Aseară am văzut (în sfârşit) ultima parte din Harry Potter. Adică Deathly Hallows Part II. Unul din puţinele lucruri rămase proaspete din copilăria mea a ajuns la final. După ce mama în clasa a 4-a îmi dăruia Piatra Filozofală, am rămas etern fidel cărţilor şi lui J.K. Rowling.
Ajunsesem să plâng după cărţi ca după nişte jucării. Pentru că ai mei colegi o aveau pe ultima. Iar eu nu. Mama vroia să aştept ca s-o primesc cadou de Paşti. Când am primit-o (e vorba despre Pocalul de Foc) nu m-am putut apuca de ea pentru că aveam de citit o mizerie la şcoală. Trist, vă spun.
Apoi Rao au început s-o scoată numai de Crăciun şi îmi dădea o senzaţie bestială de fiecare dată când le primeam.
Parcă toate sărbătorile de iarnă au fost mai speciale din cauza lor.
Mama a avut cărţi precum Winnetou sau Regina Margot care i-au marcat copilăria. Eu l-am avut pe Harry. Şi ce este cel mai important, Harry s-a maturizat odată cu mine, a ajuns la adolescenţă cam în acelaşi timp şi a fost personajul perfect, într-o carte perfectă, într-o lume care mai are nevoie şi de magie.
Am văzut filmul serile trecute şi deşi nu a fost nemaipomenit de bun, m-a lăsat cu un sentiment melancolic, încântător. Este sfârşitul a ceva extraordinar. Deşi mie din seria de filme nu mi-au plăcut decât primele două şi-apoi părţile 6 şi 7, a fost un sfârşit demn, spectaculos, exact aşa cum merita o colecţie atât de senzaţională.
Dacă este să o iau la rece, partea a doua din Deathly Hallows a fost parcă mult prea scurtă în comparaţie cu prima care m-a ţinut crispat pe scaun cu răsuflarea tăiată timp de două ore şi jumătate. Efectele mi s-au părut extrem de slabe la anumite faze, eu având pretenţia să văd Avatar peste tot de-acuma. De asemenea trebuia pus mai mult accent pe drama morţii unor personaje esenţiale, lucru ignorat parcă pentru a înghesui cât mai multe scene în cele două ore şi puţin din cât are filmul. Poate la o versiune Extended... Dar ce a însemnat joc actoricesc, atmosferă, sentiment - astea au mers strună.
Mulţumesc Harry Potter pentru ce-ai reprezentat în viaţa mea. Sper ca într-o bună zi şi copiii mei să aprecieze şi să iubească aceste cărţi la fel cum am făcut-o şi eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu