joi, 25 august 2011

Viitorul poliţiei române

Mă uitam ieri la ştiri (cred că la Realitatea era reportajul cu pricina) unde vorbeau despre probele fizice pentru admiterea la Academia de Poliţie. Am rămas uluit să aud cum s-a picat în masă din pricina probei de rezistenţă. Iar cei care o trecuseră, erau acum tăvăliţi pe jos, oftând şi gâfăind de parcă doar ce escaladaseră vârful Everest.
Am văzut ceva asemanător acum o lună şi la admiterea fetelor...dar na! erau fete. Pentru una care vrea să dea la poliţie sunt destul de convins că la viaţa ei mişcarea nu a ocupat un loc foarte important.

Dar mă întorc la băieţi, cu grămezi care nu reuşiseră să treacă baremul de rezistenţă, adica 3 min 50 pentru 1 km. Eu nu sunt întruchiparea atletului grec pe Pământ sau ceva de genul ăsta, dar mă menţin, fac mişcare regulat, fără un scop anume decât propria-mi bună dispoziţie. Efortul mă face să mă simt bine, mă relaxeaza. Eh, chiar şi aşa, dintr-o încercare, m-am urcat pentru prima dată în viaţă pe o bandă de alergare şi am făcut un kilometru în 2:55. N-am forţat, n-am leşinat pe-acolo, efectiv am pus un ritm constant şi...a ieşit.

Dacă eu fără vreo motivaţie, doar din inerţie am bătut distanţa asta, ăştia de la poliţie ce au făcut? Şi-mi găsesc singur răspunsul. Pai unde cine-s candidaţii. Băieţi cu ceafa rasă, freză ţuguiată, care nu par a şti să lege două cuvinte, eventual cu burta deja facută. Pentru că ştiţi urmarile fireşti ale celor care devin poliţişti - devin dinamovişti şi fac burtă. Unul spunea că dă la Academie deoarece...citez..."noi să ne facem că muncim, ei să se facă că ne platesc". Bărbaţi de viitor, aşa-i?
Astăzi am văzut asta. Şi mi-am dat seama că lucrurile nu se vor schimba prea curând. Nenea ăsta beat, potenţial ucigaş este exact acelaşi specimen. El e poliţist frate, deasupra legii, el o aplică n-o respectă şi în cele din urmă se ascunde prin boscheţi. De ce se fac tinerii poliţişti? Probabil pentru şpăgi. Abia aşteaptă să stea ascunşi dupa colţ cu radarul şi să adune amenzi. Altă motivaţie care ar fi? Ah, şi pentru maşinile alea de lux, pun pariu. Alea care n-or să folosească nimănui niciodată.

Eu chiar am cunoscut un poliţist din Anglia. Chris era şef de secţie  într-un orăşel din Lake District. Pe lângă faptul că era foarte cult, citit şi îndemânatic (facea caritate pentru un orfelinat din Constanţa ; a montat prize, becuri, uşi etc) avea o mentalitate deschisă şi încuraja foarte mult comunicarea dintre poliţie şi comunitate. Evident pentru că abuzurile şi sictirul le erau străine, în comparaţie cu alţii.

Probabil că dacă visez la aşa ceva în România sunt nebun, nu? Da, sunt tot oameni, dar fără burtă şi cu principii.

Niciun comentariu: