vineri, 10 august 2012

Cugetare de Olimpiadă

Pentru o ţară în care fotbalul a depăşit meritatul statut mediocru şi a ajuns la un cult-cancan-circ teribil, cred cu tărie că România s-a prezentat onorabil la Olimpiada de la Londra. Sigur, au fost destul de puţine surprize plăcute, dar alea care au fost, ne-au făcut să ne simţim bine în pielea noastră de români.

Olimpiada a fost pentru mine o gură grozavă de aer proaspăt, stând într-o casă unde tv-ul din bucătărie merge doar pe politică şi fotbal...

Apogeul întregii competiţii (pentru noi) a fost fără doar şi poate medalia de aur a Sandrei Izbaşa. Pe lângă senzaţia triumfătoare pe care am simţit-o când am văzut că fata asta minunată a reuşit iarăşi să fie cea mai buna, m-a cuprins şi un sentiment de silă faţă de ipocrizia afişată de români în general.

Să fim serioşi, cu excepţia acestui eveniment ce are loc o dată la 4 ani, câţi din ţara asta bagă în seamă pe vreunul din sportivii care ne-au reprezentat mai mult decât onorabil la Londra? De câte ori aţi mai văzut la ştiri noutăţi despre echipa de gimnastică, cea de scrimă sau polo? Acum gândiţi-vă de câte ori aţi văzut în patru ani ştiri despre cea mai de rahat echipă din lume - Steaua. V-aţi gândit? Şi nu v-a luat ameţeala?

Sandra a luat medalie de aur şi toată lumea a titrat - (Noi) Am luat medalie de aur la gimnastică. Noi, poporul, împreună am fost la bine şi la greu alături de sportivi şi i-am susţinut. Mda...sigur. Dar dacă spre exemplu vorbim de lotul masculin de gimnastică, care a avut o evoluţie ceva mai slabă... - Lotul a pierdut. Nu noi. Noi n-am avut nicio vină... Ei sunt ăia. Cum vă spuneam, ipocrizie tipică unui popor infect.

Mai mult, dacă eşti ProTv, Antena sau altă televiziune care obişnuieşte să mănânce mult rahat, te apuci să bagi şi ştiri critice în care explici tu populaţiei cum că Londra 2012 este cea mai slabă Olimpiadă pentru România din 1964 încoace... Oare merită să mai răspund la asta? Nu. Ştim cu toţii adevărul. Să-i ia dracu' pe ăia de la ştiri.

Din punctul meu de vedere, ecuaţia e simplă. Delegaţia română a mers la Londra şi sportivii au evoluat atât cât le-au permis diferiţi factori - forma, condiţiile, pregătirea, norocul, mentalitatea. Că e bine, că e rău, asta nu mai suntem în măsură să judecăm în momentul în care o panaramă de meci amical cu Barcelona primeşte statut de Breaking News la ştiri.

Noi n-am câştigat nimic. Ei, sportivii români, au câştigat un număr de medalii. Ei au făcut efortul, ei au făcut sacrificiile. Noi n-am făcut nimic. Noi am stat ca nişte vite în faţa tv-ului. Eu mă mulţumesc să-i felicit şi în sinea mea să mă simt un pic mândru de faptul că sunt de aceeaşi naţionalitate cu ei.

Atât.


Un comentariu:

Ruxi spunea...

Frumos scris! :)Din pacate, cam asa stau lucrurile..