duminică, 11 martie 2012

Mass Effect 3


Dacă vă vine să credeţi sau nu - mi-e greu să-mi adun cuvintele pentru review-ul ăsta. Nu mai e un secret că sunt un mare fan BioWare şi că am adorat o grămadă de jocuri de la ei până acum. Din acea zi de graţie a anului 2009 când am descărcat Dragon Age : Origins şi până la a face apoi cunoştinţă cu seria Mass Effect, a fost un singur pas. Primul joc din serie a fost foarte palpitant, interesant, fascinant dar m-a lăsat un pic rece din cauza interacţionării destul de minimaliste cu personajele.
Mass Effect 2 a fost în schimb o capodoperă din toate punctele de vedere. Poveste genială, personaje memorabile, acţiune demnă de cele mai măgulitoare adjective, ba mai mult (ceva la care Dragon Age a clacat) a avut şi nişte DLC-uri pur şi simplu superbe.

Mi-a plăcut Dragon Age II dar am fost dezamăgit de joc pe mai multe planuri. Astfel încât era clar că BioWare trebuie să-şi spele păcatele. Şi cum s-o faci mai bine dacă nu cu o finalizare epică a unei trilogii care m-a ţinut cu sufletul la gură încă din primele ei momente?

Ce înseamnă Mass Effect? Înseamnă o poveste SF situată într-un univers plauzibil în care omenirea a descoperit o tehnologie (lăsată acolo de civilizaţii de mult apuse) prin care poate călători în diferite galaxii la viteze record - aşa numitele mass-relays. În universul prezentat de BioWare, omenirea s-a integrat (nu fără ceva eforturi) în civilizaţia universală, alături de alte rase.
Povestea din Mass Effect ni-l înfăţişează pe comandantul Shepard, eroul nostru (care poate fi editat ca sex, aspect şi capabilităţi), prins într-un moment neplăcut pentru întreaga galaxie în timp ce află că o rasă extrem de veche de inteligenţă artificială (numiţi Reaperi) se pregăteşte să nimicească toate formele inteligente de viaţă din univers într-un ciclu care s-a mai repetat de nenumărate ori înainte cu alte şi alte rase inteligente care au trebuit să dispară graţie venirii Reaperilor.
Asta se întâmpla în primul joc la sfârşitul căruia Shepard şi echipajul său reuşeau să salveze Citadela (un soi de capitală galactică) de furia unui singur Reaper, asta în timp ce aflau că alte mii îşi strângeau forţele pentru exterminarea totală. Elementele RPG intrau în joc în momentul conversaţiilor cu diferite personaje, ale deciziilor extrem de importante legatede diferite aspecte şi desigur, dacă unii supravieţuiau sau nu incursiunilor lui Shepard.

În al doilea joc, comandantul se întoarce şi încearcă să avertizeze întregul univers de pericolul care se apropie, fără prea mare succes. În aceeaşi manieră ca şi în primul titlu, dar realizat per total mult mai bine şi mai frumos, Mass Effect 2 urmăreşte deciziile luate de jucător în jocul precedent, ţine cont mereu de deciziile sale şi face o experienţă unică de la jucător la jucător.

Mass Effect 3 încheie trilogia şi ţine să lege toate nodurile şi să ia în calcul deciziile din precedentele două jocuri într-un context epic care vă va unge pe suflet. La începutul jocului Shepard se află pe Terra când Reaperii pornesc deja o invazie în masă. Comandantul trebuie însă să părăsească planeta pentru a aduna cât mai mulţi aliaţi şi să salveze planeta până nu e prea târziu. Asta nu este foarte uşor ţinând cont că fiecare rasă trebuie să se confrunte cu Reaperii pe planetele lor. Ba mai mult, Cerberus, foştii aliaţi a lui Shepard din 2 ţin să-i pună beţe în roate de fiecare dată când au ocazia pentru a-şi realiza planurile lor periculos de ambiţioase. Shepard se va reuni cu o parte din vechii săi companioni, primind şi ceva ajutor proaspăt din partea unora mai noi. Totul se va termina într-o confruntare disperată şi epică în care şansele de succes par mici dar în care mesajul este simplu - rasele se pot uni şi pot lupta până în ultima clipă pentru existenţa lor.

Atmosfera din joc este pur şi simplu superbă, punând în permanenţă pe jucător o presiune care-ţi aminteşte că timpul este împotriva ta şi că în timp ce tu te aventurezi în diferite colţuri ale galaxiei, Terra este răvăşită de atacuri. Momentele de linişte sunt benevenite şi aici intră partea mea preferată din joc - interacţiunea cu celelalte personaje. La capitolul acţiune declar cu mâna pe inimă că Mass Effect 3 este indiscutabil cel mai epic joc din istoria jocurilor. Şi nici măcar nu încearcă să construiască treptat acest statut. Nu, ne bagă din prima în bătaia puştii, fără menajamente, fără timpi morţi.

Sunt nişte bătălii care vă vor lăsa cu gura căscată. Gameplay-ul de luptă nu s-a schimbat foarte mult, dar sistemul de cover&shoot a fost îmbunătăţit şi funcţionează de minune. Am rejucat recent Gears of War (care se ştie că este tăticul sistemul c&s) şi pot să spun liniştit că Mass Effect l-a depăşit la fluiditate şi intuitivitate. Jocul ne pune la dispoziţie o gamă gigantică de arme de foc, lăsând stilul de abordare a luptelor la atitudinea celui care joacă.
Grafica este excepţională şi sunt extrem de mândru de BioWare pentru asta pentru că au reuşit să-l facă incredibil de arătos fără a cere ştiu-eu-ce piese incredibil de pretenţioase şi scumpe (se aude acolo-n spate, L.A. Noire?). Mass Effect 3 are aproape aceleaşi cerinţe ca şi Mass Effect 1. Ceea ce este pur şi simplu excepţional în contextul în care mulţi producători aleargă după zeci de mii de procesoare, memorii RAM şi plăci video de sute şi sute de dolari. Mass Effect 3 arată în ton cu anul 2012 dar cere un calculator de 2008-09. Asta înseamnă respect faţă de gameri în general zic eu.
Optimizarea este făcută ceas, aşa cum m-am şi obişnuit de la BioWare. Singurele sughiţuri le-am avut în Citadelă, unde erau foarte mulţi oameni adăpostiţi. În rest chiar şi la cele mai spectaculoase faze, calculatorul meu s-a ţinut tare pe poziţie şi s-a mişcat extraordinar de fluid.
Sunetul mi-a dat ceva bătăi de cap, dar probabil că sunt nişte bug-uri ce se vor rezolva ulterior cu nişte patchuri. Ar mai trebui nişte patchuri şi pentru importarea feţelor lui Shepard din jocurile precedente (Shepard-ului meu feminin nu i s-a transferat cum trebuie aspectul fizic).

Dar există şi lucruri care m-au nemulţumit la joc, lucruri care l-au depărtat un pic de perfecţiune. În primul rând faptul că BioWare au pus la vânzare un dlc chiar în ziua lansării jocului, un dlc important care ar fi trebuit, zic eu, să facă parte din pachetul original. O decizie urâtă de marketing. Al doilea lucru un pic iritant este că Mass Effect 3 ia prea multe decizii pentru noi şi prea puţine lucruri decise în primele două jocuri au vreun efect real asupra mersului acţiunii. Nu am înţeles de ce s-a apelat la introducerea unui companion nou în contextul în care ar fi fost mult mai logic să mai aducă o parte din cei vechi, mai ales că unii erau ataşaţi de Shepard şi din alte puncte de vedere.
Şi nu în ultimul rând - finalul. Reacţia mea a fost...WHAT THE FUCK??!! Tot jocul este epic dar finalul mă lasă grav cu buza umflată pentru că arată ca şi cum toate deciziile mele au fost în van şi în schimb tot BioWare decid mai bine cum ar trebui să se termine jocul lor. Da, la sfârşit a fost jocul lor, nu al meu. Shepard-ul meu a căzut victime unor forţe mult mai puternice decât Reaperii - producătorii.
Am citit ulterior că finalul ar putea fi influenţat (pozitiv sau negativ) şi de multiplayer. Astfel încât dacă joci multiplayer-ul (ceea ce nu voi intenţiona să fac) s-ar putea ca la sfârşit lucrurile să arate un pic altfel. Sper să nu fie adevărat şi la un ulterior parcurs să am parte de o concluzie ceva mai ...fericită, mulţumitoare...nu ştiu!

Mass Effect 3 este un joc excepţional. Nu ştiu dacă este perfect, aşa cum vroiam eu tot timpul să-l laud înainte de apariţie dar este un final demn de o serie excepţională. Sigur, Skyrim a primit foarte, foarte multe laude şi este deja considerat un clasic RPG. Dar asta nu schimbă faptul că este generic, plictisitor, că are o poveste slabă şi nişte personaje inexistente. Mass Effect bifează pozitiv în toate aceste aspecte şi reprezintă din punctul meu de vedere o adevărată reuşită.
Pentru că atunci când vorbim de un RPG bun, vorbim de o poveste bună. Şi mâna întinsă care nu spune o poveste nu spune nimic. Eh, aşa şi cu jocurile.
Iar din partea mea...Mass Effect primeşte numai laude. O mare, mare frumuseţe!

Nota 9.99/10 !!!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Mass Effect 3 e cel mai prost episod din cele 3, iar finalul e apocaliptic de imbecil si de fara logica.

Stephen G. spunea...

Cel mai prost? Nici pe departe. Cel puţin dacă vorbim strict de joc şi nu de poveste, este indiscutabil cel mai bun.

Finalul a nemulţumit multă lume, dar asta e...o să recunosc că m-a şocat total şi asta l-a făcut bun în felul lui, deşi nu mi-a plăcut nici mie prea mult (mă refer strict la final).