In cautarea unor vremuri putin uitate

Majoritatea serialelor mele au intrat in vacanta de iarna. Asta ma deprima, in conditiile in care "partialele" vin peste mine rand pe rand, timpul meu liber se scurteaza zi de zi pana la zero, vremea afara e din ce in ce mai mohorata...it really sucks!

As fi asteptat cu interes vacanta...dupa care am descoperit ca ea dureaza doar 10 zile si nu 2 saptamani ca la "oamenii normali". Hell, la Constanta au chiar 3 saptamani...
Asa ca ma delectez cu ceva "nou". De fapt n-as zice ca e nou. E clasic! E deosebit. E ceva ce pentru mine nu va imbatrani niciodata.

Mi-am (re)descarcat toate sezoanele din Viata cu Louie, de data asta intr-o calitate mai buna (rip-uit de pe Jetix Play) si chiar biling (engleza si romana). Ma relaxeaza, ma face sa rad si niciodata nu ma plictiseste...este cel mai bun serial de desene animate facut vreodata. There...I've said it!
Si e placut ca in loc de niste episoade slabe (Supernatural, How I Met Your Mother) sau ceva mai bune si incitante (House, Bones) sa apelez la Louie si la aventurile lui. In plus, taica-su ramane o legenda!

Sunt plictisit, lipsit de chef. As vrea sa fug acasa, sa stau in confortul ala psihic pe care mi-l da de fiecare data cand ma duc in vizita in weekend. Recunosc ca mi-e dor sa treaca cateva zile in care sa nu trebuiasca sa am mare grija de mine. Imi place sa fiu pe cont propriu, dar acum simt nevoia de o pauza.

Stiti ce zi e maine? E ziua cand se aprind beculetele de Craciun in Bucuresti :P . Sarbatorile vin. Dar tare as vrea sa se grabeasca putin.
In weekend am vazut prima parte din Harry Potter and the Deathly Hallows. Bestial! Seria si-a revenit cu adevarat cu ultimele filme. M-a tinut crispat pe scaun timp de 2 ore si ceva...Impresionant, alert, tensionat...categoric Harry Potter nu mai e un film de copii. E bine ca au realizat si producatorii chestia asta pentru ca si cartile incetasera sa mai fie asa de fairy tale cam de la partea a 3-a cand au inceput sa moara oameni. Astept cu foarte, foarte multa nerabdare partea a doua!

Tot zilele astea m-am delectat cu o serie de romane fantasy foarte interesanta - The Mortal Instruments care mi-a adus aminte de Harry Potter si de atmosfera aia superba pe care o impuneau cartile. Seria e o trilogie si eu am citit-o in engleza, nu stiu daca exista in romana, cred ca nu. Desi nu e foarte original, exista personaje interesante si actiunea e destul de incalcita incat sa trezeasca interesul. Singura parte negativa este citatul unei proaste pe coperta cartii...
Pentru cat mai multa reclama (evident) au pus parerea lui Stephenie Meyer pe coperta. E bine ca Meyer admira cartea asta, pentru ca e facuta de cineva care chiar stie sa scrie. Pe cand ea e straina de notiunea asta.

Ah, si ascult multa muzica noua, e un anotimp al noilor albume in perioada asta! In plus, ma duc sa-l vad pe Steve Vai live la Sala Polivalenta pe 8 decembrie... Deci am ce sa va scriu. Timp si chef sa fie.

Cheers!

Cugetare IV

Be the change you want to see in the world...

...and stop bullshitting me to do it instead of you.

The motherfuckin' Hate Crew !!!

Children of Bodom - trupa de melodic death metal din Finlanda (best country in the world for metalheads) vin sa ne viziteze in aprilie, la Bucuresti la Arenele Romane. If I wanna be there? Hell yeah! Mai ceva decat as vrea sa-l vad pe micutul blond a.k.a. Bon Jovi.

This guys (in case you didn't know) sound like this :



Silent Night, Bodom Night !

Jurnal de Bucuresti 3 - Titan

Titan, cartierul unde m-am mutat imi da senzatia filmelor alea gen Karate Kid, cu un loc foarte pasnic si linistit unde-si fac aparitia tot felul de oameni dubiosi. Nu, nu zic ca am fost atacat pentru ca apoi sa (re)invat karate si sa ma razbun...desi foarte aproape de camin intr-o mica sala de sport am vazut copilasi in kimono si toti cu centuri albe...mi-au adus aminte de mine cand eram ca ei.

Ceea ce vroiam sa spun este ca intr-adevar cartierul Titan iti da senzatia unui loc in care ar trai pensionarii. Sunt blocuri din alea vechi, mici - clasice! Parcul Titan este atat de linistit si crud incat imi da senzatia ca nimic nu-l poate deranja. In general e liniste, e pace, cumva imi place pentru ca imi da senzatia ca scap de toata vanzoleala, aglomeratia si presiunea din centru. In fiecare seara o iau pe niste alei atat de linistite incat mi se face instant somn pana sa ajung in camera. E ciudat ca dupa o zi lunga sa nu mai trebuiasca sa driblez oamenii de pe strada, care se misca atat de incet si sa pot merge in pasul meu constant, cu muzica in urechi si cu gandurile foarte departe... E posibil ca asta sa fie partea mea favorita din zi.

Caminul din Titan e particular, deci automat lucrurile ar trebui sa stea mai bine decat in cele de stat. Si cum eu am stat cateva zile la caminul de la veterinara, pot confirma - lucrurile chiar stau mai bine. In primul si-n primul rand stau singur in camera. E un lux pe care foarte putini si-l permit la caminele din Romania. La mine n-a fost vorba de faptul ca mi-am permis ci de norocul de a nu-mi gasi administratorii cu cine sa stau. Traiesc cu speranta ca daca pana acum n-a venit nimeni, sper nici sa nu o faca :)
Mie in principiu imi place aici foarte mult. Camera e destul de mare (pentru mine), netul (atunci cand merge, si momentan merge :D ) rupe si pretul e ok. Probabil baia la comun ar parea singura problema, si este singura problema, una nu foarte mare totusi. Ea in sine arata bine, vine in fiecare zi cineva si face curat (si arata de fiecare data curat si fresh), problema e ca "altii" par veniti de pe alta planeta, sa nu zic "de la tara". Nu stiu cat de greu este sa mentii o baie curata astfel incat sa-si faca si altii treaba dupa tine, dar eu in 20 de ani sigur nu m-am chinuit prea mult si n-am primit nici plangeri.

Nu pot sa va descriu exact care sunt problemele, dar e cel putin bizar sa vezi cat de idioti pot fi unii oameni. Motivele lor m-ar face probabil sa cred ca am nimerit intr-un univers paralel. Aparent e greu sa-ti duci gunoiul pana la parter in loc sa-l lasi in baie sa miroasa o zi intreaga si peria de sters closetul...ce dracu' e aia?
Dar nu vreau sa va oripilez prea tare, situatia nu este atat de nasoala, de fapt e chiar ok, cu mici exceptii care se repeta la cateva zile, o saptamana. Ajungi sa treci peste. Pana la urma nu trebuie sa uitam in ce tara ne aflam, nu?

Seara mai auzi plangand o manea si ma face de regula sa bag cablul in chitara si sa dau drumul la o cantare. N-am primit plangeri de zgomot pana acum...sper nici sa nu primesc :) I do quality stuff...usually.
Astept cu nerabdare weekendurile, pentru ca vreau acasa, si nu neaparat ca-mi lipseste fitzosenia aia de oras de 3 lei. Mi-e dor de casa, mi-e dor de familie, mi-e dor de tine...

Vacanta e chiar dupa colt...

Therion - Sitra Ahra

Therion pot fi deja considerati o formatie consacrata, cu multa experienta, avand in vedere ca activeaza din 1987, timp in care au incercat mai multe ramuri ale metalului, de la Death la Avangarde - pana au ajuns la ceea ce i-a consacrat - symphonic metal-ul.

Cand lumea vorbeste de symphonic, automat se gandesc la Nightwish sau Within Temptation. Cu toate astea, primul album axact pe genul asta de la Therion a venit inaintea celor doua mentionate mai sus. Daca NW si WT se lansau in 1997, Lepaca Kliffoth de la Therion din 1995 prezenta deja influente simfonice, pentru ca de la Theli (1996) incolo genul sa fie indiscutabil unul singur.

Therion s-au ferit din a face o muzica prea comerciala, motiv pentru care n-au primit publicitatea altor trupe, mai ales ca genul a inceput sa fie gustat de-a lungul timpului si de ascultatorii non-metal. Therion in esenta de-a lungul anilor a insemnat Christofer Johnsson, care a fost singurul membru permanent pe toate cele 14 albume ale trupei. Practic Therion nu s-a bazat pe un line-up stabil ci mai mult pe colaborari de o durata mai lunga sau mai scurta in functie de cat de bine primite erau albumele. Asta este dupa parerea mea o sabie cu doua taisuri. Pe de-o parte schimbarea de membrii aduce intotdeauna ceva fresh si nu exista repetitivitate. Pe de alta parte lipseste o anume coeziune si chiar o identitate a formatiei.

Eu m-am apropiat de trupa pentru perioada lor 2004-2007 cand ii aveau pe fratii Niemann la chitara solo si bass si pe Mats Leven la voce. Pentru mine Mats ramane cel mai potrivit solist pentru Therion, vocea sa fiind in perfecta armonie cu stilul si dueturile cu diferitele soprane colaboratoare . Mats putea practic sa cante orice. Din pacate line-up-ul acesta a durat foarte putin, dar ne-a dat 3 albume foarte bune.

Sitra Ahra m-a facut sa ma simt putin instrainat de Therion, schimbarile fiind evidente de la stilul chitarilor, pana la voce. Dar stilul este acelasi, more of the good stuff as zice, dar parca nu m-a impresionat nimic in mod special. Ma deranjeaza ca-s prea multe voci pe album. Exagerat de multe, si masculine si feminine, si nu ma refer la cor ci la partile solo de voce in sine. Desi instrumentele suna bine, ma deranjeaza ca partea simfonica este impinsa prea in fata in timp ce chitarile desi foarte complexe imi dau uneori senzatia ca sunt foarte generice.

Un exemplu de genul asta e dat de piesa nr.2 - Kings of Edem unde avem un riff slayeresque pe la mijlocul piesei care insa suna lipsit de vlaga. Trebuia (cel putin pentru piesa asta) un ton de chitara mai suparat, mai puternic. Asta a fost insa de-a lungul timpului o caracteristica a productiei Therion. Live sunt convins ca trupa face dreptate partilor la chitara.Singura exceptie de la regula pare sa fie Din care chiar se simte ca este scrisa de o formatie metal ce doreste influente simfonice si nu invers.
Title-trackul Sitra Ahra mi-a facut si el cu ochiul, datorita liniilor melodice care chiar mi-au gadilat placut urechile.

Albumul in sine nu este rau dar ii lipseste epicul din el. Pot spune sincer ca nu exista pe el vreo piesa in tonul Rise of Sodom and Gomorrah, To Mega Therion, Blood of Kingu, Cults of the Shadow sau Flesh of the Gods. Pentru ca daca luati una din piesele astea la ascultat, e imposibil sa nu va surada una (prima mai ales). Dar daca luati Sitra Ahra ca o prima auditie a trupei, veti spune doar ca e interesant si nu veti reveni la o a doua ascultare. Problema asta eu am avut-o si cu precedentul material - Gothic Kabbalah - pe care totusi l-am gustat mai mult din pricina lui Mats Leven.

Apreciez de pe Sitra Ahra si stilul lung si progresiv a mai multor piese. Sunt unele cresteri de ritm si viteza incantatoare, imi plac enorm pe moment dar nu ma fac sa revin asupra lor mai tarziu.
Daca ati mai ascultat Therion inainte - da, merita sa-l ascultati - e scris in stilul clasic al trupei, dar practic cu alti oameni care incearca sa faca ce au facut altii inaintea lor. Orchestratia e superba daca nu va deranjeaza (asa cum ma deranjeaza pe mine) chitarile sa se mai piarda uneori in decor. Versurile si conceptele sunt de altfel la fel de uluitoare dar nu se face o coeziune reala, nu ies piesele asa cum poate mi-as fi dorit eu sa aud. Daca e un album slab? Absolut deloc!

Daca n-ati mai ascultat Therion inainte, nu incepeti cu materialul asta pentru ca n-o sa va zica mare lucru. Incepeti cu Rise of Sodom and Gomorrah, Cults of the Shadows si To Mega Therion, preferabil variante live (Mexico City DVD Rules!) si o sa deveniti fani. Si apoi puteti lua la ascultat toata discografia si sa incepeti sa alegeti din piese. Sunt 14 albume, aveti de unde.

Spor la ascultat! :)

 

Ok, seriously, ascultati asta!           \m/ ^___^ \m/

Fifa 11 vs PES 2011

Desigur ca au aparut cele doua mari rivale simulatoare de fotbal pe PC! De mai bine de o luna chiar! Si anul asta batalia a fost mai stransa ca oricand. Cu atata munca oferita pe tava, eye-candy si chestii de calitate, era evident sa ma bag si eu in seama cu un review comparativ la adresa celor doua.

Demo-urile jocurilor au aparut cam pe la mijlocul lui Septembrie si am avut o gramada de timp sa le incerc pe amandoua pentru a ma decide pe care o sa-l joc anul asta. In ultimii...3 ani am jucat numai PES, pentru ca Fifa devenise repetitiv de la o vreme, astfel ca in timp ce in 2008 Konami scoteau o minunatie de joc numita Pro Evolution Soccer, EA lansau un update la Fifa 2007 numit Fifa 08. Si aveau sa-l mai lanseze de inca doua ori, dar cu alt titlu - 09 si 10. Nimic prea bun nu s-a schimbat in acele jocuri. Acelasi gameplay plictisitor, aceeasi grafica groaznica. PES m-a rasfatat enorm in 2008. Mi-a placut la toate capitolele. Apoi insa cu fiecare an au inceput sa se prosteasca. Nu indeajuns incat sa ma faca sa trec la Fifa dar indeajuns cat sa ma ingrijoreze...

Si inevitabilul s-a produs. EA Sports au renuntat de tot la tot ce insemna Fifa pana acum...si au trecut la o versiune asa-zisa "next-gen", asemanatoare cu versiunea X-box 360. Si au dat lovitura. Am primit un joc foarte bun, un progres urias fata de editiile precedente si chiar mai bun decat PES-ul de anul acesta.
PES-ul de anul asta s-a imbunatatit un pic fata de 2010 dar fara sa ma faca sa-l joc mai cu pofta. Aceleasi schimbari ciudate in gameplay care nu-si aveau locul, aceleasi sisteme bizare de invatare a jocului si in ciuda unei grafici superbe - nu mi-a insuflat niciun pic de atmosfera. Comentariul a ramas acelasi, repetitiv, plictisitor si neimbunatatit.

Dar hai sa trecem la chestii mai specifice. E vorba de un simulator sportiv, deci evident ca vorbim in primul rand de gameplay. Gameplay-urile sunt admirabile de ambele parti si reusesc in multe momente sa semene fantastic cu realitatea dar doar unul se remarca prin placerea de a juca - Fifa! In sfarsit pot spune din nou cu mana pe inima (din nou dupa multi, multi ani) ca Fifa e fun! E foarte, foarte fun! Asta in timp ce gameplay-ul PES-ului devine din ce in ce mai bizar de la an la an.

Totul merge fluent si placut la Fifa, cel putin pana la un anumit nivel, asta fata de PES unde totul este ingreunat si greu de inteles. Pasele sunt mai logice, suturile mult mai controlabile, preluarile, sistemul de energie al jucatorilor...totul. Per total Fifa este jocul mai bun, mai deosebit. Asta nu inseamna ca este perfect. Are o gramada de defecte dar este mult mai jucabil decat PES.
Este evident ca am jucat mai putin produsul celor de la Konami astfel incat pot sa ofer mai putine detalii legate de acest joc dar va zic doar atat...arata frumos in clipuri si poate si pe ecran in primele minute. Dar veti uita de toate acestea rapid cand va veti lovi de gameplay-ul idiot si complicat care nu face jocul sa curga si sa-ti faca placere sa stai in fata lui. Mi-e greu inca sa descifrez misterul din spatele sistemului cretin de pase care parca s-a prostit de la an la an. La fel si suturile care ma fac sa cred ca fizica de pe Terra a fost rescrisa de curand.

Nu pot totusi sa nu laud grafica din PES - absolut superba, parca in fiecare an se apropie de realitate tot mai mult. Nici Fifa nu arata rau, fata de anii trecuti, dar este totusi in inferioritate. Jucatorii se misca realist si modelele in sine sunt bine realizate dar uneori mai sunt niste cadre colturoase care-mi aduc aminte de un vis urat, unul inceput prin 2005 si terminat abia anul asta.
In general Fifa da senzatia ca este foarte minimalist, cu cinematics-uri scurte si la obiect, nimic prea fancy, nimic prea teatral, totul rezumandu-se la jocul de fotbal in sine. Si asta e bine, semn ca EA Sports au inteles care este de fapt scopul unui joc pe computer. Pe de alta parte nu pot sa nu admir animatiile interesante si frumoase oferite de PES, cu toate "prajiturelele" menite sa aduca un pic de farmec si zambet jocului. In plus, Konami beneficiaza de licente pentru Uefa Champions League si Europa League .Pacat ca toate aceste mici placeri nu salveaza ce e mai important. Si anume jocul de fotbal.

Foarte fresh si impresionant este comentariul din Fifa, cu o gramada de replici schimbate de la meci la meci, in functie de echipa, campionat sau evolutia in Manager Mode. Comentariul de la PES ramane in schimb la fel de plictisitor, neinspirat si (in mod evident) extrem de enervant intr-un final. Sunetul in general este mult mai bine definit in Fifa, cu o atmosfera bine ilustrata pe stadioane, unica in functie de echipa, arena sau chiar tara.

Legat de Manager Mode, recunosc ca mi-era dor sa-l joc in Fifa, unde anul asta s-au imbinat foarte convenabil utilul cu placutul - putina treaba manageriala, tactici si mult, mult fotbal. Asta in contradictie cu noile sisteme de tactici de la PES care-mi dau senzatia ca trebuie sa termin facultatea mai intai pentru a le putea da de cap.

Daca PES-ul si-a pierdut mult din stralucire din cauza a cateva probleme grave, nici Fifa nu este chiar perfect, EA aratandu-ne inca o data ca nu scapa de trei din marile lor probleme - optimizarea, bug-urile si A.I-ul echipei jucatorului.

Mi-am dat mult silinta pana cand am facut Fifa sa mearga cu toate detaliile la maxim fara sa aiba scaderi bruste si imprevizibile de framerate - pe un sistem menit sa duca jocul fara probleme. Asta in timp ce PES, superior la capitolul grafica rula fara absolut nicio problema. Un plus la optimizare pentru Konami.

De bug-uri la Fifa incep sa cred ca nu vom scapa niciodata. Unul (si cel mai mare din cate mi-a fost dat sa vad) a fost legat de Leeds United (echipa aleasa de mine pentru Manager Mode) care apare atat in Liga a II-a cat si a III-a din Anglia, cand ea nu exista decat in a III-a. Asta mi-a pus pe cap un numar dublu de meciuri, din ambele campionate, facand astfel imposibila evolutia echipei, jucatorii neputand (evident) sa reziste la 4 meciuri in aceeasi saptamana, uneori chiar 2 meciuri in aceeasi zi.

Ultima problema - A.I.-ul. Desi adversarii din Fifa sunt extrem de inteligenti si trebuie laudat acest aspect al jocului, inteligenta propriei mele echipe este direct proportionala cu IQ-ul unor cimpanezi - stiu ei ceva, dar la finalul zilei raman doar niste maimutici prostute.

Dar toate problemele astea nu strica o experienta frumoasa oferita per total de Fifa. PES-ul desi nu este deloc un joc rau trebuie sa inceapa sa schimbe serios lucrurile avand in vedere ca directia pe care o tot urmeaza de 3 ani incoace nu e cea buna. Jocul arata bine, dar nu reprezinta nicio distractie pentru jucator.
In cele din urma alegerea finala tine de gustul fiecaruia, desi eu tin sa-i acord un avantaj puternic celor de la Fifa care au oferit o revenire frumoasa dupa o serie cu adevarat neagra de jocuri proaste. PES-ul nu este foarte in urma, dar ceva trebuie regandit.

In final pot spune cu mana pe inima ca anul asta chiar avem 2 simulatoare de fotbal mai mult decat decente.

Fifa 8/10 PES 7/10

Secret Whispers IV

There's always a difference between doing things the right way and what you think that is the right way. I sometimes sit and wonder if we don't somehow mature to quickly. You know, you just finish highschool and then...leave. Some stay at home, study in their hometown and still benefit from having their parents close. I envy them sometimes. Honestly. As much as I sometimes hate to admit, I miss my parents. I miss not having someone bugging me all the time. I miss my room :)

What I originally was trying to say is that 19 isn't always the right age to just go out there and survive. Sometimes you get out there and you feel...lost. You start taking decisions that aren't always the best ones, and you don't know because there's no one there to tell you that.

Then comes the moment when you're being judged and it's the part that I hate the most. How the fuck can you judge someone who's just trying to find his/her way? Were you better? Were you more prepared on what to do by yourself?
Then why judge me? Why? It's annoying how you keep on pushing.

I learned that our generation is very loud, very theatrical. We usually don't back down, we don't give up, we don't get down. If we dow get down, we don't do it quietly. No. We let everyone know that we were there and we keep on screaming.
I like this attitude, this mentality, this persistance.

I also hate how it is implied that out there...you need to be just like all the others. Like bribing. I hate bribing. I think it's just disgusting. I feel sick whenever I hear about it. I hate how nowadays everybody in this country thinks it's perfectly okay to do that. We are all sick if we think that and we'll be continue to be the garbage of Europe if we carry on with this mentality.
There's no dignity left. No dignity.

*

A couple of days ago, a very popular man of culture passed away. Beyond all the pathetic interest that suddenly everybody has of him (it kinda'of reminds me of Michael or Madalina), there's also this manner of categorizing the man - the media calling him "the greatest after Eminescu" and all that and I don't agree. Because by calling him that and praising him for his influence in the "communism era" you just mock people who really opposed the system.
People who stayed in prison, people who died believing in what the man claims to have also fought for, while being very friendly to the system. I won't deny his talent, his writing skills or his cultural impact in the communism era. But in my opinion he was far from being a real anti-communist.
I think he also had some dignity issues. Maybe I'm being unfair, maybe not. Maybe I just don't know the whole story. Or maybe the truth is somwehere in the middle.

I just know this. Today, the present day, we lack dignity. We take shameful decisions and we aknowledge them as being fair. In the same time we take hits, we take criticism with no understanding from others. Only superiority. Where is this leaving us?

I'm not trying to express anything specifically, just trying to find some answers...

Shhh...

Sully Erna - Avalon

Sully Erna, solistul celor de la Godsmack este un tip extrem de talentat si nu este nevoie sa sapi prea adanc ca sa-ti dai seama de asta. Pe langa vocea memorabila, omul face niste show-uri live de exceptie. Dueluri la tobe cu Shannon Larkin, pasaje cu muzicuta, si un ritm solid la chitara.

Si pentru ca The Oracle, ultimul album al celor de la Godsmack, a fost un real succes (cel putin din punctul meu de vedere), am luat cu mare incredere Avalon, primul material solo al lui Sully. Sunt efectiv fascinat de cat talent are omul asta ascuns in el si de cum a putut sa scoata ceva atat de misto si totusi atat de diferit de sunetul trupei sale.
Ca o manevra comerciala, albumul a iesit dupa The Oracle, desi conform lui Sully, materialul ar fi fost gata de ceva timp. Dar miscarea a fost buna, materialul venind la cateva luni dupa albumul Godsmack si a fost primit cu bratele deschise. Criticile au fost bune si la fel si vanzarile.

Intai ar trebui sa definesc cam ce fel de muzica se gaseste pe Avalon. Nu este metal, stilul care l-a consacrat pe Sully. Este un progressive daca ar fi sa ma intrebati pe mine. Un progressive cu foarte multe influente - de la ritmurile nativilor nord-americani pana la pasaje inspirate din cultura Orientului Mijlociu. Exista un numar semnificativ de instrumente prezent in piesele de pe Avalon - chitara (electrica, acustica si bass), pian, tobe tribale , baterii, violoncel, clape si inca cateva instrumente de percutie pe care nu le-am recunoscut.

Materialul se deschide cu piesa omonima albumului - Avalon. Induce o reala stare de visare. De la percutii la vocea lui Sully si a Lisei Guyer cea care-l acompaniaza pe tot albumul. Se deschide practic un recital de muzica superba, cu o atmosfera magica. N-as putea sa definesc altfel ce are de oferit albumul asta.
7 years este mai puternica, intinzandu-se la 9 minute de pasaje lente si rapide, schimbate cu cea mai mare maiestrie. Totul fara a-si pierde vreun moment identitatea.

Broken Road renunta pentru un moment la toate acele instrumente de percutie elaborate deja in primele 2 piese. Avem intai niste pian, apoi vocea lui Sully si spre final niste baterii clasice facute sa dea culoare unei piese deja foarte profunde.
A 4-a piesa, si primul single, este Sinner's Prayer - o capodopera! Absolut geniala din toate punctele de vedere, de la ritmul ametitor al percutiilor la vocile care efectiv te bantuie si pana la pasajele clare de chitara si violoncel. Repet, este efectiv geniala!

My Light este extrem de interesanta din cauza abordarii. E vesela, optimista fara a pierde vreun pic din farmecul oferit de album. Lisa Guyer ii ia lui Sully fata la cantat.
The Rise iarasi m-a dat pe spate. Parca ar fi rupta din Prince of Persia. Prince of Persia - jocul, cu toata atmosfera acea superba rupta din povestile Seherezadei, cu evidente influente orientale. Ma gandesc cu tristete la ce generica a fost coloana sonora a jafului ala de film sau a jocului slabut - Forgotten Sands - cand exista o astfel de piesa atat de potrivita pentru un astfel de concept. V-am mai spus ca Lisa Guyer e geniala? Atunci v-o repet.

Until Then... este axata pe pian si violoncel si are un aer melancolic. As considera-o slaba, mai ales ca-i urmeaza minunatiei de The Rise dar ar fi nedrept la cat de frumos suna instrumentele.
The Departed are iarasi influente orientale, liniile melodice ale vocii mi se par foarte placute. Dar parca-i lipseste ceva pentru a o face deosebita.
Eyes of A Child urmeaza un tipar progresiv - de la o chitara acustica pana la o acompaniere spectaculoasa a percutiilor si a apogeului reprezentat de un solo la electrica de toata frumusetea.
In Through Time este mai mult un Outro decat o melodie in adevaratul sens al cuvantului si incheie o poveste frumoasa si un album absolut genial.

E imposibil sa nu-ti placa Avalon. Este o muzica de cea mai inalta calitate, unica din toate punctele de vedere.  E memorabil cum poti simti si auzi atat de clar fiecare instrument, fiecare in parte avand o acordata o atentie speciala. Trebuie sa-l ascultati, sa-l gustati si sa-l dati mai departe. Muzical mi se pare a fi cel mai inovator material pe care l-am ascultat in ultimii ani. E o adevarata revelatie.
Good Job Sully! Freakin' good job!