Dishonored

Întotdeauna am simţit acut lipsa unui joc stealth care să fie redat dintr-o perspectivă first-person. Genul ăsta de joc reprezintă an de an o porţie delicioasă şi exagerat de scurtă din orice joc Call of Duty de la primul Modern Warfare încoace. Seria CoD nu a vrut niciodată să devină prea complicat sau hardcore pentru amatorii de shootere spectaculoase care necesită eforturi minime aşa că la fiecare titlu am avut fix o misiune de genul ăsta, uneori nici atât. E păcat pentru că mie mi s-au părut a fi cele mai bune momente din acele jocuri. Nu o să uit niciodată scena memorabilă de la Cernobîl când jucătorul dimpreună cu un partener trebuiau să stea pitiţi prin iarba înaltă în timp ce fix în direcţia lor se găsea ditamai armata rusească. Memorabil, vă spun.

Din fericire, anul 2012 a adus Dishonored. Cred cu tărie că din amalgamul de jocuri stealth jucate de mine, Dishonored intră (cel puţin la acel capitol) în top trei, alături de cele două jocuri Batman (Arkham Asylum şi Arkham City) şi seriile Splinter Cell (îndeosebi Chaos Theory). Alţi aşa-zişi pretendenţi ai unui sistem de stealth precum Assassin's Creed, Skyrim, Amazing Spider-Man sau Hitman ar trebui să ia lecţii.
Nu spun că aceste jocuri ar fi neapărat proaste dar fac o treabă slabă la capitolul "joc din umbre" devenind de multe ori lamentabile.

Dishonored nu este nici pe departe un joc strict de stealth dar în umila mea opinie, abordarea aceasta pune jocul în cea mai bună lumină. Jocul se bucură totuşi (pe bună dreptate) de faptul că se poate adresa oricui - şi celor ca mine care vroiau un FPS stealth cât şi celor care mai degrabă preferă o acţiune mai directă precum seria BioShock. Dishonored le face bine pe toate dar din punctul meu de vedere străluceşte când este jucat cu o atitudine cât mai secretoasă şi orientată spre o incursiune cât mai discretă.

Acţiunea se petrece în oraşul fictiv Dunwall într-un univers fascinant ilustrat care combină o atmosferă de epocă victoriană cu elemente science-fiction şi supranaturale. Combinaţia se numeşte steampunk şi este genială. O aromă de Jules Verne, HG Wells şi HP Lovecraft înconjoară în permanenţă jocul. Eroul titlului este Corvo, ultimul bodyguard al împărătesei. Corvo este tipul de erou tăcut, nebeneficiind de o voce tocmai pentru a permite jucătorilor să se identifice mai bine cu personajul. Pentru ca tabloul să fie complet, Dishonored are trei finaluri posibile, în funcţie de cum va aborda fiecare jucător situaţiile ce i se vor ivi.

Corvo se întoarce dintr-o călătorie din care a încercat să caute ajutor pentru Dunwall. Oraşul este cuprins de o epidemie de ciumă extrem de severă care face tot mai multe victime. La întoarcerea sa, face o vizită împărătesei pentru a-i povesti la ce concluzie a ajuns. Nu trece mult timp şi împărăteasa este asasinată sub ochii neputincioşi ai lui Corvo de nişte indivizi cu puteri supranaturale. Corvo este suspectat din start şi încarcerat în timp ce oraşul cade sub un haos supus unei rigori demne de 1984 (romanul).

De-aici nu are rost să vă mai stric povestea. Corvo va trebui să evadeze şi să se lupte pentru a-şi spăla numele şi pentru a o salva pe Emily, fiica împărătesei. Misiunile sale se vor învârti în jurul asasinării unor oameni cheie ce trebuiesc eliminaţi pentru restaurearea ordinii in Dunwall.

Pe parcursul aventurilor sale, Corvo va învăţa tot felul de trucuri supranaturale foarte folositoare, de la teleportări la scurte îngheţări de timp şi chiar invocări de şobolani mâncători de oameni. Se va folosi de asemenea de tot felul de gadgeturi ingenioase tocmai în ideea de a-şi croi drum printre sutele de inamici. Abordarea, precum v-am mai spus, poate fi ori extrem de discretă sau extrem de violentă. Asta va fi influenţa la final chiar finalul jocului.
Povestea este fascinantă. Ajutată enorm de mecanica jocului, acţiunea ne poartă prin o grămadă de stări, peisaje şi sentimente. Personajele nu sunt neapărat excepţionale dar sunt foarte bine portretizate de o grămadă de actori cunoscuţi şi au foarte multă credibilitate. Chiar dacă poate necesită puţin antrenament, gameplay-ul ajunge la final să se simtă foarte cursiv şi intuitiv. Dacă abordarea stealth nu este adoptată, Dishonored seamănă destul de mult cu BioShock.

Pentru doritorii de stealth, jocul va fi totuşi un deliciu oferind posibilitatea ca pe parcursul întregii aventuri să nu fie nimeni omorât direct de mâinile lui Corvo. Alternative sunt o grămadă. Level design-ul este şi el foarte drăguţ, reuşind tot timpul să vină în ajutorul...discreţilor.

Grafica nu încearcă în niciun moment să fie realistă (aşa cum ar face-o un shooter clasic) dar emană foarte multă personalitate ce se îmbină cu povestea, personajele şi întregul concept steampunk gândit pentru acest joc. Sunetul joacă o altă parte foarte importantă şi o face bine, cu o muzică plăcută care contribuie din plin la atmosfera şi-aşa originală. Printre actorii cunoscuţi care-şi împrumută vocile îi găsim pe Susan Sarandon, Lena Headey (Cersei Lannister din Game of Thrones), Carrie Fisher (Leia din Star Wars), John Slattery şi Chloe Grace Moretz (o puştoaică în ascensiune).
Dacă ar fi un lucru la care totuşi Dishonored suferă, acela este ritmul. Începe relativ încet dar pe parcurs ne bombardează cu o grămadă de elemente străine ce produc un pic de confuzie. Pe măsură ce povestea inaintează, lucrurile se clarifică şi ele. Din păcate din acel moment nu mai durează mult până când se termină tot jocul. Misiunile au acelaşi defect (dacă-i putem spune aşa). De fiecare dată când jocul străluceşte prin ritm, poveste şi mecanică, momentul e aproape să se termine. Fie e gata misiunea, fie e gata întreaga acţiune.

Jocul se termină destul de repede din nefericire şi e mare păcat pentru că reprezintă o aventură fascinantă, plină de suspans şi originalitate.

Dishonored a fost creat de Arkane Studios şi publicat de Bethesda, semn că ceva din experienţa gigantului care a creat seria Elder Scrolls s-a lipit şi de Arkane.

În închiere...îl recomand. Este o surpriză extrem de plăcută şi o gură de aer proaspăt de la duzinele de jocuri care se învârt în jurul aceloraşi teme plictisitoare şi reciclate.

9/10 !