luni, 4 februarie 2008

Adevar

De pe forum .


Hai să-ţi ghicesc, măi rumânule!

PRO Revelionul rrom-anesc 2008

Banul şi ţiganul mi-au terfelit anul. Anul Nou! Până şi cei mai încăpăţânaţi moldoveni pro-români s-au îngreţoşat urmărind posturile româneşti de televiziune în noaptea de Revelion, numai că n-au curaj să murmure de frica pierderii unui grant cu care încă mai vor să se lase umiliţi şi înavuţiţi şi-n 2008. România, urmărind posturile tv. în noaptea de Revelion, nu mai are specific naţional românesc, ci absolut ţigănesc.

N-am nimic cu această etnie în acest punct, să fim bine înţeleşi, pentru că dacă am ce am cu anumite cohorte ţigăneşti, este doar treaba mea, dar să văd o ţară întreagă, România, cum se ţigăneşte ca la uşa cortului este prea de tot! PRO TV, de departe, este campionul absolut al manelizării şi îndobitocirii poporului român. Marii interpreţi de muzică uşoară, populară, operă, operetă, reputaţii actori români şi toţi intelectualii care se respectă, în semn de protest şi respect faţă de sine, ar trebui să refuze să mai apară în studiourile acestui cancer numit PRO TV.

Florin Călinescu, actor remarcabi dealtfel, s-a manelizat şi „becalizat/be(rbe)calizat de prea mult timp, el nu intra in discutie, dar mă îngrozeşte gândul că un erudit ca Dan C. Mihăilescu poate ridica audienţa acesui post de televiziune antinaţional! Banii n-au miros, asta o ştim foarte bine, dar cât de înfundat trebuie să-ţi fie nasul dacă nu simţi mirosul de hoit? Pseudocultura şi folclorul din România care sunt promovate de către acest post de televiziune put a hoit. România, în viziunea PRO TV, este compusă din ţigani, Gigi Becali şi o cantitate neglijabilă de români.

Influenţa civilizatiei austro-ungare, grefate pe specificul naţional ardelenesc a dat României care este şcoală, rigoare şi latinitate, moldovenii au venit cu geniul, iar aceştia, dintr-o nebăgare de seamă a istoriei, s-au precipitat spre Bucureşti să născoceasă o ţară, numai ca aici casa nu era maturată. Pe lângă tradiţiile specifice româneşti din toate zonele ţării, în România există valoroase culturi tradiţionale ale etnicilor maghiari, sârbi, turci, tătari, ucraineni, evrei, macedoneni etc., iar acestea, totuşi, se păstrează şi se dezvoltă în spaţiul românesc.

Ce prilej, altul decât cel din noaptea de Revelion, ar fi mai ideal spre a fi invitaţi cu toţii să-şi dea mână cu mână? Sigur, avem foarte mulţi ţigani, trebuie să-i respectăm şi să nu-i neglijăm, dar asta nu înseamnă că trebuie să fim agresaţi obsedant de imbecilitatea textuală a manelelor. România, în noaptea de Revelion, a demonstrat italienilor că suntem o ţară de ţigani de care trebuie să se teamă – oricând un puradel de ţigănuş, înfometat fiind, poate să-i dea jos de pe soclu pe Romulus şi Remus şi să sugă la statuia Lupoaicei de la Roma. România fiind incapabilă să-şi conserve propria-i cultură naţională, are pretenţia să exporte „cultura politică" şi în R. Moldova, neştiind că manelizarea nopţii Revelionului care tocmai a trecut este însăşi esenţa spaimei moldoveanului faţă de România, fie că este mai mult sau mai puţin recunoscută.

Acum i-a legitimat-o! Mârşavia politicii editoriale a PRO TV-ului a vrut să fie bine mascată – a împănat nesemnificativ întregul program cu un dram de „ceva românesc", dar asta la orele când se ştia că telespectatorul poate să reţina câte ceva, adică atunci când n-a apucat să bea prima cupă cu şampanie, ca ulterior să ne bombardeze cu manele pentru ca să ne putem ţigăni liniştiţi şi să le lălăim zile-n şir. Iar curvăsăria ca să fie cât mai eficientă, ne-au fraierit cu rr-românul de Florin Calinescu şi câţiva mărunţi comedianţi de Casa de Cultură comunală.

Chiar îmi şi imaginez „pacea interioară" care i-a cuprins pe unii ca Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Patapievici şi încă destui care şi-au împiedicat privirile pe PRO TV în acea noapte! România are mari probleme sub aceste aspecte, iar pentru asta ar trebui să apeleze la legi de protejare a limbii şi culturii mai dihai decât francezii! Folclorul românesc, muzica de la ora actuală în general, se reperează în manele.

Ţăranul român ascultă manele, idioţii din stadioane „suferă" în ritm de manea, politicienii la fel, soldaţii români dislocaţi în contingentele NATO îi învaţă pe cei americani să joace-n ritm manelist, iar Românaşii oficiali fac politica pe ritm de manele la Bruxelles, Paris, Londra sau în SUA, asta până le-o ieşi „cazaciocul" pe nas! După programul de Revelion manelist, bine împănat cu bulanele, ţâţele şi buricele muieruştilor şi nemuieruştilor invitate-n studiou, PRO TV-ului „ştirist" a început să i se rupă inima de bieţii români intoxicaţi cu alcool, înzăpeziţi, omoriţi sau uitaţi de autorităţi. Care autorităţi, nene? Alea care v-au lasat să faceţi pipi pe o ţară sau, mă rog, pe o hartă de ţară?

După ce au îndobitocit un popor întreg, plus câţiva vecini, şatrapii moralităţii de la PRO TV s-au înduioşat brusc de soarta copiilor părăsiţi sau a bătrânilor, au devenit campioni ai luptei împotriva tuturor nedreptăţilor şi alte asemenea lucruri care pentru ei nu sunt nimic altceva decât nişte tâmpenii aducătoare de audienţă şi profit. Zău, îţi vine să-i iei la palme când le vezi muianele „sincer îndurerate" de soarta unor nevoiaşi, asta numai dacă mă gândesc la staţiunile exotice în care-şi petrec vacanţele, la câteva fufe care „rânjesc" la acest post pănă dezechipează vreun tăntălău de fotbalist sau resuscitează erotic câte un moşneag milionar pe care-l caută moartea pe acasă! Banii n-au miros pentru jagardelele astea chiar dacă put de te trăzneşte de la o poştă!

Fără să ştie că moldoveanul are oroare de manele, România, politic şi mediatic, vrea să manelizeze şi Moldova. PRO TV şi PRO FM din Moldova nu-s cu nimic mai breaze! Fac bani, paradă, se fudulesc şi se autoadulează, pozează-n elită în timp ce trag cu discreţie un pârţ, se spală cu săpun turcesc de mâna a doua, nu are mărci de parfumuri preferate pentru că se mulţumesc cu ce primesc pe de-a moaca, îşi îmbogăţesc colecţiile de chiloţei, urmărite fiind încă de spectrul singurei perechi avute-n poşetuţăa atunci când coceanul de porumb îi era substitutul hârtiei igienice, citesc o pagină dintr-o carte doar atunci când sunt sigure că-s văzute de domnul Cacalin, câţiva cu teşchereaua plină de euroi sau verzişori şi... (n-)au idei politice! Mă uit la PRO TV Chişinau ca la filmele cu proşti.

Mă amuză copios! Doamne, cu câtă suavitate se găinăţează în limba româna nişte amărâte de fetişcane aflate la a doua generaţie în pantofi! Cum pot să facă 17 greşeli elementare de pronunţie doar pe un „centimentru liniar" de bandă magnetică, numai Cacalin mai poate şti! Dac-ar fi români, le-as tăia... pu-pu-publicitate! Apropo de pu-pu-publicitate, aţi văzut, mai fraţilor, clipul ăla cu reclama PRO FM? Ăla cu „roata, măi!" Băi, fratele meu alb, da’ aşîtia chiar ne iau de fraieri! Stau, nenică, trei tipi pe bancheta din spatele unui hârb de maşină, iar în faţa şoferul şi încă un pasager.

Ăia de pe bancheta din spate beau n draci o licoare ce vrea să fie vin, da’ ăla din dreapta stă cu paharul scos pe geam de parcă ar spune: „dute-n mă-ta de poliţie rutiera, în Moldova aşa se bea!" Hârbul de maşină (de, clip publicitar de amator şi făcut cu bani de mântuială!) are roata din spate-dreapta spartă, adică merge pe jantă, însemnând ca şi şoferul este beat-mangă dacă trebuie să-i atragă atenţia o autostopista, iar din spate, se putea altfel?, apare o maşină mai spălată c-o tipă indefinită la volan care, fără teamă de beţivi, le strigă „roata măi!", rupându-i-se-n „paişpe" că ăştia-s beţi-turtă, ea, probabil, având grijă ca ei să moară-ntr-un accident pe patru roţi umflate care este oricum mai sigur.

O doare-n tampax de starea beţivanilor din maşină, pe ea o „gidila" doar grija cauciucului... roţii! Cică ăsta-i clip publicitar PRO FM, iar textul e la fel de naşpa’ (parcă v-am mai spus că cineva dup-acolo are probleme cu taica Freud?): „Strigi „roata, măi!", şi-o iei!" Alo, Protecţia Consumatorului, sunteţi pe fir sau aţi rămas în concediu? Na, uite că m-am înecat ca ţiganul la mal cu pu-pu-publicitatea asta de trei parale!

Revelionul mediatic al anului 2008 a arătat adevăratul chip al unei Românii care oscilează între stupizeniile analfabete care sunt Vijelie Minune de la Vâlcea şi Be(rbe)cali. Cum ne-or judeca, o, Doamne, acolo, în Ceruri, Emil Cioran sau Petre Ţutea? România este sortită să fie permanent o victimă a paradoxurilor.

Are un preşedinte, pe Traian Băsescu, care vrea să se metamorfozeze în colacul de salvare al naţiunii, un mini-Hanibal care priveşte pofticios prin ochean spre Moldova, dar despre care nu ştie absolut nimic real decât din cele auzite de la libidinoşii şi falşii moldoveni cumpăraţi să se joace de-a pro-românismul, are, ea, România, un prim-ministru sobru, şi Calin şi Popescu i Tăriceanu, şi un ministru de Externe, dom’ profesor Cioroianu, de care, din nefericire, atunci când îmi amintesc mă gândesc fără să vreau la Costica Argint, rromul român de la Roma.

Acest trio formidabil sunt întruchiparea perfectă a unui cuplu conjugal (Tăriceanu şi Cioroianu) stresat de hachitele unei soacre data dracului (Basescu). Nu-i asa ca parca manelele au totusi un rost de definire identitara? Mă doare cumplit că am fost nevoit să scriu ceea ce am scris mai sus, dar nici nu pot răbda la infinit ca Doina mamei mele să fie bruiata de toţi nespălaţii şi analfabeţii!


Articolul asta e minunat si exprima foarte bine dezgustul meu pentru ProTv.Vine tarziu dupa revelion,dar este perfect.

3 comentarii:

Oana spunea...

Da, asa este. Pro-tv-ul este cel mai manelizat post romanesc. Dar a inceput si B1, ce o fi in capul lor. Dar stii cum e? Ca astia nu pot fi acuzati pentru ca sunt privati.

Stephen G. spunea...

Da,dar mai rau e ca ProTv-ul a fost cel mai vizionat de revelion,si este in general cel mai vizionat post.Nu m-ar deranja sa-i stiu manelisti prosti daca nu s-ar uita nimeni la ei.

Oana spunea...

Si eu as fi mult mai fericita sa stiu ca nu ii asculta si nu ii vede nimeni. Cu toate astea, nu sunt.