Pe plan muzical 2010 e un adevarat festin! Se anunta o gramada de concerte si albume noi, care de care mai interesante. A venit randul unor vechi favoriti de-ai mei - Godsmack! Godsmack lolalta cu Metallica au fost trupa care m-au facut pe mine sa ma intereseze metalul. Si ce-as putea sa spun despre ei, sunt printre putinele trupe americane moderne care chiar imi plac mult.
Godsmack sunt heavy, dar nu depasesc o anumita masura, ca si cum niciodata n-au vrut sa fie mai complecsi decat e nevoie, astfel incat sa fie inghititi de piata americana, care sa fim seriosi - e la pamant legat de orice inseamna rock/metal. Uneori regret enorm ca Godsmack nu sunt europeni (nici nu prea au turnee pe continent aici) dar uit ca o buna parte din muzica lor e inspirata din vechile culturi amerindiene si nu numai.
Godsmack inseamna Sully Erna - o voce remarcabila si un muzician desavarsit la foarte, foarte multe instrumente. Mai inseamna Tony Rombola care a stiut intotdeauna sa scrie riff-uri foarte misto si inteligente. La tobe, bateristul meu preferat - Shannon Larkin ale carui dueluri in percutii cu Sully m-au facut sa-mi doresc sa pun mana si pe niste tobe la un moment dat. Si ultimul, dar nu cel din urma - Robbie Merill al carui bass mi-a cutremurat sistemul 5.1 cand am ascultat pentru prima data dvd-ul Changes. Impreuna formeaza o trupa extrem, extrem de cool.
Dupa ultimul lor material din 2006 - "IV", Godsmack au luat o vacanta mai lunga, incununata cu un Best Of pentru zece ani de cariera (si un cover dupa Led Zeppelin - Good Times, Bad Times). In 2009 au scos un single - Whiskey Hangover - foarte misto piesa, efectiv m-a uns pe suflet groove-ul ei. Acum, la aproape un an distanta apare si materialul full - fara Whiskey Hangover dar cu cateva bijuterii de piese.
Albumul se deschide cu Crying Like A Bitch - o piesa care initial nu m-a convins dar care a inceput sa-mi placa tot mai tare la fiecare auditie. Aparent subiectul se refera la un conflict dintre Godsmack si Motley Crue, baietii aia batrani care s-au imbracat toata viata lor ca niste fete. Ups, ce malitios am fost. Asa, trecand peste, piesa are multa atitudine si este extrem de catchy, dovada ca a primit si primul videoclip de pe album.
Urmatoarele 3 - Saint and Sinners, War and Peace, Love-Hate-Sex-Pain sunt usor caracterizabile prin riff-uri misto si performante vocale marfa de la Sully. Liniile de tobe sunt extrem de inspirate si se imbina armonios cu bassul.
What If are un groove asemanator cu ce au facut baietii pe coloana sonora de la jocul Prince of Persia Warrior Within, coloana sonora care merge serios ascultata pentru atmosfera fantastica creata. Un soundtrack memorabil pentru un joc memorabil. Din nou percutiile sunt cea mai tare chestie din melodie. Shannon freakin' rulz!
Devil's Swing este superba. Pe langa stilul foarte Chad Kroeger-esque (Nickelback) de a canta a lui Sully, care-l prinde bine, exista un duel solo intre chitara electrica si muzicuta. Now how cool is that?
Good Day to Die este si ea foarte misto, dar de la aceasta a 7-a piesa observ ca pe albumul asta baietii sunt obsedati de riff-urile sacadate gen gajaiala-pauza , gajaiala-pauza. Dar chestia asta se compenseaza prin voce, percutie si modul in care curge fiecare piesa.
Forever Shamed si Shadow of a Soul sunt oleaca mai generice. Forever Shamed are pasaje un pic thrashy, ceea ce e interesant. Per total insa constat ca Godsmack a incetat sa mai sune vreun pic a Metallica. Sunt inca mari fani Alice in Chains, asta se cunoaste.
Albumul se incheie cu The Oracle, un instrumental de 6 minute si ceva invaluit in mult mister din pricina liniilor melodice creepy si a percutiilor superbe, superbe, superbe...
Per total Godsmack au scos-o bine la capat. Albumul este agresiv, are un sound nativ american dar e de calitate, si sunt piese bune, bune. Sincer abia astept sa-i aud live si poate incep si ei sa concerteze prin Europa, incet incet si in Romania. Dar nu anul asta ca suntem full de concerte bune.
Enjoy the music video!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu