Ca prezentatoare (sau asa ceva) am avut-o pe minunata Lori. Lori ne-a demonstrat inca o data cat de toanta poate fi si pe langa discursul scris pe hartie si prost spus, i-a pocit numele vedetei serii in toate felurile posibile si imposibile.
Sala Palatului s-a umplut usor dar sigur, intr-o organizare linistita si bine pusa la punct, cu oameni calmi veniti ca la teatru, pe la ora 8 si ceva isi faceau aparitia in deschidere cei de la Proconsul.
Sincer, n-am nimic cu ei, dar m-am plictisit rau de tot. Au cantat 4 piese, toate semanau intre ele incat nu le-am putut distinge. Sincer, am mancat chipsuri cat au canta. Bodo-ne-bodo, pana la urma ce au cautat astia la un concert Steve Vai? Pitipoancele (venite intr-un numar imens) cantau pline de entuziasm versurile la astia. Asta in timp ce eu ma uitam nerabdator la ceas.
A urmat apoi George Baicea Band, adica chitaristul George Baicea si bassistul sau care si-au chinuit (in mod placut) chitarele pe un blues destul de antrenant care oricum a sunat mai bine decat plictiseala totala de mai inainte. Oamenii au talent, asta e clar.
Ultimii inainte de Vai au fost Magnetofono, care cantau un jazz bizar in italiana de iti venea sa arunci cu ceva dupa ei. Nu stiu daca aplauzele oferite lor au fost sincere sau incercau sa-i dea mai repede jos de pe scena.
Un singur lucru e cert...
La ora 9 urca pe scena mini-orchestra ce avea sa-l acompanieze pe chitaristul american intr-o calatorie de o ora jumate pe culmi nebanuite. Am numarat 10 viori, 2 violoncele, 2 contrabasi, un pian, un bass, o chitara acustica, inca vreo 10 (sau mai multe) instrumente de suflat, un dirijor si...atentie! 4 percutionisti!
Toti au dat tonul unui val de energie care avea sa-l aduca pe scena pe insusi Zeul Chitarii!
Steve a venit in pantaloni negrii de piele, tricou negru, ochelari de soare si chitara sa alba Ibanez absolut superba. A inceput sa dea indicatii fiecarui grup de instrumente sa cante fix ce dicta el din chitara. Asa a inceput Kill The Guy With The Ball. De remarcat energia si pasiunea tuturor celor de pe scena.
Nefiind un concert clasic si fiind o chestie unica pentru mine, n-as putea sa vorbesc foarte mult despre muzica cantata. Vai e un geniu, asta e clar.
A facut din chitara lui ce a vrut, a scos cele mai inimaginabile sunete, cele mai minutioase si complicate solo-uri. Asta desigur alaturi de miscarile lui consacrate de "dans". Piesa serii a fost For The Love of God care a avut parte de un mic accident. Chinuind foarte tare o pedala wah, Steve a facut sa-i cada cablul din chitara. Initial nu si-a dat seama, dar a tratat intamplarea cu mult umor iar publicul l-a inteles din plin. Pana cand a venit un nene sa-i bage cablul la loc, omul era din nou in pozitie si o luase de la capat.
M-a uns pe suflet The Crying Machine care a fost ca un respiro pentru orchestra, cantata doar cu trupa "de rock".
Nu stiu daca pot descrie in cuvinte tot ce am simtit aseara. Sonorizarea a fost ireala iar tonul chitarii...oh my fucking god!!!! Am stat efectiv cu gura cascata la tot ce facea omul din instrument. Adica am vazut ceva artisti virtuozi. L-am vazut pe Kirk Hammett cantand solo-urile mele preferate, am vazut dueluri geniale intre cei trei chitaristi de la Maiden, sau spectacolul de solo-uri de la Megadeth si de ce nu...cursele de pe freturi ale celor de la Slayer. Dar nimic...nimic! nu se compara cu ce a facut Steve Vai aseara. Sa nu uit sa laud si orchestra care a fost la inaltime si s-au dovedit a fi in ton cu marele chitarist - adica divini. Iar Vai...
Se vedea cat de mult se distreaza si cum simte fiecare nota. A fost remarcabil.
La encore a reluat integral For the love of god si de data asta n-a mai cazut niciun cablu. Thank god ! :)
Publicul a fost extrem de generos asa cum era si firesc. Pacat de gura-casca, prezenti si ei in numar mare. Am vazut fatuci care cantau in cor la Proconsul si plecau apoi dupa a treia piesa de la Steve (wtf?). Erau oameni care nu prea intelegeau ei ce se intampla acolo. Dar asta e adevarul. Muzica lui Vai nu e pentru toti prostii care au impresia ca trupe gen Proconsul sau Directia 5 sunt bune.
Dar au fost destui oameni care au stiut sa guste si sa aprecieze la adevarata valoare ce am vazut aseara. Pentru ca a fost arta! Arta adevarata! Am plecat de-acolo cu zambetul pe buze. Hell, inca mai zambesc.
Thank you Steve Vai for one of the most amazing nights I've ever had!
2 comentarii:
Super artist, nu gasesti in fiecare zi un om asa genial ca el; acum mi-as dori sa merg si eu la urmatorul concert :D hehe
Cred ca i-a placut aici, deci s-ar putea sa mai vina :)
Trimiteți un comentariu