vinovati (desi unii ne-am stors creierii incercand sa explicam) si rai si nu-mai-stiu cum. Partea frumoasa a fost ca d-na psiholog s-a pierdut pe la mijlocul discutiei, ora transformandu-se intr-un dialog elevi-diriginte.

De ce se presupune ca avem nevoie de terapie? Pentru ca asta e, nu? Terapie in grup. Sa ne rezolvam problemele interioare pe care le ascundem fata de ceilalti si sa incercam sa exprimam ceea ce...
Doamne, ce-s cu rahaturile astea?! Avem 17 ani, nu 40 ca sa avem crize de personalitate.
Sfat - da-ti drumul la muzica, luati-va prietenii langa voi (desi e posibil sa nu se potriveasca gusturile muzicale, de unde reiese un nou conflict) si traiti clipa. Fuck the rest!

2 comentarii:

sunetul-mai-tare spunea...

eee, brânză=)) vechea poveste cu psihologul..
Mă, ori îi plăteşte pentru penibilităţile astea de morale ţinute..ori diriginţii chiar cred în asta!=))
Ni s-a adus psihologul de n'şpe mii de ori..ba ne-a spus să nu mai fumăm (la care noi am zis ca la clasa 1: nu fumăm, doamnaaaaaaa) ba să fim uniţi ( suntem, doamnaaaaaaa), ba ne-a dat nişte testuleţe de personalitate pe care fiecare le-a completat la mişto, ba ne-a cerut să-i vorbim despre problemele noastre. Acuma, să-mi arate mie fraierul care să vorbească deschis cu psihologul în public. Indiferent câte mii de testuleţe o să ne dea, noi tot o să simulăm o altă stare şi o să spunem că totul e roz şi drăguţ, pentru că altfel o să ne cheme la cabinet.
Nimeni nu crede în fantezia asta cu psihologul, dar e la modă în occident, şi noi ca nişte români copy-paste ce suntem, trebuie să aplicăm tot ce se poartă, nu contează dacă face bine sau rău, sau dacă are vreun efect sau nu...
Are şi o parte frumoasă povestea asta: mutra de supărată a "doctoritei de minţi" când este întrebată "cât e halatu??" =))

sorina ;) spunea...

daca mai vine psiholoaga inca o data, eu o sa explodez. e mult prea plictisitoare ora cu ea. si chiar nu avem asa o problema. adica, sa fim seriosi, suntem chiar ok. suntem impartiti in grupulete, dar nu suntem in conflict, ceea ce mi se pare cel mai important. da, ma enerveaza anumite persoane din clasa, dar nu imi bat capul cu ele. ai scris bine aici, dar e diferenta intre psiholog si psihiatru :D